Obligațiile Beneficiarului 4.1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1. 4.1.2. Beneficiarul se obligă să informeze, la solicitarea Sponsorului, despre modul în care au fost utilizate fondurile primite, iar Sponsorul are dreptul să verifice modul de utilizare a acestora. 4.1.3. Beneficiarul poate aduce la cunoştinţa publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a siglei sau a imaginii Sponsorului. 4.1.4. În cazul în care Beneficiarul va aduce la cunoștința publicului sponsorizarea, aceasta se va face într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, prestigiul Sponsorului, activitatea acestuia, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică. 4.1.5. Beneficiarul acceptă să fie menţionat în comunicările cu natură publicitară realizate de către Sponsor, cu condiția discutării și agreării conținutului comunicărilor de către ambele părți.
Obligaţiile Beneficiarului a) Beneficiarul pune la dispoziţie, în mod gratuit, locaţia stabilită de comun acord în exclusivitate (liberă de orice sarcini) pentru evenimentul de interes local Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor, în cadrul Zilelor Municipiului Roman 2023, în Piața Roman Vodă, fără a putea autoriza alţi comercianţi să-şi desfășoare activitatea în incinta perimetrului, această activitate fiind organizată și coordonată exclusiv de către prestator; b) Beneficiarul va interzice desfăşurarea de orice acte/fapte de comerţ de către alţi comercianţi, persoane fizice sau juridice în locaţia destinată desfăşurării evenimentului şi în jurul acesteia (exceptând cele deja existente şi autorizate). În cazul în care, din orice motive, terţe persoane vor desfăşura acte/fapte de comerţ, Beneficiarul va lua măsuri urgente pentru sistarea acestora; c) Beneficiarul va asigura gratuit alimentarea cu apă şi energia electrică necesare pentru punctele de comercializare, terasele de alimentație publică și parcul de distracții din perimetrul locației, în vederea desfășurării în bune condiţii a evenimentului de interes local Festivalul Tradițional al Meșteșugarilor, în cadrul Zilelor Municipiului Roman 2023, în Piața Roman-Vodă; d) Beneficiarul va asigura Prestatorului, fără costuri, spaţii de publicitate pentru promovarea evenimentului (locuri special amenajate pentru afişaj, puncte pentru leaflet-ing, un panou publicitar în centrul municipiului pentru anunțarea evenimentului) precum şi acordarea/autorizarea funcţionării caravanei stradale conform Anexei nr. B; e) Beneficiarul se obligă să notifice instituțiile publice: Poliţia Locală, Jandarmeria, Pompierii, Poliţia Națională, asistență medicală, despre organizarea evenimentului, în conformitate cu dispozițiile legale. De asemenea, Beneficiarul se obligă să întocmească planurile de acțiune și să obțină avizele necesare de la instituțiile cu atribuții din domeniu, respectiv de la Serviciul Circulație și I.S.U. Neamț. f) Beneficiarul se obligă să colecteze, de la locul de desfăşurare al evenimentului, deşeurile rezultate cu personal specializat în servicii de curăţenie şi să asigure în acest sens 4 europubele de 240 L, 10 europubele de 120 L. În acest caz, Beneficiarul va asigura salubrizarea în fiecare zi, dimineaţa; g) Beneficiarul se obligă să asigure, în baza listelor furnizate de Prestator, a autorizaţiilor de liberă trecere pentru camioane şi acces în zona evenimentului, pentru transportatorii şi furnizorii săi, ce asigură montarea şi demontarea elementelor logistice, cât şi aprovizionarea; h) Beneficiarul are obligația de a nu aproba și organiza un eveniment similar în apropierea zonei care va găzdui evenimentul ce face obiectul acordului de colaborare, cu cel puțin 10 de zile înaintea prezentului eveniment.
OBLIGATIILE BENEFICIARULUI 3.1. Beneficiarul are obligatia sa utilizeze suma acordata de sponsor exclusiv in scopul mentionat la art. 2.1. al prezentului contract. 3.2. Beneficiarul are dreptul de a aduce la cunostinta publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a marcii sau a imaginii Sponsorului. 3.3. Beneficiarul este obligat sa aduca la cunostinta publicului sponsorizarea intr-un mod care sa nu lezeze, direct si indirect, activitatea sponsorizata, bunele moravuri sau ordinea si linistea publica. 3.4. Beneficiarul declara ca intruneste conditiile prevazute de Codul Fiscal, astfel cum a fost acesta modificat si completat de Legea 30/2019, cu privire la sponsorizare, fiind inscrisa in Registrul entitatilor/unitatilor de cult incepand cu data de 17.04.2019.
OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI 14.1. Achizitorul se obligă să convoace Comisia de recepție. 14.2. Achizitorul se obligă să plătească prețul produselor în termenul convenit prin contract pe baza facturii, dupa receptia produselor si semnarea de catre Comisia Conpet a Notei de Recepție și constatare diferențe, fara obiectiuni și dupa primirea documentelor de livrare mentionate la art. 12.5.
Drepturile şi obligaţiile părţilor 4.1. PROPRIETARUL are următoarele drepturi: a) să încaseze tariful datorat pentru exercitarea de către OPERATOR a dreptului de acces , sumă care include atât contravaloarea folosinței, cât și, în măsura în care se produc prejudicii prin efectuarea lucrărilor, despăgubirea aferentă ; b) să beneficieze de repunerea în starea inițială a imobilului afectat de realizarea lucrărilor de acces sau de compensarea cheltuielilor determinate de aducerea în starea inițială a respectivului imobil; c) să fie notificat prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra terenului sau, în lipsa acesteia, personal, cu cel puţin două zile lucrătoare în avans cu privire la accesul persoanelor împuternicite de OPERATOR pentru efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 3.9. sau pentru desfăşurarea unor activităţi de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări, cu excepţia cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă; d) să fie notificat, prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra terenului sau, în lipsa acesteia, personal, cu privire la accesul persoanelor împuternicite de OPERATOR pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii cu caracter de urgenţă pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav sau a unor lucrări de întreţinere ori de reparaţii impuse de asigurarea continuităţii furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice; e) să îi fie afectat într-o măsură nesemnificativă dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul dreptului de acces; f) să solicite mutarea în cadrul aceleiaşi proprietăţi a elementelor de reţea de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acesteia, în măsura în care aceasta este necesară pentru executarea unor lucrări sau edificarea unor construcţii; g) la încetarea prezentului contract să obţină dreptul de proprietate/folosinţă asupra eventualelor îmbunătăţiri aduse terenului de către OPERATOR în perioada de derulare a prezentului contract şi care conduc la creşterea calităţii agricole şi/sau la consolidarea terenului. h) poate solicita OPERATORULUI efectuarea de verificări cu privire la rețeaua amplasată și efectua inspecții în teren în vederea urmării respectării condițiilor de acordare a dreptului de acces.
Drepturile și obligațiile părților 5.1. Drepturile UNIVERSITĂȚII sunt: a) stabilește condițiile de înscriere, înmatriculare, școlarizare, întrerupere, exmatriculare, reînscriere și reînmatriculare la studii a studentului; b) supraveghează și urmărește modul în care studentul își respectă obligațiile contractuale asumate prin prezentul contract și prin alte contracte încheiate cu universitatea; c) supraveghează și urmărește modul în care studentul își respectă îndatoririle de student; d) stabilește criteriile de ierarhizare a studenților pe locurile bugetate în conformitate cu prevederile legale și hotărârile structurilor de conducere ale universității; e) repartizează anual studenții pe locurile bugetate, respectiv pe locurile cu taxă, potrivit criteriilor aprobate de Senatul Universității; f) stabilește cuantumul taxei de școlarizare, în funcție de costurile specifice școlarizării și hotărârile Senatului; g) stabilește modul de încasare și termenele de achitare a taxelor de școlarizare. 5.2. Obligațiile UNIVERSITĂȚII sunt: a) organizează activități educaționale, inclusiv cele de practică și de verificare a cunoștințelor, la nivel universitar, în conformitate cu prevederile legale și cu normele interne adoptate în baza autonomiei universitare; b) încheie cu studentul, înainte de data începerii fiecărui an universitar, contractul anual de studii care cuprinde activitățile educaționale pe care studentul se obligă să le parcurgă și numărul de credite aferent fiecăreia dintre aceste activități; c) înscrie studentul în Registrul Matricol Unic al universităților din România; d) eliberează gratuit actele de studii și cele care atestă statutul de student, în conformitate cu legislația în vigoare și hotărârile organismelor instituționale de conducere; e) organizează și permite înscrierea studentului la examenul de finalizare a studiilor; f) nu face distincție între studenții admiși pe locurile cu taxă și cei admiși pe locurile bugetate, în ceea ce privește calitatea procesului educațional, organizarea formațiunilor de studiu, aplicarea criteriilor de acordare a burselor; g) aduce anual la cunoștința studenților, cu cel puțin 15 zile înaintea începerii anului universitar, cuantumul taxei pentru fiecare an de studiu, prin afișare pe pagina proprie de internet; h) nu va modifica cuantumul taxelor în decursul unui an universitar; i) aprobă, prin conducerea facultăților, cererile de retragere în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la înregistrare; j) în termen de 5 zile de la emitere, comunică decizia privind exmatricularea, prin afișare pe platforma AcademicInfo; k) va evalua, la începutul fiecărui an universitar, locurile finanțate de la bugetul de stat ce vor intra în procedura de ierarhizare anuală a studenților; l) utilizează în comunicarea cu studentul numai adresa instituțională de e-mail; m) va asigura securitatea tuturor datelor cu caracter personal ale studenților în conformitate cu Regulamentul General european 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și legislația națională în domeniul protecției datelor cu caracter personal, implementând măsuri tehnice și organizatorice adecvate. 5.3. Drepturile STUDENTULUI sunt: a) participă la activitățile didactice și de pregătire profesională prevăzute în planul de învățământ; b) face parte din comunitatea universitară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; c) susține, în sesiunile programate, examenele și celelalte forme de verificare a cunoștințelor dobândite; d) susține, în sesiunile programate, examenele de finalizare a studiilor; e) beneficiază de asistență și servicii complementare gratuite, în limita prevederilor normative; f) beneficiază de libertatea de exprimare, cu respectarea limitelor legale; g) beneficiază de prevederile Regulamentului privind activitatea profesională a studenților din Universitatea Babeș- Bolyai în baza Sistemului european de credite transferabile (ECTS) și Regulamentului de acordare a burselor pentru studenți; h) beneficiază de toate drepturile, facilitățile și oportunitățile stabilite de legislația în vigoare, de Codul drepturilor și obligațiilor studentului aprobat prin Ordinul M.E. nr. 4394/2024 și de reglementările adoptate de structurile de conducere ale universității; i) beneficiază de protecția datelor sale cu caracter personal, în conformitate cu Regulamentul General european 2016/679 privind protecția datelor cu caracter personal (GDPR) și legislația națională. Studentul poate să își exercite toate drepturile privind protecția datelor cu caracter personal, precizate în GDPR (Capitolul III) și Politica de Confidențialitate a Universității Babeș-Bolyai.
OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR Art. 4.1. Părțile convin ca Liderul de asociere este ................................................................................ . Contractul atribuit va fi semnat cu Beneficiarul de catre Liderul de Asociere, acesta fiind desemnat ca reprezentant autorizat să primească instrucțiunile contractuale pentru și în numele tuturor membrilor Asocierii, de la Beneficiar, să poarte întreaga corespondență cu Beneficiarul și, totodată, va deține puterea de reprezentare a Asocierii în relația cu Beneficiarul. Art. 4.2. Se împuterniceşte .............................., având calitatea de Lider al asocierii, pentru întocmirea ofertei comune şi depunerea acesteia în numele şi pentru asocierea constituită prin prezentul acord. Art. 4.3. Părțile vor răspunde individual și solidar în fața Beneficiarului în ceea ce privește toate responsabilitățile și obligațiile decurgând din sau în legătură cu Contractul. Art. 4.4. Fiecare Parte va garanta, va apară și va despăgubi cealaltă Parte pentru toate daunele previzibile sau imprevizibile, care ar putea rezulta din sau în legatură cu încălcarea obligațiilor asumate prin Contract, de către Partea culpabilă. Art. 4.5. In situația în care Beneficiarul suferă un prejudiciu în implementarea / derularea contractului "................................." se va îndrepta impotriva oricărui membru al prezentei asocieri, pentru a obține recuperarea prejudiciului suferit, indiferent dacă respectivul prejudiciu a fost cauzat prin acțiunea/omisiunea unui alt membru al asocierii.
Obligaţiile părţilor În baza prezentului Contract, Vînzătorul se obligă: să livreze Bunurile şi/sau să presteze Serviciile în condiţiile prevăzute de prezentul Contract; să anunţe Cumpărătorul după semnarea prezentului Contract, în decurs de 5 zile calendaristice, prin telefon/fax sau telegramă autorizată, despre disponibilitatea livrării Bunurilor şi/sau prestării Serviciilor; să asigure condiţiile corespunzătoare pentru recepţionarea Bunurilor şi/sau Serviciilor de către Cumpărător [destinatar, după caz], în termenele stabilite, în corespundere cu cerinţele prezentului Contract; să asigure integritatea şi calitatea Bunurilor şi/sau Serviciilor pe toată perioada de pînă la recepţionarea lor de către Cumpărător [destinatar, după caz]. În baza prezentului Contract, Cumpărătorul se obligă: să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea recepţionării în termenul stabilit a Bunurilor livrate şi/sau a Serviciilor prestate în corespundere cu cerinţele prezentului Contract; să asigure achitarea Bunurilor livrate şi/sau Serviciilor prestate, respectînd modalităţile şi termenele indicate în prezentul Contract.
DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR C1. Drepturile si obligatiile Intermediarului Intermediarul/Participantul Eligibil este autorizat, in conditiile legii, sa detina fondurile banesti si instrumentele financiare ale Clientului si are obligatia pastrarii in siguranta a instrumentelor financiare si a fondurilor banesti incredintate de Client, evidentiindu-le separat de instrumentele financiare si fondurile banesti proprii si de cele ale altor clienti. Intermediarul/Participantul Eligibil are obligatia de a nu face uz de niciuna din valorile mobiliare pe care le detine in custodie sau de drepturile ce decurg din acestea si de a nu transfera aceste valori mobiliare fara acordul expres al Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil deschide un cont/subconturi de instrumente financiare in numele Clientului, indicand datele de identificare ale persoanei in numele careia este deschis si dupa caz, ale imputernicitilor/reprezentantilor acesteia, in care vor fi evidentiate toate detinerile si operatiunile cu acele instrumente financiare si va efectua toate activitatile aferente operarii si mentinerii contului, in conformitate cu tranzactiile si cu orice alte modificari ale datelor de identificare ale clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil tine evidenta tuturor instructiunilor, operatiunilor si documentelor ce determina modificarea pozitiilor din cadrul contului Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil deschide, opereaza si mentine in evidentele sale un cont/subconturi de numerar pe numele Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil crediteaza contul/subconturile de numerar al(e) Clientului deschis in evidentele sale cu: a) sumele nete de bani transferate de catre acesta prin virament bancar; b) orice alte fonduri banesti ce se cuvin Clientului din executarea prezentului Formular de Subscriere. Intermediarul/Participantul Eligibil debiteaza contul de numerar al Clientului cu contravaloarea actiunilor subscrise de catre acesta in cadrul Ofertei Publice si alocate, comisioanele convenite, taxele, precum si alte cheltuieli ocazionate, datorate in baza prezentului Formular de Subscriere, sau in temeiul prevederilor legale. Toate sumele din creditul contului de numerar al Clientului sunt: a) detinute in contul “clienti” deschis de Intermediar la o banca aleasa de acesta; b) nu vor putea fi folosite de Intermediar in alte scopuri, decat cele prevazute in prezentul Formular de Subscriere. Intermediarul/Participantul Eligibil nu poate folosi activele Clientului in scopul garantarii tranzactiilor incheiate pe cont propriu sau in contul altui client al sau, decat cu acordul scris prealabil al Clientului. Intermediarul/Participantul Eligibil actioneaza pe baza instructiunilor Clientului, cu exceptia cazurilor in care legea sau partile (prin acordul lor consemnat in scris) prevad altfel. Toate comunicarile catre Client in legatura cu prezentul Formular de Subscriere vor fi efecutate in limba romana la adresa de e-mail a Clientului indicata de acesta in cuprinsul prezentului Formular de Subscriere. Prin semnarea prezentului Formular de Subscriere Clientul consimte in mod expres la utilizarea acestui mijloc de comunicare in relatia cu Intermediarul/Distribuitorul (pentru instructiuni, confirmari, alte comunicari). In urma executarii tranzactiei aferente prezentei subscrieri Intermediarul/Participantul Eligibil va transmite Clientului confirmarea executarii tranzactiei prin e-mail, iar aceasta se considera insusita si aprobata de Client daca in termen de 24 de ore de la transmiterea acesteia, Clientul nu a emis nici o instiintare catre Intermediar cu privire la posibile erori aparute.
Unde beneficiez de asigurare? Asigurarea este valabilă pe teritoriul României.