TRANSPORTUL DE MĂRFURI Exemple de Clauze

TRANSPORTUL DE MĂRFURI. Transportul de mărfuri între teritoriile ţărilor Părţilor Contractante, în tranzit prin teritoriile lor, precum şi transportul în/din ţări terţe se va efectua numai în baza autorizaţiilor, eliberate de autoritatea competentă a Părţii Contractante pe teritoriul căreia se efectuează transportul.
TRANSPORTUL DE MĂRFURI. Articolul 12 Transportul bilateral de mărfuri între Părţile Contractante, transportul în tranzit al mărfurilor prin teritoriile lor, precum şi transportul mărfurilor în şi din ţări terţe necesită autorizaţii. Numărul de autorizaţii, eliberate pe o perioadă de un an, va fi stabilit pe bază de reciprocitate de către Comisia Mixtă, prevăzută în Articolul 17 al prezentului Acord, luîndu-se în consideraţie interesele economice ale Părţilor Contractante. Autorizaţia va fi valabilă numai pentru o călătorie "tur-retur". Autorizaţiile eliberate de autorităţile competente ale Părţilor Contractante vor fi valabile pentru un an calendaristic. Autorizaţia va fi eliberată pe numele transportatorului şi nu este transmisibilă. Articolul 13 Transportul de mărfuri, efectuat de către vehiculele unei Părţi Contractante între mai multe puncte situate pe teritoriul celeilalte Părţi Contractante (cabotaj) va putea fi efectuat numai în baza unei autorizaţii speciale, eliberate de autorităţile competente ale celeilalte Părţi Contractante, pe teritoriul căreia se va efectua transportul de mărfuri. Articolul 14 În cazul în care masa şi dimensiunile vehiculului depăşesc limitele maxime admise, precum şi în cazul transportului unor materiale periculoase şi radioactive, transportul se va efectua la cererea transportatorului numai în baza unei autorizaţii speciale, care va fi eliberată de autorităţile competente ale Părţilor Contractante în conformitate cu legislaţia lor naţională şi convenţiile internaţionale. La efectuarea transportului, prevăzut în alineatul 1 al prezentului Articol vor fi achitate taxele stabilite de regulamentele naţionale ale Părţilor Contractante. Articolul 15 Nu se solicită autorizaţii pentru: 1) Transportul bunurilor mobile casnice. 2) Transportul persoanelor decedate, inclusiv ale celor care urmează a fi îmbalsamate sau incinerate. 3) Transportul mostrelor pentru tîrguri sau expoziţii. 4) Transportul autoturismelor, bicicletelor, animalelor, precum şi al echipamentelor şi inventarului destinat evenimentelor sportive şi teatrale. 5) Transportul decoraţiilor teatrale şi al echipamentelor muzicale, al instrumentelor, echipamentelor şi accesoriilor pentru înregistrare, pentru realizarea unui film, a emisiunilor TV şi pentru reprezentări teatrale. 6) Transportul poştei. 7) Transportul vehiculelor avariate. Excepţiile, prevăzute în cazurile specificate în punctele 3, 4 şi 5 ale prezentului Articol, devin definitiv intemeiate în cazurile în care mărfurile transportat...
TRANSPORTUL DE MĂRFURI. Toate transporturile de mărfuri cu mijloace de transport, inclusiv transporturile pe cont propriu între Părţile contractante, în tranzit prin teritoriul lor, precum şi dintr-o/într-o ţară terţă, cu excepţia celor indicate în articolul 14, sînt supuse regimului de autorizare.
TRANSPORTUL DE MĂRFURI. Părţile au constatat rezultate pozitive înregistrate în anul 2002 în ce priveşte transportul de mărfuri între Republica Moldova şi Republica Turcia. Părţile au convenit că transportul în tranzit să fie scutit de autorizaţii şi de taxele menţionate în baza Articolului 5 punctul b al Acordului semnat la 03.06.1994. Părţile au stabilit următoarea cotă de autorizaţii pentru schimb anual în bază de - tară
TRANSPORTUL DE MĂRFURI. Sub rezerva articolului 9, întreprinzătorii de transport auto de mărfuri şi de transporturi între sediile aceleeaşi întreprinderi necesită pentru fiecare transprot în parte efectuat între teritoriul unde este înmatriculat autovehiculul utilizat şi teritoriul celeilalte Părţi Contractante (trafic bilateral), precum şi pentru traficul de tranzit pe teritoriul unei Părţi contractante autorizaţia autorităţilor competente ale acestei Părţi Contractante.

Related to TRANSPORTUL DE MĂRFURI

  • VALOAREA CONTRACTULUI Valoarea prezentului contract este de ......................................................

  • ATRIBUIREA CONTRACTULUI Numar / Data:

  • Încetarea acordului de asociere 5.1 Asocierea îşi încetează activitatea ca urmare a următoarelor cauze: expirarea duratei pentru care s-a încheiat acordul; neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităţilor prevăzute la art. 2 din acord; alte cauze prevăzute de lege.

  • CONDITII SPECIFICE PENTRU CONTRACTELE DE SERVICII III.3.1) Prestarea serviciilor in cauza este rezervata unei anumite profesii Nu III.3.2) Persoanele juridice au obligatia sa indice numele si calificarile profesionale ale membrilor personalului responsabili pentru prestarea serviciilor respective Nu

  • Întocmirea ofertelor Oferta și documentele de calificare solicitate întocmite clar, fără corectări, cu număr și dată de ieșire, cu semnătura persoanei responsabile, puse în plic, sigilate şi ştampilate, urmează a fi prezentate

  • Domeniul de aplicare (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală. (2) În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză. (3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte: a)de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung; b)având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale; c)având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor; d)referitoare la servicii financiare; e)pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil; f)având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale; g)care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată; h)care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb; i)având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului; j)de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă; k)încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate; l)încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului. (4) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9- 16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului. (5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

  • Cum pot să reziliez contractul? Prin transmiterea unei notificări de denunțare unilaterală către Asigurător, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către acesta. Notificarea se poate transmite prin poștă sau curier la adresa Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, parter, etaje 2-5, sector 1, București, sau scanată pe e-mail la xxxx@xxxxx.xx.

  • CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■

  • ÎNCETAREA CONTRACTULUI Prezentul contract încetează:

  • Executarea contractului 7.1 Executarea contractului începe de la data semnării contractului de ambele părți contractante.