ACADEMIA ROMÂNĂ
ACADEMIA ROMÂNĂ
CODUL ETIC
AL PERSONALULUI CONTRACTUAL DIN APARATUL DE LUCRU PROPRIU AL ACADEMIEI ROMÂNE
Ediţia I/ Revizia 0
CUPRINS
Preambul 3
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare şi principii generale 4
CAPITOLUL II
Norme generale de conduită profesională 5
CAPITOLUL III
Valorile fundamentale 10
CAPITOLUL IV
Regulile de comportament şi conduita în relaţiile
interne. 11
CAPITOLUL V
Sancţiuni. Modul de soluţionare a reclamaţiilor 12
CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale… 14
PREAMBUL
Academia Română este cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, continuatorul şi unicul legatar al Societăţii Literare Române, înfiinţată în 1866, reorganizată în 1867 în Societatea Academică Română şi în 1879 în Academia Română. Ea reuneşte personalităţi cu realizări deosebite în ştiinţe, litere, arte şi în alte domenii ale spiritului.
Academia Română este instituţie de interes public naţional, de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public şi independentă în lucrările sale de orice natură, conform Legii nr.752/2001, republicată în 2009, de organizare şi funcţionare a Academiei Române.
Pentru asigurarea desfăşurării întregii activităţi, precum şi pentru administrarea şi gestionarea bunurilor sale, Academia Română dispune de un aparat de lucru propriu, încadrat cu personal stiinţific de specialitate, personal tehnic, economic, juridic şi administrativ
Codul etic al personalului contractual din cadrul aparatului de lucru propriu al Academiei Române, defineşte valorile şi principiile de conduită care trebuie aplicate în relaţiile dintre angajaţi, în relaţia angajaţilor cu instituţia precum şi în relaţia acestora cu mediul extern al instituţiei. În acelaşi timp serveşte drept ghid pentru creşterea răspunderii şi a implicării personalului contractual din Academia Română.
Principiile detaliate în cadrul acestui Cod etic nu sunt exhaustive, însă, asociate cu simţul răspunderii faţă de instituţie şi partenerii acesteia, acestea stabilesc reguli esenţiale de comportament şi de etică aplicabilă întregului personal contractual al Academiei Române.
Aceste reguli nu se subtituie în niciun caz legilor şi reglementărilor aplicabile în domeniul administraţiei publice.
Acest text va fi afişat pe site-ul public al Academiei Române şi se va informa fiecare salariat nou prin grija Biroului de Resurse Umane despre existenţa acestuia.
Fiecare angajat al Academiei Române trebuie să respecte prezentul Cod etic. Nerespectarea prevederilor cuprinse în prezentul Cod etic atrage răspunderea disciplinară a salariatului care îl încalcă, în condiţiile legii şi ale Regulamentului de ordine interioară al Academiei Române.
CAPITOLUL I
DOMENIUL DE APLICARE ŞI PRINCIPII GENERALE
Domeniul de aplicare Art. 1.
(1) Prezentul cod de conduită, numit în continuare cod etic, reglementează normele de conduită profesională a personalului contractual din cadrul aparatului de lucru propriu al Academiei Române.
(2) Normele de etică profesională prevăzute de prezentul cod de conduită, sunt obligatorii pentru personalul contractual din cadrul Academiei Române.
Obiective
Art. 2. - Obiectivele prezentului cod etic urmăresc să asigure, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie, prin:
- reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a prestigiului instituţiei Academiei Române;
- crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între personalul contractual şi instituţie, precum şi între instituţie şi mediul său extern.
Principii generale
Art. 3. - Principiile care guvernează conduita profesională a personalului contractual din Academia Română sunt următoarele:
1.) Profesionalismul - principiu conform căruia angajaţii aparatului de lucru (personal contractual), au obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi constiinciozitate;
2.) Prioritatea interesului public - principiu conform căruia personalul contractual are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea atribuţiilor funcţiei;
3.) Imparţialitatea şi independenţa - principiu conform căruia angajaţii aparatului de lucru, sunt obligaţi să aibă o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea atribuţiilor funcţiei;
4.) Integritatea morală - principiu conform căruia angajaţilor contractuali din Academia Română le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu moral sau material sau să abuzeze în vreun fel de funcţia pe care o deţine;
5.) Libertatea gândirii şi a exprimării - principiu conform căruia personalul contractual din cadrul aparatului de lucru propriu al Academiei Române poate să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
6.) Cinstea şi corectitudinea - principiu conform căruia în exercitarea functiei şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu personalul angajat al Academiei Române, trebuie să fie de bună-credinţă şi să acţioneze pentru îndeplinirea conformă a atribuţiilor de serviciu;
CAPITOLUL II
NORME GENERALE DE CONDUITĂ PROFESIONALĂ
Asigurarea prestarii unor servicii de calitate
Art. 4. – (1) Personalul contractual al Academiei Române are obligaţia de a-şi desfăşura activitatea potrivit obiectivelor stabilite de către instituţie, prin realizarea sarcinilor de serviciu conform fişei postului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare.
(2) În exercitarea atribuţiunilor funcţiilor de încadrare, personalul contractual are obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi a menţine integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea institutiei Academiei Române.
Respectarea Constituţiei şi a legilor
Art. 5. (1) Angajaţii aparatului de lucru propriu al Academiei Române au obligaţia ca prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.
(2) Angajaţii contractuali trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exerciţiului unor drepturi, datorată naturii funcţiilor deţinute.
Loialitatea faţă de instituţie
Art. 6. - (1) Personalul contractual din Academia Română are obligaţia de a apăra în mod loial prestigiul instituţiei Academiei Române, precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
(2) Personalului contractual din cadrul Academiei Române le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea instituţiei de inters public în care îşi desfăşoară activitatea, cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele în care instituţia este implicată;
b) să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care Academia Română are calitatea de parte;
c) să dezvăluie informaţii care nu au interes public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege;
d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile instituţiei;
e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau autorităţii ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
(3) Dezvăluirea informaţiilor care nu au interes public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul Preşedintelui Academiei Române sau a persoanelor delegate de acesta în acest sens;
Libertatea opiniilor
Art. 7. - (1) În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul contractual din cadrul Academiei Române are obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei deţinute, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) În activitatea lor, personalul contractual are obligaţia de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale sau de popularitate.
(3) În exprimarea opiniilor, angajaţii aparatului de lucru propriu al Academiei Române trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.
Activitatea publică
Art. 8. - (1) Relaţiile cu mijloacele de informare în masă se asigură de către personalul desemnat în acest sens de conducătorul instituţiei, în condiţiile legii.
(2) Persoanele contractuale desemnate să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de conducătorul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
(3) În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, angajaţii contractuali participă la activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al Academiei Române.
Activitatea politică
Art. 9. – Personalului contractual al Academiei Române îi este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c) să afişeze, în cadrul instituţiei, însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora.
Folosirea imaginii proprii
Art. 10. Personalului contractual al Academiei Române îi este interzisă orice asociere a imaginii proprii cu funcţia deţinută în cadrul Academiei Române în scopuri comerciale sau electorale.
Cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei
Art. 11. - (1) În relaţiile cu personalul din cadrul Academiei Române, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, personalul contractual este obligat să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate.
(2) Angajaţii din cadrul aparatului de lucru al Academiei Române au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi persoanelor cu care intră în legătură în exercitarea funcţiei, prin:
a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
b) dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private;
c) formularea unor sesizări sau plângeri calomnioase.
(3) Angajaţii Academiei Române trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea clară şi eficientă a problemelor de serviciu care implică relaţii cu oamenii şi să elimine orice formă de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.
(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale şi profesionale care să asigure demnitatea persoanelor, eficienţa activităţii, precum şi creşterea calităţii serviciului prestat, se recomandă respectarea normelor de conduită prevăzute la alin. (1)-(3) şi de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.
Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale
Art. 12. - (1) Personalul contractual care reprezintă instituţia în cadrul unor organizaţii internaţionale, instituţii de învăţământ, conferinţe, seminarii şi alte activităţi cu caracter internaţional au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi instituţiei pe care o reprezintă.
(2) În relaţiile cu reprezentanţii altor state, personalului contractual îi este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale.
(3) În deplasările externe, angajaţii Academiei Române sunt obligaţi să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor ţării gazdă.
Interdicţia privind acceptarea cadourilor, serviciilor şi avantajelor
Art. 13. – Angajaţii Academiei Române nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de serviciu, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii.
Participarea la procesul de luare a deciziilor
Art. 14. - (1) În procesul de luare a deciziilor, angajaţii au obligaţia să acţioneze conform prevederilor legale şi să îşi exercite capacitatea de apreciere în mod fundamentat şi imparţial.
(2) Angajaţilor le este interzis să promită luarea unei decizii de către instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, către alţi funcţionari din alte instituţii, precum şi îndeplinirea atribuţiilor în mod privilegiat.
Obiectivitate în evaluare
Art. 15. - (1) În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor de conducere, personalul de conducere Academiei Române, are obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei în instituţia în care îşi desfăşoară activitatea, pentru personalul din subordine.
(2) Personalul de conducere are obligaţia să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci când propun ori aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.
(3) Se interzice personalului de conducere să favorizeze sau să defavorizeze accesul ori promovarea în vreo funcţie pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevăzute la art. 3.
Folosirea abuzivă a atribuţiilor funcţiei deţinute
Art. 16. – (1) Este interzisă folosirea de către personalul contractual al Academiei Române, în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, a prerogativelor funcţiei deţinute.
(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor, de evaluare sau de participare la anchete ori acţiuni de control, angajaţilor din Academia Română le este interzisă urmărirea obţinerii de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.
(3) Angajaţilor le este interzis să folosească poziţia oficială pe care o deţin sau relaţiile pe care le-au stabilit în exercitarea funcţiei deţinute, pentru a influenţa anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri.
Utilizarea resurselor publice
Art. 17. - (1) Angajaţii din Academia Română sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietăţii de interes public şi privat a statului, şi private a Academiei Române, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar.
(2) Personalul contractual are obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile aparţinând Academiei Române numai pentru desfăşurarea activităţilor aferente funcţiei deţinute.
(3) Angajaţii din Academia Română trebuie să propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care le revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
Limitarea participării la achiziţii, concesionări sau închirieri
Art. 18. - (1) Orice angajat al Academiei Române poate achiziţiona un bun aflat în proprietatea privată a a Academiei Române, supus vânzării în condiţiile legii, cu excepţia următoarelor cazuri:
a) când a participat, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la organizarea vânzării bunului respectiv;
b) când poate influenţa operaţiunile de vânzare sau când a obţinut informaţii la care persoanele interesate de cumpărarea bunului nu au avut acces.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul concesionării sau închirierii unui bun.
(3) Angajaţilor din Academia Română le este interzisă furnizarea informaţiilor referitoare la bunurile proprietate publică sau privată a Academiei Române, supuse operaţiunilor de vânzare, concesionare sau închiriere, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege.
Drepturi acordate salariaţilor
Art. 19. Salariaţilor Academiei Române le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru munca egală, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, dreptul la protecţie în cazul concedierii ilegale. În cazul concedierii din motive economice, care nu ţin de persoana salariatului nu se consideră discriminatorii următoarele criterii:
• disponibilizarea salariatului care cumulează pensia cu salariul;
• disponibilizarea salariatului care nu are funcţia de bază în instituţie;
• în cazul ambilor membrii unei familii încadraţi în aceiaşi instituţie, disponibilizarea celui care are venitul cel mai mic;
• nedisponibilizarea salariatului care are mai puţin sau 5 ani până la pensionare.
CAPITOLUL III
VALORILE FUNDAMENTALE
Angajamentul
Art.20. Angajamentul presupune dorinţa fiecărui salariat şi a conducerii aparatului de lucru propriu al Academiei Române zi de zi de a progresa în exercitarea funcţiei deţinute şi de a-şi îmbunătăţi performanţele, conform planurilor de acţiune decise de comun acord pentru a asigura prestarea unor servicii de calitate.
Lucrul în echipă
Art.21. Personalul contractual trebuie să conlucreze şi să primească sprijin din partea conducerii. Spiritul de echipă trebuie simţit şi exprimat in relaţiile cu ceilalţi colaboratori, indiferent de originea lor culturală sau profesională.
Transparenţa internă şi externă
Art.22. Pe plan intern transparenţa însemnă împărţirea succesului, dar şi a dificultăţilor. Aceasta permite rezolvarea rapidă a dificultăţilor, înainte să se agraveze şi să provoace prejudicii instituţiei, echipei, partenerilor Academiei Române.
Art.23. Pe plan extern, transparenţa înseamnă dezvoltarea relaţiilor cu partenerii Academiei Române care trebuie pusă sub dublă constrângere: a încrederii şi a eticii.
Demnitatea umană
Art.24. Fiecare persoană este unică şi trebuie să i se respecte demnitatea.
Art.25. Fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii. Toţi oamenii sunt trataţi cu demnitate cu privire la modul lor de viaţă, cultură, credinţele şi valorile personale.
CAPITOLUL IV
REGULILE DE COMPORTAMENT ŞI CONDUITĂ ÎN RELAŢIILE INTERNE
Art.26. Reguli de comportament şi conduită în relaţia coleg – coleg.
1. Între colegi trebuie să existe cooperare şi susţinerea reciprocă motivat de faptul că toţi angajaţii sunt mobilizaţi pentru realizarea unor obiective comune, iar comunicarea prin transferul de informaţii între colegi este esenţială în soluţionarea cu eficienţă a problemelor.
2. Colegii îşi datorează respect reciproc, consideraţie, dreptul la opinie, eventualele divergenţe, nemulţumirii, apărute între aceştia soluţionându-se fără să afecteze relaţia de colegialitate, evitându-se utilizarea cuvintelor, a expresiilor şi gesturilor inadecvate, manifestând atitudine reconciliantă.
3. Intre colegi trebuie să existe sinceritate şi corectitudine, opiniile exprimate să corespundă realităţii, eventualele nemulţumiri dintre colegi să fie exprimate direct netendenţios.
4. Relaţia dintre colegi trebuie să fie egalitară, bazată pe recunoaşterea intraprofesională, pe colegialitate şi pe performanţă;
5. Inţelegere, respect şi sprijin pentru persoanele cu nevoi speciale;
6. În relaţia dintre colegi trebuie permanent promovat spiritul de echipă, deciziile fiind luate prin consens, manifestându-se deschidere la sugestiile colegilor admiţând critica în mod constructiv şi responsabil dacă este cazul, să împărtăşească din cunoştinţele şi experienţa acumulată în scopul promovării reciproce a progresului profesional;
7. Obligatia de asistenţă între angajaţii Academiei Române, materializată în suplinirea colegială, acordarea de sprijin în activitatea desfăşurată, cooperarea cu bună credinţă în cadrul proiectelor ce implică participarea mai multor persoane.
Art. 27. Constituie încălcări ale principiului colegialităţii:
a) discriminarea, hărţuirea de gen, etnică sau sub orice altă formă, folosirea violenţei fizice sau psihice, limbajul ofensator ori abuzul de autoritate la adresa unui membru al instituţiei, indiferent de poziţia ocupată de acesta în cadrul Academiei Române;
b) promovarea sau tolerarea unor comportamente dintre cele descrise în acest articol de către personalul de conducere din Academia Română;
c) discreditarea în mod injust a ideilor, ipotezelor sau rezultatelor cercetărilor unui coleg;
d) formularea în faţa unei persoane fizice din interiorul sau exteriorul instituţiei a unor comentarii lipsite de curtoazie la adresa pregătirii profesionale, a ţinutei morale sau a unor aspecte ce ţin de viaţa privată a unui coleg;
e) formularea repetată de plângeri sau sesizări vădit neîntemeiate la adresa unui coleg;
CAPITOLUL V
SANCŢIUNI. MODUL DE SOLUŢIONARE A RECLAMAŢIILOR
Art. 28. (1) Încalcarea dispoziţiilor prezentului cod de conduită atrage răspunderea disciplinară a angajaţilor Academiei Române, în condiţiile legii şi de ROI.
Art. 29. - (1) Organul însărcinat cu supravegherea aplicării dispoziţiilor prezentului Cod, este Comisia de etică a aparatului de lucru propriu al Academiei Române;
(2) Comisia de etică se constituie prin decizia Preşedintelui Academiei Române, la propunerea Secretarului General.
(3) Comisia de etică are următoarele atribuţii:
- modifică şi completează Codul etic al aparatului de lucru propriu al Academiei Române;
- cerceteaza încălcarea prevederilor prezentului cod de conduită
- prezintă conducerii raportul final asupra sesizării.
(4) Comisia poate fi sesizată în scris de orice persoană fizică, organ sau organism care a constatat încălcarea normelor de etică de către un membru al aparatului de lucru propriu al Academiei Române. Comisia se poate sesiza şi din oficiu.
(5) Sesizarea va indica în mod explicit numele persoanei care se face vinovată de încălcare, numele celui care face sesizarea şi faptele imputate acestuia.
(6) Sesizările se înregistrează la registratura Academiei Române.
(7) Comisia nu ia în considerare sesizările anonime.
(8) Comisia se întruneşte ori de câte ori prin convocarea preşedintelui acesteia, pentru a analiza sesizările primite sau pentru a analiza modificarea prezentului Cod de etică.
Art. 30. Orice persoană cu funcţie de conducere din cadrul aparatului de lucru propriu al Academiei Române care primeşte o sesizare privind încălcarea regulilor de etică are obligaţia de a o înainta Comisiei de etică spre analiză.
Art. 31. - (1) După sesizare, comisia citează pentru audiere persoana sau reprezentantul entităţii care a formulat sesizarea şi persoana învinuită.
(2) Comisia poate decide să citeze pentru audiere, la cererea părţilor sau din oficiu, orice persoană ce deţine informaţii necesare soluţionării cauzei.
Identitatea persoanelor va fi păstrată confidenţială la cererea acestora.
(3) Audierile au loc în şedinţă secretă iar membrii comisiei sunt ţinuţi să păstreze secretul audierilor şi deliberărilor până la redactarea raportului final.
Art. 32. – (1) În urma cercetărilor efectuate, comisia elaborează un raport.
(2) Atunci când cele sesizate se confirmă în tot sau în parte, raportul se înaintează Preşedintelui Academiei Române cu propuneri privind măsurile ce se impun a fi luate.
(3) Atunci când cele semnalate nu se confirmă, raportul se păstrează la Comisie. O copie a acestui raport se poate înmâna celui învinuit la cererea acestuia.
(4) În toate situaţiile, persoana care a formulat sesizarea va fi înştiinţată de rezultatul cercetărilor, prin comunicarea unei copii a raportului.
(5) Personalul contractual din Academia Română nu poate fi sancţionat sau prejudiciat în niciun fel pentru sesizarea cu bună-credintă a comisiei de disciplină competente, în condiţiile legii, cu privire la cazurile de încălcare a normelor de conduită.
(6) În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii.
(7) Angajaţii contractuali răspund potrivit legii în cazurile în care, prin faptele săvârşite cu încălcarea normelor de conduită profesională, creează prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Art.33. (1) Procedura stabilita in prezentul document nu poate înlocui cercetarae discioplinară, reglementarăde codul muncii.
(2) În situaţia în care Comisia de etică consideră că s-au savârşit abateri disciplinare, sesizează conducerea Academiei Române, în vederea îndeplinrii condiţiilor legale preveăzute de legislaţia muncii.
CAPITOLUL VI DISPOZIŢII FINALE
Art.34. Prezentul cod va fi îmbunătăţit periodic, dată fiind complexitatea activităţilor desfăşurate la nivelul aparatului de lucru propriu al Academiei Române.
Art.35. – Orice modificare adusă prezentului Cod etic, va fi adusă la cunostinţa tuturor angajaţilor din Academia Română prin grija Comisiei de etică.
Art. 36. Prevederile prezentului Cod etic nu au caracter limitativ, orice alte dispoziţii speciale în materie sunt aplicabile categoriilor de salariaţi cărora le sunt adresate.
Art. 37. Prezentul cod de etică intră în vigoare la data aprobării, 19 octombrie 2011. Bucureşti, 19 octombrie 2011
Presedinte, Acad. Xxxxx Xxxxxx