Common use of Dispoziţii finale Clause in Contracts

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 5 contracts

Samples: Cerere De Participare, Contract for the Procurement of Soft Inventory, Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la 31.12.2024 Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 5 contracts

Samples: Public Procurement Contract, Public Procurement Contract, Public Procurement Contract

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării la de către Centru, fiind valabil 7 luni din data emiterii deciziei irevocabile ale grupului de lucru. Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 4 contracts

Samples: Public Procurement Contract, Public Procurement Contract, Contract Model De Achiziţii Publice De Bunuri Și Servicii

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 4 contracts

Samples: Contract for the Acquisition of Services, Contract for Services, Contract for Services

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialsemnării. 12.6. Prezentul contract Contract este valabil până la 31 decembrie 2022__________ (după caz, în dependență de perioada de executare indicată în lot). 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 3 contracts

Samples: Caiet De Sarcini, Caiet De Sarcini, Caiet De Sarcini

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la 30.06.2024. Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract De Achiziții Publice, Contract De Achiziții Publice De Bunuri Și Servicii, Contract De Achiziții Publice De Bunuri Și Servicii

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la 31.12.2024 Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate menționate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 3 contracts

Samples: Public Procurement Contract, Public Procurement Contract, Public Procurement Contract

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract Regarding the Procurement of Low Value Services, Contract for Services, Public Procurement Agreement

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare începând cu 01.01.2022, la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract Privind Achiziţia De Bunuri, Contract Privind Achiziţia De Bunuri, Contract Privind Achiziţia De Bunuri

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În în caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/două exemplare pentru Beneficiar. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelordupă înregistrarea lui de către Ministerul Finanţelor- Trezorerie Regională Nord- Bălţi, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este fiind valabil până pînă la 31 decembrie 20222020. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți.astăzi, 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 3 contracts

Samples: Contract De Achiziție, Contract for the Purchase of Printed Forms, Contract for the Purchase of Internet Services

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022.2023 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.. Adresa poştală: Adresa poştală: or. Orhei, str. X. Xxxx 160 Telefon: Telefon: 000000000 Cod fiscal: Cod fiscal: 1007601008007

Appears in 2 contracts

Samples: Participation Request, Participation Request

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract for the Procurement of Goods, Contract for the Purchase of Goods

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialsemnării. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. II. CONDIŢIILE SPECIALE A CONTRACTULUI (LA NECESITATE) . Completare la Capitolul 3. Prețul și condiții de plată Prețurile Serviciilor prestate și pieselor de schimb noi/materialelor noi utilizate vor fi confirmate prin prezentarea de către Prestator Beneficiarului a extrasului din lista prețurilor la data prestării. Prețurile vor corespunde cu datele indicate în actul de prestare a Serviciilor și factura fiscală și nu vor depăși limita prețurilor indicate în Specificația prezentului Contract.

Appears in 2 contracts

Samples: Caiet De Sarcini, Caiet De Sarcini

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Adresa poştală: Adresa poştală: xxx.Xxxxxxxx, xxx.X.Xxxxx 00 Telefon: Telefon: 000 00 00 00, 000 00 00 00 Cod fiscal: Cod fiscal: 1003600152592 Banca: Banca: Trezoreria de Stat Cod: Cod: TREZMD2X XXXX XXXX: XX00XXXXXX000000X00000XX 1 2 3 4 5 6 7

Appears in 2 contracts

Samples: Contract Privind Achiziţia De Bunuri, Contract Privind Achiziţia De Bunuri

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărti, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeste în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.812.6. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.. Adresa poştală: Adresa poştală: Telefon: Telefon: Cod fiscal: Cod fiscal:

Appears in 2 contracts

Samples: Contract for the Procurement of Goods, Contract Regarding Sectoral Procurement

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Furnizor și Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialsemnării. 12.6. Prezentul contract Contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Public Procurement Announcement, Public Procurement Announcement

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract Nr. 60 Privind Achiziţia Materialelor Pentru Scopuri Didactice (Jocuri Și Jucării), Contract for the Purchase of Goods

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract Privind Achiziţia De Valoare Mică, Contract for the Provision of Services

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Furnizor și Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialsemnării. 12.6. Prezentul contract Contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024, cu excepția cap. 13 aplicabil până la executarea deplină a tuturor obligațiilor prevăzute. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Caiet De Sarcini, Caiet De Sarcini

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract for Services, Service Agreement

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, str. Burebista, 23 Adresa poştală: or. Soroca, str. Xxxxxxxxxxxx, 1 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 022 405395/394/383 , 023023741 , xxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 26

Appears in 2 contracts

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines, Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate Primăria municipiului Orhei are dreptul de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa a verifica modul de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldovaprestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu prevederile contractului. 12.2. Părţile contractante au dreptulRecepţia hranei se va realiza zilnic de către directorul, pe durata îndeplinirii contractuluiasistenta medicală, să convină asupra modificării clauzelor contractuluimagazioner/depozitar a Instituțiilor publice de educație timpurie nr. 1, prin acord adiţional2, numai 4, 5, 6, 8, 12 în baza facturilor fiscale și alte documente contabile justificative. În cazul apariţiei constatării unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai deficienţe în cazul în care au fost perfectate prestarea serviciilor, acestea se comunică imediat în scris şi au fost semnate prestatorului iar măsurile de ambele Părţiremediere a deficienţelor vor fi stabilite de comun acord. 12.3. Nici una dintre Părţi nu Personalul administrativ din cadrul Instituțiilor publice de educație timpurie nr. 1. 2, 4, 5, 6, 8, 12 are obligaţia şi dreptul de a urmări şi verifica distribuirea alimentelor pe tot parcursul desfăşurării acestor activităţii. În cazul în care se constată abateri ce pot conduce la consecinţe grave pentru starea de sănătate a copiilor, personalul administrativ va avea dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate oprească distribuirea hranei, iar prestatorul va fi obligat să înlocuiască alimentele sau hrana în prezentul Contract unor terţe persoane cauză cu altele corespunzătoare, în decurs de 30 minute, fără acordul în scris al celeilalte părţia pretinde plăţi suplimentare pentru aceasta. 12.4. Prezentul Contract Cantitatile constate lipsa în cazul urma verificarilor efectuate vor fi deduse din facturi. În situatia în care este semnat electronicprestatorul nu remediază deficientele constate de catre personalul administrativ din cadrul Instituțiilor publice de educație timpurie nr. 1, 2, 4, 5, 6, 8, 12, se aduce la cunostinta în scris prestatorului termenul limita de către ambele părțiremediere, acesta este remis iar în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic caz contrar se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiardeclanseaza procedura de reziliere a contractului cu toate consecintele ce decurg din aceasta. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat Zilnic, o probă din hrana preparată, de la data semnării şi intră meniul servit, va fi pastrată în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelorfrigider corespunzător timpului necesar. De asemenea, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul hrana va fi verificată obligatoriu de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialcătre personalul desemnat de directorul Instituţiilor vizate. Avizul acestora va fi pe documentul de distribuţie. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract Verificările vor fi efectuate în conformitate cu legislaţia Republicii Moldovaprevederile din prezentul contract. Părțile prezentului contract au dreptul de a notifica, în scris, prestatorului, identitatea reprezentanţilor săi împuterniciţi pentru acest scop.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Achiziționare a Serviciilor De Preparare Și Distribuire a Hranei Pentru Copii, Contract for the Acquisition of Food Preparation and Distribution Services for Children

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract Privind Achiziţia De Bunuri, Contract Privind Achiziţia De Bunuri

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la ___ _______ 20__. Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Achiziții Publice De Bunuri Și Servicii, Contract De Achiziții Publice

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 20222023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract for the Purchase of Furniture, Contract for the Purchase of Kitchen Inventory for 2023

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În în caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/BeneficiarCumpărător şi Agenţia Achiziţii Publice. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la după înregistrarea lui de către Agenţia Achiziţii Publice şi, după caz , de către Trezoreria de Stat sau de către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este fiind valabil până pînă la 31 decembrie 20222017. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți.astăzi, 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Achiziționare Consumabile, Piese De Schimb Pentru Dispozitive Medicale, Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmit în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Vînzător și Cumpărător/Beneficiar. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la după înregistrarea lui, după caz , de către Trezoreria de Stat sau de către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau fiind valabil pînă la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2019 . 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțiastăzi, 04.03.2019 . 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Achiziție Publică, Contract De Achiziție Publică

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 20222023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Adresa poştală: Mun. Bălţi str. Aerodromului nr. 14A Adresa poştală: mun.Bălţi, p-ța Independenţei, 1 Telefon: 14200 Telefon: (231) 6-34-05

Appears in 1 contract

Samples: Contract Privind Achiziţia Apei Potabile

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării 01.01.2022, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2022. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 26.10.2021. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Distrimed SRL Beneficiarul IMSP Institutul de Medicina Urgenta Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală(juridica): bd. Traian 14/4, of 27, or. Chișinău. Adresa poştală: Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, str.Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 0 (22) 536564 xxxxxx.donea@distrimed.m d xxxxxxxxx@xxxx.xx Telefon: 000 000 000 – anticamera 000 00 00 00 - farmacia Telefon: (022) 22 24 45 (022) 22 24 90 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000 00 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000 XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000 XX Banca: BC MOLDINDCONBANK SA Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau- bugetul de stat Adresa poştală a băncii: or. Chișinău sucursala Burebista Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X000 Cod fiscal: 1003600152606 Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: 1009600029081 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziţionare a Medicamentelor

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.611.7. Prezentul contract este valabil până pînă la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.711.8. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 14.11.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală: or. Soroca, str. Xxxxxxxxxxxx, 1 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000 , xxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 26 IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1003607150209 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medical Devices

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, str. Ciocana 8/1 Adresa poştală: r-nul Soroca, s. Xxxx Xxxxxx poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării inregistrarii la AP, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2022. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi este semnat la data aplicării semnăturilor electronice avansate calificate de către părţi sau în cazul în care părțile semnează olograf, contractul se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți02.02.2022. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines for Public Medical Sanitary Institutions

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: bd. Traian 22, or. Chișinău MD-2043 Adresa poştală: r-ul Sîngerei, s. Chișcăreni Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 0 (22) 536564 , 0262 41-345 / 0262 55-100 , (068) 99 84 26 xxxxxx.xxxxx@xxxxxxxxx.xx; xx.xxxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 xxxxxxxxx@xxxx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1009600029081 Cod fiscal: 1011602005758 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractuluiContractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluicontractuale, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părțile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării aprobării în SIA RSAP(MTender) fiind valabil pînă la 31 decembrie 2021. Contractul se înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. Contractul care nu este înregistrat în modul stabilit nu are putere juridică. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, ____ _________2020. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Beneficiarul Administrația Națională a Penitenciarelor Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală: Adresa poştală: Adresa poştală: Oficiul central: MD-2028, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bl. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 et.2 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (022) 222 490 (022) 222 445 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: IBAN: IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: : Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau-bugetul de stat Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: Cod fiscal: Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziţionare a Medicamentelor

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.611.7. Prezentul contract este valabil până pînă la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.711.8. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 14.11.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală:R-nul Ocnita, or. Frunza, str.Pacii,10 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000;069907748 , (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxx@xxxx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1013604001091 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medical Devices

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2075, mun. Chișinău, str. X. Xxxxxxx Spătaru 36 Adresa poştală:r-nul Donduseni, s. Tau Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 078667766 , 0-251-61-702, 000-00-00-00 , (068) 99 84 26 xxxxxxxxx@xxxxxxx.xx xx.xxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1002600034310 Cod fiscal: 1013604001552 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzătorul, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 20222023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți.părţi. Date: 2023.01.17 15:15:33 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Adresa poştală: mun.Chişinău str. Columna,92 Adresa poştală: mun. Bălţi str. Independenţei 1 Telefon: (022)21-12-25, 22-08-28 xxxxxxx.xxxxxxx@xxxxxx.xx Telefon: (0231)54657 xxxxxxx_xxxx@xxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: BC MAIB S.A. suc.Xxxxxxxxxx Xxxxxx Banca: Ministerul Finanţelor Trezoreria de Stat Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X000 Cod: TREZMD2X Cod fiscal: 1002600005897/TVA 0501848 Cod fiscal: 1015601000282

Appears in 1 contract

Samples: Contract Regarding the Procurement of Petroleum Products

Dispoziţii finale. 12.113.1. Părţile recunosc, că pe parcursul executării contractului, vor avea acces la informaţie confidenţială sau cu regim special de acces. Prin noţiunea de informaţie confidenţială sau cu regim special de acces se înţelege orice informaţie de natură juridică, financiară, comercială, sau orice altă informaţie care, conform legii, constituie secret de stat sau comercial. 13.2. Asigurarea securităţii informaţionale va fi efectuată în baza cadrului normativ. 13.3. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.213.4. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.313.5. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.413.6. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și două exemplare pentru Beneficiar. 12.513.7. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.613.8. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022_31.12.2023. 12.713.9. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.813.10. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Services

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală: MD-2062, mun. Chișinău, str. Burebista, 93 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000, contab - 559650, (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx 523605 , xxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1003600151643 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, str. Burebista, 23 Adresa poştală: R-nul Ialoveni, s. Țipala Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 022 405395/394/383 , 026861269 , xx.xxxxxx@xx.xx (068) 99 84 26

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării , fiind valabil pînă la 31 decembrie 2022. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 02.02.2022. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Distrimed SRL Beneficiarul IMSP Centrul de Sanatate Vorniceni Autoritatea contractantă Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală(juridica): bd. Traian 14/4, of 27, or. Chișinău. Adresa poştală: Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, str.Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 0 (22) 536564 xxxxxx.xxxxx@xxxxxxxxx.xx xxxxxxxxx@xxxx.xx Telefon: 022 Telefon: (022) 22 24 45 (022) 22 24 90 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: BC MOLDINDCONBANK SA Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau-bugetul de stat Adresa poştală a băncii: or. Chișinău sucursala Burebista Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X000 Cod fiscal: Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: 1009600029081 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziționare a Medicamentelor

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării 01.01.2022, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2022. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 26.10.2021. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Distrimed SRL Beneficiarul IMSP Centrul de Sanatate Olanesti Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală(juridica): bd. Traian 14/4, of 27, or. Chișinău. Adresa poştală: MD-4226 Raionul Xxxxxx Xxxx Satul Olănești Xxxxxx Xxxxxxxxx xxx Xxx,59 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, str.Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 0 (22) 536564 xxxxxx.donea@distrimed.m d xxxxxxxxx@xxxx.xx Telefon: 024252241 068687513 Telefon: (022) 22 24 45 (022) 22 24 90 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000 00 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000 XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000 XX Banca: BC MOLDINDCONBANK SA Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau- bugetul de stat Adresa poştală a băncii: or. Chișinău sucursala Burebista Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X000 Cod fiscal: 1012608002114 Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: 1009600029081 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală: r-nul Dubăsari, x. Xxxxxxx, str. Păcii 70 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx Adresa juridică: Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000; 024844441 , (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1003600157793 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală: mun. Edineț, șos. Bucovinei, 1 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000, 024623502 , (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1003604150817 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: bd. Traian 22, or. Chișinău MD-2043 Adresa poştală: or..Drochia, bul. Xxxxxxx Xxxxxxxxxxx 2/3 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 0 (22) 536564 , 252/22448,067630622,06101040 (068) 99 84 26 xxxxxx.xxxxx@xxxxxxxxx.xx; 9 , xxxxxxxxx@xx.xx, (068) 99 84 28 xxxxxxxxx@xxxx.xx xxxxxxxxx@xxxxx.xxx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1009600029081 Cod fiscal: 1003607150139 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, str. Burebista, 23 Adresa poştală: Or. Ungheni, str. Romană, 27 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 022 405395/394/383 , 023623577, 023625403, (068) 99 84 26 xxxxx.xxxxx@xxxx.xx; 023627197, 023622613 , (068) 99 84 28 xxxx.xxxxxx@xxxx.xx; xxxx.xx.xxxxxxx@xxxxx.xxx; (068) 99 84 25 xxxxxxxx.xxxxxx@xxxx.xx xxxxxxxxx@xxxxxx.xx E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000XXX00000000000 IBAN: MD19TRPCCV518430A00329AA IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: Mobiasbanca OTP Group S.A. Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TR Chisinau-bugetul de stat Cod fiscal: 1002600046359 Cod fiscal: 1007609005817 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX00 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: bd. Traian 22, or. Chișinău MD-2043 Adresa poştală: MD 6825, r-nil Ialoveni, com. Ruseștii Noi Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 0 (22) 536564 , 000000000, fax 000000000 , (068) 99 84 26 xxxxxx.xxxxx@xxxxxxxxx.xx; xx.xxxxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 xxxxxxxxx@xxxx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1009600029081 Cod fiscal: 1012600029902 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.. Furnizorul: „BTS Pro” S.R.L. Beneficiarul Adresa poştală: mun. Chișinău, str. Xxx Xxxxxxx, 6V, MD-2069 Adresa poştală: Xxxxx Xxxxx, 57 Telefon: 000 000 000, 595-858 Telefon:000 000 000, 000 000 000 IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN:XX00XXXXXX00000000000000 Banca: B.C. "Moldindconbank" S.A. Banca: Minis. Finan. – Trezoreria de Stat Adresa poştală a băncii: sucursala ”Kiev” C/B 226614 Cod: XXXXXX0X000 Cod: TREZMD2X C/f: 1008600061565 Cod fiscal: 1007601009565 E-mail: xxxxxx@xxx.xx E-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxx.xx Semnătura autorizată: „BTS Pro” S.R.L. Semnătura autorizată: Direcţia educaţie, tineret şi sport s. Ciocana Administrator Xxxxxx XXXXXX Xxx interimar Xxxxxxxx XXXXXXXXXX Digitally signed by Xxxxxx Xxxxxx Date: 2024.11.05 12:52:48 EET MOLDOVA EUROPEANĂ Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Digitally signed by Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Date: 2024.11.05 16:03:10 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova MOLDOVA EUROPEANĂ Digitally signed by Xxxxxxxx Xxxxxxx Date: 2024.11.06 11:14:31 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova MOLDOVA EUROPEANĂ SPECIFICAŢII TEHNICE - conform datelor din anexa nr. 22 Denumirea bunurilor Denumirea modelului Ţar a de orig ine Prod ucăto rul Specificarea tehnică deplină solicitată de către autoritatea contractantă Specificarea tehnică deplină propusă de către ofertant 1 2 3 4 5 6 Lotul nr. 11 – Mașină de spălat 9 kg Washing machine/fr Indesit MTWE 91495 WK Polo nia Indesit Conform anexei nr. 15 Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Conform anexei nr. 15 Conform specificației tehnice depuse de către ofertant în SIARSAP Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Lotul nr. 16- Uscator de rufe IET nr. 155 Dryer Samsung DV90BB5245AE UA PRC Samsu ng Conform anexei nr. 21 Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Conform anexei nr. 21 Conform specificației tehnice depuse de către ofertant în SIARSAP Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Lotul nr. 21 – Boiler electric 80 litri Gimnaziul Xxxxxxxx Xxxxx Electric Water Heater Electrolux EWH 80 Maximus WiFi PRC Electrol ux Conform anexei 26 Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Conform anexei 26 Conform specificației tehnice depuse de către ofertant în SIARSAP Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Lotul nr. 22 – Boiler electric 80 litri Liceul Dacia Electric Water Heater Electrolux EWH 80 Maximus WiFi PRC Electrol ux Conform anexei 27 Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Conform anexei 27 Conform specificației tehnice depuse de către ofertant în SIARSAP Livrarea,descărcarea, instalarea și testarea utilajului, se face din contul agentului economic. Garanţie: cel puţin 2 ani Lotul nr. 23 – Electric Water Heater Electrolux EWH 50 Guard EU PRC Electrol ux Conform anexei 28 Conform anexei 28

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Goods

Dispoziţii finale. 12.11. Litigiile ce ar putea rezulta Orice litigiu rezultând din prezentul Contract vor sau în legătură cu acest Contract va fi soluţionate soluţionat de către Părţi pe cale amiabilăinstanţele române competente. 2. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare cazul în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la o prevedere din prezentul Contract sînt valabile numai este sau va fi lovită de nulitate în totalitate sau parţial, sau în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul există lacune contractuale, celelalte clauze rămân valabile. Clauza lovită de nulitate va fi înlocuită în scris al celeilalte părţimod neîntârziat cu una convenită de către Vânzător şi Cumpărător care să corespundă sensului şi scopului celei lovite de nulitate. 12.43. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două …….(…………..) exemplare în limba română. Toate exemplarele cu excepţia celui pentru arhiva Notarului vor fi depuse în vederea intabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară de la Biroul de Carte Funciară Roman, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarOficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Neamţ. După intabulare toate exemplarele cu menţiunea înscrierii în Cartea Funciară vor fi restituite Părţilor. 12.54. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în Notarul Public care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat autentifică prezentul Contract va îndeplini toate formalităţile legale necesare pentru intabularea dreptului de proprietate al Cumpărătorului asupra Spaţiului medical şi terenului aferent în Cartea Funciară de la Biroul de Carte Funciară competent, în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaProtocolul de Colaborare încheiat între Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România. 5. Anexele la prezentul Contract sunt următoarele:

Appears in 1 contract

Samples: Contract Cadru De Vânzare Cumpărare Spațiu Medical

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Furnizor și Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialsemnării. 12.6. Prezentul contract Contract este valabil până la 31 decembrie 2022_______________, cu excepția drepturilor și obligațiilor aplicabile Părților pe parcursul perioadei indicate în Anexa nr.1 a prezentului Contract, care rămân valabile până la finele perioadei respective și în conformitate cu capitolul 13 a prezentului Contract. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Caiet De Sarcini

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta Prezenta convenţie intră în vigoare cu începere de la data semnării sale de către reprezentanţii legali din cele două instituţii şi se va încheia în momentul în care prevederile articolelor II.3 şi II.4 din prezentul Contract vor fi soluţionate acord sunt îndeplinite. Prezentul acord poate înceta prin acordul părţilor sau la cererea doctorandului, cu acordul obligatoriu al conducătorilor de către Părţi pe cale amiabilădoctorat. În caz contrarDacă unul dintre parteneri nu îşi respectă obligaţiile stabilite prin acest acord, ele vor fi transmise spre examinare celălalt partener are dreptul să ceară încetarea acordului, în instanţa baza unei notificări. Partenerul care a făcut cererea are obligaţia de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2a da celuilalt un termen de 30 de zile pentru remedierea problemelor. Părţile contractante Acordul încetează numai dacă la sfărşitul acestei perioade problemele au dreptulrămas nesoluţionate. De asemenea, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai prezenta convenţie încetează în cazul în care au fost perfectate în scris încetează calitatea de doctorand a studentului la Universitatea de Medicină şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3Farmacie „Xxxxx Xxxxxx”. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește Întocmit în două exemplare în originale in limba română, la data de , câte un exemplar pentru Furnizor/Prestatorfiecare Universitate. (în cazul cotutelei internaţionale se va specifica „Întocmit în patru exemplare, Cumpărător/Beneficiar. 12.5două în limba română şi două în limba , având acelaşi conţinut, câte un exemplar în limba română şi limba pentru fiecare Universitate. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în În cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată există conflict între termenii acordului în acest contract limba română şi cel în cazul limba ............................. va prevala acordul semnat în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6limba română). Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022.acord a fost încheiat astăzi în exemplare între: ( Semnătura ) ( Semnătura ) (Semnătura ) ( Semnătura ) ( Semnătura ) 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul a. La Universitatea de voinţă al părţilor Medicină şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una Farmacie „Xxxxx Xxxxxx” din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.Bucureşti

Appears in 1 contract

Samples: Acord De Cotutelă

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți., „21” iunie 2024 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Services

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2062, mun. Chişinău, bd. Dacia 58/10 Adresa poştală: MD-3801, or. Comrat, str. Odesscaia, 2 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 Telefon: 000-00-00-00; Fax: 000000000, 000000000 , (068) 99 84 26 000-000-000 , xxxxxxx@xxx.xxx; xxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 xxxxxxx@xxxxxxx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 29.09.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2002, șos. Munceșți 167/B, mun. Chișinău, Republica Moldova Adresa poştală: MD-7422 r. Taraclia, or. Tvardiţa, str. Xxxxxxxx, 1A Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; 000-00-00-00; Tel: 0000 00000 (recepție), (068) 99 84 26 000-00-00-00 022804799 569491 Tel./fax: 0000 00000 (birou) , (068) 99 84 28 , xxxxxx@xxxxxxxxxx.xx, xx.xxxxxxxx@xx.xx, (068) 99 84 25 xxxx.xxxxxx@xxxxxxxxxx.xx xxxx.xxxxxxxx@xxxxx.xxx E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Codul bancii: XXXXXX00000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2062, mun. Chişinău, bd. Dacia 58/10 Adresa poştală: R-nul Cantemir, s.Gotesti Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 Telefon: 000-00-00-00; Fax: 000000000 , xx.xxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 26

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorPrestatorul, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Low Cost Goods

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.. Adresa: mun. Chișinău, str. Feredeului, 4 Telefon/fax: (22) 93-11-18 Banca: BCA Energbank IBAN: XX00XX000000000000000000 Cod: ENEGMD22 Cod fiscal: 1011600023877 Adresa: mun. Bălți, str. Independenței, 1 Telefon: (231) 2-45-21 Email: xxx.xxxxxxxx.xxxxx@xxxx.xx Banca: MF-TR Nord-Bălți IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod: TREZMD2X Cod fiscal: 1007601003161

Appears in 1 contract

Samples: Contract Regarding the Acquisition of Low Value Services

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării , fiind valabil pînă la 31 decembrie 2022. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 02.02.2022. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Distrimed SRL Beneficiarul IMSP Centrul de Sanatate Olanesti Autoritatea contractantă Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală(juridica): bd. Traian 14/4, of 27, or. Chișinău. Adresa poştală: Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, str.Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 0 (22) 536564 xxxxxx.xxxxx@xxxxxxxxx.xx xxxxxxxxx@xxxx.xx Telefon: 022 Telefon: (022) 22 24 45 (022) 22 24 90 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: BC MOLDINDCONBANK SA Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau-bugetul de stat Adresa poştală a băncii: or. Chișinău sucursala Burebista Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X000 Cod fiscal: Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: 1009600029081 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziționare a Medicamentelor

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: bd. Traian 22, or. Chișinău MD-2043 Adresa poştală: r-nul Fălești, x.Xxxxxxx Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 0 (22) 536564 , 025977342 , xx.xxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 26

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 20222024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Datele juridice, poştale şi bancare ale Părţilor: Adresa poştală: xxx.Xxxxxxxxxxxxx 00/00, xxx.Xxxxx. Adresa poştală: mun. Bălţi str. Independenţei 1 Telefon: 023160475 Telefon: 000000000 IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: BC ”MAIB” S.A. fil. Bălți Banca: Ministerul Finanţelor Trezoreria de Stat Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X000 Cod: TREZMD2X Cod fiscal: 1003602012898 Cod fiscal: 1015601000282

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 _29 decembrie 20222023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării 15 decembrie 2023 ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract Privind Achiziția De Bunuri

Dispoziţii finale. 12.110.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.210.2. De la data semnării prezentului contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 10.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt contract sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.310.4. Nici una Niciuna dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţiPărţi. 12.410.5. Prezentul Contract contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, având aceeaşi puterea juridică, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar şi Trezoreria teritorială a Ministerului Finanțelor. 12.510.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi semnării. 10.7. Prezentul Contract intră în vigoare după înregistrarea lui de către Trezoreria Teritorială respectivă a Ministerului Finanţelor în cazul în care prevederile actelor normative în vigoare statueză înregistrarea obligatorie a acestuia, în alte cazuri Contractul intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerialmomentul semnării. 12.610.8. Prezentul contract Contract este valabil până la 31 decembrie 2022202 . 12.710.9. Prezentul Contract contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor Părţi şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțiPărți. 12.810.10. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Cadastral Services

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractuluiContractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluicontractuale, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părțile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării aprobării în SIA RSAP(MTender) fiind valabil pînă la 31 decembrie 2021. Contractul se înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. Contractul care nu este înregistrat în modul stabilit nu are putere juridică. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, ____ _________2020. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Beneficiarul IMSP Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală: Adresa poştală: Adresa poştală: Oficiul central: MD-2028, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bl. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 et.2 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (022) 222 490 (022) 222 445 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: IBAN: IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: : Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau-bugetul de stat Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: Cod fiscal: Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziţionare a Medicamentelor

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la _31.12.2024. Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Public Procurement Contract

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 20222023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Service Agreement

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În în caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractuluiContractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluicontractuale, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţise înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile teritoriale ale M inisterului Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără fară acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii M oldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar şi Centru. 12.511.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării aprobării Dării de seamă de către Agenţia Achiziţii Publice, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2017. Contractul se înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care M inisterului Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract Contractul care nu este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al înregistrat în modul stabilit nu are putere j u r i d i c ă ^ ^ ^ părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru este gemnat aStaZ1’ peJtJu confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în in conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus. Datele juridice, poştale şi bancare ale Părţilor: V în zătoru l E C O C H IM IE SR L B en eficiaru l IM SP Spitalul C linic M u n icip al B ălţi C en tru l pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală: MD-2060, or. Chişinău, Bd. Xxxx Xxxx, 5/1 of. 403. Adresa juridică: MD-2062, or. Chişinău, str. Valea Crucii, 2, ap.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2062, mun. Chişinău, bd. Dacia 58/10 Adresa poştală: R-nul Orhei, x. Xxxxxxxxx Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 Telefon: 000-00-00-00; Fax: 000000000, 000000000 , (068) 99 84 26 000-000-000 , xxxxxxx@xxx.xxx; xx_xxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 xxxxxxx@xxxxxxx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.611.7. Prezentul contract este valabil până pînă la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.711.8. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 14.11.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală:r-nul Floresti, s. Sanatauca Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000; 068772016; (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx 067105452 , (068) 99 84 28 xx.xxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1014607000461 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medical Devices

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2062, mun. Chişinău, bd. Dacia 58/10 Adresa poştală: MD 4301, rnul Căușeni sat. Tănătari Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 Telefon: 000-00-00-00; Fax: +000000000000 , (068) 99 84 26 000-000-000 , xxxxxxx@xxx.xxx; xx.xxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 xxxxxxx@xxxxxxx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmit în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Vînzător și Cumpărător/Beneficiar. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la după înregistrarea lui, după caz , de către Trezoreria de Stat sau de către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau fiind valabil pînă la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2019 . 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțiastăzi, 05.04.2019 . 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție Publică

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, str. Burebista, 23 Adresa poştală: Or. Sângerei, str. Xxxxxxxxxxxx, 51 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 022 405395/394/383 , 026284402, 026284430 , (068) 99 84 26 xxxxx.xxxxx@xxxx.xx; xxxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 xxxx.xxxxxx@xxxx.xx; (068) 99 84 25 xxxxxxxx.xxxxxx@xxxx.xx E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000XXX00000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: Mobiasbanca OTP Group S.A. Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TR Chisinau-bugetul de stat Cod fiscal: 1002600046359 Cod fiscal: 1003602150743 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX00 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 20222024 . 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Adresa poştală: or.Orhei,str. Şoimarul 3 Adresa poştală:or. Orhei,bd.X. Xxxxxxxx, nr.2 Telefon:(0235)3-20-40, 3-42-91 Telefon: (0235)2-13-01 Cod fiscal: 1004606001297 Cod fiscal: 1015601000293 Banca: BC Eximbank SA fil.5Orhei Banca: Ministerul Finanţelor-Trezorăria de Stat Cod: EXMMD22418 Cod: TREZMD2X IBAN XX00XX0000000000000000XX IBAN XX00XXXXXX000000X00000XX 19422,00 gim.Sirota XX00XXXXXX000000X00000XX 50796,00 gim.Samananca XX00XXXXXX000000X00000XX 49302,00 gim.Clișova XX00XXXXXX000000X00000XX 77688,00 gim.Vîșcauți XX00XXXXXX000000X00000XX 85158,00 gim.Zorile XX00XXXXXX000000X00000XX 73206,00 gim.Neculaieuca XX00XXXXXX000000X00000XX 82170,00 gim.Isacova XX00XXXXXX000000X00000XX 91134,00 gim.Brănești XX00XXXXXX000000X00000XX 70218,00 gim.Furcenii XX00XXXXXX000000X00000XX 64242,00 gim.Ivancea XX00XXXXXX000000X00000XX 95616,00 gim.Jora de Sus XX00XXXXXX000000X00000XX 86652,00 gim.Mălăiești XX00XXXXXX000000X00000XX 91134,00 gim.Morozeni XX00XXXXXX000000X00000XX 113544,00 gim Seliște XX00XXXXXX000000X00000XX 68724,00 gim.Step-Soci XX00XXXXXX000000X00000XX 79182,00 gim.Tabăra XX00XXXXXX000000X00000XX 76194,00 gim.Teleșeu XX00XXXXXX000000X00000XX 80676,00 gim.Vatici XX00XXXXXX000000X00000XX 67230,00 gim.Voroteți XX00XXXXXX000000X00000XX 131472,00 gim.Pohrebeni XX00XXXXXX000000X00000XX 67230,00 gim.Bulaiești XX00XXXXXX000000X00000XX 76194,00 gim.Mîrzești XX00XXXXXX000000X00000XX 209280,00 grăd.Neculaieuca XX00XXXXXX000000X00000XX 62400,00 grăd.Sirota XX00XXXXXX000000X00000XX 174720,00 grăd.Bulaiești XX00XXXXXX000000X00000XX 188160,00 grăd.Mîrzești Total 2331744,00 Digitally signed by Xxxxxxxxx Xxxxxx Date: 2024.01.12 15:09:14 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Digitally signed by Xxxxx Xxxxxx Date: 2024.01.12 15:34:11 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Anexa nr.1 la contractul nr. 06 din 12 ianuarie 2024 bunurilor/lucrărilor/serviciilor Nr. Denumirea Serviciilor Cod CPV Unitatea de măsură Cantitatea, copii/zile Preţ unitar, servicii de catering (lei/zi/copil) Preţ unitar, servicii de transport (lei/zi/copil) Total servicii de catering (lei) Total servicii de transport (lei) 1 Servicii de catering gim..Sirota 55500000-5 copii/zile 13/90 15,60 1,00 18252,00 1170 2 Servicii de catering gim.Samananca 55500000-5 copii/zile 34/90 15,60 1,00 47736,00 3060,00 3 Servicii de catering gim.Clișova 55500000-5 copii/zile 33/90 15,60 1,00 46332,00 2970,00 4 Servicii de catering gim.Vîșcăuți 55500000-5 copii/zile 52/90 15,60 1,00 73008,00 4680,00

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Services

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În în caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt smt valabile numai în in cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. , . . . 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în in prezentul Contract unor terţe persoane fără fară acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăhmba de stat a Republici Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Beneficiar.Cumpărător şi Agenţia Achiziţii Publice. ^ 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării semnăm şi intră în mtra m vigoare la data înregistrării la dupa înregistrarea lui de către Agenţia Achiziţii Publice Di, după caz de către Trezoreria de Stal. sau e către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau fund valabil pma la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202230 septembrie 2017. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți.astazi, “ ” iulie 2017. . . „ , 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziționare Produse Alimentare

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202230.09.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for Services

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta Prezenta convenţie intră în vigoare cu începere de la data semnării sale de către reprezentanţii legali din cele două instituţii şi se va încheia în momentul în care prevederile articolelor II.3 şi II.4 din prezentul Contract vor fi soluţionate acord sunt îndeplinite. Prezentul acord poate înceta prin acordul părţilor sau la cererea doctorandului, cu acordul obligatoriu al conducătorilor de către Părţi pe cale amiabilădoctorat. În caz contrarDacă unul dintre parteneri nu îşi respectă obligaţiile stabilite prin acest acord, ele vor fi transmise spre examinare celălalt partener are dreptul să ceară încetarea acordului, în instanţa baza unei notificări. Partenerul care a făcut cererea are obligaţia de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2a da celuilalt un termen de 30 de zile pentru remedierea problemelor. Părţile contractante Acordul încetează numai dacă la sfărşitul acestei perioade problemele au dreptulrămas nesoluţionate. De asemenea, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai prezenta convenţie încetează în cazul în care au fost perfectate în scris încetează calitatea de doctorand a studentului la Universitatea de Medicină şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3Farmacie „Xxxxx Xxxxxx”. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește Întocmit în două exemplare în originale in limba română, la data de , câte un exemplar pentru Furnizor/Prestatorfiecare Universitate. (în cazul cotutelei internaţionale se va specifica „Întocmit în patru exemplare, Cumpărător/Beneficiar. 12.5două în limba română şi două în limba ......................, având acelaşi conţinut, câte un exemplar în limba română şi limba pentru fiecare Universitate. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în În cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată există conflict între termenii acordului în acest contract limba română şi cel în cazul limba va prevala acordul semnat în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6limba română). Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022.acord a fost încheiat astăzi în exemplare între: ( Semnătura ) ( Semnătura ) (Semnătura ) ( Semnătura ) ( Semnătura ) și 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul a. La Universitatea de voinţă al părţilor Medicină şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una Farmacie „Xxxxx Xxxxxx” din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.Bucureşti

Appears in 1 contract

Samples: Acord De Cotutelă

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală: MD-2038, mun. Chișinău, str. Dacia 5/2 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000 , (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1003600153360 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt sânt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.311.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.411.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.511.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract către ambele Părți și este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.711.6. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă voință al părţilor părților şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțiPărți. 12.811.7. Pentru confirmarea celor menţionate menționate mai sus, Părţile Părțile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia legislația Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilăxxxx xxxxxxxx. În în caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată judecata competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. . . . 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină sa convma asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt smt valabile numai în in cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi.. _ ) 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în m prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/BeneficiarCumpărător şi Agenţia Achiziţii Publice. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la după înregistrarea lui de către Agenţia Achiziţii Publice şi, după caz , de către Trezoreria de Stat sau de către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este fiind valabil până pînă la 31 decembrie 20222017. . . 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți.astazi, “08” august 2017 . „ 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în m conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Service Agreement

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022.2023.. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. părţi 06.11.2023 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. SRLMassive Projecr Adresa poştală:mun.Chişinău, str.Miorita, 14, ap13 IMSP Spitalul Raional Soroca ,,X.Xxxxxxxxx” Adresa poştală: Mun. Soroca, str.Xxxxxx Xxxxxxxxxxxx nr.1 Telefon: Telefon: 0 000 0-00-00 Cont IBAN: XX00XX000000000000000000 Cod IBAN:MD58TRPCBR518430C0025AA Banca: BC AGROINDBANK Banca: Ministerul Finantelor-Trezoreria de Stat Adresa poştală a băncii Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX0X Cod: TREZMD2X Cod fiscal: 1023600005070 Cod fiscal:1003607150209 SEMNĂTURILE PĂRŢILOR Furnizorul/de bunuri/servicii Gorsenina A. Semnătura autorizată: Cumpărătorul/Beneficiarul Xxxx Xxxx Xxxxxxxxx autorizată: Digitally signed by Xxxxxxxxx XXxx.oȘn.a Date: 2023.11.07 12:23:01 EET Reason: MoldSign Signature Digitally signed byLU.Șrs.u Ella Date: 2023.11.08 08:46:41 MSK Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Location: Moldova Servicii de verificare și expertizare a documentației de proiect tehnic la obiectul: Reparația Capitalî a Blocului Alimentare de la IMSP Spitalul Raional Soroca,,X.Xxxxxxxxx”, blocul Spitalicesc str. X. Xxxxxxxxxxxx 68. Republica Moldova SRL Massive Project In vigoare al Republica Moldova Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Furnizorul/de bunuri/servicii Gorsenina A. Semnătura autorizată: Cumpărătorul/Beneficiarul Xxxx Xxxx Xxxxxxxxx autorizată: L.Ș. Digitally sig Date: 2023. L.Ș. ned by Xxxx Xxxx 11.08 08:49:11 MSK 1 Servicii de verificare și expertizare a documenteției de proiect tehnic la obiectul: Reparația Capitalî a Blocului Alimentare de la IMSP Spitalul Raional Soroca ,,X.Xxxxxxxxx”, blocul Spitalicesc str. X. Xxxxxxxxxxxx 68. buc 1 123333,34 148000,00 123333,34 148000,00 Pina la 31.12.2023 TOTAL 123333,34 148000,00 123333,34 148000,00

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție Servicii

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la de 01.01.2023. Contractul se înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. Contractul care nu este înregistrat în modul stabilit nu are putere juridică. 12.611.7. Prezentul contract este valabil până pînă la 31 decembrie 20222024. 12.711.8. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 24.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: or. Chișinău, Str. Xxxxxxx Xxxx 40, et.4,of.2, MD-2004 Adresa poştală: MD-5301, or. Vulcanesti, str. Xxxxx, 37 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 +00000000000, +00000000000 , 029336608 , (068) 99 84 26 xxxxxx@xxxxxxxxxxxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: MD39TRPCCR518430A00245AA IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medical Devices

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În In caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/BeneficiarCumpărător şi Agenţia Achiziţii Publice. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la după înregistrarea lui de către Agenţia Achiziţii Publice şi, după caz , de către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau fiind valabil pînă la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2018. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțiastăzi, Q_\ 2017 . 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziționare a Produselor Petroliere

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Furnizorul de bunuri: SRL Serviabil Autoritatea contractantă: DETS sec.Ciocana Adresa poştală: str. X. Xxxx 12 Adresa poştală: Xxxxx Xxxxx , 57 Telefon: 000-00-00-00,000-00-00-00 Telefon:000 000 000 IBAN:XX00XX0000XXX00000000000 IBAN:XX00XXXXXX00000000000000 Banca: BC„Mobiasbanca- Groupe Societe Generale ” SA Banca:Trezorăria de Stat TVA:0606176 Adresa poştală a băncii: Cod: XXXXXX00 Cod:TREZMD2X Cod fiscal: 1003600030995 Cod fiscal:10077601009565 Digitally signed by Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Date: 2024.01.02 09:32:56 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Digitally signed by Xxxxxxxxx Xxxxxxx Date: 2023.12.28 09:57:20 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Specificații de preț Cod CPV Denumirea bunurilor/serviciilor Unitatea de măsură Canti-tatea Preţ unitar (fără TVA) Preţ unitar (cu TVA) Suma fără TVA Suma cu TVA Termenul de livrare/prestare Clasificație bugetară (IBAN) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 15800000-6 Brânză de vaci 5% kg 20000.00 69.63 75.20 1392600.00 1504000.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 15800000-6 Brânză cu cheag, semitare, grăsimea 45% kg 2500.00 141.667 170.00 354167.50 425000.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 15800000-6 Chefir 2,5%, 0,5 L L 22000.00 17.69 19.10 389180.00 420200.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 15800000-6 Iaurt natural 2,6 %, 0,5 L L 23000.00 20.56 22.20 472880.00 510600.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 1 15800000-6 Lapte de vaci pasteriuzat 2,5%, 1L L 115000.00 14.31 15.45 1645650.00 1776750.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 15800000-6 Smântână 15 %, 0,5 L L 3000.00 45.37 49.00 136110.00 147000.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 15800000-6 Unt de vacă, fără grăsimi vegetale, 82,5%, "Țărănesc", 200 g KG 6500.00 190,74 206,00 1239810.00 1339000.00 ianuarie – iunie 2024 XX00XXXXXX00000000000000 Total: 5 630397.50 6 122550.00 Digitally signed by Xxxxxxxxx Xxxxxxx Date: 2023.12.28 09:57:55 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova Digitally signed by Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Date: 2024.01.02 09:38:14 EET Reason: MoldSign Signature Location: Moldova 1 2 3 4 5 6 7 Lapte de vaci pasteriuzat 2,5%, 1L Lapte de vaci pasteriuzat 2,5%, 1L MD "Lapte 2,5%, pasteurizat, în pachete, nedeteriorat, omogen fără sediment, fără miros și gust străin, necaracteristic laptelui proaspăt., fără grăsimi vegetale. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Ambalat în pachet de polietilenă 1litru. Se livrează cu "Lapte 2,5%, pasteurizat, în pachete, nedeteriorat, omogen fără sediment, fără miros și gust străin, necaracteristic laptelui proaspăt., fără grăsimi vegetale. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Ambalat în pachet de polietilenă 1litru. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019; Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO; Zilnic de la 6:00 până la ora 8:30 Certificat ISO. Lactis transport special pentru lactate, cu regim termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019; Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO; Zilnic de la 6:00 până la ora 8:30 Chefir 2,5%, 0,5 L Chefir MD Ambalaj 0,5 litru, pachet polietelenă, fără grăsimi Ambalaj 0,5 litru, pachet polietelenă, fără grăsimi Certificat 2,5%, 0,5 L vegetale. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim vegetale. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim ISO. Lactis termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019 Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019 Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO Certificat ISO 1 Joi de la 6:00 până la ora 8:30 Joi de la 6:00 până la ora 8:30 Smântână 15 %, 0,5 L Smântână 15 %, 0,5 L MD Lactis Smîntînă proaspătă 15%, fără grăsimi vegetale, omogenă, potrivit de densă, de culoare albă cu nuanță de cremă, uniformă în toată masa. Ambalaj 350 – 500 gr. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special. Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019 Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO. Xxxx și Miercuri, de la 6:00 până la 8:30 Smîntînă proaspătă 15%, fără grăsimi vegetale, omogenă, potrivit de densă, de culoare albă cu nuanță de cremă, uniformă în toată masa. Ambalaj 350 – 500 gr. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special. Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019 Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO. Xxxx și Miercuri, de la 6:00 până la 8:30 Certificat ISO. Brânză de vaci 5% Brânză de vaci 5% MD Lactis Brînză proaspătă 5% grăsime, fără gust și miros străin, fără grăsimi vegetale.Ambalaj 0,5-1 kg. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019. Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO Luni și Joi, de la 6:00 până la 8:30 Brînză proaspătă 5% grăsime, fără gust și miros străin, fără grăsimi vegetale.Ambalaj 0,5-1 kg. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019. Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO Luni și Joi, de la 6:00 până la 8:30 Certificat ISO. Iaurt natural 2,6 %, 0,5 L Iaurt natural 2,6 %, 0,5 L MD Lactis Iaurt natural, fără grăsimi vegetale, fără adaosuri de zahăr și fără îndulcitori artificiali ,în ambalaj de 0,500gr, pachet politelenă, cu procent de grăsime 2.6%. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019. Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Iaurt natural, fără grăsimi vegetale, fără adaosuri de zahăr și fără îndulcitori artificiali ,în ambalaj de 0,500gr, pachet politelenă, cu procent de grăsime 2.6%. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019. Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO. 2 Certificat ISO Luni de la 6:00 până la ora 8:30 Certificat ISO Luni de la 6:00 până la ora 8:30 Unt de vacă, fără grăsimi vegetale, 82,5%, "Țărănesc", 200 g Unt de vacă, fără grăsimi vegetale, 82,5%, "Țărănesc", 200 g MD Lactis Unt de vaci țărănesc, cu grăsimea 82.5%, fără adaos de grăsimi vegetale, de culoare albă pînă la galbenă, omogenă în toată masa. Ambalat pachet de 200gr. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special. Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019 Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO. Marți și Joi, de la 6:00 până la 8:30 Unt de vaci țărănesc, cu grăsimea 82.5%, fără adaos de grăsimi vegetale, de culoare albă pînă la galbenă, omogenă în toată masa. Ambalat pachet de 200gr. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special. Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019 Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO. Marți și Joi, de la 6:00 până la 8:30 Certificat ISO. Brânză cu cheag, semitare, grăsimea 45% Brânză cu cheag, semitare, grăsimea 45% MD Lactis Brânză cu semitare grăsimea 45%, fără adaos de grăsimi vegetale, acoperit cu compoziție de parafină, culoarea alb- galben deschis, produs proaspăt. Conținutul de apă raportat la substanța degresată 54-69%. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Ambalat cîte 1-5 kg Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019., SM 218:2001. Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO; Miercuri de la 6:00 până la ora 8:30 Brânză cu semitare grăsimea 45%, fără adaos de grăsimi vegetale, acoperit cu compoziție de parafină, culoarea alb-galben deschis, produs proaspăt. Conținutul de apă raportat la substanța degresată 54-69%. Produsul la data livrări să nu fie expirat mai mult 1/3 din termenul de valabilitate. Se livrează cu transport special pentru lactate, cu regim termic special Ambalat cîte 1-5 kg Standard: HG nr. 158 din 07.03.2019., SM 218:2001. Acte ce denota calitatea produsului: - Acte ce denota calitatea produsului: certificat de conformitate/ declarație de conformitate; Certificat sanitar-veterinar; certificate de calitate Contract pentru executarea investigațiilor de laborator; Certificat ISO; Miercuri de la 6:00 până la ora 8:30 Certificat ISO.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziție

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 30.10.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2075, mun. Chișinău, str. X. Xxxxxxx Spătaru 36 Adresa poştală: R-nul. Soroca, s. Slobozia-Cremene Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 078667766 , 023043224 , (068) 99 84 26 xxxxxxxxx@xxxxxxx.xx xx.xxxxxxxxx-xxxxxxx@xx.xx; (068) 99 84 28 xx.xxxxxxxx-xxxxxxx@xx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1002600034310 Cod fiscal: 1012607004155 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală:r-nul Donduseni, s. Tau Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 0-000-00-000, 000-00-00-00 , (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx xx.xxxx@xx.xx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1013604001552 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-5213, s.Chetrosu, r-l Drochia

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, com. Stăuceni, șos. Chișinău-Dubăsari 32 km Adresa poştală: MD-2004, mun. Chișinău, str. Xxxx Xxxxxx, 1 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 022000310, 060018649 , (022) 250-704/ 250-808 / (068) 99 84 26 xxxxx@xxxxxxxxx.xx, 250-809/250-752 , (068) 99 84 28 xxxx@xxxxxxxxx.xx xxxxxxxxxx@xxxxxxx.xx; (068) 99 84 25 xxxxxxxxx@xxxxxxx.xx; E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. xxxxxxxx@xxxxxxx.xx; md xxxxxx@xxxxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000XXX00000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31.12.2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 28.09.2023 . Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: MD-2062, mun. Chişinău, bd. Dacia 58/10 Adresa poştală: s. Milestii Mici, or. Ialoven Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 Telefon: 000-00-00-00; Fax: 000000000 , (068) 99 84 26 000-000-000 , xxxxxxx@xxx.xxx; xx.xxxxxxxxxxxx@xx.xx, (068) 99 84 28 xxxxxxx@xxxxxxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxx.xx (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX000000000000000000 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Codul bancii: XXXXXX0X000 Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medicines

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractuluiContractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluicontractuale, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părțile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării aprobării Dării de seamă de către Agenția Achiziții Publice pentru procedura LP 20/00068, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2020. Contractul se înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. Contractul care nu este înregistrat în modul stabilit nu are putere juridică. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, ____ ______________ _______. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Vînzătorul Beneficiarul IMSP Centrul pentru achiziţii publice centralizate în sănătate Adresa poştală: Adresa poştală: Adresa poştală: Oficiul central: MD-2028, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx 2/1 Adresa juridică: mun. Chişinău, str. Xxxxxxxxx Xxxxxxxx nr.3 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (022) 88 43 48 (022) 88 42 44 (022) 88 42 46 Fax: (022) 88 42 45 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: IBAN: IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: : Banca: MF-Trezoreria de Stat Banca: MF-TT Chisinau-bugetul de stat Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Adresa poştală a băncii: Cod: Cod fiscal: Cod fiscal: 1016601000212 Cod fiscal: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Achiziționare a Medicamentelor Și Testelor

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta Prezenta convenţie intră în vigoare cu începere de la data semnării sale de către reprezentanţii legali din cele două instituţii şi se va încheia în momentul în care prevederile articolelor II.3 şi II.4 din prezentul Contract vor fi soluţionate acord sunt îndeplinite. Prezentul acord poate înceta prin acordul părţilor sau la cererea doctorandului, cu acordul obligatoriu al conducătorilor de către Părţi pe cale amiabilădoctorat. În caz contrarDacă unul dintre parteneri nu îşi respectă obligaţiile stabilite prin acest acord, ele vor fi transmise spre examinare celălalt partener are dreptul să ceară încetarea acordului, în instanţa baza unei notificări. Partenerul care a făcut cererea are obligaţia de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2a da celuilalt un termen de 30 de zile pentru remedierea problemelor. Părţile contractante Acordul încetează numai dacă la sfărşitul acestei perioade problemele au dreptulrămas nesoluţionate. De asemenea, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai prezenta convenţie încetează în cazul în care au fost perfectate în scris încetează calitatea de doctorand a studentului la Universitatea de Medicină şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3Farmacie „Xxxxx Xxxxxx”. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește Întocmit în două exemplare în originale in limba română, la data de , câte un exemplar pentru Furnizor/Prestatorfiecare Universitate. (în cazul cotutelei internaţionale se va specifica „Întocmit în patru exemplare, Cumpărător/Beneficiar. 12.5două în limba română şi două în limba , având acelaşi conţinut, câte un exemplar în limba română şi limba pentru fiecare Universitate. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în În cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată există conflict între termenii acordului în acest contract limba română şi cel în cazul limba ............................. va prevala acordul semnat în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6limba română). Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022.acord a fost încheiat astăzi în exemplare între: ( Semnătura ) ( Semnătura ) (Semnătura ) ( Semnătura ) ( Semnătura ) Universitatea_ Rector, 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul a. La Universitatea de voinţă al părţilor Medicină şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una Farmacie „Xxxxx Xxxxxx” din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.Bucureşti

Appears in 1 contract

Samples: Acord De Cotutelă

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022iulie 2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.. Adresa poştală: r.Florești s. Varvareuca E-mail: Adresa poştală: r-l Anenii Noi , s Varnița str. Tighina ,64 Telefon:079941799 Telefon:0(265)46-236,46-245

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Dairy Products

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru, Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării 1 ianuarie 2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.711.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8Părţilor. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, str, Mesager, 8 Adresa poştală: MD-2025, mun. Chișinău, str. X. Xxxxxxxxxxx, 30 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Centralized Acquisition of Medical Gases

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă4.1. În caz contrarexecutarea contractului de voluntariat, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldovasalvatorul montan voluntar se subordonează conducerii persoanei juridice cu care a încheiat contractul și șefului Serviciului Public SALVAMONT Vatra Dornei. 12.24.2. Părţile contractante au dreptulContractele de voluntariat se încheie numai pentru membrii formaţiilor Salvamont din judeţul Suceava, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate atestați ca salvatori montani de ambele PărţiAsociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din Romania. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.64.3. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022are ca anexe fișa de voluntariat și fișa de protecție a 4.4. Fișa de voluntariat și fișa de protecție a voluntarului – salvator montan, respectiv anexele nr. 1 și nr. 2 fac parte integrantă din prezentul contract de voluntariat. 12.74.5. Prezentul Contract reprezintă acordul Executarea obligaţiilor contractuale ce revin voluntarului nu se poate face prin 4.6. În lipsa contractului de voinţă al părţilor asigurare, orice daune suferite de salvatorul montan voluntar în decursul desfăşurării activităţii de voluntariat se suportă integral de organizaţia- gazdă, cu condiția ca acestea să nu fi fost determinate de culpa voluntarului. Voluntarul poate renunţa la acest drept. Renunţarea trebuie să fie expresă şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțiexprimă în scris. 12.84.7. Pentru confirmarea celor menţionate mai susRăspunderea părților: fiecare parte răspunde pentru pagubele produse din culpă, Părţile au semnat prezentul Contract celeilalte părţi. Forţa majoră exonerează de răspundere, cu condiţia ca aceasta să fie notificată părții în conformitate cu legislaţia Republicii Moldovatermen de 3 zile de la producerea evenimentului. Partea care invocă forța majoră are obligaţia de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.

Appears in 1 contract

Samples: Contract Cadru De Voluntariat

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. Adresa poştală:mun.Chisinău, com.Tohatin dr.naț. R5, km7, 45 Adresa poştală: Xxxxx Xxxxx, 57 Telefon: 079701819 Telefon:000 00-00-00, 000 00 00 00 IBAN: XX00XX000000000000000000 XX00XXXXXX000000X00000XX Banca: BC "MOLDOVA-AGROINDBANK" SA suc.nr.5 Chisinău Banca: Minis. Finan. – Trezoreria de Stat Adresa băncii: xxx.Xxxxxxxx, xxx.X.Xxxxx 00/0 C/B 226614 Cod bancar: XXXXXX0X000 Cod: TREZMD2X Cod fiscal: 1006600058112 Cod fiscal: 1007601009565 Semnătura autorizată: SC “ XXXXXX-XXXXXXXX SERVICE” SRL Semnătura autorizată: Direcţia educaţie, tineret şi sport s. Ciocana Administrator Xxxxxxxxx Xxxxxxxx Şef interimar Xxxxxxxxxx Xxxxxxxx Nr Denumirea bunurilor Cantita tea/ unit. de măsură Suma Fără TVA lei Suma Cu TVA lei ECO 1 Servicii de reparație și piese de shimb pentru auto Mercedes Sprinter Ser. 9 375,00 11 250,00 222500

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Small Costs

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa instanţei de judecată competentă competente, conform prevederilor legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele întocmite anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, dreptul să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările la operate în prezentul Contract sînt sunt valabile numai în cazul în care au fost perfectate redactate în scris şi scris, au fost semnate de ambele PărţiPărţi și aprobate corespunzător. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, română – câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/BeneficiarBeneficiar și Centru. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de către Centru, fiind valabil până la 31.12.2025 Contractul obligatoriu se înregistrează în una din dintre trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8indicată pe acesta. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii MoldovaMoldova la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Public Procurement Contract

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părțipărţi, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește întocmeşte în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2023. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părțipărţi. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Procurement of Office Supplies and Accessories

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare identice, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării la de către CAPCS, dar nu mai devreme de 01.01.2024. Contractul se înregistrează în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. Contractul care nu este înregistrat în modul stabilit nu are putere juridică. 12.611.7. Prezentul contract este valabil până pînă la 31 decembrie 20222024. 12.711.8. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 15.12.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chișinău, com. Trușeni str. Xxxxxxxxx 0, XX 0000 Adresa poştală: or. Chișinău, str. Costiujeni, 5/1 Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 000 000000000/ 079997471 , xxxxxxxxx@xxxxx.xxx Telefon: 000 00000000, 000000000 , xxxx@xx.xx Telefon: (022) 222 445 (022) 222 364 E-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: MD23M02224ASV03459307100 IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Purchase of Medical Devices

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202230.09.2024. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.Moldova Di Da Re Lo

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Rest Sheets for Children's and Adolescents' Summer Camps

Dispoziţii finale. 12.111.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă competentă, conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.211.2. De la data semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 11.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractuluiacestuia, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractuluiContractului. Modificările şi completările operate la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţitoate Părţile și aprobate corespunzător. 12.311.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor persoane terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţicelorlalte Părţi. 12.411.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronictrei exemplare, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/Centru și Beneficiar. 12.511.6. Prezentul Contract contract se consideră încheiat la data semnării şi și intră în vigoare la data înregistrării de 01.01.2024, fiind valabil pînă la 31 decembrie 2024. Contractul se înregistrează, după caz, în mod obligatoriu în una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care Finanţelor dacă gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.611.7. Prezentul contract este valabil până pînă la 31 decembrie 202231.12.2024. 12.711.8. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor Părţilor şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8astăzi, 14.11.2023. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova., la data şi anul indicate mai sus. Adresa poştală: mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 103/3 Adresa poştală: r-nul Criuleni, s. Balabanesti Adresa poştală: Oficiul central: MD-2005, Republica Moldova, mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Adresa juridică: mun. Chişinău, Bd. Xxxxxxx Xxxxx 22/2 Telefon: 022 Telefon: 022 Telefon: (068) 99 84 27 000-00-00-00; Fax: 000-00-00-00 000000000 , (068) 99 84 26 , xxxxxxxxx@xxxxx.xx xxxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx (068) 99 84 28 (068) 99 84 25 E-mail:xxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx. md xxxxxx@xxxxx.xxx.xx xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx.xx Site: xxxx://xxxxx.xx IBAN: XX00XX0000000000000000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX IBAN: XX00XXXXXX000000X00000XX Cod fiscal: 1003600043595 Cod fiscal: 1011600040694 Cod fiscal: 1016601000212 Codul bancii: Codul bancii: TREZMD2X Codul bancii: TREZMD2X

Appears in 1 contract

Samples: Contract for the Acquisition of Medical Devices

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale calc amiabilă. În în caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de dc judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. De la dala semnării prezentului Contract, toate negocierile purtate şi documentele perfectate anterior îşi pierd valabilitatea. 12.3. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord act adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale comercialc legitime ale acestora şi care carc nu au putut fi pulul II prevăzute la ia data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract C ontract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.312.4. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.412.5. Prezentul Contract este întocmit în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două trei exemplare în limba românăde stat a Republicii Moldova, câte cîte un exemplar pentru Furnizor/PrestatorVînzător, Cumpărător/BeneficiarCumpărător şi Agenţia Achiziţii Publice. 12.512.6. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în in vigoare la data înregistrării la după înregistrarea lui de către Agenţia Achiziţii Publice şi, după caz , dc către Trezoreria de Stat sau de către una din trezoreriile regionale teritoriale ale Ministerului FinanțelorFinanţelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este fiind valabil până pînă la 31 decembrie 20222 0 1 7 . 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor ambelor părţi şi se consideră este semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți.astăzi, 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, . Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, la data şi anul indicate mai sus.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for Medical Analysis Services

Dispoziţii finale. 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova. 12.2. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, să convină asupra modificării clauzelor contractului, prin acord adiţional, numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele comerciale legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului. Modificările şi completările la prezentul Contract sînt valabile numai în cazul în care au fost perfectate în scris şi au fost semnate de ambele Părţi. 12.3. Nici una dintre Părţi nu are dreptul să transmită obligaţiile şi drepturile sale stipulate în prezentul Contract unor terţe persoane fără acordul în scris al celeilalte părţi. 12.4. Prezentul Contract în cazul în care este semnat electronic, de către ambele părți, acesta este remis în mod automat prin mijloacele electronice, dar în cazul când contractul este semnat olografic se întocmește în două exemplare în limba română, câte un exemplar pentru Furnizor/Prestator, Cumpărător/Prestator și Beneficiar. 12.5. Prezentul Contract se consideră încheiat la data semnării şi intră în vigoare la data înregistrării la una din trezoreriile regionale ale Ministerului Finanțelor, în cazul în care sursele financiare se alocă din bugetul de stat/bugetul local, sau la data semnării sau la o altă dată ulterioară indicată în acest contract în cazul în care gestionarea surselor financiare nu se efectuează prin intermediul sistemului trezorerial. 12.6. Prezentul contract este valabil până la 31 decembrie 202231.12.2022. 12.7. Prezentul Contract reprezintă acordul de voinţă al părţilor şi se consideră semnat la data aplicării ultimei semnături de către una din părți. 12.8. Pentru confirmarea celor menţionate mai sus, Părţile au semnat prezentul Contract în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova.

Appears in 1 contract

Samples: Contract for Services