Common use of PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE Clause in Contracts

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant îndreptățesc Executantul să solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor sau a oricărei faze a acestora, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional cu privire la perioada de execuție. În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 18 contracts

Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări, Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuitecircumstanţe neobişnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant îndreptățesc Executantul executant, îndreptăţesc executantul solicite, solicite după caz, fie prelungirea perioadei de execuție executare a lucrărilor sau a oricărei faze a acestoracontractului, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile părţile vor încheia act adițional adiţional cu privire la perioada de execuțieexecuţie. În cazul suspendării, contractul data scadentă a îndeplinirii obligațiilor contractuale se va prelungi decalează corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 11 contracts

Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări, Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuitecircumstanţe neobişnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant îndreptățesc Executantul executant, îndreptăţesc executantul solicite, solicite după caz, fie prelungirea perioadei de execuție execuţie a lucrărilor sau a oricărei faze a acestora, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile părţile vor încheia act adițional adiţional cu privire la perioada de execuțieexecuţie. În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 4 contracts

Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări, Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuitecircumstanţe neobişnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant îndreptățesc Executantul executant îndreptăţesc executantul să solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție execuţie a lucrărilor sau a oricărei faze a acestora, acestora fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional adiţional cu privire la perioada de execuție. .În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări, Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant Executant, îndreptățesc Executantul să solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor sau a oricărei faze etape a acestoraacesteia, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional cu privire la perioada de execuție. În cazul suspendării, contractul ,data scadentă a îndeplinirii obligațiilor contractuale se va prelungi decalează corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant îndreptățesc Executantul să solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor sau a oricărei faze a acestora, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional cu privire la perioada de execuție. În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare. c1) În cazul în care motivul legal invocat nu mai este actual, Executantul are obligația să notifice imediat Achizitorul asupra datei la care lucrările vor fi reluate sau

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile condițiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant executant îndreptățesc Executantul executantul să solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție executie a lucrărilor sau a oricărei faze a acestora, acestora fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional cu privire la perioada de execuție. .În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Lucrări

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; sau b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant Antreprenor îndreptățesc Executantul Antreprenorul să solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție a lucrărilor sau a oricărei faze etape a acestoraacesteia, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional cu privire la perioada de execuție. În cazul suspendării, contractul data scadentă a îndeplinirii obligațiilor contractuale se va prelungi decalează corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Antrepriză

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În cazul în care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzute; orice motive de întârziere care nu se datorează Executantului sau; b) condiţiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea contractului de către Executant Executant, îndreptățesc Executantul să solicite, solicite după caz, fie prelungirea perioadei de execuție sau de prestare a lucrărilor serviciilor sau a oricărei faze a acestora, fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional cu privire la perioada de execuție. În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Lucrări Și Servicii De Proiectare

PRELUNGIREA DURATEI DE EXECUȚIE. 13.1. În In cazul în in care: a) volumul sau natura lucrărilor neprevăzutelucrarilor neprevazute; sau b) condiţiile conditiile climaterice extrem de nefavorabile; sau c) alte circumstanțe neobișnuitecircumstante neobisnuite, susceptibile de a surveni altfel decât prin încălcarea incalcarea contractului de către Executant îndreptățesc Executantul să catre executant indreptatesc executantul sa solicite, după caz, fie prelungirea perioadei de execuție executie a lucrărilor lucrarilor sau a oricărei oricarei faze a acestora, acestora fie suspendarea contractului pe o perioadă determinată perioada determinata de motivul legal invocat, ocazie cu care părțile vor încheia act adițional aditional cu privire la perioada de execuție. .În cazul suspendării, contractul se va prelungi corespunzător duratei de suspendare.

Appears in 1 contract

Samples: Construction Contract