Xxxxxxx Xxxxxxxxxx Exemple de Clauze

Xxxxxxx Xxxxxxxxxx. Subsemnatul declar că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor, orice documente doveditoare. Înţeleg că în cazul în care această declaraţie nu este conformă cu realitatea sunt pasibil de încălcarea prevederilor legislaţiei penale privind falsul în declaraţii. Totodata, declar ca am luat la cunostinta de prevederile art 326 « Falsul in Declaratii » din Codul Penal referitor la "Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă." A se transmite pe hârtie cu antetul operatorului economic care depune oferta Data: [introduceți ziua, luna, anul] Anunț de participare: [introduceți numărul anunțului de participare ] Obiectul contractului: [introduceți obiectul contractului din anunțul de participare ] Către: Autoritatea Contractantă [introduceți denumirea] Subsemnații, ne angajăm să semnăm Contractul ce rezultă din această achizitie și să demarăm, să realizăm și să finalizăm activitățile specificate în Contract în conformitate cu Caietul de sarcini și cu Propunerea noastră Tehnică și Financiară. În concordanță cu Propunerea noastră Tehnică și Financiară și pe baza informațiilor furnizate de Autoritatea Contractantă până la momentul depunerii Ofertei: ofertăm prețul total pentru Lotul ____de ______ lei [introduceți suma în cifre și litere din Propunerea Financiară], fără TVA, la care se adaugă TVA de ______ lei [introduceți suma în cifre și litere], Subsemnatul, prin semnarea acestei Oferte declar că: am examinat cu atenție, am înțeles și am acceptat prin această Ofertă, prevederile legislației achizițiilor publice aplicabile acestei proceduri, așa cum au fost acestea comunicate prin documentele achiziției, în special dar fără a se limita la Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016; avem o înțelegere completă a documentelor achiziției comunicate, le acceptăm în totalitate, fără nici rezervă sau restricție, înțelegem și acceptăm cerințe referitoare la forma, conținutul, instrucțiunile, stipulările și condițiile incluse în anunțul de participare și documentele achiziției; dupa ce...
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx. Federaţia Sindicală CRAIMODEX CRAIOVA
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx. Administrator Unic Enel Grids S.r.l.
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx. Șef serviciu, Serviciu Administrație Publică Locală, Resurse Umane si Salarizare 22. XXXXXXXX XXXXXXX - Inspector superior, clasa I 23. XXXXXXX XXXXXXX - Inspector superior, clasa I 24. XXXXXXX XXXXXXX - Șef serviciu, Serviciu Contabilitate -Buget 25. XXXXX XXXXXXXXX XXX - Xxx serviciu, Serviciu Impozite si Taxe 26. XXXXXXX-XXXXXXX XXXX - Referent superior, clasa III 27. ILEANA-CAMELIA GHIURAC - Referent superior, clasa III 28. FLORENTINA-XXXXXXX XXXXXXX - Inspector superior, clasa I 29. XXXXXXXXX XXXXXX - Referent superior, clasa III 30. XXX-XXXXXX XXX - Inspector superior, clasa I 31. XXXXXXX XXXX - Referent superior, clasa III
Xxxxxxx Xxxxxxxxxx. 4. Xxxxxx Xxxxxxxxxx

Related to Xxxxxxx Xxxxxxxxxx

  • Dispoziții finale 8.1. Prin semnarea prezentului contract de studii, studentul declară că a luat la cunoștință conținutul tuturor regulamentelor, metodologiilor, procedurilor, normelor de disciplină, normelor de etică, integritate și deontologie universitară și al altor documente cu caracter normativ în cadrul UVT și al facultăților.

  • Dispoziții generale Nr. Rubrica Datele Autorității Contractante/Organizatorului procedurii

  • DISPOZITII FINALE 22.1 Conform Regulamentului (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal, partile confirma consimtamantul clar si informat pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, in scopul contractului.

  • Dispoziţii finale 12.1. Litigiile ce ar putea rezulta din prezentul Contract vor fi soluţionate de către Părţi pe cale amiabilă. În caz contrar, ele vor fi transmise spre examinare în instanţa de judecată competentă conform legislaţiei Republicii Moldova.

  • CLAUZE FINALE 24.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act adițional încheiat între părțile contractante.