Principii aplicabile instituţiei contractului. Contractele civile sunt guvernate de principiul libertăţii contractuale (sau al libertăţii de voinţă); acest principiu exprimă regula de drept potrivit căreia persoa- nele sunt libere să încheie orice fel de contracte doresc, determinându-le în mod liber atât fondul, cât şi forma4. Altfel spus, părţilor contractante le este recunos- cută libertatea de a-şi supune acordul lor de voinţă unei legi al cărei conţinut şi formă îl determină chiar ele. Libertatea contractuală nu este însă una absolută, ci cunoaşte mai multe limitări; astfel, ea este limitată de ordinea publică şi morala societăţii, art. 5 C. civ. dispunând imperativ că „nu se poate deroga prin convenţii (...) la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”. De asemenea, contractul are pentru părţile contractante forţa unei legi numai dacă este conform dispoziţiilor legale [art. 969 alin. (1) C. civ.]. 1 Sursa de inspiraţie a legiuitorului român nu a fost Codul civil francez (care, în art. 1101, defineşte contractul ca fiind o convenţie prin care una sau mai multe persoane se obligă faţă de una sau mai multe altele să dea, să facă ori să nu facă ceva), ci Codul civil italian.
Principii aplicabile instituţiei contractului. 3.1. Principiul libertăţii contractuale (sau al libertăţii de voinţă – art. 1.169 C. civ.): acest principiu exprimă regula de drept potrivit căreia persoanele sunt libere să încheie orice fel de contracte doresc, determinându-le în mod liber atât fondul, cât şi forma. Altfel spus, părţilor contractante le este recunoscută libertatea de a-şi supune acordul lor de voinţă unei legi ale cărei conţinut şi formă îl determină chiar ele.