Common use of Prelucrarea datelor personale Clause in Contracts

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea la Concurs, Participanții și câștigătorul declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca, în cazul în care vor câștiga, datele lor cu caracter personal, respectiv: nume, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai jos, respectiv: ● Dreptul de a solicita o copie a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe care ● Dreptul la corectarea oricăror date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării de către Organizator a datelor cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantului, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, de asemenea, de a apela la instanțele de judecată. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în care datele participanților sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea la Concurs, Participanții și câștigătorul declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord caOrganizatorul Concursului, în cazul în care vor câștigacalitate de operator de date, prelucrează datele lor cu caracter personalpersonal ale Participanților Concursului cu stricta respectare a legislației în domeniul protecției datelor. Monitorizarea respectării cerințelor legale în acest domeniu este asigurată inclusiv de către responsabilul cu protecția datelor desemnat în cadrul Organizatorului Concursului, respectivavând următoarele date de contact: numexxx_xxxxxxx@xxxxxxxxx.xxx. 9.3.Organizatorul Concursului colectează, prenume, număr stochează și prelucrează date cu caracter personal ale Participanților pe care aceștia le furnizează în mod direct pentru scopuri legate de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să fie prelucrate organizarea și folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nrdesfășurarea Concursului. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea 9.4.Prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR)în aceste scopuri are la bază interesul legitim al Organizatorului. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi cu privire la prelucrarea datelor 9.5.Datele cu caracter personal așa cum sunt stocate în vederea prelucrării lor pe durata necesară atingerii scopurilor de prelucrare menționate mai jossus, respectiv: ● Dreptul respectiv pentru o perioada de a solicita o copie 3 luni. 9.6.Datele cu caracter personal ale Participanților pot fi transmise partenerilor contractuali ai Organizatorului Concursului care asistă la organizarea și desfășurarea Concursului și realizării scopurilor menționate mai sus, altor parteneri contractuali, companiilor din același grup cu Organizatorul și autorităților publice potrivit dispozițiilor legale. 9.7.Furnizarea de către Participanți a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe Concurs poate fi o obligație contractuală a Participanților sau o obligație a acestora necesară pentru încheierea unui contract și este necesară pentru a putea beneficia de produsele/serviciile care ● Dreptul la corectarea oricăror date fac obiectul acestui Concurs. Refuzul de a furniza/prelucra datele cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul în condițiile descrise prin prezentul regulament ori furnizarea incorectă/incompletă a acestora atrage imposibilitatea participării valabile la opoziție sau la restricționarea utilizării acest Concurs. 9.8.În legătură cu această prelucrare de către Organizator date, aveți dreptul de acces, dreptul de intervenție, precum și dreptul de a datelor vă opune prelucrărilor ulterioare, în limitele și condițiile prevăzute de lege. De asemenea, aveți dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul automat, precum și dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază vă adresa instanțelor de consimțământjudecată. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantuluiÎn plus, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul aveți dreptul de a depune o plângere plângeri la Autoritatea Națională Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal șiPersonal. În legătură cu această prelucrare de date, de în plus aveți dreptul la restricționarea prelucrării și dreptul la portabilitatea datelor. De asemenea, de a apela dacă alegeți să oferiți consimțământul dumneavoastră, aveți dreptul să-l retrageți în orice moment. 9.9.Prin înscrierea la instanțele de judecată. 9.4 Pentru această Campanie, Participanții iau la cunoștință că numele și prenumele Participanților câștigători și premiile acordate acestora vor fi publicate la xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xxx/XxxxxxxxxXxxxxxxx0 conform cerințelor legale relevante. 9.10.Pentru orice solicitare întrebări suplimentare cu privire la modul în care datele participanților cu caracter personal sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xxvă rugăm să vă adresați:xxxxxx_xxxxxxx@xxxxxxxxx.xxx 9.11.Prin înscrierea în acest Concurs în modalitățile prevăzute de Regulament, Participanții au luat la cunoștință de prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora în condițiile descrise în prezenta Secțiune.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea 11.1 Datele personale procesate si scopul procesarii lor: 11.2 Datele cu caracter personal ale participantilor la Concurscampanie vor fi prelucrate de catre Organizator in vederea: (i) organizarii si desfasurarii campaniei; (ii) validarii castigatorului; (iii) atribuirii premiilor, Participanții și câștigătorul declară că sunt acordarii lor si indeplinirii obligatiilor fiscale si financiar contabile ale Organizatorului. 11.3 Temeiul juridic al prelucrarii. Xxxxxx vor fi prelucrate in temeiul interesului legitim reprezentat de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt organizarea concursului, validarea castigatorilor, anuntarea castigatorilor si atribuirea premiului, pentru indeplinirea obligatiilor legale care incumba Organizatorului in contextul desfasurarii campaniei, inclusiv a obligatiilor in materie fiscala, precum si in materie de acord caarhivare. Prelucrarea datelor este necesara pentru derularea campaniei, în cazul în respectarea cerintelor legale si a celor din regulamentul campaniei, cat si pentru expedierea premiilor. Refuzul furnizarii datelor poate avea drept consecinta imposibilitatea organizatorilor de a respecta obligatiile legale care vor câștiga, datele lor ii revin si imposibilitatea acestora de a va oferi serviciile. 11.4 Destinatarii datelor cu caracter personal, respectiv: nume, prenume, număr . Datele cu caracter personal colectate in cadrul campaniei vor fi dezvaluite firmei de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite curierat pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării expedierea premiului, precum și în scopuri si autoritatilor, in cazurile in care Organizatorul trebuie sa respecte obligatiile impuse de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plățilegislatia in vigoare. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile 11.5 Conform cerintelor Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia UE 2016/679 pentru protectia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai jos, respectiv: ● Dreptul de si libera circulatie a solicita o copie a acestor date si ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice, Organizatorul va administra in conditii de siguranta si numai pentru scopurile specificate in prezentul Regulament, datele personale furnizate de participant. In anumite ocazii, Organizatorul poate modifica aceasta politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru a reflecta modificarile in legislatie, in practicile noastre de preluare si utilizare a datelor personale, sau in progresele tehnologice. In cazul in care se aduc modificari ce afecteaza modul de preluare sau utilizare a datelor personale, acele modificari vor fi aduse la participant cunostinta participantilor si a potentialilor participanti prin publicarea lor pe pagina oficiala de Facebook Salt Bank, accesibila la adresa: xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xxx/XxxxXxxxXX, si pe pagina oficiala de Instagram Salt Bank, accesibila la adresa: xxxxx://xxx.xxxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxxx. Prin urmare, politica privind prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie consultata periodic pentru a fi la curent cu ultimele politici si practici. In plus, daca participantii au nemultumiri sau intrebari legate de prelucrarea datelor personale transmise in limitele prezentului regulament de campanie, se pot adresa in scris Organizatorului, la adresa mentionata in cadrul art. 1.1 sau prin email xxxxxx@xxxx.xxxx in atentia departamentului de marketing specificand numele campaniei conform informatiilor de mai jos. Potrivit Regulamentului 2016/679 al Parlamentului European si al Comisiei, participantii a urmatoarele drepturi: a) dreptul la informare potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine informatii cu privire la identitatea operatorului, a scopului in care ● Dreptul se face prelucrarea datelor, precum si orice alte informatiisuplimentare impuse de lege; b) dreptul de acces la corectarea oricăror date – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine de la Organizator, la cerere si in mod gratuit confirmarea faptului ca datele care ii privesc sunt sau nu sunt prelucrate de catre Organizator; c) dreptul de interventie asupra datelor - potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obtine de la Organizator, la cerere si in mod gratuit: a) dupa caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor a caror prelucrare nu este conform legii, in special a datelor incomplete sau inexacte; b) dupa caz, transformarea in date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conforma legii; c) realizarea notificarii catre terte persoane carora le- au fost dezvaluite datele, a oricarei operatiuni efectuate daca o asemenea notificare nu se dovedeste imposibila sau nu presupune un efort disproportionat fata de interesul legitim care ar putea fi lezat; d) dreptul de opozitie – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a se opune in orice moment, in mod gratuit si fara nici o justificare, ca datele care o vizeaza sa fie prelucrate in scop de marketing direct, in numele operatorului sau al unui tert, sau sa fie dezvaluite unor terti intr-un asemenea scop, cu exceptia cazurilor in care exista dispozitii legale contrare; e) dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a cere si de a obtine: a) retragerea sau anularea oricarei decizii care produce efecte juridice in privinta sa, adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitatii sale, precum si competenta profesionala, credibilitatea, comportamentul sau alte asemenea aspecte b) reevaluarea oricarei alte decizii luate in privinta sa, care o afecteaza in mod semnificativ, daca decizia a fost adoptata exclusiv pe baza unei prelucrari de date care intruneste conditiile prevazute la lit a); f) dreptul de a se adresa justitiei – potrivit caruia persoana vizata se poate adresa justitiei pentru apararea oricaror drepturi garantate de Regulamentul 2016/679, fara a se aduce atingere posibilitatii de a se adresa cu plangere autoritatii de supraveghere; g) dreptul de a sesiza Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal sau orice instante competente. 11.6 Datele cu caracter personal a participantului vor fi stocate pe o perioada limitata de timp in mod securizat si in conformitate cu conditiile si prevederile legale, astfel: 11.7 Protectia datelor cu caracter personal apartinand copiilor. Intrucat la campanie pot participa exclusiv persoanele fizice cu varsta de minim 18 ani la data inceperii campaniei, nu vor fi prelucrate si stocate date apartinand persoanelor cu varsta mai mica de 18 ani. In situatia in care Operatorul primeste date cu caracter personal incorecte apartinand persoanelor cu varsta mai mica de 18 ani, aceste date vor fi imediat sterse/distruse de pe mijlocele de prelucrare si stocare ale Operatorului. In cazul in care un parinte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării un titular al autoritatii parintesti notifica prelucrarea unor date cu caracter personal apartinand unor persoane cu varsta mai mica de către Organizator a 18 ani, Operatorul va sterge/distruge imediat aceste date de pe mijlocele de prelucrare si stocare. 11.8 Securitatea datelor cu caracter personal. Organizatorul se obliga sa implementeze masuri tehnice si organizatorice adecvate in vederea asigurarii unui nivel de securitate corespunzator datelor cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul apartinand participantilor la campanie. Organizatorul va impune obligatii similare oricarui imputernicit sau tert, care proceseaza date si pe care Operatorul l-a aprobat. La evaluarea nivelului adecvat de a retrage consimțământul pentru securitate se va tine seama in special de riscurile prezentate de prelucrarea datelor cu caracter personal, generate in special, in mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizata sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate. 11.9 Necesitatea prelucrarii datelor cu caracter personal. Datele prelucrate in scopurile prevazute la 11.1. sunt necesare in vederea inscrierii participantului in 11.10 Organizatorul se obliga ca datele personale sa nu fie difuzate catre terti, cu exceptia furnizorilor/imputernicitilor care contribuie la desfasurarea campaniei si a situatiei in care Organizatorul ar avea o obligatie legala in acest sens. 11.11 La cererea Participantilor, adresata Organizatorului in scris la adresa mentionata in art. 1.1. sau prin email xxxxxx@xxxx.xxxx in atentia departamentului de marketing specificand numele campaniei, Organizatorul se obliga: • sa confirme solicitantului, in mod gratuit, pentru o solicitare pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului an, daca prelucreaza sau nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuiadate personale; ● Dreptul • sa rectifice, actualizeze, blocheze, stearga sau transforme in date anonime, in mod gratuit, datele a caror prelucrare nu este conforma dispozitiilor Regulamentului 2016/679 al Parlamentului European si al Comisiei privind protectia datelor privind protectia persoanelor cu privire la ștergerea prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date; • sa inceteze prelucrarea datelor personale ale participantului, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, de asemenea, de a apela la instanțele de judecatăsolicitantului. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în care datele participanților sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Campaniei

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea la ConcursOrganizatorul si implementatorul campaniei se obliga sa respecte drepturile tuturor participantilor, Participanții și câștigătorul declară că sunt de acord in conformitate cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca, în cazul în care vor câștiga, datele lor legale privind protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personalpersonal si libera circulatie a acestor date. Datele cu caracter personal furnizate de catre participanti (cumparator) cu ocazia achizitionarii si utilizarii produselor si a identificarii ulterioare a castigatorilor, respectiv: numerespectiv numele si prenumele, prenume, număr numarul de telefon, telefon si adresa de e-mailmail sunt utilizate de catre noi exclusiv in scopul indeplinirii obligatiilor si exercitarii drepturilor cuprinse in prezentul Regulament, imagine fotocum ar fi: intrarea in posesie premiilor castigate, comunicarii cu dvs., solutionarii oricaror litigii/video să fie prelucrate și folosite pentru organizarea Concursului și în solicitari in legatura cu comanda si utilizarea produselor, Participarea la Concurs se face pe baza consimtamantului expres al participantilor. In vederea transmiterii/predării premiuluirealizarii scopurilor mentionate mai sus, precum și în scopuri pot avea acces la datele dvs. personale furnizorii si colaboratorii nostri de reclamăincredere, marketing și publicitarein temeiul unui angajament contractual privind confidentialitatea si pastrarea in siguranta a acestor date, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte din urmatoarele categorii: furnizori de servicii, colaboratori si contractori, auditorii, avocatii si alti consultanti externi. De asemenea, destinatari ai datelor pot fi autoritatile si institutiile publice ale statului. In conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia protectia persoanelor fizice în in ceea ce priveşte priveste prelucrarea datelor cu caracter personal şi si privind libera circulaţie circulatie a acestor date și si de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Ca atareCE, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților aveti urmatoarele drepturi, pe care le puteti exercita prin transmiterea unei scrisori la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoareadresa sediului social sau pe adresa de e-mail xxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx in atentia responsabilului de protectia datelor: dreptul de a va retrage oricand si fara costuri a consimtamantului, doar pentru buna desfășurate a Concursuluidreptul la informare, urmând ca ulterior aceste date să fie distrusede acces, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi interventie, rectificare si portare cu privire la datele pe care ni le furnizati, puteti sa limitati prelucrarea realizata de noi, aveti dreptul la opozitie si chiar sa solicitati stergerea datelor. De asemenea, aveti dreptul sa nu faceti obiectul unei decizii bazate excusiv pe prelucrarea automata si sa formulate o plangere la Autoritatea Nationala de Supraveghere a datelor cu caracter personal, in cazul in care va simtiti lezat de prelucrarea datelor dvs. personale. In situatia in care prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai joss-a efectuat pe baza consimtamantului dvs., respectiv: ● Dreptul aveti dreptul de a solicita o copie a datelor va retrage oricand consimtamantul, in mod gratuit, pe aceeasi cale prin care v-ati extrimat-o, adica in mendiul online, prin transmiterea unui e-mail la adresa mentionata in prezentul capitol. Nu utilizam datelele dumneavoastra cu caracter personal referitoare la participant pe care ● Dreptul la corectarea oricăror date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării pentru prelucrare automatizata si nici pentru realizarea de către Organizator a datelor cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământprofiluri. Retragerea consimțământului Va asiguram ca nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantului, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, de asemenea, de a apela la instanțele de judecată. 9.4 Pentru orice solicitare luam niciodata decizii automate cu privire la modul în care dumneavoastra. Participantilor nu le vor fi trimise alte invitatii de a participa la promotii, mesaje publicitare si de marketing numai cu acordul lor explicit – bifarea casutei aferente. Mentionam ca vom pastra datele participanților dvs. personale colectate avand temei consimtamantul dvs. si legislatia in vigoare (de ex. Codul fiscal, legislatia privind protectia drepturilor consumatorilor, Codul civil si Codul de procedura civila) numai atata timp cat sunt prelucratenecesare atingerii scopurilor mentionate mai sus ori pentru perioada prevazuta de legislatia in vigoare. Prin simpla participare la acesta campanie, aceștia pot transmite o cerere pe participantii sunt de acord ca numerele lor de telefon si e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.mail-urile sa intre in baza de date a organizatorului si a partenerilor agreati ai acestuia,

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie

Prelucrarea datelor personale. 9.1 11.1 Prin înscrierea și participarea la Concursprezentul Regulament, Participanții și câștigătorul declară că sunt de acord cu Organizatorul si Agentia prin intermediul careia se deruleaza Concursul, se obliga sa respecte prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca, în cazul în care vor câștiga, datele lor legislatiei privind protectia datelor cu caracter personalpersonal respectiv, respectiv: nume, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. Regulamentul UE 679/2016 privind protecţia protectia persoanelor fizice în in ceea ce priveşte priveste prelucrarea datelor cu caracter personal şi si privind libera circulaţie circulatie a acestor date și si de abrogare a Directivei 95/46/CE (,,GDPR). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023aplicabil incepand cu 25 mai 2018. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi 11.2 Date cu caracter personal prelucrate, scopul si temeiul prelucrarii DATE CU CARACTER PERSONAL SCOPUL PRELUCRARII TEMEIUL PRELUCRARII nume, prenume, semnatura validarea castigatorului si acordarea premiului indeplinirea obligatiilor Organizatorului cu privire la prelucrarea datelor Concurs Publicarea numelor castigatorilor obligatia legala a Organizatorului numar de telefon contactarea participantilor in vederea parcurgerii procesului de validare a inscrierii sau a desemnarii ca si castigator si comunicarii informatiilor pentru intrarea in posesia premiului, in baza unor interese legitime ale Organizatorului dovedirea acordarii premiului, inclusiv contactarea telefonica in acest sens a participantilor la Concurs in cadrul unui proces de audit solutionarea oricaror plangeri in legatura cu caracter personal așa cum organizarea si desfasurarea Concursului date din actul de indentitate, pentru plata impozitelor si a indeplinirea obligatiilor legale inclusiv CNP (numai pentru contributiilor aferente catre ale Organizatorului cu privire la participantul castigator), in autoritatile publice competente Concurs cazul unui premiu al carei inclusiv arhivarea si stocarea valoare depaseste 600 lei conform legislatiei fiscale in vigoare, publicarea numelui castigatorilor si a premiilor acordate conform prezentului Regulament pe Site. De exemplu datele personale sunt menționate mai josprelucrate in scopul indeplinirii obligatiilor legale care incumba Organizatorului in materie fiscala cu privire la prezenta Campanie (de exemplu, respectiv: ● Dreptul obligatia impusa de catre Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al Romaniei, de completare a Declaratiei nr. 205 Declaratie informativa privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa, pe beneficiari de venit, cuprinsa in Ordinul MFP nr. 2017/2005, publicat in Monitorul Oficial nr. 56/2006), precum si in materia arhivarii Nu va utilizam datele pentru a va transmite comunicari de marketing decat daca optati in mod expres pentru o astfel de comunicare. Chiar si in asemenea cazuri, ne asiguram ca aveti la dispozitie o optiune simpla de a solicita o copie a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe care ● Dreptul la corectarea oricăror date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării de către Organizator a datelor va dezabona (retragerea consimtamantului Organizatorul colecteaza datele cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul participantilor la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantului, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit Concurs direct de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul acestia prin intermediul activitatii acestora in Magazinul Online Napolact sau in cursul procesului de validare sau de transmitere a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal șipremiilor, de asemenea, de a apela la instanțele de judecatăconform acestui Regulament. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în care datele participanților sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Oficial Al Concursului

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea 12.1. Pentru orice întrebare/nelamurire referitoare la Concursprelucrarea datelor personale in cadrul Campaniei sau pentru exercitarea drepturilor legale, Participanții pot utiliza adresa dedicată xxx.xxxxxxxxxxx@xxxxxx.xx. Alternativ, orice cereri cu privire la prelucrarea datelor personale se pot adresa și câștigătorul declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord caprin poștă la adresa str. Gara Herastrau nr. 4D, Green Court, corp C, etajul 11, sectorul 2, București, România, în cazul atenția Responsabilului cu Protecția Datelor Orange Money. Toate mesajele vor primi răspuns în care vor câștigatermenul stabilit conform prevederilor legale (avându-se în vedere și posibilitățile tehnice de implementare a solicitărilor primite). 12.2. În scopul derularii Campaniei, datele lor Organizatorul va prelucra următoarele categorii de date cu caracter personal, respectivcolectate in mod direct sau indirect de la Participant/Alte persoane: date de identificare precum nume, prenume; date de contact, număr precum, numărul de telefon, telefon si adresa de eemail comunicate de catre Participant in relatia cu Orange Money; date si detalii cu privire la produsele si serviciile Orange Money care fac obiectul Campaniei si care sunt detinute si utilizate de catre Participanti pentru participarea la Campanie precum tipul produsului, codurile IBAN atasate conturilor, dupa caz; detaliile privind operatiunile de transfer credit efectuate de catre Participant, respectiv sume si detalii bancare apartinand beneficiarilor trasferurilor efectuate (Alte persoane); alte date necesare pentru completarea procesului-mailverbal de predare a premiilor (numele, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite prenumele, cod numeric personal),. Codul numeric personal va fi prelucrat doar in cazul Participantilor castigatori pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiuluicare Orange Money este obligata la retinerea si virarea impozitului din premii, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plățiconform reglementarilor fiscale in vigoare. 9.2 12.3. Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor prelucreaza Datele cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și sus mentionate in interes legitim care nu aduce atingere drepturilor sau libertatilor Participantilor sau Altor Persoane ( Beneficiari operatiuni de abrogare a Directivei 95/46/CE transfer credit), respectiv pentru recompensarea Participantilor in cazul in care acestia solicita sau detin in perioada mentionata la art. 2.1 din cuprinsul regulament produse eligibile si efectueaza tranzactii eligibile conform conditiilor mentionate la art. 3. Este responsabilitatea Participantului sa informeze persoanele in cauza (GDPR). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi beneficiari operatiuni de transfer credit) cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai jossi sa obtina consimtamantul acestora privind prelucrarea datelor pentru scopul Campaniei. Participantii/Alte Persoane se pot opune unei astfel de activitati de prelucrare prin una dintre modalitatile mentionate la art. 12.1, respectiv: ● Dreptul opozitie care va avea ca efect stoparea activitatii de prelucrare efectuate in acest scop respectiv imposibilitatea participarii la Campanie si, dupa caz, în cazul participanților câștigători, declararea lor ca necâștigători. 12.4. Datele cu caracter personal colectate in cadrul acestei Companii nu vor fi dezvaluite catre terti, cu exceptia cazurilor in care acest lucru este necesar pentru indeplinirea obiectului Campaniei ( spre exemplu notari) precum si in situatiile in care Organizatorul trebuie sa respecte obligatiile impuse de legislatia fiscala in vigoare, dar si in cazul unor eventuale actiuni de audit desfasurate de catre auditori externi sau in cazul in care i se impune acest lucru prin lege. Acestea vor fi stocate pe durata necesara derularii Campaniei, precum si ulterior, in vederea indeplinirii obligatiilor legale care incumba Organizatorului, inclusiv obligatiile in materie financiar contabila si in materia arhivarii, luandu-se de asemenea in considerare nevoia de a solicita rezolva probleme semnalate de catre Participanti/Alte Persoane cat si de a apara un eventual drept in instanta al Organizatorului (conform termenelor legale expres prevazute si, dupa caz, timp de 3 ani de la data incheierii Campaniei, pentru eventuale litigii in instanta). 12.5. În calitate de participant direct sau indirect la Campanie, Participantul/Alte persoane au drepturi specifice cu privire la datele sale cu caracter personal. Cu excepția cazului în care legea prevede altfel, Participantul/Alte Persoane au următoarele drepturi: dreptul de acces, respectiv dreptul de a obține o copie confirmare din partea Organizatorului că prelucreaza datele sale cu caracter personal, precum și accesul la acestea și furnizarea de informații despre modul de prelucrare; dreptul la rectificare care se referă la corectarea fără întârzieri nejustificate, a datelor cu caracter personal referitoare inexacte și/sau la participant pe care ● Dreptul la corectarea oricăror date cu caracter personal incorecte sau completarea datelor incomplete; ● Dreptul dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării çtergere/dreptul de către Organizator a fi uitat, adică dreptul de a obtine ștergerea fără întârzieri nejustificate a datelor cu caracter personal ale participanțilorcolectate, în cazul în care aceste date nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate și nu există alt temei juridic pentru prelucrare, datele au fost colectate ilegal sau datele trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru dreptul la restricționarea prelucrării, care se aplică în cazul în care (i) Participantul/Alte Persoane contesta exactitatea datelor cu caracter personal, (ii) prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea este ilegală și Participantul/Alte Persoane se opun ștergerii datelor cu caracter personal ale participantului, solicitând în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, de asemenea, de a apela la instanțele de judecată. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în care datele participanților sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.schimb restricționarea prelucrării,

Appears in 1 contract

Samples: Regulament

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea la Concurs, Participanții și câștigătorul declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca, în cazul în care vor câștiga, datele lor cu caracter personal, respectiv: nume, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Conform Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecţia protecţia persoanelor fizice în in ceea ce priveşte priveste prelucrarea datelor cu caracter personal şi si privind libera circulaţie circulatie a acestor date și si de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPRRegulamentul general privind protectia datelor), MERCUR S.A., cu sediul social in Craiova, Calea Unirii nr. Ca atare14 (Mercur Center - etaj 5 - Birouri), Organizatorul judetul Dolj, cod postal 200419, inregistrata la Registrul Comertului de pe langa Tribunalul Dolj sub nr. J16/91/1991, C.I.F. RO 2297960, administreaza în conditii de siguranta si numai pentru scopul specificat, datele personale pe care ni le furnizati despre dumneavoastra. Datele cu caracter personal se angajează să păstreze confidențialitatea datelor refera la orice informatii care pot fi utilizate pentru a va identifica personal sau pentru a va contacta on-line sau off-line. Informatiile sunt colectate de MERCUR S.A. numai cu acordul dumneavoastra. Tipurile de informatii colectate vor varia in functie de activitatea si scopul colectarii. Informatiile personale ale Participanților la Concurs și să pot include: numele si prenumele, data nasterii, adresa de e-mail, numarul de telefon, etc. Datele furnizate de catre client sunt strict confidential, iar MERCUR S.A. se angajeaza sa nu furnizeze aceste date unor persoane terte neautorizate si sa le utilizeze conform legislației în vigoarepentru si in legatura cu scopul pentru care au fost colectate. Scopul colectarii datelor: pentru activitati de marketing, doar reclama, publicitate, campanii promotionale, atribuire de premii si alte beneficii, in baza acordului dumneavoastra exprimat pentru buna desfășurate aceste scopuri. Colectarea datelor este întocmită prin înscrierea la newsletter, participarea la campanii/competiții/concursuri organizate de MERCUR S.A. Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării lor de către operator şi sunt comunicate numai următorilor destinatari: persoana vizată, reprezentanţii legali ai persoanei vizate, salariaţii operatorului şi partenerii contractuali ai acestuia. Durata: perioada in care MERCUR S.A. desfasoara activitati de marketing, reclama, publicitate, campanii promotionale, atribuire de premii si alte beneficii. Drepturile pe care persoanele fizice pot sa le exercite in mod gratuit fata de entitatile care le prelucreaza datele: dreptul la informare, dreptul de acces al persoanei vizate la datele personale, dreptul la rectificare, dreptul la ştergerea datelor ("dreptul de a Concursuluifi uitat"), urmând ca ulterior aceste date să fie distrusedreptul la restricţionarea prelucrării, data limită pentru distrugerea dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziţie, dreptul de a depune o plangere la o autoritate de supraveghere, dreptul la o cale de atac judiciara eficienta impotriva unei autoritati de supravaghere, dreptul la o cale de atac judiciara eficienta impotriva unui operator sau a unei persoane imputernicite de operator, dreptul la despagubiri. Pentru exercitarea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții drepturi, vă puteţi adresa cu o cerere scrisă, datată şi semnată către MERCUR S.A., la Concurs au mai multe drepturi adresa postala din Craiova, Calea Unirii nr. 14, (Mercur Center – etaj 5 - Birouri), Judetul Dolj, Cod postal 200419 sau la adresa de e-mail: xxxxxxxxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx . Refuzul dumneavoastră de a vă da acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai jos, respectiv: ● Dreptul care vă privesc conduce la imposibilitatea de a solicita o copie a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe care ● Dreptul la corectarea oricăror date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării beneficia de către Organizator a datelor cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantului, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, de asemenea, de a apela la instanțele de judecată. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în care datele participanților sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.campaniile promotionale MERCUR S.A.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea la ConcursCampanie, Participanții și câștigătorul câștigătorii declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca, în cazul în care vor câștiga, datele lor cu caracter personal, respectiv: nume, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, adresa de livrare, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite pentru organizarea Concursului Campaniei și în vederea transmiterii/predării premiuluipremiilor, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs Campanie și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a ConcursuluiCampaniei, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 202331 mai 2020. 9.3 Participanții Participanti la Concurs Campanie au mai multe drepturi cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal așa asa cum sunt menționate mentionate mai jos, respectiv: ● Dreptul de a solicita o copie a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe care le detinem; ● Dreptul la corectarea oricăror oricaror date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție opozitie sau la restricționarea utilizării restrictionarea utilizarii de către Organizator catre noi a datelor tale cu caracter personal ale participanțilorpersonal; ● Dreptul de a retrage consimțământul consimtamantul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază baza de consimțământconsimtamant. Retragerea consimțământului consimtamantului nu va afecta legalitatea prelucrării prelucrarii pe baza consimțământului consimtamantului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea stergerea datelor tale cu caracter personal ale participantuluipersonal, în situațiile în in situatiile in care participantul șisi-a retras consimțământulconsimtamantul, când cand prelucrarea nu mai este necesară necesara sau când cand prelucrarea respectivă respectiva este contrară contrara legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului sa solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a am primit de la acesta către catre o altă alta entitate. ● Dreptul de a depune o plângere plangere la Autoritatea Națională Nationala de Supraveghere a Prelucrării Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal șisi, de asemenea, de a apela la instanțele instantele de judecatăjudecata. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în in care datele participanților participantilor sunt prelucrate, aceștia acestia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea la Concurs, Participanții și câștigătorul declară că sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord caOrganizatorul Concursului, în cazul în care vor câștigacalitate de operator de date, prelucrează datele lor cu caracter personalpersonal ale Participanților Concursului cu stricta respectare a legislației în domeniul protecției datelor. Monitorizarea respectării cerințelor legale în acest domeniu este asigurată inclusiv de către responsabilul cu protecția datelor desemnat în cadrul Organizatorului Concursului, respectivavând următoarele date de contact: numexxx_xxxxxxx@xxxxxxxxx.xxx. 9.3.Organizatorul Concursului colectează, prenume, număr stochează și prelucrează date cu caracter personal ale Participanților pe care aceștia le furnizează în mod direct pentru scopuri legate de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să fie prelucrate organizarea și folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nrdesfășurarea Concursului. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea 9.4.Prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR)în aceste scopuri are la bază interesul legitim al Organizatorului. Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi cu privire la prelucrarea datelor 9.5.Datele cu caracter personal așa cum sunt stocate în vederea prelucrării lor pe durata necesară atingerii scopurilor de prelucrare menționate mai jossus, respectiv: ● Dreptul respectiv pentru o perioada de a solicita o copie 3 luni. 9.6.Datele cu caracter personal ale Participanților pot fi transmise partenerilor contractuali ai Organizatorului Concursului care asistă la organizarea și desfășurarea Concursului și realizării scopurilor menționate mai sus, altor parteneri contractuali, companiilor din același grup cu Organizatorul și autorităților publice potrivit dispozițiilor legale. 9.7.Furnizarea de către Participanți a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe Concurs poate fi o obligație contractuală a Participanților sau o obligație a acestora necesară pentru încheierea unui contract și este necesară pentru a putea beneficia de produsele/serviciile care ● Dreptul la corectarea oricăror date fac obiectul acestui Concurs. Refuzul de a furniza/prelucra datele cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul în condițiile descrise prin prezentul Regulament ori furnizarea incorectă/incompletă a acestora atrage imposibilitatea participării valabile la opoziție sau la restricționarea utilizării acest Concurs. 9.8.În legătură cu această prelucrare de către Organizator date, aveți dreptul de acces, dreptul de intervenție, precum și dreptul de a datelor vă opune prelucrărilor ulterioare, în limitele și condițiile prevăzute de lege. De asemenea, aveți dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul automat, precum și dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază vă adresa instanțelor de consimțământjudecată. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantuluiÎn plus, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul aveți dreptul de a depune o plângere plângeri la Autoritatea Națională Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal șiPersonal. În legătură cu această prelucrare de date, de în plus aveți dreptul la restricționarea prelucrării și dreptul la portabilitatea datelor. De asemenea, de a apela dacă alegeți să oferiți consimțământul dumneavoastră, aveți dreptul să-l retrageți în orice moment. 9.9.Prin înscrierea la instanțele de judecată. 9.4 Pentru această Campanie, Participanții iau la cunoștință că numele și prenumele Participanților câștigători și premiile acordate acestora vor fi publicate la xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xxx/XxxxxxxxxXxxxxxxx0 conform cerințelor legale relevante. 9.10.Pentru orice solicitare întrebări suplimentare cu privire la modul în care datele participanților cu caracter personal sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe e-mail la: xxxxxxx@xxxx.xxvă rugăm să vă adresați:xxxxxx_xxxxxxx@xxxxxxxxx.xxx 9.11.Prin înscrierea în acest Concurs în modalitățile prevăzute de Regulament, Participanții au luat la cunoștință de prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestora în condițiile descrise în prezenta Secțiune.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Concurs

Prelucrarea datelor personale. 9.1 12.1. Prin înscrierea și participarea la ConcursCampania „GOANA DUPA AUR” participantii confirma cunoasterea prevederilor Regulamentului oficial si isi exprima acordul cu privire la colectarea si prelucrarea datelor personale de catre Organizator, Participanții in conformitate cu Regulamentul UE privind GDPR, in vederea participarii la acesta campanie promotionala si validarii finale a castigatorilor si atribuirii premiilor si in scopul desfasurarii acțiunilor de marketing direct (trimiterea de mesaje publicitare și câștigătorul declară că de marketing prin poștă, telefon, e-mail sau alte mijloace de comunicare). 12.2. Organizatorul se obliga ca datele personale sa nu fie dezvaluite catre terti cu exceptia imputernicitilor/prepusilor sai si a partenerilor contractuali implicati in desfasurarea Campaniei. 12.3. Prin inscrierea la aceasta Campanie, participantii sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament și Oficial si sunt de acord ca, în in cazul în in care vor câștigacastiga, datele lor cu caracter personalnumele, respectiv: numelocalitatea de resedinta, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, imagine foto/video să imaginea sa sa fie prelucrate și facute publice si folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în in scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără fara alte obligații obligatii sau plățiplati. 9.2 12.5. Organizatorul se obligă să obliga sa respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 Regulamentul UE GDPR, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Ca atare, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea protectia datelor personale ale Participanților Participantilor stocate pe durata Campaniei si ulterior acesteia. Acestea se angajeaza sa pastreze confidentialitatea datelor personale ale Participantilor la Concurs și să Campanie si sa le utilizeze conform legislației în legislatiei in vigoare, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023. 9.3 Participanții 12.6. Participantilor la Concurs au mai multe drepturi Campanie le sunt garantate drepturile prevazute de Regulamentul UE GDPR privind protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai jos, respectivparsonal si libera circulatie a acestor date si in special cele cu privire la: Dreptul de acces la date potrivit caruia orice persoana vizata are dreptul de a solicita obtine, la cerere si in mod gratuit pentru o copie solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care ii privesc sunt sau nu sunt prelucrate; ⇒ Dreptul de opozitie potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a se opune in orice moment, din motive intemeiate si legitime legate de situatia sa particulara, ca datele care o vizeaza sa fac obiectul unei prelucrari, cu exceptia cazurilor in care exista dispozitii legale contrare; ⇒ Dreptul de interventie asupra datelor potrivit caruia orice persoana vizata are dreptul de a obtine, la cerere si in mod gratuit: a) dupa caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau stergerea datelor a caror prelucrare nu este conforma legii, in special a datelor cu caracter personal referitoare la participant pe care ● Dreptul la corectarea oricăror incomplete sau inexacte; b) dupa caz, transformarea in date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării de către Organizator anonime a datelor cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului caror prelucrare nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantului, în situațiile în care participantul și-a retras consimțământul, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară conforma legii; ● Dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul ; c) realizarea notificarii catre terte persoane carora le-au fost dezvaluite datele, a primit oricarei operatiuni efectuate conform lit. a) sau b), daca o asemenea notificare nu se dovedeste imposibila sau nu presupune un efort disproportionat fata de la acesta către o altă entitate. ● Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și, de asemenea, de a apela la instanțele de judecatăinteresul legitim care ar putea fi lezat. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire 12.7. La cererea expresa a oricaruia dintre Participanti, Organizatorul va asigura acestuia exercitarea oricaruia dintre drepturile prevazute la modul în care datele participanților sunt prelucrate, aceștia pot transmite o cerere pe eprezentul articol. Articolul 13 -mail la: xxxxxxx@xxxx.xx.

Appears in 1 contract

Samples: Regulament Campanie Promotionala

Prelucrarea datelor personale. 9.1 Prin înscrierea și participarea 7.1 Banca prelucrează datele cu caracter personal ale participanților la ConcursCampanie in mod legal, Participanții și câștigătorul declară că sunt echitabil si transparent fata de acord persoana vizata si le colecteaza in scopuri determinate, explicite si legitime, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament și sunt de acord ca, legale aplicabile în cazul în care vor câștiga, datele lor materia protecției datelor cu caracter personal. Datele personale obtinute de Banca sunt prelucrate folosind instrumente manuale, respectiv: numeelectronice si automate, prenumeintr-un mod care sa le asigure securitatea si confidentialitatea, număr ca parte a activitatii sale, in scopul furnizarii de telefonservicii financiar bancare si de executare a contractelor la care clientul (participantul) este parte, adresa pentru respectarea prevederilor legislatiei nationale si UE si/sau pentru realizarea interesului legitim al operatorului de e-maildate cu caracter personal (Banca). Pentru mai multe detalii privind activitățile de prelucrare și modul de exercitare a drepturilor, imagine foto/video să fie prelucrate și folosite pentru organizarea Concursului și în vederea transmiterii/predării premiului, precum și în scopuri de reclamă, marketing și publicitare, fără alte obligații sau plăți. 9.2 Organizatorul se obligă să respecte prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 participanții pot consulta Informarea privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (GDPR). Ca atarepe site- ul Bancii, Organizatorul se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale Participanților la Concurs și să le utilizeze conform legislației în vigoarexxxxx://xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx/, doar pentru buna desfășurate a Concursului, urmând ca ulterior aceste date să fie distruse, data limită pentru distrugerea acestor date fiind 15 iunie 2023sectiunea Protectia Datelor. 9.3 Participanții la Concurs au mai multe drepturi 7.2 Transmiterea de comunicari privind alte acțiuni desfăsurate în viitor de Organizator sau transmiterea de comunicari cu privire la ofertele Organizatorului, și ale Grupului Intesa Sanpaolo se va face doar în baza consimțământului participanților. Participanții pot opta în orice moment să nu mai primească asemenea comunicări, prin prezentarea și solicitarea acestui lucru în orice unitate teritorială a Băncii Comerciale Intesa Sanpaolo Romania S.A. sau prin transmiterea unei cereri urmand pasii din Informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal așa cum sunt menționate mai josde pe site-ul Bancii, respectiv: ● Dreptul xxxxx://xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx/, sectiunea Protectia Datelor. 7.3 Participanții la Campanie beneficiază de a solicita o copie a următoarele drepturi în contextul prelucrării datelor cu caracter personal referitoare personal: dreptul la participant pe care ● Dreptul informare, dreptul de acces la corectarea oricăror date cu caracter personal incorecte sau incomplete; ● Dreptul date, dreptul la opoziție sau la restricționarea utilizării de către Organizator a datelor cu caracter personal ale participanților; ● Dreptul de a retrage consimțământul pentru prelucrarea datelor prelucrate pe bază de consimțământ. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrării pe baza consimțământului de dinaintea retragerii acestuia; ● Dreptul rectificare, dreptul la ștergerea datelor cu caracter personal ale participantului(dreptul de „a fi uitat”), în situațiile în care participantul și-a retras consimțământuldreptul la restricționarea prelucrarii, când prelucrarea nu mai este necesară sau când prelucrarea respectivă este contrară legii; ● Dreptul dreptul la portabilitatea datelor ce permite participantului să solicite transmiterea unei copii a datelor prelucrate pe care Organizatorul le-a primit de datelor, dreptul la acesta către o altă entitate. ● Dreptul opoziție, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri si dreptul de a se adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și/sau instanțelor competente, de asemenea, de a apela la instanțele de judecată. 9.4 Pentru orice solicitare cu privire la modul în măsura în care datele participanților sunt prelucrateconsideră că este necesar. Pentru mai multe detalii privind activitățile de prelucrare și modul de exercitare a drepturilor, aceștia participanții pot transmite o cerere consulta Informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal de pe site-ul Bancii, xxxxx://xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxxx.xx/, sectiunea Protectia Datelor, sau pot contacta Banca la adresa de e-mail lamail: xxxxxxx@xxxx.xxxxx@xxxxxxxxxxxxxx.xx.

Appears in 1 contract

Samples: Promotional Campaign Agreement