Obligațiile Beneficiarului Exemple de Clauze

Obligațiile Beneficiarului. 4.1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. 4.1.2. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. 4.1.3. Beneficiarul poate să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. 4.1.4. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. 4.1.5. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. 4.1.6. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxxx@xxxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla _____________, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor.
Obligațiile Beneficiarului. 8.1. Xx participe la întâlnirile organizate cu echipa ECI; 8.2. Să participe activ la activitățile propuse de către echipa ECI, planul de intervenție care sunt în acord cu propria dezvoltare: activități de terapie ocupațională, programe de orientare și formare profesională, programe educative, programe pentru sănătate etc.; 8.3. Să respecte programul de activități stabilit de către echipa ECI; 8.4. Să anunțe membrii echipei ECI despre orice întârzieri sau învoiri și să solicite acordul acestora, cu privire la neparticiparea la anumite activități; 8.5. Să folosească un limbaj și comportament civilizat şi politicos; 8.6. Să furnizeze informații corecte cu privire la identitatea și situația familială, medicală, economică și socială, sănătate, educație, ocupare, locuire și să permită serviciului public de asistență socială verificarea veridicității acestora; 8.7. Să respecte termenele și clauzele stabilite în cadrul planului de intervenţie; 8.8. Să anunțe orice modificare intervenită în legatură cu situația sa personală pe parcursul acordării serviciilor integrate; 8.9. De a îndeplini sarcinile trasate de echipa ECI; 8.10. De a respecta procedurile și regulamentele interne ale furnizorului de servicii sociale.
Obligațiile Beneficiarului. 4.1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. 4.1.2. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. 4.1.3. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. 4.1.4. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. 4.1.5. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. 4.1.6. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla Asociației ”Xx. Xxxx Xxxxx” a Bisericii Evanghelice C.A. din România, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor.
Obligațiile Beneficiarului. 8.1. Beneficiarul va achita Prețul Contractului, conform art. 2 și art. 6 din prezentul Contract, în cazul în care operatorul de transport aerian acordă despăgubirile/ rambursările care fac obiectul Contractului. 8.2. Beneficiarul se obligă să pună la dispozitia Prestatorului, într- un termen rezonabil, orice informații pe care le consideră necesare pentru îndeplinirea Contractului. 8.3. Beneficiarul are obligația de accepta Termenii și condițiile generale publicate pe website-ul Prestatorului, xxx.xxxxx.xx. 8.4. Prin încheierea prezentului Contract cu XXXXX.XX, Beneficiarul garantează că are autoritatea și capacitatea juridică de a încheia Contractul în nume propriu și, dacă este cazul, în numele persoanelor cu care a călătorit. 8.5. Beneficiarul înțelege faptul că XXXXX.XX va presta serviciile contractate în vederea primirii, de către acesta, a despăgubirilor/ rambursărilor la care este înderptățit. Pe această cale, Beneficiarul are obligația de a nu accepta vouchere de călătorie și/sau alte servicii ca despăgubire/ rambursare și că o astfel de ofertă din partea operatorului de transport aerian va fi considerată refuz de plată, cu excepția cazului în care XXXXX.XX determină că probabilitatea unui rezultat mai favorabil pentru Beneficiarului este scăzută și că, în aceste circumstanțe, cea mai potrivită alegere ar fi acceptarea unei astfel de oferte. În orice caz, Beneficiarul nu va accepta nicio ofertă din partea operatorului de transport aerian, fără consultarea prealabilă a XXXXX.XX. 8.6. Beneficiarul confirmă faptul că solicitarea nu a fost transferată unor terți și că nicio dispută juridică între Beneficiar și operatorul de transport aerian în aceeași chestiune nu este pe rol sau nu urmează să fie pe rol. 8.7. După semnarea prezentului Contract Beneficiarul nu are dreptul de a cesiona solicitarea niciunei alte părți, deoarece acesta a fost deja atribuit spre soluționare cu sprijinul XXXXX.XX. După semnarea prezentului Contract pentru solicitarea despăgubirii/ rambursării, Beneficiarul nu are dreptul să împuternicească o altă terță parte care să acționeze în numele său cu privire la aceeași solicitare. 8.8. Orice angajamente sau cesiuni existente, dacă este cazul, trebuie anulate înainte de a semna prezentul Contract, pentru solicitarea despăgubirilor/ rambursărilor. 8.9. În cazul în care Beneficiarul primește plăți directe sau orice altă despăgubire/ rambursare din partea operatorului de transport aerian după încheierea prezentului Contract, Beneficia...
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se angajează să folosească suma de bani sponsorizată în scopul menționat la cap. „Obiectul contractului”.
Obligațiile Beneficiarului a) Să asigure condiții corespunzătoare de lucru pentru echipa Executantului; b) Să asigure condiții de lucru la înalțime adecvate; c) Să asigure accesul pe acoperiș; d) Să se asigure că nu există alte echipe care desfasoară alte activități în aceeași zonă de lucru și în același timp cu personalul Executantului în afară de persoanele care realizează lucrări coordonate de către personalul Executantului; e) Să se asigure că toate lucrările de construcție ale incintei unde se află echipamentele Executantului să fie finalizate (podea tehnologică, uși, ferestre, etc.); f) Să asigure sursa de alimentare cu tensiune auxiliară 230V/ 380V pentru trusele de testare, scule și utilaje; g) Să se asigure că toate canalele de cabluri sau alte găuri din zona de lucru și de pe căile de acces până la zona de lucru să fie acoperite cu capace adecvate; h) Să se asigure că zona de lucru este curată și liberă de orice sarcini; i) Să se asigure că nu există materiale sau echipamente depozitate pe căile de acces sau în zona de lucru; j) Să asigure spațiu de depozitare și paza acestuia pentru materialele livrate în locație de Executant pănă la recepția lucrărilor, inclusiv în afara programului de lucru al acestuia; k) Să asigure spațiu pentru depozitarea truselor Executantului, având paza juridică asupra acestora până la recepția lucrărilor; l) Să se asigure Executantului condițiile de igienă și sanitare adecvate (WC curat, apă curentă); m) Beneficiarul va fi responsabil pentru pregătirea Adresei de amplasament și pentru efectuarea tuturor lucrărilor solicitate de autoritățile emitente ale Autorizărilor și Licențelor, în scopul asigurării unui amplasament liber de sarcini și de orice alte elemente de construcții și sau instalații, care nu îi pot permite Executantului să execute Proiectul; n) Dacă se dovedește, în urma proiectării/ implementării, că sunt necesare lucrări suplimentare în afara celor prevăzute în Contract, Beneficiarul are obligația să le execute pe cheltuiala sa, în cazul în care nu este de acord ca Executantul să asigure executia acestora ca servicii suplimentare necesare conform art. 2.3 de mai sus; o) Beneficiarul trebuie să asigure suportul necesar pe toată durata obținerii autorizațiilor, prin punerea la dispoziție în termen rezonabil a oricăror informații și documente solicitate inițial sau a căror necesitate apare pe durata implementării Contractului ca urmare a solicitărilor sau condițiilor suplimentare impuse de autoritățile publice sau persoanele juridice d...
Obligațiile Beneficiarului. 4.1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. 4.1.2. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. 4.1.3. Beneficiarul poate să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. 4.1.4. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. 4.1.5. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți. 4.1.6. Beneficiarul acceptă să pună la dispoziție sigla asociației, pentru a fi folosită în comunicări de natură publicitară de către Sponsor. Aceasta poate fi solicitată pe adresa xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx.xx și va fi folosită exclusiv pentru promovarea sponsorizării agreate prin acest contract conform art. 2.1.
Obligațiile Beneficiarului. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. Beneficiarul poate să aducă la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică.
Obligațiile Beneficiarului. (a) Beneficiarul se obligă să utilizeze mijloacele financiare care fac obiectul Contractului exclusiv în scopul prevăzut la Art. 1. (b) Beneficiarul se obligă să aducă la cunoștința publicului sponsorizarea într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea sponsorizată, bunele moravuri sau ordinea și liniștea publică.