Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor Exemple de Clauze

Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă; b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; c) dreptul la concediu de odihnă anual; d) dreptul la egalitate de șanse şi de tratament; e) dreptul la securitate şi sănătate în muncă; f) dreptul la formare profesională; alte obligații prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile, după caz. 2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform xxxxx postului; b) obligaţia de a respecta disciplina muncii; c) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; d) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; e) obligaţia de a respecta confidenţialitatea informaţiilor şi documentelor utilizate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu; f) obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat, în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 3. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: 4. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, anterior începerii activității; b) să înființeze registrul general de evidență a salariaților și să opereze înregistrările prevăzute de lege; c) să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege; d) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă; e) sa informeze salariatul asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă; f) să informeze salariatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat, în condițiile legii; g) să elibereze un document care să ateste calitatea de salariat a solicitantului, respectiv activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi specialitate sau un extras din registrul general de evidență a salariaților, datat și certificat pentru conformitate; h) să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale salariatului.
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Participantul la activitatea sportivă are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la remunerare pentru activitatea depusă; b) dreptul la repaus periodic (zilnic, săptămânal, anual); c) dreptul la securitate şi sănătate în activitatea sportivă; d) dreptul la control medical periodic. 2. Participantului la activitatea sportivă îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a respecta regulile de disciplină stabilite de către structura sportivă prin regulamentul intern; b) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate stabilite de structura sportivă; c) obligaţia de a respecta regulamentele structurii sportive şi cele prevăzute de federaţia sportivă naţională pe ramura de. ; d) obligaţia de a participa la evenimentele sportive ale structurii sportive cu care a încheiat prezentul contract; e) obligaţia de a se supune examinărilor şi tratamentelor medicale periodice; f) obligaţia de a respecta toate regulile antidopaj relevante în domeniu. 3. Structura sportivă (de drept public şi/sau privat) are, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de participant la activitatea sportivă a solicitantului; b) obligaţia de a asigura confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale participantului la activitatea sportivă; c) obligaţia de a respecta toate regulile antidopaj relevante ale organismelor în domeniu; d) obligaţia de a respecta regulamentele şi statutele federaţiilor sportive şi legislaţia în vigoare.
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusa b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal c) dreptul la concediu de odihna anual d) dreptul la egalitate de sanse şi de tratament e) dreptul la securitate şi sănătate în munca f) dreptul la acces la formare profesională. 2. Salariatului ii revin, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza norma de munca sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce ii revin conform fişei postului b) obligaţia de a respecta disciplina muncii c) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu d) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate e) obligaţia de a respecta secretul de serviciu. 3. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor b) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu c) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. d) să stabilească obiectivele de performanţă individuală ale salariatului 4. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, anterior începerii activităţii
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusa; b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; c) dreptul la concediu de odihnă anual; d) dreptul la egalitate de sanse şi de tratament; e) dreptul la securitate şi sănătate în munca; f) dreptul la acces la formare profesională. (la 14-06-2011 Litera f) a pct. 1 al literei M a fost modificată de pct. 8 al art. I din ORDINUL nr. 1.616 din 2 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 14 iunie 2011.) 2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fisei postului; b) obligaţia de a respecta disciplina muncii; c) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; d) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; e) obligaţia de a respecta secretul de serviciu. 3. Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) sa dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; b) sa exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; c) să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare, potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. d) să stabilească obiectivele de performanţă individuală ale salariatului; (la 14-06-2011 Litera d) a pct. 3 al literei M a fost introdusă de pct. 9 al art. I din ORDINUL nr. 1.616 din 2 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 14 iunie 2011.) 4. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, anterior începerii activităţii; (la 14-06-2011 Litera a) a pct. 4 al literei M a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDINUL nr. 1.616 din 2 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 14 iunie 2011.) a^1) să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din contractele individuale de muncă, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din lege; (la 14-06-2011 Litera a^1) a pct. 4 al literei M a fost introdusă de pct. 11 al art. I din ORDINUL nr. 1.616 din 2 iunie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 415 din 14 iunie 2011.) b) să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă; c) sa informeze salariatul asupra condiţiilor d...
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Administratorul public are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă; b) dreptul de a beneficia premii şi alte stimulente, conform normelor legale; c)dreptul la concediul anual de odihnă, conform prevederilor legale; d)dreptul de a primi spre utilizare pentru deplasări un autoturism din dotarea aparatului de specialitate al primarului, cu un conducător auto corespunzător (în funcţie de posibilităţile instituţiei);
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Participantul la activitatea sportivă are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la remunerare pentru activitatea depusă;
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. 1. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: a) dreptul la salarizare pentru munca depusă; b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal; c) dreptul la concediu de odihnă anual; d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; e) dreptul la securitate şi sănătate în muncă; f) dreptul la acces la formare profesională. 2. Salariatului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a) obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform xxxxx postului; b) obligaţia de a respecta disciplina muncii; c) obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; d) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; e) obligaţia de a respecta secretul de serviciu.
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor. Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
Drepturi şi obligaţii generale ale părţilor