OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să deţină licenţă de furnizare a gazelor naturale şi să respecte prevederile acesteia; b) Să contracteze integral cantităţile de gaze naturale necesare asigurării consumului consumatorului; c) Să respecte prevederile Standardului de Performanţă pentru serviciul de furnizare prestat în baza Contractului; d) Să anunţe Consumatorul, în baza informaţiilor primite de la operatorul de sistem, asupra efectuării reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor operatorului de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului; e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea Consumatorului; f) Să iniţieze modificarea şi completarea contractului de furnizare a gazelor naturale sau a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; în situaţia în care prevederile contractuale întemeiate pe dispoziţii ale actelor normative se modifică de drept la data intrării în vigoare a modificării actelor normative respective; în acest caz, Furnizorul are obligaţia să notifice beneficiarului modificările intervenite. În cazul modificării tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale. g) Să factureze consumatorului gazele naturale la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4; h) Să incheie in scopul derularii contractului, contractul de transport (cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare); i) Să verifice în cel mai scurt timp situaţiile deosebite, sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea de gaze naturale; j) Să notifice Operatorul Zonal de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale; k) Să transmită către Operatorul de Reţea solicitarea de reluare a furnizării gazelor naturale întrerupte/ limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator a obligaţiilor de plată scadente la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, în ziua în care a primit solicitarea acestuia de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării de către Consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum, precum şi de dovada constituirii garanţiei financiare, dacă este cazul; în situaţia în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoare; l) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, în condiţiile şi la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”; m) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor de către Operatorul de Distribuţie utilizatorilor, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, astfel cum prevede Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale; n) Să nu denunțe unilateral prezentul contract de furnizare a gazelor naturale.
Appears in 9 contracts
Samples: Contract De Furnizare Gaze Naturale, Contract De Furnizare Gaze Naturale, Contract De Furnizare Gaze Naturale
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să deţină licenţă de furnizare a gazelor naturale şi să respecte prevederile acesteia;
b) Să contracteze integral cantităţile cantitatile de gaze naturale necesare asigurării asigurarii consumului consumatorului;
c) Să respecte prevederile Standardului standardului de Performanţă performanţă pentru serviciul de furnizare prestat în baza Contractului;
d) Să anunţe Consumatorul, în baza informaţiilor primite de la operatorul de sistem, asupra efectuării reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor operatorului de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului;
e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea Consumatorului;
f) Să iniţieze modificarea şi completarea contractului de furnizare a gazelor naturale sau a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; în situaţia în in situatia in care prevederile contractuale întemeiate intemeiate pe dispoziţii dispozitii ale actelor normative se modifică modifica de drept la data intrării în intrarii in vigoare a modificării modificarii actelor normative respective; în in acest caz, Furnizorul are obligaţia să obligatia sa notifice beneficiarului modificările modificarile intervenite. În In cazul modificării modificarii tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată considera efectuata prin înscrierea inscrierea acestor modificări modificari pe factura reprezentând reprezentand contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale.
g) Să factureze consumatorului gazele naturale la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4;
h) Să incheie in scopul derularii contractului, contractul de transport (cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare);
i) Să verifice în cel mai scurt timp situaţiile deosebite, sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea de gaze naturale;
j) Să notifice Operatorul Zonal de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online 1 (una) zile lucrătoare de schimbare la data primirii notificării de denunţare unilaterală a furnizorului contractului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturalefurnizare transmisă către vechiul furnizor;
k) Să transmită către Operatorul de Reţea solicitarea de reluare a asigure reluarea furnizării gazelor naturale întrerupte/ limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator a obligaţiilor de plată scadente la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, în ziua în care a primit solicitarea acestuia termen de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării maximum 24 de ore de la primirea solicitării Consumatorului, cu condiţia permiterii de către Consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent accesului reprezentantului operatorului în vederea reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum, precum şi de dovada constituirii garanţiei financiare, dacă este cazul; în situaţia în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoare;
l) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, în condiţiile şi la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”;
m) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor de către Operatorul de Distribuţie utilizatorilor, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, astfel cum prevede Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale;
n) Să nu denunțe unilateral prezentul contract de furnizare a gazelor naturale.
Appears in 3 contracts
Samples: Contract De Furnizare Gaze Naturale, Contract De Furnizare Gaze Naturale, Contract De Furnizare Gaze Naturale
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să să deţină licenţă licenţa de furnizare a gazelor naturale energiei electrice şi să respecte prevederile acesteiaacesteia privind alimentarea consumatorilor;
b) Să contracteze integral cantităţile să asigure consumatorului energia electrică în termenii prezentelor conditii și ale contractului şi în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu prevederile contractelor de gaze naturale necesare asigurării consumului consumatoruluitransport şi distribuţie;
c) Să respecte prevederile Standardului de Performanţă furnizorul este responsabil direct doar pentru serviciul de furnizare prestat întreruperile în baza Contractuluialimentarea cu energie electrică a consumatorului din cauze care s-au identificat a fi din culpa sa;
d) Să anunţe Consumatorul, să informeze consumatorul despre întreruperile în baza informaţiilor primite furnizarea energiei electrice programate şi comunicate de către operatorii de transport şi distribuţie;
e) să asigure prin citire sau preluare de la operatorul de sistemrețea, asupra efectuării reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor operatorului la datele convenite, valorile de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului;
e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea Consumatoruluiconsum măsurate de contoarele de energie electrică, în vederea regularizarii consumului realizat;
f) Să iniţieze modificarea şi completarea contractului să notifice consumatorului, în mod corespunzător, orice intenție de furnizare modificare și/sau completare a gazelor naturale sau condițiilor/clauzelor contractuale, precum și dreptul consumatorului de a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; denunța unilateral în situaţia mod gratuit contractul în cazul în care prevederile contractuale întemeiate pe dispoziţii ale actelor normative se modifică de drept la data intrării în vigoare a modificării actelor normative respective; în acest caz, Furnizorul are obligaţia să notifice beneficiarului modificările intervenite. În cazul modificării tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale.nu acceptă noile condiții;
g) Să să factureze consumatorului gazele naturale energia electrică la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4contract;
h) Să incheie in scopul derularii contractuluisă pună la dispoziția consumatorului date comparative privind consumul actual de energie electrică al clientului și consumul din anul anterior, contractul precum și datele de transport (contact ale unor instituții cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare)atribuții în domeniul îmbunătățirii eficienței energetice;
i) Să să transmită, la cererea consumatorului , în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, de la momentul înregistrării solicitării, informații privind valoarea facturilor emise și/sau date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum al/ale acestuia, pentru ultimele 12 luni calendaristice, fără să perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu;
j) să verifice în cel mai mal scurt timp situaţiile deosebite, deosebite sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea de gaze naturale;
jk) Să notifice Operatorul Zonal de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului să acorde despăgubiri în conformitate cu prevederile prezentelor conditii si ale contractului, precum şi ale reglementărilor legale în vigoare, pentru daunele provocate consumatorului, de întreruperi în alimentare ce depăşesc perioada prevăzută în standardul de performanţă / contractul de distribuţie a energiei electrice / convenţia de exploatare, sau supratensiuni accidentale;
l) să încheie contractele de transport şi distribuţie a energiei electrice;
m) să notifice consumatorului orice schimbare a datelor sale de identificare prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, cu ocazia primei facturi emise după modificare;
n) să permită consumatorului schimbarea efectivă a furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor contractuale, urmare a recepționării unei notificări din partea consumatorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturalenatur ale, procesul de schimbare a furnizorului este gratuit;
ko) Să transmită către Operatorul alte obligații prevăzute de Reţea solicitarea de reluare Legea energiei electrice și a furnizării gazelor naturale întrerupte/ limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator a obligaţiilor de plată scadente la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractul nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, deRegulamentul de furnizare a gazelor naturaleenergiei la clienți finali, în ziua vigoare, de contractul în care a primit solicitarea acestuia vigoare sau de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării de către Consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum, precum şi de dovada constituirii garanţiei financiare, dacă este cazul; în situaţia în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoare;
l) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, în condiţiile şi la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”;
m) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor de către Operatorul de Distribuţie utilizatorilor, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, astfel cum prevede Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale;
n) Să nu denunțe unilateral prezentul contract de furnizare a gazelor naturalealte acte normative aplicabile.
Appears in 2 contracts
Samples: Condiții Generale Pentru Furnizarea Energiei Electrice, Condiții Generale Pentru Furnizarea Energiei Electrice
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să să deţină licenţă licenţa de furnizare a gazelor naturale energiei electrice şi să respecte prevederile acesteiaacesteia privind alimentarea consumatorilor;
b) Să contracteze integral cantităţile să asigure consumatorului energia electrică în termenii prezentelor conditii si ale contractului şi în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu prevederile contractelor de gaze naturale necesare asigurării consumului consumatoruluitransport şi distribuţie;
c) Să respecte prevederile Standardului de Performanţă furnizorul este responsabil direct doar pentru serviciul de furnizare prestat întreruperile în baza Contractuluialimentarea cu energie electrică a consumatorului din cauze care s-au identificat a fi din culpa sa;
d) Să anunţe Consumatorul, să informeze consumatorul despre întreruperile în baza informaţiilor primite furnizarea energiei electrice programate şi comunicate de către operatorii de transport şi distribuţie;
e) să asigure prin citire sau preluare de la operatorul de sistemrețea, asupra efectuării reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor operatorului la datele convenite, valorile de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului;
e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea Consumatoruluiconsum măsurate de contoarele de energie electrică, în vederea regularizarii consumului realizat;
f) Să iniţieze modificarea şi completarea contractului să notificeconsumatorului , în mod corespunzător, orice intenție de furnizare modificare și/sau completare a gazelor naturale sau condițiilor/clauzelor contractuale, precum și dreptul consumatorului de a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; denunța unilateral în situaţia mod gratuit contractul în cazul în care prevederile contractuale întemeiate pe dispoziţii ale actelor normative se modifică de drept la data intrării în vigoare a modificării actelor normative respective; în acest caz, Furnizorul are obligaţia să notifice beneficiarului modificările intervenite. În cazul modificării tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale.nu acceptă noile condiții;
g) Să să factureze consumatorului gazele naturale energia electrică la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4contract;
h) Să incheie in scopul derularii contractuluisă pună la dispoziția consumatorului date comparative privind consumul actual de energie electrică al clientului și consumul din anul anterior, contractul precum și datele de transport (contact ale unor instituții cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare)atribuții în domeniul îmbunătățirii eficienței energetice;
i) Să să transmită, la cerereaconsumatorului , în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, de la momentul înregistrării solicitării, informații privind valoarea facturilor emise și/sau date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum al/ale acestuia, pentru ultimele 12 luni calendaristice, fără să perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu;
j) să verifice în cel mai mal scurt timp situaţiile deosebite, deosebite sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea de gaze naturale;
jk) Să notifice Operatorul Zonal de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului să acorde despăgubiri în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea prezentelor conditii si ale contractului, precum şi funcţionarea platformei online ale reglementărilor legale în vigoare, pentru daunele provocate consumatorului, de întreruperi în alimentare ce depăşesc perioada prevăzută în standardul de performanţă / contractul de distribuţie a energiei electrice / convenţia de exploatare, sau supratensiuni accidentale;
l) să încheie contractele de transport şi distribuţie a energiei electrice;
m) să notifice consumatorului orice schimbare a furnizorului datelor sale de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale;
k) Să transmită către Operatorul de Reţea solicitarea de reluare a furnizării gazelor naturale întrerupte/ limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator a obligaţiilor de plată scadente la termenele şi în condiţiile identificare prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturaleenergiei electrice, în ziua în care a primit solicitarea acestuia de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării de către Consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum, precum şi de dovada constituirii garanţiei financiare, dacă este cazul; în situaţia în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoare;
l) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, în condiţiile şi la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”;
m) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor de către Operatorul de Distribuţie utilizatorilor, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, astfel cum prevede Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturaleocazia primei facturi emise după modificare;
n) Să nu denunțe unilateral prezentul contract să permită consumatorului schimbarea efectivă a furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor contractuale, în termen de maximum 21 de zile de la data solicitării, conform procedurii specifice aprobate de ANRE; procesul de schimbare a furnizorului este gratuit;
o) alte obligatii prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, de Regulamentul de furnizare a gazelor naturaleenergiei la clienti finali, in vigoare, de contractul în vigoare sau de alte acte normative aplicabile.
Appears in 2 contracts
Samples: General Conditions for Electricity Supply, Conditii Generale Pentru Furnizarea Energiei Electrice
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să să deţină licenţă licenţa de furnizare a gazelor naturale energiei electrice şi să respecte prevederile acesteiaacesteia privind alimentarea consumatorilor;
b) Să contracteze integral cantităţile să asigure consumatorului energia electrică în termenii prezentelor conditii si ale contractului şi în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu prevederile contractelor de gaze naturale necesare asigurării consumului consumatoruluitransport şi distribuţie;
c) Să respecte prevederile Standardului de Performanţă furnizorul este responsabil direct doar pentru serviciul de furnizare prestat întreruperile în baza Contractuluialimentarea cu energie electrică a consumatorului din cauze care s-au identificat a fi din culpa sa;
d) Să anunţe Consumatorul, să informeze consumatorul despre întreruperile în baza informaţiilor primite furnizarea energiei electrice programate şi comunicate de către operatorii de transport şi distribuţie;
e) să asigure prin citire sau preluare de la operatorul de sistemrețea, asupra efectuării reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor operatorului la datele convenite, valorile de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului;
e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea Consumatoruluiconsum măsurate de contoarele de energie electrică, în vederea regularizarii consumului realizat;
f) Să iniţieze modificarea şi completarea contractului să notifice clientului final, în mod corespunzător, orice intenție de furnizare modificare și/sau completare a gazelor naturale sau condițiilor/clauzelor contractuale, precum și dreptul clientului final de a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; denunța unilateral în situaţia mod gratuit contractul în cazul în care prevederile contractuale întemeiate pe dispoziţii ale actelor normative se modifică de drept la data intrării în vigoare a modificării actelor normative respective; în acest caz, Furnizorul are obligaţia să notifice beneficiarului modificările intervenite. În cazul modificării tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale.nu acceptă noile condiții;
g) Să să factureze consumatorului gazele naturale energia electrică la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4contract;
h) Să incheie in scopul derularii contractuluisă pună la dispoziția clientului final date comparative privind consumul actual de energie electrică al clientului și consumul din anul anterior, contractul precum și datele de transport (contact ale unor instituții cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare)atribuții în domeniul îmbunătățirii eficienței energetice;
i) Să să transmită, la cererea clientului final, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, de la momentul înregistrării solicitării, informații privind valoarea facturilor emise și/sau date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum al/ale acestuia, pentru ultimele 12 luni calendaristice, fără să perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu;
j) să verifice în cel mai mal scurt timp situaţiile deosebite, deosebite sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea de gaze naturale;
jk) Să notifice Operatorul Zonal de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului să acorde despăgubiri în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea prezentelor conditii si ale contractului, precum şi funcţionarea platformei online ale reglementărilor legale în vigoare, pentru daunele provocate consumatorului, de întreruperi în alimentare ce depăşesc perioada prevăzută în standardul de performanţă / contractul de distribuţie a energiei electrice / convenţia de exploatare, sau supratensiuni accidentale;
l) să încheie contractele de transport şi distribuţie a energiei electrice;
m) să notifice clientului final orice schimbare a furnizorului datelor sale de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale;
k) Să transmită către Operatorul de Reţea solicitarea de reluare a furnizării gazelor naturale întrerupte/ limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator a obligaţiilor de plată scadente la termenele şi în condiţiile identificare prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturaleenergiei electrice, în ziua în care a primit solicitarea acestuia de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării de către Consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum, precum şi de dovada constituirii garanţiei financiare, dacă este cazul; în situaţia în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoare;
l) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, în condiţiile şi la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”;
m) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor de către Operatorul de Distribuţie utilizatorilor, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, astfel cum prevede Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturaleocazia primei facturi emise după modificare;
n) Să nu denunțe unilateral prezentul contract să permită clientului final schimbarea efectivă a furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor contractuale, în termen de maximum 21 de zile de la data solicitării, conform procedurii specifice aprobate de ANRE; procesul de schimbare a furnizorului este gratuit;
o) alte obligatii prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, de Regulamentul de furnizare a gazelor naturaleenergiei la clienti finali, in vigoare, de contractul în vigoare sau de alte acte normative aplicabile.
Appears in 2 contracts
Samples: Conditions for the Supply of Electricity, Conditii Generale Pentru Furnizarea Energiei Electrice
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să deţină licenţă de furnizare a gazelor naturale şi să respecte prevederile acesteia;
b) Să contracteze integral cantităţile de gaze naturale necesare asigurării consumului consumatorului;
c) Să respecte prevederile Standardului de Performanţă pentru serviciul de furnizare prestat în baza Contractului;
d) Să anunţe Consumatorul, în baza informaţiilor primite asigure preluarea de la operatorul de sistem, asupra efectuării reviziilor şi retea a reparaţiilor instalaţiilor operatorului datelor de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului;
e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale consum înregistrate de echipamentele de măsurare de la cererea Consumatorului;
f) Să iniţieze modificarea şi completarea locul/locurile de consum care fac obiectul contractului de furnizare a gazelor naturale sau a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; în situaţia în care prevederile contractuale întemeiate pe dispoziţii ale actelor normative se modifică de drept la data intrării în vigoare a modificării actelor normative respective; în acest caz, Furnizorul are obligaţia să notifice beneficiarului modificările intervenite. În cazul modificării tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale.
gb) Să să factureze consumatorului gazele naturale la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4;
h) Să incheie in scopul derularii contractului, contractul de transport (cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare);
i) Să verifice în cel mai scurt timp situaţiile deosebite, sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea contravaloarea consumului de gaze naturale;
j) Să notifice Operatorul Zonal , în termenul și condițiile prevăzute în contractul de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului în conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare furnizare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze gazelor naturale;
kc) Să transmită către Operatorul să transmită, la cererea clientului final, o explicație clară și usor de Reţea solicitarea de reluare înțeles a modului în care este calculată valoarea facturii, în special în cazul în care aceasta nu este bazată pe consumul real;
d) să asigure reluarea furnizării gazelor naturale întrerupte/ întrerupte/limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator consumator a obligaţiilor obligațiilor de plată scadente la termenele şi și în condiţiile condițiile prevăzute în contractul de furnizare a gazelor naturale, în ziua în care a primit solicitarea acestuia termen de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării maxim 24 de ore de la primirea solicitării consumatorului, cu condiția permiterii de către Consumator consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent accesului reprezentantului operatorului în vederea reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum; consumatorul trebuie să anexeze solicitării dovada achitării integrale a contravalorii consumului de gaze naturale facturat, inclusiv a dobânzilor penalizatoare pentru întârziere în efectuarea plății datorată conform prevederilor din contract, și a tarifului aferent reluării alimentarii cu gaze naturale, precum şi de și dovada constituirii garanţiei financiaregaranției finaciare, dacă este cazul; ;
e) să notifice consumatorului, în situaţia mod corespunzător și gratuit, orice intenție de modificare și/sau completare a condițiilor clauzelor contractuale, precum și orice majorare a prețului/tarifului practicat precizând motivele, condițiile și amploarea acestei majorări, în mod direct și în timp util, dar nu mai târziu de sfârșitul primei perioade normale de facturare care urmează intrării în vigoare a majorării într-un mod transparent și ușor de înțeles, precum și să informeze consumatorul, în momentul notificării cu privire la dreptul de a denunța în mod gratuit contractual, în cazul în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoareacceptă noile condiții;
lf) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor să notifice consumatorului orice schimbare a datelor sale de calitate pentru activitatea identificare prevăzute în contractul de furnizarefurnizare a gazelor naturale, în condiţiile şi termen de 30 de zile calendaristice de la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”modificare;
mg) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor să permită consumatorului schimbarea efectiva a furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor contractuale în termen de către Operatorul maximum 21 de Distribuţie utilizatorilorzile calendaristice de la data solicitării, pentru nerespectarea indicatorilor conform procedurii specific aprobate de performanţă, astfel cum prevede Standardul ANRE; Procesul de performanţă pentru serviciul schimbare a furnizorului este gratuit fiind interzisă perceperea oricăror taxe sau tarife legate de distribuţie parcurgerea acestuia;
h) să transmită consumatorului un decont final de lichidare în termen de maxim 42 de zile calendaristice de la data schimbării furnizorului sau de la data încetării contractului de furnizare a gazelor naturale;
ni) Să nu denunțe unilateral prezentul contract să transmită, la cererea consumatorului, informațiile privind costul actual și cel estimat cu gaze naturale în timp util și într-un format ușor de înțeles care să îi permită acestuia să compare diferite oferte în condiții identice/similar;
j) să transmită, la cererea consumatorului, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la momentul înregistrării solicitării date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum al/ale acestuia, pe o perioada de pana la 24 de luni anterioare solicitării sau pentru perioada scursă de la încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale., dacă aceasta din urmă este mai mică, fără să perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu;
k) să transmită, la cererea consumatorului, informații privind valoarea facturilor emise pentru locul de consum în ultimele 24 de luni sau pentru perioada scursă de la încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, dacă aceasta din urmă este mai mică, fără să perceapă costuri suplimentare;
l) să pună la dispoziția unui furnizor de servicii energetice, în baza solicitării scrise a consumatorului, datele privind istoricul de consum aferent locului de consum al acestuia, pe ultimele 24 de luni sau pentru perioada scursă de la încheierea contractului de furnizare a gazelor naturale, dacă aceasta din urmă este mai mică, în măsura în care aceste informații sunt disponibile; m)să asigure clientului final nivelul minim de calitate a activității de furnizare stabilit prin standardul de performanță aprobat de ANRE; acesta pot fi vizualizate accesand link-ul următor la secțiunea standarde de performantă- xxxxx://xxxxxxxxxxxxx.xx/xxxxxxxxx- utile/.
Appears in 1 contract
Samples: Gas Supply Agreement
OBLIGAŢIILE FURNIZORULUI. a) Să să deţină licenţă licenţa de furnizare a gazelor naturale energiei electrice şi să respecte prevederile acesteiaacesteia privind alimentarea consumatorilor;
b) Să contracteze integral cantităţile să asigure consumatorului energia electrică în termenii prezentelor condiții și ale contractului şi în conformitate cu reglementările în vigoare şi cu prevederile contractelor de gaze naturale necesare asigurării consumului consumatoruluitransport şi distribuţie;
c) Să respecte prevederile Standardului de Performanţă furnizorul este responsabil direct doar pentru serviciul de furnizare prestat întreruperile în baza Contractuluialimentarea cu energie electrică a consumatorului din cauze care s-au identificat a fi din culpa sa;
d) Să anunţe Consumatorul, să informeze consumatorul despre întreruperile în baza informaţiilor primite furnizarea energiei electrice programate şi comunicate de către operatorii de transport şi distribuţie;
e) să asigure prin citire sau preluare de la operatorul de sistemrețea, asupra efectuării reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor operatorului la datele convenite, valorile de sistem aflate pe proprietatea Consumatorului;
e) Să asigure întreruperea furnizării gazelor naturale la cererea Consumatoruluiconsum măsurate de contoarele de energie electrică, în vederea regularizării consumului realizat;
f) Să iniţieze modificarea şi completarea contractului să notifice consumatorului, în mod corespunzător, orice intenție de furnizare modificare și/sau completare a gazelor naturale sau condițiilor/clauzelor contractuale, precum și dreptul consumatorului de a anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente noi sau atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi; denunța unilateral în situaţia mod gratuit contractul în cazul în care prevederile contractuale întemeiate pe dispoziţii ale actelor normative se modifică de drept la data intrării în vigoare a modificării actelor normative respective; în acest caz, Furnizorul are obligaţia să notifice beneficiarului modificările intervenite. În cazul modificării tarifelor reglementate, notificarea se consideră efectuată prin înscrierea acestor modificări pe factura reprezentând contravaloarea serviciului de furnizare a gazelor naturale.nu acceptă noile condiții;
g) Să să factureze consumatorului gazele naturale energia electrică la preţul de facturare calculat pe baza Anexei nr. 3 si Anexei nr. 4contract;
h) Să incheie in scopul derularii contractuluisă pună la dispoziția consumatorului date comparative privind consumul actual de energie electrică al clientului și consumul din anul anterior, contractul precum și datele de transport (contact ale unor instituții cu operatorul de transport), contractul de distributie (cu operatorul sistemului de distributie) si contractul de inmagazinare (cu un operator de inmagazinare)atribuții în domeniul îmbunătățirii eficienței energetice;
i) Să să transmită, la cererea consumatorului , în termen de cel mult 5 zile lucrătoare, de la momentul înregistrării solicitării, informații privind valoarea facturilor emise și/sau date privind istoricul de consum aferent locului/locurilor de consum al/ale acestuia, pentru ultimele 12 luni calendaristice, fără să perceapă costuri suplimentare pentru acest serviciu;
j) să verifice în cel mai scurt timp situaţiile deosebite, deosebite sesizate de consumator şi să răspundă în termen legal tuturor reclamaţiilor şi sesizărilor scrise ale acestuia, conform „Standardului standardului de performanţă” şi condiţiilor din Licenţa pentru furnizarea de gaze naturale;
jk) Să notifice Operatorul Zonal de Distribuţie în vederea încheierii contractului de distribuţie aferent locurilor de consum ale Consumatorului să acorde despăgubiri în conformitate cu prevederile prezentelor condiții și ale contractului, precum şi ale reglementărilor legale în vigoare, pentru daunele provocate consumatorului, de întreruperi în alimentare ce depăşesc perioada prevăzută în standardul de performanţă / contractul de distribuţie a energiei electrice / convenţia de exploatare, sau supratensiuni accidentale;
l) să încheie contractele de transport şi distribuţie a energiei electrice;
m) să notifice consumatorului orice schimbare a datelor sale de identificare prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, cu ocazia primei facturi emise după modificare;
n) să permită consumatorului schimbarea efectivă a furnizorului, cu respectarea condițiilor/clauzelor contractuale, urmare a recepționării unei notificări din partea consumatorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale, procesul de schimbare a furnizorului este gratuit;
ko) Să transmită către Operatorul alte obligații prevăzute de Reţea solicitarea de reluare Legea energiei electrice și a furnizării gazelor naturale întrerupte/ limitate ca urmare a neîndeplinirii de către Consumator a obligaţiilor de plată scadente la termenele şi în condiţiile prevăzute în contractul nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, deRegulamentul de furnizare a gazelor naturaleenergiei la clienți finali, în ziua vigoare, de contractul în care a primit solicitarea acestuia vigoare sau de reluare a furnizării şi sub rezerva înlăturării de către Consumator a cauzelor care au condus la întreruperea/limitarea furnizării gazelor naturale la locul de consum. Solicitarea Consumatorului va fi însoţită de documente justificative şi de dovada achitării tarifului aferent reluării alimentării cu gaze naturale la locul de consum, precum şi de dovada constituirii garanţiei financiare, dacă este cazul; în situaţia în care solicitarea nu este primită de furnizor în timpul programului de lucru, aceasta se consideră primită în următoarea zi lucrătoare;
l) Să acorde compensaţii pentru nerespectarea nivelurilor garantate ale indicatorilor de calitate pentru activitatea de furnizare, în condiţiile şi la termenele stabilite prin “Standardul de performanţă”;
m) Să facă diligenţele necesare pentru acordarea compensaţiilor de către Operatorul de Distribuţie utilizatorilor, pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă, astfel cum prevede Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale;
n) Să nu denunțe unilateral prezentul contract de furnizare a gazelor naturalealte acte normative aplicabile.
Appears in 1 contract
Samples: Condiții Generale Pentru Furnizarea Energiei Electrice