Încetarea acordului de parteneriat Exemple de Clauze
Încetarea acordului de parteneriat. Prezentul acord de parteneriat încetează prin:
a) expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b) caz de forță majoră.
Încetarea acordului de parteneriat. 4.1. Prezentul acord încetează la finalizarea lucrărilor prevăzute la cap. II.
4.2. Prezentul Contract poate înceta înainte de termen, în următoarele
a) prin acordul de voinţă al părţilor, exprimat în scris şi confirmat prin hotărâre de Consiliul Local;
b) prin reziliere, în caz de culpă a unuia dintre parteneri.
Încetarea acordului de parteneriat. Raporturile contractuale încetează: - Prin acordul comun al părților, consemnat într-un act adițional; - În cazul în care realizarea obiectului prezentului acord devine imposibilă, din motive independente de voința părților; - În caz de forță majoră.
Încetarea acordului de parteneriat. Încetează la expirarea durate prevăzute în prezentul acord, la executarea obligaţiilor asumate de părţi. - În cazul imposibilităţii obiective a beneficiarului de a realiza proiectul, prin denunţare , cu preaviz scris de maxim 30 de zile. - La apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care pot conduce la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât, îndeplinirea contractului ar fi contrară instituţiei şi interesului public.
Încetarea acordului de parteneriat. 1. Prezentul acord de parteneriat încetează prin :
a) expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
b) în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevazute prin prezentul acord de parteneriat de către una din părti, cealaltă parte are dreptul să solicite justificări, să notifice în scris nerespectarea obligaţiilor acceptate prin semnarea prezentului acord şi să solicite remedierea situatiei create, în cazul în care partea notificată persistă în nerespectarea obligaţiilor sale, acordul încetează de drept ;
c) caz de forţă majoră.
Încetarea acordului de parteneriat. V.1. Prezentul acord de parteneriat încetează prin:
a) expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, dacă părţile nu au renegociat prelungirea lui;
b) în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute prin prezentul acord de parteneriat de către una dintre părţi; cealaltă parte are dreptul să solicite justificări, să notifice în scris nerespectarea obligaţiilor acceptate prin semnarea prezentului acord şi să solicite remedierea situaţiei create; în cazul în care partea notificată persistă în nerespectarea obligaţiilor sale, acordul încetează de drept în termen de 15 zile de la data notificării;
c) întreruperea finanţării de către finanţator;
d) caz de forţă majoră.
Încetarea acordului de parteneriat. (1) Prezentul acord de parteneriat încetează la expirarea perioadei stabilită de părţi ca durată a acestuia, conform articolului 5.
(2) Oricare dintre părţi poate denunţa unilateral acordul cu respectarea unui termen de preaviz de 30 de zile.
(3) Din momentul notificării menţionate mai sus, activităţile în derulare vor continua până la împlinirea termenului de preaviz.
Încetarea acordului de parteneriat. Prezentul acord de parteneriat încetează prin ajungerea la termen. Modificarea, completarea sau anularea prezentului acord se va face cu acordul scris al părţilor, prin act adiţional, la iniţiativa părţilor sau a uneia dintre părţi cu notificarea în prealabil a celeilalte părţi. Neîndeplinirea cu stricteţe şi din culpă de către una din părţi a prevederilor prezentului acord atrage rezilierea de drept a acestuia, care-şi produce efecte începând cu data notificării de către cealaltă parte a încetării acordului de parteneriat.
Încetarea acordului de parteneriat. 5.1. Prezentul acord încetează:
a) la expirarea termenului stabilit, dacă nu s-a convenit prelungirea acestuia, prin acordul părților;
b) ca urmare a neîndeplinirii sau imposibilității îndeplinirii obligațiilor asumate de părți;
5.2. Prezentul contract încetează de drept în cazul apariției unor modificări legislative care împiedică realizarea obiectului parteneriatului.
Încetarea acordului de parteneriat. Art.8 Raporturile contractuale încetează:
a) prin acordul comun al părţilor;
b) prin denunţare unilaterală din partea oricărei părţi semnatare, atunci când aceasta consideră că interesul său o impune, cu respectarea unui preaviz de 15 (cincisprezece) zile calendaristice;
c) de plin drept, în cazul în care părţile nu îşi respectă obligaţiile asumate, fără orice altă formalitate;
d) în cazul în care realizarea obiectului Acordului de Parteneriat devine imposibilă, din motive independente de voinţa părţilor;
e) în caz de forţă majoră.