Obligaţiile asigurătorului Exemple de Clauze

Obligaţiile asigurătorului. Asigurătorul se obligă la următoarele servicii şi prestaţii, după caz: reabilitare medicală: asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului, în mijloace de transport specializate şi în unităţi spitaliceşti; tratament medical ambulatoriu, analize medicale şi medicamente, prescrise de medic; servicii medicale, în spitale ori clinici specializate pentru accidente sau boli profesionale; tratament de recuperare a capacităţii de munca, în unităţi de specialitate; servicii de chirurgie reparatorie; cure balneoclimaterice. recuperarea capacităţii de muncă: în vederea diminuării sau compensării deficienţelor de sănătate suferite prin accidente de muncă sau boli profesionale, asiguraţii au dreptul la dispozitive medicale stabilite prin normele metodologice de aplicare a legii. Pentru recuperarea capacităţii de muncă, asiguraţii beneficiază de programe individuale de recuperare, stabilite de medicul specialist al asigurătorului sau, după caz, de medicul curant; consiliere pentru prevenirea riscurilor profesionale la care sunt expuşi asiguraţii în timpul exercitării activităţii pentru care au fost autorizaţi. Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru următoarele prestaţii şi servicii: plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, acordată în condiţiile legii, şi a indemnizaţiei pentru reconversie profesională; contravaloarea serviciilor medicale menţionate la pct. 4.1.1 şi 4.1.2; compensaţii pentru atingerea intregrităţii ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; despăgubire în caz de deces.
Obligaţiile asigurătorului. 6.1. Asigurătorul se obligă să: - achite despăgubirea (indemnizaţia de asigurare) reprezentând cheltuielile efectuate de Asigurat ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva acestuia în urma producerii unui eveniment rutier pe teritoriul României, în limita a 5.000 (cinci mii) LEI, cu respectarea prezentelor condiţii de asigurare; - preia avizările de daună, prin personal specializat al Centrului Relaţii Clienți (Alo Groupama); - acorde, la cererea Asiguratului, suport juridic minimal ulterior producerii evenimentului rutier în vederea exercitării drepturilor de către Asigurat conform prezentului Contract de asigurare.
Obligaţiile asigurătorului. 501 3.1. Plata indemnizaţiei de asigurare 501 3.2. Supraasigurarea şi subasigurarea în obligaţia de despăgubire a asigurătorului 503 3.3. Efectele franşizei în operaţiunea de despăgubire 503 3.4. Cazuri generale de exonerare a asigurătorului de plata indemnizaţiei 505

Related to Obligaţiile asigurătorului

  • OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • Obligaţiile părţilor În baza prezentului Contract, Vînzătorul se obligă: să livreze Bunurile şi/sau să presteze Serviciile în condiţiile prevăzute de prezentul Contract; să anunţe Cumpărătorul după semnarea prezentului Contract, în decurs de 5 zile calendaristice, prin telefon/fax sau telegramă autorizată, despre disponibilitatea livrării Bunurilor şi/sau prestării Serviciilor; să asigure condiţiile corespunzătoare pentru recepţionarea Bunurilor şi/sau Serviciilor de către Cumpărător [destinatar, după caz], în termenele stabilite, în corespundere cu cerinţele prezentului Contract; să asigure integritatea şi calitatea Bunurilor şi/sau Serviciilor pe toată perioada de pînă la recepţionarea lor de către Cumpărător [destinatar, după caz]. În baza prezentului Contract, Cumpărătorul se obligă: să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea recepţionării în termenul stabilit a Bunurilor livrate şi/sau a Serviciilor prestate în corespundere cu cerinţele prezentului Contract; să asigure achitarea Bunurilor livrate şi/sau Serviciilor prestate, respectînd modalităţile şi termenele indicate în prezentul Contract.

  • Unde beneficiez de asigurare? Asigurarea este valabilă pe teritoriul României.

  • OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR Art. 4.1. Părțile convin ca Liderul de asociere este ................................................................................ . Contractul atribuit va fi semnat cu Beneficiarul de catre Liderul de Asociere, acesta fiind desemnat ca reprezentant autorizat să primească instrucțiunile contractuale pentru și în numele tuturor membrilor Asocierii, de la Beneficiar, să poarte întreaga corespondență cu Beneficiarul și, totodată, va deține puterea de reprezentare a Asocierii în relația cu Beneficiarul. Art. 4.2. Se împuterniceşte .............................., având calitatea de Lider al asocierii, pentru întocmirea ofertei comune şi depunerea acesteia în numele şi pentru asocierea constituită prin prezentul acord. Art. 4.3. Părțile vor răspunde individual și solidar în fața Beneficiarului în ceea ce privește toate responsabilitățile și obligațiile decurgând din sau în legătură cu Contractul. Art. 4.4. Fiecare Parte va garanta, va apară și va despăgubi cealaltă Parte pentru toate daunele previzibile sau imprevizibile, care ar putea rezulta din sau în legatură cu încălcarea obligațiilor asumate prin Contract, de către Partea culpabilă. Art. 4.5. In situația în care Beneficiarul suferă un prejudiciu în implementarea / derularea contractului "................................." se va îndrepta impotriva oricărui membru al prezentei asocieri, pentru a obține recuperarea prejudiciului suferit, indiferent dacă respectivul prejudiciu a fost cauzat prin acțiunea/omisiunea unui alt membru al asocierii.

  • TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA (ACTIVITATILE PRINCIPALE) Minister sau orice alta autoritate nationala sau federala, inclusiv subdiviziuni regionale sau locale ale acestora

  • Domeniul de aplicare (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală. (2) În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză. (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte: a)de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung; b)având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale; c)având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor; d)referitoare la servicii financiare; e)pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil; f)având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale; g)care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată; h)care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb; i)având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului; j)de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă; k)încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate; l)încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului. (4) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9- 16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului. (5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

  • Obligaţiile Beneficiarului a) Beneficiarul pune la dispoziţie, în mod gratuit, locaţia stabilită de comun acord în exclusivitate (liberă de orice sarcini) pentru evenimentul de interes local Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor, în cadrul Zilelor Municipiului Roman 2023, în Piața Roman Vodă, fără a putea autoriza alţi comercianţi să-şi desfășoare activitatea în incinta perimetrului, această activitate fiind organizată și coordonată exclusiv de către prestator; b) Beneficiarul va interzice desfăşurarea de orice acte/fapte de comerţ de către alţi comercianţi, persoane fizice sau juridice în locaţia destinată desfăşurării evenimentului şi în jurul acesteia (exceptând cele deja existente şi autorizate). În cazul în care, din orice motive, terţe persoane vor desfăşura acte/fapte de comerţ, Beneficiarul va lua măsuri urgente pentru sistarea acestora; c) Beneficiarul va asigura gratuit alimentarea cu apă şi energia electrică necesare pentru punctele de comercializare, terasele de alimentație publică și parcul de distracții din perimetrul locației, în vederea desfășurării în bune condiţii a evenimentului de interes local Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor, în cadrul Zilelor Municipiului Roman 2023, în Piața Roman-Vodă; d) Beneficiarul va asigura Prestatorului, fără costuri, spaţii de publicitate pentru promovarea evenimentului (locuri special amenajate pentru afişaj, puncte pentru leaflet-ing, un panou publicitar în centrul municipiului pentru anunțarea evenimentului) precum şi acordarea/autorizarea funcţionării caravanei stradale conform Anexei nr. B; e) Beneficiarul se obligă să notifice instituțiile publice: Poliţia Locală, Jandarmeria, Pompierii, Poliţia Națională, asistență medicală, despre organizarea evenimentului, în conformitate cu dispozițiile legale. De asemenea, Beneficiarul se obligă să întocmească planurile de acțiune și să obțină avizele necesare de la instituțiile cu atribuții din domeniu, respectiv de la Serviciul Circulație și I.S.U. Neamț. f) Beneficiarul se obligă să colecteze, de la locul de desfăşurare al evenimentului, deşeurile rezultate cu personal specializat în servicii de curăţenie şi să asigure în acest sens 4 europubele de 240 L, 10 europubele de 120 L. În acest caz, Beneficiarul va asigura salubrizarea în fiecare zi, dimineaţa; g) Beneficiarul se obligă să asigure, în baza listelor furnizate de Prestator, a autorizaţiilor de liberă trecere pentru camioane şi acces în zona evenimentului, pentru transportatorii şi furnizorii săi, ce asigură montarea şi demontarea elementelor logistice, cât şi aprovizionarea; h) Beneficiarul are obligația de a nu aproba și organiza un eveniment similar în apropierea zonei care va găzdui evenimentul ce face obiectul acordului de colaborare, cu cel puțin 10 de zile înaintea prezentului eveniment.

  • Obligațiile Beneficiarului 4.1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. 4.1.2. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. 4.1.3. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. 4.1.4. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. 4.1.5. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți.

  • Ce se asigură? Se asigură următoarele evenimente pe care le suferă asiguratul în urma unui accident, în perioada de valabilitate a contractului de asigurare: deces invaliditate permanentă din accident cu despăgubire lineară sau progresivă; dacă asiguratul suferă un accident în urma căruia rămâne cu un grad de invaliditate permanentă, asigurătorul va plăti un procent din suma asigurată, în funcție de gradul permanent al invalidității; pentru varianta de despăgubire progresivă, procentul poate crește în mod progresiv spitalizare; în cazul internării datorită unui accident, se va plăti indemnizație zilnică de spitalizare incapacitate totală de muncă; în cazul în care asiguratul suferă un accident în urma căruia rămâne cu o incapacitate totală de muncă ce îl împiedică să-și desfășoare activitatea profesională, se va plăti o indemnizație zilnică pe toată durata incapacității totale de muncă fracturi; asigurătorul va plăti o indemnizație unică stabilită în polița de asigurare, indiferent de numărul oaselor fracturate în urma accidentului intervenție chirurgicală determinată de un accident; dacă asiguratul este supus unei intervenții chirurgicale ca urmare a unui accident, se va plăti un procent aplicat sumei asigurate pentru operații, în funcție de gradul de dificultate al acesteia cheltuieli în caz de accident; dacă asiguratul a suferit un accident şi este necesară înlăturarea urmărilor accidentului, salvarea, transportarea sau recuperarea sa, asigurătorul va achita suma asigurată pentru cheltuielile de accident Despăgubirea se plătește doar pentru urmările unui accident. Dacă urmările accidentului au fost influențate de boli sau infirmități anterioare accidentului și a căror proporție este de minimum 25%, despăgubirea se diminuează corespunzător proporției bolilor sau infirmităților anterioare. Dacă în urma accidentului a fost afectată o funcţie corporală sau mentală care fusese afectată înainte de accident, proporţia invalidităţii stabilite se va diminua cu proporţia invalidităţii precedente.