Scopul programului Exemple de Clauze

Scopul programului. Scopul programului il constituie imbunatatirea calitatii mediului prin inlocuirea echipamentelor electrice si electronice de uz casnic, uzate, cu unele mai performante din punct de vedere energetic cu implicarea consumatorului final in procesul de inlocuire a vechilor aparate electrocasnice si electronice din gospodaria sa cu unele modern si eficiente energetic.
Scopul programului. În cadrul programului de sprijinire a sportului se vor sprijini acele activităţi sportive care au o importanţă şi relevanţă pentru comunitatea locală, scopul programului fiind promovarea sportului de performanţă, prin valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat, de selecţie, pregătire, competiţie, pentru ameliorarea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri sau obţinerea victoriei; practicarea sportului pentru sănătate, educaţie, recreere ca parte integrantă a modului de viaţă, în vederea menţinerii stării de sănătate a individului şi societăţii, asigurarea condiţiilor optime pentru pregătirea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire şi competiţionale.
Scopul programului. Programul ”Delta Dunării 2019-2022”are ca scop sprijinirea planului de dezvoltare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării prin stimularea și susținerea activităților de cercetare – dezvoltare și inovare în domeniul dezvoltării durabile, ecologiei și protecției mediului, pentru fundamentarea managementului în Rezervația Biosferei Delta Dunării și în alte zone umede de interes național și internațional pentru conservarea biodiversității și pentru dezvoltare durabilă. Principalele activități de cercetare – dezvoltare pentru atingerea scopului programului sunt: a) estimarea stării de conservare a biodiversității și habitatelor sub presiunea factorilor de mediu; b) dezvoltarea metodelor genetice (xXXX / bracoding) de identificare a biodiversității; c) analiza structurii, evoluției, stării și funcționării ecosistemelor; d) studiul proceselor hidro-biologice privind reconstrucția ecologică a ecosistemelor și redresării speciilor amenințate; e) evaluări pentru conservarea și valorificarea durabilă a resurselor naturale; f) studierea sistemelor socio-ecologice; g) studiu trasabilității reziduurilor farmaceutice și substanțelor cancerigene în vederea prevenției factorilor de risc asupra ecosistemelor acvatice și resurselor naturale; h) identificarea bolilor infecțioase și parazitozelor la animalele sălbatice și domestice cu riscuri pentru poulația umană; i) modelare și proiectarea unor soluții sistemice naturale pentru limitarea factorilor de risc în planificarea spațială integrată; j) estimarea și diminuarea riscurilor și hazardelor provocate de inundații asupra sistemelor socio- ecologice - elaborare harților de risc și hazard la inundații; k) estimarea stării de conservare a speciilor de interes comunitar în rețeaua de protecție Natura 2000; l) evaluarea impactului speciilor non-native asupra speciilor autohtone; m) dezvoltarea modelelor de prelucrae informațională a datelor de biodiversitae și hidro-morfologice;
Scopul programului. ⮚ dezvoltarea competenţelor personalului didactic din învăţământul preuniversitar (antepreșcolar și preșcolar) în ceea ce priveşte elaborarea de produse/documente/instrumente curriculare (manuale școlare, alte auxiliare didactice, inclusiv în format digital, pentru învățământul antepreșcolar/ preșcolar), în vederea actualizării suportului tehnologic și curricular al instruirii în raport cu evoluția teoriilor privind predarea, învățarea și evaluarea la vîrstele timpurii. ⮚ Programul de formare continua vizeaza formarea unor competente complementare ale personalului didactic incadrat la nivel anteprescolar/ prescolar, in domeniul elaborarii suportului tehnologic si curricular al procesului educational (manuale scolare, auxiliare didactice, inclusiv in format digital, alte documente/produse/instrumente curriculare). ⮚ Dezvoltarea capacitatii de proiectare a produselor/documentelor/instrumentelor curriculare necesare educatiei la varstele timpurii din perspectiva educatiei centrate pe copil (respectarea profilului varstei, a nevoilor de invatare individuala, diferentiata si personalizata); ⮚ Dezvoltarea capacitatii de a elabora produse/documente/instrumente curriculare in format digital, adaptate necesitatilor de invatare la varstele timpurii • beneficiari direcţi: cadre didactice din învăţământul preșcolar, care dovedeste preocupari pentru dezvoltarea domeniului educatiei timpurii (elaborare publicatii stiintifice in domeniul educatiei timpurii, coordonator colectie de carte, metodist invatamant prescolar, mentor invatamant prescolar, inspector scolar, expert/formator in programe de formare continua a personalului didactic pentru invatamantul prescolar/educatie timpurie. • beneficiari indirecţi: comunitatea educaţională (anteprescolari/prescolari, parinti, agenti educationali care ofera servicii educationale in institutii de invatamant prescolar/ anteprescolar). ⮚ 3 module - 40 de ore (activități teoretice, practice și de evaluare); ⮚ Curriculum bazat pe nevoile de formare identificate la nivelul personalului didactic care functioneaza in institutiile de invatamant anteprescolar/ prescolar, ce au rezultat din necesitatea adaptarii rolurilor profesionale la necesitățile educatiei timpurii in ceea ce priveste dezvoltarea competentelor metodologice (elaborarea/adaptarea de curricula specifica varstei timpurii, elaborarea de produse/documente/instrumente curriculare) ⮚ Tematica programului de formare este adaptata teoriilor actuale privind educatia copiilor de va...
Scopul programului. Programul de loialitate „Dorinte Implinite 2” este realizat in scopul stimularii rambursarii datoriilor cu regularitate si fara intarzieri.
Scopul programului. ⮚ Sustinerea cercetarii de profil a institutului privind prevenirea, controlul, reducerea si combaterea poluarii mediului; ⮚ Identificarea si dezvoltarea, in conformitate cu tendintele cercetarii de mediu europene si mondiale a unor domenii de nisa pe plan national care necesita solutii de dezvoltare durabila; ⮚ Corelarea si adaptarea permanenta a activitatii de cercetare a institutului cu noile cerinte legislative de mediu; ⮚ Fundamentarea unor cercetari care vor constitui baza pentru propuneri de proiecte de cercetare aplicativa si de dezvoltare tehnologica in diverse programe nationale (PN III, Sectoriale, POC) si internationale (Orizont 2020, Programe de Cooperare Transfrontaliera, Proiecte de cooperare bilaterala) sau pentru contracte directe cu agenti din mediul economic; ⮚ Formarea unei scoli de excelenta cu expertiza in domeniile specifice ale cercetarii stiintifice de mediu; ⮚ Cresterea vizibilitatii institutului prin publicarea rezultatelor stiintifice in reviste cu cotatii internationale, prin comunicari la manifestari stiintifice nationale si internationale de prestigiu, prin cresterea numarului de brevete si a transferului rezultatelor cercetarilor catre mediul economic etc.
Scopul programului. Programul Nucleu MULTIMET și-a propus, ca intr-o perioada de patru ani, sa integreze tehnologiile emergente (fabricare aditiva și respectiv depuneri fizice in fascicul de electroni) și procesele electrochimice în domeniul dezvoltarii unor noi materiale pe baza de metale neferoase, prietenoase cu mediul, durabile, cu functionalitati imbunatatite și valoare adaugata cu scopul pregatirii transpunerii acestora de la idee la produse cu potential ridicat de implementare in industrie.

Related to Scopul programului

  • LIMBA CARE GUVERNEAZA CONTRACTUL 19.1 Limba care guvernează contractul este limba română.

  • DURATA CONTRACTULUI SAU TERMENUL PENTRU FINALIZARE 24 luni incepand de la data atribuirii contractului / emiterii ordinelor de incepere a serviciilor sau lucrarilor

  • Limba care guvernează contractul 23.1 Limba care guvernează contractul este limba română.

  • DURATA CONTRACTULUI Prezentul contract de studii va produce efecte juridice începând cu data înregistrării lui la Universitate, calitatea de student fiind corelată cu structura anului universitar 2024/2025. Prezentul contract este valabil pe toată durata şcolarizării, fiind modificat şi completat, după caz, anual, la începutul fiecărui an şcolar, prin act adiţional.

  • Informatii privind limitarea numarului de candidati care urmeaza sa fie invitati (cu exceptia procedurilor deschise) Numarul de candidati preconizat: - sau Numar minim preconizat: - /Numarul maxim: - -

  • Informaţii Juridice Economice Financiare Şi Tehnice 2.1. Condiții de participare: a) nu este în incapacitate de plată sau insolvabilitate, să nu se afle în proces de lichidare, bunurile nu trebuie să fie sechestrate, activitatea economică nu trebuie să fie suspendată; b) să-și îndeplinească obligațiile privind plata impozitelor la bugetele de toate nivelurile și plăți obligatorii la fondurile guvernamentale; c) să aibă actele necesare permisive (licențele, de acreditare, de atestare etc.) pentru practicarea acestui tip de activitate și personal calificat; 2.2. Oferta trebuie să fie prezentată cu scrisoare de însoțire și trebuie să fie pregătită conform cerințelor secțiunii 4 “prezentarea ofertelor” compartimentul V Regulamentului privind procedurile de achiziții, aprobat de ANRE (plasat pe pagina web a SRL «Ungheni-Gaz» - compartimentul «achiziții»), și exact: a) să corespundă cerințelor, stabilite în documentația de atribuire; b) trebuie să fie pregătită clar, fără corectări, cu indicarea numărului de ieșire și data, cu semnătura persoanei responsabile; c) trebuie să fie tipărită sau scrisă cu cerneală. Dacă există modificări, este necesar să fie și semnătura persoanei împuternicite pe fiecare pagină, pe care au fost introduse modificări; d) trebuie să fie prezentată în termenul limită, stabilit în anunțul de achiziții; e) plicul trebuie să fie opac, sigilat și etichetat cu adresa operatorului economic și benificiarului, cu indicarea denumirii și numărului licitației; f) trebuie să conțină caracter ce nu permite discuții și obligatoriu din punct de vedere a conținutului pentru toată perioada de valabilitate, stabilit de beneficiar, și trebuie să fie semnată sub răspundere proprie de către operator economic sau persoanei, împuternicite în mod legal. 2.3. Condiţii referitor la contract (principalele condiţii tehnice, financiare şi modalităţii de plată); a) termeni de executare a lucrărilor – 2020, conform graficului, coordonat cu beneficiar, fiind parte integrantă a contractului; b) achitarea – avans nu mai mult de 20 %, restul în tranșe după executarea și primirea lucrărilor după pregătirea actului de predare-primire a lucrărilor executate și facturii fiscale cu prelungirea termenului achitării pînă la 45 de zile; c) termenul încheierii contractului – nu mai mult de 20 de zile calendaristice de la data expedierii contractului câștigătorului sau a anunțului de atribuire a contractului; d) până la încheierea contractului de achiziţie, operatorul economic câştigător este obligat să depună beneficiarului asigurarea executării contractului sub formă de garanţie contractuală, conform condiţiilor stipulate în documentația de atribuire. Această garanţie reprezintă asigurarea îndeplinirii cantitative, calitative şi în termenele stabilite a prevederilor contractuale. Cuantumul garanţiei contractuale constituie 5 % din valoarea contractului;

  • CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.

  • Circumstanțe care justifică neexecutarea contractului 7.1. Părţile sunt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau integrală a obligaţiilor conform prezentului Contract, dacă aceasta este cauzată de producerea unor cazuri de circumstanțe care justifică neexecutarea contractului (războaie, calamităţi naturale: incendii, inundaţii, cutremure de pămînt, precum şi alte circumstanţe care nu depind de voinţa Părţilor). 7.2. Partea care invocă clauza circumstanțelor care justifică neexecutarea contractului este obligată să informeze imediat (dar nu mai tîrziu de 10 zile) cealaltă Parte despre survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului. 7.3. Survenirea circumstanţelor care justifică neexecutarea contractului, momentul declanşării şi termenul de acţiune trebuie să fie confirmate printr-un aviz de atestare, eliberat în mod corespunzător de către organul competent din ţara Părţii care invocă asemenea circumstanţe.

  • INCETAREA CONTRACTULUI 16.1 Contractul poate înceta în oricare din modalitățile următoare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.2.6 și 2.7 din a) acordul scris al Părților; b) denunțarea unilaterala, efectuata de oricare din Părți; c) rezilierea, inițiată de oricare din Părți ca urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către cealaltă Parte a obligațiilor asumate prin Contract în termenele și condițiile prevăzute de art.2.3 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului- cadru” din Capitolul III din TCSP; d) de plin drept, la data închiderii, din orice motive, de către Banca a conturilor Clientului pentru care este disponibil Serviciul ING Business; e) in cazul intervenirii uneia dintre situațiile menționate în art.2.5 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului-cadru” din Capitolul III din TCSP, cu privire la Serviciul ING Business. 16.2 Clientul poate denunța Contractul numai cu îndeplinirea prealabila a obligației de plată integrală a tuturor sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului. În acest sens, Clientul prin Persoana Autorizată să efectueze acest demers, conform prevederilor CGA, va completa corespunzător Cererea ING Business și o va depune la Banca. Ulterior procesării Cererii ING Business de către Banca și achitării sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului, Contractul va înceta și accesul Clientului/Utilizatorilor la serviciul ING Business va fi restricționat. Banca va informa Clientul cu privire la procesarea Cererii ING Business și încetarea Contractul, în scris, în una din modalitățile prevăzute în CGA, Contractul considerându-se încetat de la data menționată în comunicare. Banca va putea denunța unilateral Contractul în termenele și condițiile prevăzute de art.2.2 al Secțiunii “Încetarea Contractului-cadru” din TCSP.

  • Executarea contractului 7.1 Executarea contractului începe de la data semnării contractului de ambele părți contractante.