Common use of Costuri excepționale Clause in Contracts

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a următoarelor costuri eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%. (b) Costuri eligibile: - costurile aferente unei garanții financiare depusă de beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa cum este menţionat la Articolul I.4.2 din Contract; - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, pentru care regula standard de finanțare nu acoperă cel puțin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicale (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiare: dovada costului garanției financiare emise de organismul care oferă garanția beneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , dovada plății costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 2 contracts

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale, Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a următoarelor costuri eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%. (b) Costuri eligibile: - costurile aferente unei garanții financiare depusă de beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa cum este menţionat la Articolul I.4.2 din Contract; - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, pentru care regula standard de finanțare nu acoperă cel puțin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transport. - costurile legate de viză, permis permise de șederexxxxxx, vaccinări și certificări medicale (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiare: dovada costului garanției financiare emise de organismul care oferă garanția beneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , costisitoare: dovada plății costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a următoarelor costuri eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%. (b) Costuri eligibile: - costurile aferente unei garanții financiare depusă de beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa cum este menţionat la Articolul I.4.2 din Contract; - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, pentru care regula standard de finanțare nu acoperă cel puțin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicale (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiare: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , dovada plății costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise permis de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii., (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile Calculul cuantumului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a costurilor eligibile suportate efectiv pentru costurile legate în mod direct de punerea în aplicare a activităților complementare, inclusiv o sumă forfetară pentru costuri indirecte ce nu depășesc 7 % din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt costurile directe eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ale activităților complementare. (b) Durata deplasării nu va fi luată Costuri eligibile: – Costuri direct legate de punerea în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă aplicare a activităților complementare, inclusiv subcontractarea și achiziționarea de mobilitate specificată bunuri și servicii, în Ghidul Programului Erasmus+măsura în care au fost solicitate de beneficiar in formularul de candidatură și în măsura în care au fost aprobate de Agenția Națională și specificate în Anexa II; – Costuri indirecte, reprezentând costurile administrative generale ale beneficiarului care pot fi considerate imputabile proiectului (de exemplu, facturile la energie electrică sau la internet, costurile pentru spații, costurile cu personalul permanent etc.) care nu depășesc 7 % din costurile directe eligibile ale activităților complementare. (c) Activitățile realizate Documente justificative: – pentru costurile directe: dovada plății costurilor aferente pe baza facturilor care să reflecte costurile suportate efectiv, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, – Pentru costurile indirecte: nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.sunt necesare documente justificative

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea grantul reprezinta o rambursare în proporție de: - 75% a costurilor eligibile suportate efectiv pentru subcontractarea sau achiziționarea de bunuri şi furnizarea unei garanții financiare, - şi în proporție de 80 80% a următoarelor costuri costurilor eligibile suportate efectivpentru deplasări scumpe. - până la maxim 50.000 €/proiect excluzând costurile unei garanții financiare, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%dacă este solicitată prin Contract. (b) Costuri eligibileeligibile - Subcontractare: subcontractarea și achiziționarea de bunuri și servicii, în măsura în care au fost solicitate de Beneficiar şi în măsura în care au fost aprobate de AN, în conformitate cu Anexa II. - Garanția financiară: costurile aferente unei garanții financiare legate de garanția de pre-finanțare depusă de beneficiar Beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa așa cum este menţionat la se specifică în Articolul I.4.2 din Contract; . - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel Costuri pentru deplasarea cea mai economic economică, dar și cel cea mai eficace, eficace a participanţilor eligibili pentru care regula standard de finanțare finanţare nu acoperă cel puțin puţin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare deplasări cu cost ridicat înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transportdeplasări. - costurile Costuri legate de vizăamortizarea echipamentelor sau a altor bunuri (noi sau second-hand), permis așa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, cu condiția ca obiectul să fi fost achiziționat în conformitate cu Articolul II.10 și să fie amortizat în conformitate cu standardele internaționale de șederecontabilitate și practicile contabile uzuale ale Beneficiarului. Costurile de închiriere sau de leasing ale echipamentelor sau ale altor active sunt, vaccinări de asemenea, eligibile, cu condiția ca aceste costuri să nu depășească costurile de amortizare ale echipamentelor sau ale altor active similare și certificări medicalesă nu includă niciun comision de finanțare. În cazul cumpărării, închirierii sau leasing-ului de echipamente, poate fi solicitată doar suma corespunzătoare intervalului de timp în care echipamentul a fost utilizat pentru proiect. (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiareSubcontractare: facturi ale costurilor reale suportate, în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, precum și dovada plăţii. - Garanția financiară: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiaruluiBeneficiarului, specificând numele denumirea și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția. - Costuri de amortizare: dovada de cumpărare, închiriere sau leasing al echipamentelor, aşa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, care să justifice faptul că aceste costuri corespund perioadei stabilite în Articolul I.2.2 din Contract; doar rata de utilizare reală pentru scopurile Proiectului poate fi luată în considerare. - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , deplasare: dovada plății plăţii costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele unor facturi în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda moneda, data facturii și data facturiiitinerariul. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a următoarelor costuri eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%. (b) Costuri eligibile: - costurile aferente unei garanții financiare depusă de beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa cum este menţionat la Articolul I.4.2 din Contract; - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, pentru care regula standard de finanțare nu acoperă cel puțin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicale (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiare: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , dovada plății costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise permis de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii., (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a următoarelor costuri eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%. (b) Costuri eligibile: - costurile aferente unei garanții financiare depusă de beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa cum este menţionat la Articolul I.4.2 din Contract; - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, pentru care regula standard de finanțare nu acoperă cel puțin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicale (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiare: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , dovada plății costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise permis de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii., (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile Calculul cuantumului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a costurilor eligibile suportate efectiv pentru costurile legate în mod direct de punerea în aplicare a activităților complementare, inclusiv o sumă forfetară pentru costuri indirecte ce nu depășesc 7 % din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt costurile directe eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ale activităților complementare. (b) Durata deplasării nu va fi luată Costuri eligibile: – Costuri direct legate de punerea în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă aplicare a activităților complementare, inclusiv subcontractarea și achiziționarea de mobilitate specificată bunuri și servicii, în Ghidul Programului Erasmus+măsura în care au fost solicitate de beneficiar in formularul de și în măsura în care au fost aprobate de Agenția Națională și specificate în Anexa II; – Costuri indirecte, reprezentând costurile administrative generale ale beneficiarului care pot fi considerate imputabile proiectului (de exemplu, facturile la energie electrică sau la internet, costurile pentru spații, costurile cu personalul permanent etc.) care nu depășesc 7 % din costurile directe eligibile ale activităților complementare. (c) Activitățile realizate Documente justificative: – pentru costurile directe: dovada plății costurilor aferente pe baza facturilor care să reflecte costurile suportate efectiv, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, – Pentru costurile indirecte: nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.sunt necesare documente justificative

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea grantul reprezinta o rambursare în proporție de: - 75% a costurilor eligibile suportate efectiv pentru subcontractarea sau achiziționarea de bunuri şi furnizarea unei garanții financiare, - şi în proporție de 80 80% a următoarelor costuri costurilor eligibile suportate efectivpentru deplasări scumpe. până la maxim 50.000 €/proiect excluzând costurile unei garanții financiare, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%dacă este solicitată prin Contract. (b) Costuri eligibileeligibile - Subcontractare: subcontractarea și achiziționarea de bunuri și servicii, în măsura în care au fost solicitate de Beneficiar şi în măsura în care au fost aprobate de AN, în conformitate cu Anexa II. - Garanția financiară: costurile aferente unei garanții financiare legate de garanția de pre-finanțare depusă de beneficiar Beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa așa cum este menţionat la se specifică în Articolul I.4.2 din Contract; . - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel Costuri pentru deplasarea cea mai economic economică, dar și cel cea mai eficace, eficace a participanţilor eligibili pentru care regula standard de finanțare finanţare nu acoperă cel puțin puţin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare deplasări scumpe înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transportdeplasări. - costurile Costuri legate de vizăamortizarea echipamentelor sau a altor bunuri (noi sau second- hand), permis așa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, cu condiția ca obiectul să fi fost achiziționat în conformitate cu Articolul II.10 și să fie amortizat în conformitate cu standardele internaționale de șederecontabilitate și practicile contabile uzuale ale Beneficiarului. Costurile de închiriere sau de leasing ale echipamentelor sau ale altor active sunt, vaccinări de asemenea, eligibile, cu condiția ca aceste costuri să nu depășească costurile de amortizare ale echipamentelor sau ale altor active similare și certificări medicalesă nu includă niciun comision de finanțare. În cazul cumpărării, închirierii sau leasing-ului de echipamente, poate fi solicitată doar suma corespunzătoare intervalului de timp în care echipamentul a fost utilizat pentru proiect. (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiareSubcontractare: facturi ale costurilor reale suportate, în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, precum și dovada plăţii. - Garanția financiară: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiaruluiBeneficiarului, specificând numele denumirea și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția. - Costuri de amortizare: dovada de cumpărare, închiriere sau leasing al echipamentelor, aşa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, care să justifice faptul că aceste costuri corespund perioadei stabilite în Articolul I.2.2 din Contract; doar rata de utilizare reală pentru scopurile Proiectului poate fi luată în considerare. - În In cazul costurilor de călătorie costisitoare , deplasare: dovada plății plătii costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele unor facturi în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda moneda, data facturii și data facturiiitinerariul. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul grantul reprezintă rambursarea o rambursare în proporție de: ‐ 75% a costurilor eligibile suportate efectiv pentru subcontractarea sau achiziționarea de bunuri şi furnizarea unei garanții financiare, ‐ şi în proporție de 80 80% a următoarelor costuri costurilor eligibile suportate efectivpentru deplasări scumpe. până la maxim 50.000 €/proiect excluzând costurile unei garanții financiare, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%dacă este solicitată prin Contract. (b) Costuri eligibileeligibile - Subcontractare: subcontractarea și achiziționarea de bunuri și servicii, în măsura în care au fost solicitate de Beneficiar şi în măsura în care au fost aprobate de AN, în conformitate cu Anexa II. - Garanție financiară: costurile aferente unei garanții financiare legate de garanția de pre-finanțare depusă de beneficiar Beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa așa cum este menţionat la se specifică în Articolul I.4.2 din Contract; . - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel Costuri pentru deplasarea cea mai economic economică, dar și cel cea mai eficace, eficace a participanţilor eligibili pentru care regula standard de finanțare finanţare nu acoperă cel puțin puţin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare deplasări scumpe înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transportdeplasări. - costurile Costuri legate de vizăamortizarea echipamentelor sau a altor bunuri (noi sau second-hand), permis așa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, cu condiția ca obiectul să fi fost achiziționat în conformitate cu Articolul II.10 și să fie amortizat în conformitate cu standardele internaționale de șederecontabilitate și practicile contabile uzuale ale Beneficiarului. Costurile de închiriere sau de leasing ale echipamentelor sau ale altor active sunt, vaccinări de asemenea, eligibile, cu condiția ca aceste costuri să nu depășească costurile de amortizare aferente echipamentelor sau ale altor active similare și certificări medicalesă nu includă niciun comision de finanțare. În cazul cumpărării, închirierii sau leasing-ului de echipamente, poate fi solicitată doar suma corespunzătoare intervalului de timp în care echipamentul a fost utilizat pentru proiect. (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiareSubcontractare: facturi ale costurilor reale suportate, în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, precum și dovada plății. - Garanția financiară: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiaruluiBeneficiarului, specificând numele denumirea și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția. - Costuri de amortizare: dovada de cumpărare, închiriere sau leasing al echipamentelor, aşa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, care să justifice faptul că aceste costuri corespund perioadei stabilite în Articolul I.2.2 din Contracr; doar rata de utilizare reală pentru scopurile Proiectului poate fi luată în considerare. - În In cazul costurilor de călătorie costisitoare , deplasare: dovada plății plătii costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele unor facturi în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda moneda, data facturii și data facturiiitinerariul. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă grantul este egal cu rambursarea în proporție de 80 75% a următoarelor costuri costurilor eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează până la maxim 50.000 €/proiect (excluzând costurile garanției financiare dacă este solicitată prin Contract); şi în proporție de 100%80% a costurilor totale eligibile aferente transportului participanţilor din regiunile periferice şi ţările şi teritoriile de peste mări (TTPM). (b) Costuri eligibileeligibile - Subcontractare: subcontractarea și achiziționarea de bunuri și servicii, în măsura în care a fost solicitată de către Beneficiar şi în măsura în care a fost aprobată de către AN, în conformitate cu Xxxxx XX. - Garanția financiară: costurile aferente unei garanții financiare legate de garanția de pre-finanțare depusă de beneficiar Beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa așa cum este menţionat la se specifică în Articolul I.4.2 din Contract; . - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, Costurile pentru transportul participanţilor provenind din regiunile periferice şi din TTPM în cazul în care regula regulile standard de finanțare finanţare nu acoperă cel puțin puţin 70% din costurile eligibile. - Costuri legate de amortizarea echipamentelor sau a altor bunuri (noi sau second-hand), așa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, cu condiția ca obiectul să fi fost achiziționat în conformitate cu Articolul II.10 și să fie amortizat în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate și practicile contabile uzuale ale Beneficiarului. Costurile excepționale pentru de închiriere sau de leasing ale echipamentelor sau ale altor active sunt, de asemenea, eligibile, cu condiția ca aceste costuri să nu depășească costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat amortizare ale echipamentelor sau ale altor active similare și să nu includă niciun comision de finanțare. În cazul cumpărării sau închirierii echipamentelor, poate fi solicitată doar suma corespunzătoare intervalului de timp în care echipamentul a fost utilizat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicaleproiect. (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiareSubcontractare: facturi ale costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma si moneda și data facturii, precum și dovada plății. - Garanția financiară: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiaruluiBeneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția. - Costuri de amortizare: dovada de cumpărare, închiriere sau leasing al echipamentelor, aşa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, care să justifice faptul că aceste costuri corespund perioadei stabilite în Articolul I.2.2; doar rata de utilizare reală pentru scopurile Proiectului poate fi luată în considerare. - În In cazul costurilor legate de călătorie costisitoare transportul participantilor din regiunile periferice şi TTPM, este necesară dovada plății costurilor aferente plăţii acestor costuri sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând unor facturi care să menţioneze numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, moneda şi data facturii si itinerariulfacturii, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturiiplății. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 de: - 75% a următoarelor costuri costurilor eligibile suportate efectivefectiv pentru subcontractare sau achiziționarea de bunuri şi furnizarea unei garanții financiare, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează - şi în proporție de 100%80% a costurilor eligibile pentru deplasări cu cost ridicat, până la maximum 50.000 €/proiect excluzând costurile unei garanții financiare, dacă este solicitată prin Contract. (b) Costuri eligibileeligibile - Subcontractare: subcontractarea și achiziționarea de bunuri și servicii, în măsura în care au fost solicitate de Beneficiar şi în măsura în care au fost aprobate de AN, în conformitate cu Anexa II. - Garanție financiară: costurile aferente unei garanții financiare legate de garanția de pre-finanțare depusă de beneficiar Beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa așa cum este menţionat la se specifică în Articolul I.4.2 din Contract; . - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel Costuri pentru deplasarea cea mai economic economică, dar și cel cea mai eficace, eficace a participanţilor eligibili pentru care regula standard de finanțare contribuţia pe unitate nu acoperă cel puțin puţin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru deplasări cu cost ridicat înlocuiesc sprijinul acordat sub forma contribuţiilor pe unitate. - Costuri legate de amortizarea echipamentelor sau a altor bunuri (noi sau second-hand), așa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, cu condiția ca obiectul să fi fost achiziționat în conformitate cu Articolul II.10 și să fie amortizat în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate și practicile contabile uzuale ale Beneficiarului. Costurile de închiriere sau de leasing ale echipamentelor sau ale altor active sunt, de asemenea, eligibile, cu condiția ca aceste costuri să nu depășească costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat amortizare aferente echipamentelor sau ale altor active similare și să nu includă niciun comision de finanțare. În cazul cumpărării, închirierii sau leasing-ului de echipamente, poate fi solicitată doar suma corespunzătoare intervalului de timp în care echipamentul a fost utilizat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicaleproiect. (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiareSubcontractare: facturi ale costurilor reale suportate, în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, precum și dovada plății. - Garanția financiară: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiaruluiBeneficiarului, specificând numele denumirea și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția. - Costuri de amortizare: dovada de cumpărare, închiriere sau leasing al echipamentelor, aşa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, care să justifice faptul că aceste costuri corespund perioadei stabilite în Articolul I.2.2 din Contract; doar rata de utilizare reală pentru scopurile Proiectului poate fi luată în considerare. - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , deplasare: dovada plății plăţii costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele unor facturi în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda moneda, data facturii și data facturiiitinerariul. (a) Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 80% a următoarelor costuri costurilor eligibile suportate efectivefectiv cu un maximum de 50.000 EUR per proiect (excluzând costurile unei garanții financiare, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%dacă este solicitată prin Contract). (b) Costuri eligibile: - Garanție financiară: costurile aferente unei garanții financiare legate de garanția de pre-finanțare depusă de beneficiar Beneficiar, în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa așa cum este menţionat la se specifică în Articolul I.4.2 din Contract; . - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel Costuri pentru deplasarea cea mai economic economică, dar și cel mai eficace, eficace a participanţilor eligibili pentru care regula standard de finanțare costul bazat pe unitate nu acoperă cel puțin puţin 70% din costurile eligibile. - Subcontractarea și achiziționarea de bunuri și servicii, în măsura în care acestea au fost solicitate de Beneficiar şi în măsura în care au fost aprobate de AN, așa cum este descris în Anexa II. - Costuri legate de amortizarea echipamentelor sau a altor bunuri (noi sau second-hand), așa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, cu condiția ca obiectul să fi fost achiziționat în conformitate cu Articolul II.10 și să fie amortizat în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate și practicile contabile uzuale ale Beneficiarului. Costurile excepționale pentru de închiriere sau de leasing ale echipamentelor sau ale altor active sunt, de asemenea, eligibile, cu condiția ca aceste costuri să nu depășească costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat amortizare aferente echipamentelor sau ale altor active similare și să nu includă niciun comision de finanțare. În cazul cumpărării, închirierii sau leasing-ului de echipamente, poate fi solicitată doar suma corespunzătoare intervalului de timp în care echipamentul a fost utilizat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicaleproiect. (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiareGaranția financiară: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiaruluiBeneficiarului, specificând numele denumirea și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; . - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , deplasare: dovada plății plăţii costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele pe baza unor facturi în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma și suma, moneda, data facturii si și itinerariul. - Subcontractare: facturi ale costurilor reale suportate, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele în care se menționează denumirea și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii, precum și dovada plății. - Costuri de amortizare: dovada de cumpărare, închiriere sau leasing al echipamentelor, aşa cum sunt înregistrate în situațiile contabile ale Beneficiarului, care să justifice faptul că aceste costuri corespund perioadei stabilite în Articolul I.2.2 din Contract; doar rata de utilizare reală pentru scopurile Proiectului poate fi luată în considerare. (ad) Raportare: pentru fiecare categorie de costuri de la această categorie bugetară, Beneficiarul trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care raporteze tipul de costuri şi suma reală a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+costurilor suportate. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale

Costuri excepționale. (a) Calcularea nivelului grantului: Grantul reprezintă rambursarea în proporție de 80 % a următoarelor costuri eligibile suportate efectiv, cu excepția costurilor legate de viză, permise de şedere, vaccinări și certificări medicale, care se rambursează în proporție de 100%. (b) Costuri eligibile: - costurile aferente unei garanții financiare depusă de beneficiar în cazul în care o astfel de garanție este cerută de către AN, aşa cum este menţionat la Articolul I.4.2 din Contract; - costurile de călătorie ale participanților utilizând modul cel mai economic dar și cel mai eficace, pentru care regula standard de finanțare nu acoperă cel puțin 70% din costurile eligibile. Costurile excepționale pentru costurile de călătorie costisitoare înlocuiesc sprijinul standard din grant acordat pentru transport. - costurile legate de viză, permis de ședere, vaccinări și certificări medicale (c) Documente justificative: - În cazul unei garanții financiare: dovada costului garanției financiare emise emisă de organismul care oferă garanția beneficiarului, specificând numele și adresa organismului care emite garanția financiară, suma și moneda costului garanției și care să conțină data și semnătura reprezentantului legal al organismului care emite garanția; - În cazul costurilor de călătorie costisitoare , dovada plății costurilor aferente sub forma facturilor aferente costurilor reale suportate, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma și moneda, data facturii si itinerariul, precum și dovada plăților; - În cazul costurilor legate de viză, permise permis de ședere, vaccinări și certificate medicale: dovada plății pe baza facturilor, specificând numele și adresa organismului care emite factura, suma, moneda și data facturii., (a) Beneficiarul Beneficiarii trebuie să se asigure că activitățile din cadrul proiectului pentru care a fost acordat sprijin financiar sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+. (b) Durata deplasării nu va fi luată în considerare atunci când se stabilește conformitatea cu durata minimă eligibilă a activităților de mobilitate specificată în Ghidul Programului Erasmus+. (c) Activitățile realizate care nu respectă regulile stabilite în Ghidul Programului Erasmus+ (coroborate cu regulile prevăzute în prezenta Anexă) trebuie declarate ineligibile de către AN, iar cuantumul granturilor corespunzătoare activităților respective trebuie recuperate integral. Recuperarea vizează toate categoriile de buget pentru care s-a acordat un grant în legătură cu activitatea declarată ineligibilă.

Appears in 1 contract

Samples: Reguli Financiare Și Contractuale