Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului Exemple de Clauze

Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului. 5.1. Prezentul Contract intră în vigoare la data de . 5.2. Lucrările prevăzute la art. 3.9 se execută de la data semnării de către părţi a Procesului verbal de începere a lucrărilor. 5.3. Dreptul de acces care face obiectul prezentului Contract se instituie pe o perioada de 2 ani. Contractul se prelungeste,de drept, prin act aditional, pentru perioade succesive de un an, daca niciuna dintre parti nu il denunta cu cel putin 30 de zile anterior datei de expirare. 5.4. Părţile convin ca modificările în Contract să se facă doar în urma unui acord scris, printr-un Act adiţional la prezentul Contract. 5.5. Contractul încetează prin acordul de voinţă al Părţilor, prin dispariţia imobilului, la expirarea perioadei prevăzute la art. 5.3., ca urmare a rezilierii pentru neexecutarea obligaţiilor sau în condiţiile prevăzute la art. 5.6. ori la art. 8.3. 5.6. Operatorul poate solicita încetarea Contractului, prin transmiterea către Proprietar a unei notificări cu cel puţin 2 luni înainte, într-una din situaţiile următoare: a) utilizarea elementelor de reţea sau de infrastructură instalate devine imposibilă, oneroasă sau mai puţin performantă decât a fost prevăzut iniţial; b) se modifică arhitectura reţelei publice de comunicaţii electronice a Operatorului, iar elementele de reţea instalate nu mai corespund noii arhitecturi; c) autorizaţiile necesare desfăşurării activităţii Operatorului nu pot fi obţinute; d) prin denuntare unilaterala de catre Operator, pe baza unei notificari prealabile transmise cu 2 luni de zile inainte de data propusa pentru incetare, fara indeplinirea niciunei alte formalitati si fara obligatia Operatorului de a plati vreo despagubire Proprietarului.
Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului. 5.1. Prezentul Contract intră în vigoare la data semnării de către părţi. 5.2. Lucrările prevăzute la art. 3.9 se execută de la data semnării de către părţi a Procesului verbal de începere a lucrărilor. 5.3. Dreptul de servitute care face obiectul prezentului Contract se instituie pe o perioadă de ... ani sau pe toată durata de existenţă a reţelelor de comunicaţii electronice sau elementelor de infrastructură prevăzute la art. 3.1.
Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului. 5.1. Prezentul Contract intră în vigoare la data semnării de către părţi. 5.2. Lucrările prevăzute la art. 3.6 se execută de la data semnării de către părţi a Procesului verbal de începere a lucrărilor. 5.3. Dreptul de acces care face obiectul prezentului Contract se instituie pe o perioadă de 20 ani. 5.4. Părţile convin ca modificările în Contract să se facă doar în urma unui acord scris, printr-un act adiţional la prezentul Contract. 5.5. Contractul încetează prin acordul de voinţă al părţilor, prin denunțarea unilaterală, prin dispariţia imobilului, la expirarea perioadei prevăzute la art. 5.3., ca urmare a rezilierii pentru neexecutarea obligaţiilor sau în condiţiile prevăzute la art. 5.6. 5.6. OPERATORUL poate solicita încetarea Contractului, prin transmiterea către PROPRIETAR a unei notificări cu cel puţin 2 luni înainte, într-una din situaţiile următoare: a) utilizarea elementelor de reţea sau de infrastructură instalate devine imposibilă, oneroasă sau mai puţin performantă decât a fost prevăzut iniţial; b) se modifică arhitectura reţelei publice de comunicaţii electronice a OPERATORULUI, iar elementele de reţea instalate nu mai corespund noii arhitecturi; c) autorizaţiile necesare desfăşurării activităţii OPERATORULUI nu pot fi obţinute.
Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului. Se solicită inserarea unei clauze de prelungire automată a contractului de acces. De asemenea se propune ca dreptul de servitute să fie instituit pe toată durata de existenţă a reţelelor de comunicaţii electronice, fiind propusă şi modificarea art. 3.3. astfel încât să fie precizată durata pentru care se acordă dreptul de acces. În ceea ce priveşte cazul în care dreptul de acces este acordat pe perioadă nedeterminată, potrivit art. 5.3., un respondent menţionează că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1277 din Codul Civil cu privire la posibilitatea denunţării contractului încheiat pe perioadă nedeterminată de către oricare dintre părţi, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. De asemenea, acelaşi respondent propune menţionarea la art. 5.6. a faptului că Operatorul nu va fi obligat la plata unor despăgubiri, ca urmare a denunţării unilaterale a contractului. În plus, acesta consideră că, în cazul clauzelor neuzuale din Contractul standard de acces pe proprietatea privată, cum ar fi denunţarea unilaterală a contractului, trebuie menţionată acceptarea expresă a acestor clauze de către părţile contractante, conform dispoziţiilor art. 1203 din Codul Civil. 5.Tarifare Se solicită eliminarea art. 6.2., respondentul considerând că acesta este în contradicţie cu art. 4.1. lit. a) care prevede că tariful datorat pentru exercitarea dreptului de acces include atât contravaloarea folosinţei, cât şi despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin efectuarea lucrărilor şi că, în cazul menţinerii art. 6.2., Operatorul va trebui să plătească de două ori pentru prejudiciile cauzate.
Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului. 4.1. Prezentul Contract intră în vigoare la data semnării de către Părţi. 4.2. Lucrările prevăzute la Contractul prezent se execută de la data semnării de către Părţi a Procesului verbal de începere a lucrărilor. 4.3. Dreptul de acces care face obiectul prezentului Contract se instituie pe o perioada de 12 (douăsprezece) luni, cu respectarea dreptului FURNIZORULUI la prelungirea termenului Contractului prezent pentru o perioadă similară. 4.4. Părţile convin ca modificările în Contract să se facă doar în urma unui acord scris, printr-un Act adiţional la prezentul Contract. 4.5. Contractul încetează prin acordul de voinţă al Părţilor, la expirarea perioadei prevăzute la art. 4.3. al Contractului prezent, ca urmare a rezilierii pentru neexecutarea obligaţiilor, prevăzute în Contractului prezent. 4.6. FURNIZORUL poate solicita încetarea Contractului, în conformitate cu legislația în vigoare, prin transmiterea către PROPRIETAR a unei notificări cu cel puţin 30 (treizeci) de zile calendaristice înainte.
Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului. 5.1. Prezentul Contract intră în vigoare la data de 01.01.2019. 5.2. Dreptul de acces care face obiectul prezentului Contract se instituie pe toată durata de existenţă a reţelei de comunicaţii electronice sau elementelor de infrastructură prevăzute la art. 3.1. 5.3. Părţile convin ca modificările în Contract să se facă doar în urma unui acord scris, printr-un Act adiţional la prezentul Contract. 5.4. Contractul încetează prin acordul de voinţă al Părţilor, prin dispariţia imobilului, ca urmare a rezilierii pentru neexecutarea obligaţiilor, sau în condiţiile prevăzute la prezentul capitol ori la art. 8.3, în conformitate cu legislația în vigoare. 5.6. FURNIZORUL poate solicita încetarea Contractului, în conformitate cu legislația în vigoare, prin transmiterea către TITULAR, a unei notificări cu cel puţin 1 lună înainte.

Related to Intrarea în vigoare. Durata. Modificarea şi încetarea Contractului

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează în următoarele cazuri: la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract;

  • MODIFICAREA CONTRACTULUI (1) Prevederile prezentului contract pot fi modificate prin act adițional, al cărui model va fi aprobat în prealabil prin hotărâre a autorității deliberative. (2) Părţile vor adopta contractul corespunzător reglementărilor legale intervenite ulterior încheierii actului adiţional şi care îi sunt aplicabile.

  • INCETAREA CONTRACTULUI 16.1 Contractul poate înceta în oricare din modalitățile următoare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.2.6 și 2.7 din a) acordul scris al Părților; b) denunțarea unilaterala, efectuata de oricare din Părți; c) rezilierea, inițiată de oricare din Părți ca urmare a neexecutării/executării necorespunzătoare sau cu întârziere de către cealaltă Parte a obligațiilor asumate prin Contract în termenele și condițiile prevăzute de art.2.3 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului- cadru” din Capitolul III din TCSP; d) de plin drept, la data închiderii, din orice motive, de către Banca a conturilor Clientului pentru care este disponibil Serviciul ING Business; e) in cazul intervenirii uneia dintre situațiile menționate în art.2.5 al Secțiunii 2 “Încetarea Contractului-cadru” din Capitolul III din TCSP, cu privire la Serviciul ING Business. 16.2 Clientul poate denunța Contractul numai cu îndeplinirea prealabila a obligației de plată integrală a tuturor sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului. În acest sens, Clientul prin Persoana Autorizată să efectueze acest demers, conform prevederilor CGA, va completa corespunzător Cererea ING Business și o va depune la Banca. Ulterior procesării Cererii ING Business de către Banca și achitării sumelor datorate Băncii în temeiul Contractului, Contractul va înceta și accesul Clientului/Utilizatorilor la serviciul ING Business va fi restricționat. Banca va informa Clientul cu privire la procesarea Cererii ING Business și încetarea Contractul, în scris, în una din modalitățile prevăzute în CGA, Contractul considerându-se încetat de la data menționată în comunicare. Banca va putea denunța unilateral Contractul în termenele și condițiile prevăzute de art.2.2 al Secțiunii “Încetarea Contractului-cadru” din TCSP.

  • VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................

  • Executarea contractului 7.1 Executarea contractului începe de la data semnării contractului de ambele părți contractante.

  • DURATA CONTRACTULUI Prezentul contract de studii va produce efecte juridice începând cu data înregistrării lui la Universitate, calitatea de student fiind corelată cu structura anului universitar 2024/2025. Prezentul contract este valabil pe toată durata şcolarizării, fiind modificat şi completat, după caz, anual, la începutul fiecărui an şcolar, prin act adiţional.

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • CESIUNEA CONTRACTULUI 7.1. Oricare parte poate transmite unei terte persoane, total sau partial, drepturile si obligatiile ce i se cuvin prin acest contract, doar cu acordul scris al celeilalte parti.

  • LEGEA APLICABILA CONTRACTULUI 21.1 Contractul va fi interpretat conform legilor din România.

  • Rezilierea contractului 12.1 Antreprenorul general poate cere rezilierea contractului, dacă: a) Beneficiarul nu-şi îndeplineşte o obligaţie care este în sarcina sa şi prin aceasta pune pe Antreprenorul general în situaţia de a nu putea executa lucrarea; b) Beneficiarul nu onorează o plată scadentă mai mult de 3 luni; c) Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.2 Beneficiarul poate cere rezilierea contractului, dacă: • Antreprenorul general se află în incapacitate de plată, lichidare, aplicat sechestru; • Antreprenorul general nu începe lucrările fără să aibă un motiv justificat sau nu reia lucrările suspendate, în termen rezonabil de la primirea dispoziţiei scrise de reîncepere a lucrărilor; • Antreprenorul general nu a îndepărtat materialele necorespunzătoare de pe şantier sau nu a refăcut o lucrare în termenul stabilit prin prezentul contract; • Beneficiarul notifică antreprenorul general că din motive neprevăzute şi datorită unor conjuncturi economice îi este imposibil să continue îndeplinirea obligaţiunilor contractuale. 12.3 Contractul se consideră reziliat, dacă partea contractantă va comunica în scris celelalte părţi contractante în termen de 15 zile motivele indicate la punctele 12.1. şi 12.2. din prezentul contract. 12.4 Beneficiarul, în caz de reziliere a contractului, va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativa a lucrărilor executate. 12.5 În cazul rezilierii contractului, Beneficiarul va întocmi situaţia lucrărilor efectiv executate, inventarul materialelor, utilajelor şi lucrărilor provizorii, după care se vor stabili sumele care urmează să le plătească în conformitate cu prevederile contractului, precum şi daunele pe care trebuie să le suporte Antreprenorul general din vina căruia s-a reziliat contractul. 12.6 După rezilierea contractului, Beneficiarul poate continua execuţia lucrărilor cu respectarea prevederilor legale. 12.7 Beneficiarul va convoca comisia de recepţie care va efectua recepţia cantitativă şi calitativă a lucrărilor executate în maximum 15 zile de la data rezilierii contractului.