Common use of PENALITĂȚI Clause in Contracts

PENALITĂȚI. 20.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere. 20.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii notificării. Neplata penalităților de 20.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 19.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Furnizare

PENALITĂȚI. 20.121.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.0,1 20.221.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii notificării. Neplata penalităților dede întârziere în termenul de 5 zile, de către Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. 20.321.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 19.220.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.421.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Furnizare

PENALITĂȚI. 20.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate etapei aferente serviciului neîndeplinit sau la valoarea produselor livrate îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări notificari sau formalități formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. 20.216.2. Penalitățile calculate vor fi notificate FurnizoruluiPrestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii primirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților deAchizitorul va emite 20.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 19.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului Prestatorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către XxxxxxxxPrestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Servicii

PENALITĂȚI. 20.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 4.3. și 4.4. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere. 20.216.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul Achizitorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen notifica penalitățile Furnizorului in legatura cu penalitatile datorate de 5 zile de la data primirii notificăriicatre acesta din urma, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Neplata penalităților dePenalitățile astfel notificate vor 20.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 19.215, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Furnizare

PENALITĂȚI. 20.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate etapei aferente serviciului neîndeplinit sau la valoarea produselor livrate îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări notificari sau formalități formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. 20.216.2. Penalitățile calculate vor fi notificate FurnizoruluiPrestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii primirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților deAchizitorul va 20.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 19.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului Prestatorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către XxxxxxxxPrestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Servicii

PENALITĂȚI. 20.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplineșteişi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere. 20.217.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii primirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților dede întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la 20.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 19.2, 16.2 acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Furnizare

PENALITĂȚI. 20.121.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 si 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi 0,3 %/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzătorprețul contractului, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități formalităţi prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere. 20.221.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii notificării. Neplata penalităților dede întârziere în termenul de 5 zile, de către Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la 20.321.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 19.220.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.421.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Furnizare

PENALITĂȚI. 20.118.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplineșteişi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.0,3 20.218.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii primirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților dede întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii. 20.318.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut perioadei prevăzute la art. 19.217.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 20.418.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Furnizare