FORȚA MAJORĂ 19.1. Forța majoră apără de răspundere partea care o invocă în termenele și în conditiile stabilite de lege.
Forță majoră Cu excepția obligațiilor de plată a sumelor de bani menționate mai jos, nici o întârziere, eșec sau omisiune de către oricare dintre părți de a îndeplini sau respecta oricare dintre obligațiile sale de mai jos vor fi considerate a fi o încălcare a acestor Termeni și condiții dacă și pentru atâta timp cât o astfel de întârziere, eșec sau omisiune apare din orice cauză dincolo de controlul rezonabil al acelei părți.
Forţa majoră 7.1. Părţile sînt exonerate de răspundere pentru neîndeplinirea parţială sau integrală a obligaţiilor conform prezentului Contract, dacă aceasta este cauzată de producerea unor cazuri de forţă majoră (războaie, calamităţi naturale: incendii, inundaţii, cutremure de pămînt, precum şi alte circumstanţe care nu depind de voinţa Părţilor). 7.2. Partea care invocă clauza de forţă majoră este obligată să informeze imediat (dar nu mai tîrziu de 10 zile) cealaltă Parte despre survenirea circumstanţelor de forţă majoră. 7.3. Survenirea circumstanţelor de forţă majoră, momentul declanşării şi termenul de acţiune trebuie să fie confirmate printr-un certificat, eliberat în mod corespunzător de către organul competent din ţara Părţii care invocă asemenea circumstanţe.
FORTA MAJORA 6.1. Prin forta majora se intelege un eveniment independent de vointa partilor, imprevizibil si insurmontabil, aparut dupa incheierea contractului, care impiedica partile sa-si execute obligatiile asumate. 6.2. Nici una din partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege 6.3. Partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti in termen de 5 zile producerea evenimentului si sa ia toate masurile posibile in vederea limitarii consecintelor lui. 6.4. La disparitia cazului de forta majora, conditiile prezentului contract reintra in vigoare.
MODIFICAREA CONTRACTULUI (1) Prevederile prezentului contract pot fi modificate prin act adițional, al cărui model va fi aprobat în prealabil prin hotărâre a autorității deliberative. (2) Părţile vor adopta contractul corespunzător reglementărilor legale intervenite ulterior încheierii actului adiţional şi care îi sunt aplicabile.
FORTA MAJORA SI CAZUL FORTUIT In orice situatie de forta majora sau caz fortuit care impiedica sau intarzie, total sau partial, executarea si continuarea Campaniei, Organizatorul va fi exonerat de raspundere privind indeplinirea obligatiilor sale pentru perioada in care aceasta indeplinire va fi impiedicata.
Rezilierea Rezilierea Contractului se poate realiza cu acordul comun al Părţilor. Contractul poate fi reziliat în mod unilateral de către: Cumpărător în caz de refuz al Vînzătorului de a livra Bunurile şi/sau de a presta Serviciile prevăzute în prezentul Contract; Cumpărător în caz de nerespectare de către Vînzător a termenelor de livrare/prestare stabilite; Vînzător în caz de nerespectare de către Cumpărător a termenelor de plată a Bunurilor / Serviciilor; Vînzător sau Cumpărător în caz de nesatisfacere de către una dintre Părţi a pretenţiilor înaintate conform prezentului Contract. Partea iniţiatoare a rezilierii Contractului este obligată să comunice în termen de 5 zile lucrătoare celeilalte Părţi despre intenţiile ei printr-o scrisoare motivată. Partea înştiinţată este obligată să răspundă în decurs de 5 zile lucrătoare de la primirea notificării. În cazul în care litigiul nu este soluţionat în termenele stabilite, partea iniţiatoare va iniția rezilierea.
Rezilierea unilaterală Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele a) Autorizațiile, licențele Furnizorului expiră iar acesta nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de derulare a contractului. b) Furnizorul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul Achizitorului. c) Furnizorul nu constituie garanția de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contract. d) Furnizorul depășește cu mai mult de 5 zile consecutive, oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 din contract. e) Furnizorul nu respecta obligațiile de bună conduită prevăzute la art. 14 din contract. Data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Furnizorului.
TERMENUL CONTRACTULUI 4.1. Prezentul contract se încheie pe durata normală de şcolarizare, aşa cum este prevăzută aceasta în actele normative în vigoare, începând cu anul universitar 2017-2018. 4.2. UNIVERSITATEA a adoptat Regulamentul de credite transferabile, al cărui conţinut se obligă să-l aducă la cunoştinţă publică prin afişare la sediul facultăţii şi pe pagina proprie de internet. 4.3. STUDENTUL care nu finalizează programul de studii în durata normală va solicita obligatoriu încheierea unui nou contract de şcolarizare, în condiţiile oferite de universitate la acea dată.
Modul de prezentare a propunerii financiare Cerințe obligatorii: Ofertantul are obligația de a completa și prezenta în original: 1) Formularul nr. 10, de ofertă, cu anexa 1, din Secțiunea „Formulare” 2) Anexa la Formularul nr. 10, de ofertă.