CAPITOLUL I
Anexa 1 la Decizia Directorului Executiv
al DJST Hunedoara
nr. 16 / 2016
CODUL ETIC ŞI DE INTEGRITATE
al funcţionarilor publici şi al personalului contractual
din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare, obiective şi principii generale Art.1 Domeniul de aplicare
(1) Codul etic şi de integritate al funcţionarilor publici, reglementează normele de conduită profesională şi de integritate ale funcţionarilor publici, iar Codul etic şi de integritate al personalului contractual din Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, reglementează normele de conduită profesională şi integritatea personalului contractual şi sunt definite în continuare Cod etic şi de integritate.
(2) Normele de conduită profesională prevăzute de prezentul Cod etic şi de integritate sunt obligatorii pentru funcţionarii publici, precum şi pentru persoanele care ocupă temporar o funcţie publică, pentru personalul contractual, încadrat în baza prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.2 Obiective
Obiectivele prezentului Cod etic şi de integritate urmăresc să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică, prin:
a) reglementarea normelor de conduită profesională necesare realizării unor raporturi sociale şi profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii prestigiului Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, al funcţionarilor publici şi al personalului contractual;
b) informarea publicului cu privire la conduita profesională la care este îndreptăţit să se aştepte din partea funcţionarilor publici în exercitarea funcţiilor publice şi din partea personalului contractual în exercitarea funcţiei;
c) crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi functionarii publici, personalul contractual din cadrul Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara.
Art.3 Principii generale
(1) Principiile care guvernează conduita profesională a funcţionarului public şi a personalului contractual sunt cele prevăzute la art. 3 din Legea nr. 7/ 2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, cu modificările şi completarile ulterioare, şi la art.3 din Legea nr. 477/ 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.
a) supremaţia Constituţiei şi a legii, principiu conform căruia functionarii publici şi personalul contractual au îndatorirea de a respecta Constituţia şi legile ţării;
b) prioritatea interesului public, principiu conform căruia funcţionarii publici şi personalul contractual au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcţiei publice sau a functiei;
c) asigurarea egalităţii de tratament a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi institutiilor publice, principiu conform căruia funcţionarii publici şi personalul contractual au îndatorirea de a aplica acelaşi regim juridic în situatii identice sau similare;
d) profesionalismul, principiu conform căruia funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a îndeplini atribuţiile de serviciu cu responsabilitate, competenţă, eficienţă, corectitudine şi conştiinciozitate;
e) impartialitatea, nediscriminarea şi independenţa, principiu conform căruia funcţionarii publici şi personalul contractual sunt obligaţi să aiba o atitudine obiectivă, neutră faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcţiei publice;
f) integritatea morală, principiu conform căruia funcţionarilor publici şi personalului contractual le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alţii, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcţiei sau a funcţiei publice pe care o deţin, sau să abuzeze în vreun fel de această funcţie;
g) libertatea gândirii şi a exprimării, principiu conform căruia funcţionarii publici şi personalul contractual pot să-şi exprime şi să-şi fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept şi a bunelor moravuri;
h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcţiei publice şi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici şi personalul contractual trebuie să fie de bună-credinţă şi să acţioneze pentru îndeplinirea conformă a atribuţiilor de serviciu;
i) deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate de funcţionarii publici şi personalul contractual în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor.
(2) Principiile care guvernează protecţia avertizării în interes public sunt următoarele:
a) principiul legalităţii, conform căruia instituţiile publice au obligaţia de a respecta drepturile şi libertatile cetăţenilor, normele procedurale, libera concurenţă şi tratamentul egal acordat beneficiarilor serviciilor publice, potrivit legii;
b) principiul supremaţiei interesului public, conform căruia, ordinea de drept, integritatea, imparţialitatea şi eficienţa autorităţilor publice şi instituţiilor publice sunt ocrotite şi promovate de lege;
c) principiul responsabilităţii, conform căruia orice persoana care semnalează încalcări ale Legii este datoare să susţina reclamaţia cu date sau indicii privind fapta savârşită;
d) principiul nesancţionării abuzive, conform căruia nu pot fi sancţionate persoanele care reclamă ori sesizează încalcări ale legii, direct sau indirect, prin aplicarea unei sancţiuni inechitabile şi mai severe pentru alte abateri disciplinare. În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natură să împiedice avertizarea în interes public.
e) principiul bunei administrări, conform căruia autorităţile publice, instituţiile publice sunt datoare să îşi desfăşoare activitatea în realizarea interesului general, cu un grad ridicat de profesionalism, în condiţii de eficienţă, eficacitate şi economicitate a folosirii resurselor;
f) principiul bunei conduite, conform căruia este ocrotit şi încurajat actul de avertizare în interes public cu privire la aspectele de integritate publică şi buna administrare, cu scopul de a spori capacitatea administrativă şi prestigiul autorităţilor publice şi al instituţiilor publice.
g) principiul echilibrului, conform căruia nicio persoana nu se poate prevala de prevederile legale pentru a diminua sancţiunea administrativă sau disciplinară pentru o faptă a sa mai gravă;
h) principiul bunei-credinţe, conform căruia este ocrotită persoana încadrată într-o autoritate publică, instituţie publică sau în altă unitate bugetară care a făcut o sesizare, convinsă fiind de realitatea stării de fapt sau că fapta constituie o încălcare a legii.
Art.4 Termeni
În înţelesul prezentului Cod etic şi de integritate, expresiile şi termenii prevăzuţi la art.4 din Legea nr. 7 /2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, cu modificarile şi completările ulterioare, la art.4 din Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice şi la art.3 din Legea nr. 571/ 2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încalcări ale legii, au aceleaşi semnificaţii.
CAPITOLUL II
Norme generale de conduită profesională a funcţionarilor publici şi a personalului contractual din cadrul Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara
Art.5 Asigurarea unui serviciu public de calitate
(1) Funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a asigura un serviciu public de calitate în beneficiul cetăţenilor, prin participarea activă la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, în scopul realizării competenţelor autorităţii publice, în limitele atribuţiilor stabilite prin fişa postului.
(2) În exercitarea funcţiei publice şi a atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi a menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.
Art.6 Respectarea Constituţiei şi a legilor
(1) Funcţionarii publici şi angajaţii contractuali au obligaţia ca, prin actele şi faptele lor, să respecte Constituţia, legile ţării şi să acţioneze pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale, în conformitate cu atribuţiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale.
(2) Funcţionarii publici şi personalul contractual trebuie să se conformeze dispoziţiilor legale privind restrângerea exercitiului unor drepturi, datorată naturii funcţiilor publice sau a funcţiilor contractuale deţinute.
Art.7 Loialitatea faţă de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara
(1) Funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a apăra cu loialitate prestigiul DJST HD. precum şi de a se abţine de la orice act ori fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
(2) Funcţionarilor publici şi personalului contractual le este interzis:
a) să exprime în public aprecieri neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea DJST HD., cu politicile şi strategiile acesteia ori cu proiectele de acte cu caracter normativ sau individual; prevederea se aplică şi după încetarea raportului de serviciu / raportului de muncă, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
b) să facă aprecieri în legatură cu litigiile aflate în curs de soluţionare şi în care DJST HD. are calitatea de parte, dacă nu sunt abilitaţi în acest sens; prevederea se aplică şi după încetarea raportului de serviciu /raportului de muncă, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
c) să dezvăluie informaţii care nu au caracter public, în alte condiţii decât cele prevăzute de lege; prevederea se aplică şi după încetarea raportului de serviciu/ raportului de muncă, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
d) să dezvăluie informaţiile la care au acces în exercitarea funcţiei, dacă această dezvăluire este de natură să atragă avantaje necuvenite ori să prejudicieze imaginea sau drepturile DJST HD. ori ale unor funcţionari publici sau angajaţi contractuali, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice; prevederea se aplică şi după încetarea raportului de serviciu /raportului de muncă, pentru o perioadă de 2 ani, dacă dispoziţiile din legi speciale nu prevăd alte termene.
e) să acorde asistenţă şi consultanţă persoanelor fizice sau juridice, în vederea promovării de acţiuni juridice ori de altă natură împotriva statului sau DJST HD.
(3) Prevederile prezentului Cod etic şi de integritate nu pot fi interpretate ca o derogare de la obligaţia legală a funcţionarilor publici şi a personalului contractual de a furniza informaţii de interes public celor interesaţi, în condiţiile legii.
(4) Dezvăluirea informaţiilor care nu au caracter public sau remiterea documentelor care conţin asemenea informaţii, la solicitarea reprezentanţilor unei alte autorităţi ori instituţii publice, este permisă numai cu acordul DJST HD.
Art. 8 Libertatea opiniilor
În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a respecta demnitatea funcţiei publice deţinute sau a funcţiei contractuale, corelând libertatea dialogului cu promovarea intereselor DJST HD., de a respecta libertatea opiniilor şi de a nu se lăsa influenţaţi de considerente personale, iar în exprimarea opiniilor trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite generarea conflictelor datorate schimbului de păreri.
Art. 9 Activitatea publică
(1)Funcţionarii publici şi personalul contractual desemnaţi să participe la activităţi sau dezbateri publice, în calitate oficială, trebuie să respecte limitele mandatului de reprezentare încredinţat de DJST HD.
(2)În cazul în care nu sunt desemnaţi în acest sens, funcţionarii publici şi personalul contractual, pot participa la activităţi sau dezbateri publice, având obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al DJST HD.
Art. 10 Activitatea politică
În exercitarea funcţiei publice sau a funcţiei contractuale deţinute, funcţionarilor publici şi personalului contractual le este interzis:
a) să participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice;
b) să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de demnitate publică;
c) să colaboreze, atât în cadrul relaţiilor de serviciu, cât şi în afara acestora, cu persoanele fizice sau juridice care fac donaţii ori sponsorizări partidelor politice;
d) să afişeze la avizierul DJST HD sau a unităţilor subordonate însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice ori a candidaţilor acestora;
e) să facă parte din conducerea partidelor politice sau organizaţiilor politice.
Art. 11 Folosirea imaginii proprii În considerarea funcţiei publice sau a funcţiei contractuale pe care o deţin, funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a nu permite utilizarea numelui sau a imaginii proprii în acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale, precum şi în scopuri electorale.
Art. 12 Cadrul relaţiilor în exercitarea atribuţiilor funcţiei
(1) În relaţiile cu personalul din cadrul DJST HD, precum şi în relaţia acestora cu persoanele fizice sau juridice, funcţionarii publici şi personalul contractual sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate.
(2) Funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia de a nu aduce atingere onoarei, reputaţiei şi demnităţii persoanelor din cadrul DJST HD, precum şi ale persoanelor cu care intră în legatură în exercitarea funcţiei, prin:
a) întrebuinţarea unor expresii jignitoare;
b) dezvăluirea unor aspecte ale vieţii private;
c) formularea unor sesizari sau plângeri calomnioase.
(3) Funcţionarii publici şi personalul contractual trebuie să adopte o atitudine imparţială şi justificată pentru rezolvarea clară şi eficientă a problemelor cetăţenilor. Funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia să respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţii publice, prin:
a) promovarea unor soluţii coerente, similare sau identice raportate la aceeaşi categorie de situaţii de fapt, conform principiului tratamentului nediferenţiat;
b) eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind naţionalitatea, convingerile religioase şi politice, starea materială, sănătatea, vârsta, sexul sau alte aspecte.
(4) Pentru realizarea unor raporturi sociale şi profesionale care să asigure demnitatea persoanelor, eficienţa activităţii, precum şi creşterea calităţii serviciului public, se recomandă respectarea normelor de conduită prevazute la art.12 alin.(1) - (3) şi de către celelalte subiecte ale acestor raporturi.
Art. 13 Conduita în cadrul relaţiilor internaţionale
(1)Funcţionarii publici şi personalul contractual care reprezintă DJST HD. în cadrul unor organizaţii internaţionale, conferinţe, seminarii şi alte activităţi cu caracter internaţional au obligaţia să promoveze o imagine favorabilă ţării şi autorităţii publice pe care o reprezintă.
(2)În relaţiile cu reprezentanţii altor state, funcţionarilor publici şi personalului contractual le este interzis să exprime opinii personale privind aspecte naţionale sau dispute internaţionale.
(3)În deplasările în afara ţării, funcţionarii publici şi personalul contractual sunt obligaţi să aibă o conduită corespunzătoare regulilor de protocol şi le este interzisă încălcarea legilor şi obiceiurilor ţării gazdă.
Art. 14 Interdicţia privind acceptarea cadourilor, serviciilor şi avantajelor
Funcţionarii publici şi personalul contractual nu trebuie să solicite ori să accepte cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice sau a funcţiilor contractuale detinute, ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii.
Art. 15 Obiectivitate în evaluare
(1) În exercitarea atribuţiilor specifice funcţiilor publice/contractuale de conducere, funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia să asigure egalitatea de şanse şi tratament cu privire la dezvoltarea carierei pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual din subordine.
(2) Funcţionarii publici şi personalul contractual de conducere au obligaţia să examineze şi să aplice cu obiectivitate criteriile de evaluare a competenţei profesionale pentru personalul din subordine, atunci
când propune ori aprobă avansări, promovări, transferuri, numiri sau eliberări din funcţii ori acordarea de stimulente materiale sau morale, excluzând orice formă de favoritism ori discriminare.
(3) Funcţionarii publici şi personalul contractual de conducere au obligaţia de a nu favoriza sau defavoriza accesul ori promovarea în funcţiile publice sau contractuale pe criterii discriminatorii, de rudenie, afinitate sau alte criterii neconforme cu principiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din prezentul Cod etic şi de integritate.
Art. 16 Folosirea prerogativelor de putere publică şi folosirea abuzivă a atribuţiilor funcţiei deţinute
(1)Este interzisă folosirea de către functionarii publici şi personalul contractual în alte scopuri decât cele prevazute de lege a prerogativelor funcţiei publice sau a funcţiei contractuale deţinute.
(2) Prin activitatea de luare a deciziilor, de consiliere, de elaborare a proiectelor de acte normative, de evaluare sau de participare la anchete ori acţiuni de control, funcţionarilor publici şi personalului contractual le este interzisă urmărirea obţinerii de foloase sau avantaje în interes personal ori producerea de prejudicii materiale sau morale altor persoane.
(3) Funcţionarilor publici şi personalului contractual le este interzis să folosească poziţia oficială pe care o deţin sau relaţiile pe care le-au stabilit în exerctarea funcţiei publice, pentru a influenţa anchetele interne ori externe sau pentru a determina luarea unei anumite măsuri.
(4) Funcţionarilor publici şi personalul contractual le este interzis să impună altor funcţionari publici sau angajaţi contractuali să se înscrie în organizaţii sau asociaţii, indiferent de natura acestora, ori să le sugereze acest lucru, promiţându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale.
Art. 17 Utilizarea resurselor publice
(1) Funcţionarii publici şi personalul contractual sunt obligaţi să asigure ocrotirea proprietaţii publice şi private a statului şi a DJST HD, să evite producerea oricărui prejudiciu, acţionând în orice situaţie ca un bun proprietar.
(2) Funcţionarii publici şi personalul contractual au obligaţia să folosească timpul de lucru, precum şi bunurile apartinând DJST HD numai pentru desfaşurarea activităţilor aferente funcţiei publice sau a funcţiei contractuale deţinute.
(3) Funcţionarii publici şi personalul contractual trebuie să propună şi să asigure, potrivit atribuţiilor care îi revin, folosirea utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale.
CAPITOLUL III
Coordonarea, monitorizarea şi controlul aplicării normelor de conduită profesională pentru funcţionarii publici şi pentru personalul contractual
Art. 18 - (1) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici coordonează, monitorizează şi controlează aplicarea normelor prevăzute de Codul etic şi de integritate pentru funcţionarii publici.
(2) Ministerul Administraţiei şi Internelor coordonează şi controlează aplicarea normelor prevazute de Codul etic şi de integritate, atât pentru funcţia publică cât şi pentru personalul contractual.
(3) Prin activitatea sa, Agenţia Naţională a Functionarilor Publici nu poate influenţa derularea procedurii de lucru a comisiilor de disciplină din cadrul DJST HD desfăşurată în conformitate cu prevederile HG nr.1344/2007 privind Normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările şi completările ulterioare;
(4) Prin activitatea sa, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu poate influenţa derularea procedurii disciplinare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, desfaşurată în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 19 Sesizarea
(1) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi Ministerul Administraţiei şi Internelor pot fi sesizate de orice persoană cu privire la:
a) încălcarea prevederilor prezentului Cod etic de către funcţionarii publici şi personalul contractual;
b) constrângerea sau ameninţarea exercitată asupra funcţionarului public sau asupra personalului contractual pentru a-l determina să încalce dispoziţiile legale în vigoare ori să le aplice necorespunzător.
(2) Sesizarea prevăzută la alin. (1) nu exclude sesizarea comisiei de disciplină competente potrivit legii, din cadrul DJST HD.
(3) Funcţionarii publici nu pot fi sancţionaţi sau prejudiciaţi în nici un fel pentru sesizarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau a comisiei de disciplină competente, potrivit legii.
(4) Angajaţii contractuali nu pot fi sancţionaţi sau prejudiciaţi în nici un fel pentru sesizarea cu bună- credinţă a organelor disciplinare competente, în condiţiile legii.
Art. 20 Soluţionarea sesizării
(1) Rezultatele activităţii de cercetare pentru funcţionarii publici se consemnează într-un raport, pe baza căruia Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va formula o recomandare către DJST HD cu privire la modul de soluţionare a situaţiei cu care a fost sesizată.
(2) Rezultatele activităţii de centralizare a sesizărilor sau petiţiilor pentru personalul contractual se consemnează într-un raport pe baza căruia Ministerul Administraţiei şi Internelor va formula recomandări către DJST HD cu privire la modul de corectare a deficienţelor constatate.
(3) Recomandările Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi Ministerului Administraţiei şi Internelor vor fi comunicate :
a) funcţionarului public, personalului contractual sau persoanei care a făcut sesizarea,
b) funcţionarului public sau personalului contractual care face obiectul sesizării,
c) Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.
(4) În termen de 30 de zile lucrătoare de la data soluţionării, DJST HD are obligaţia de a comunica Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici sau după caz Ministerului Administraţiei şi Internelor, modul de soluţionare a măsurilor prevăzute în recomandare.
Art. 21 Publicitatea cazurilor sesizate
În scopul aplicării eficiente a dispoziţiilor prezentului Cod etic şi de integritate, consilierul etic al DJST HD întocmeşte rapoarte trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici din cadrul autorităţii publice, care după ce sunt aprobate de conducerea DJST HD, se transmit, la termenele şi în forma standard stabilite prin instrucţiuni, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
Art. 22 Rolul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara şi a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici
(1) În scopul aplicării eficiente a dispoziţiilor prezentului Cod etic şi de integritate, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara a desemnat un functionar public pentru consiliere etică şi monitorizarea respectarii normelor de conduită.
(2) Consilierul etic, exercită următoarele atribuţii:
a) acordarea de consultaţă şi asistenţă funcţionarilor publici din cadrul DJST HD, cu privire la respectarea normelor de conduită;
b) monitorizarea aplicării prevederilor prezentului Cod etic şi de integritate în cadrul DJST HD,
c) întocmirea de rapoarte trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către funcţionarii publici din cadrul DJST HD;
(3) Rapoartele prevazute la alin.(2) pct."c" aprobate de directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, se comunică functionarilor publici din cadrul direcției şi se transmit trimestrial, la termenele şi în forma standard stabilite prin instructiuni ale A.N.F.P.;
(4) Rapoartele DJST HD privind respectarea normelor de conduită vor fi centralizate de A.N.F.P. într- o bază de date necesară pentru:
a) identificarea cauzelor care determină încalcarea normelor de conduită profesională, inclusiv a constrangerilor sau ameninţărilor exercitate asupra unui funcţionar public pentru a-l determina să încalce dispoziţiile legale în vigoare ori să le aplice necorespunzător;
b) identificarea modalităţilor de prevenire a încalcarii normelor de conduită profesională;
c) adoptarea măsurilor privind reducerea şi eliminarea cazurilor de nerespectare a prevederilor legale.
Art. 23 Conflictul de interese privind functionarii publici
(1) Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercita o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenta îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.
(2) Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.
(3) Funcţionarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii:
a) este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial;
b) participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici care au calitatea de soţ sau rudă de gradul I;
c) interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie sa le ia în exercitarea funcţiei publice.
(4) În cazul existenţei unui conflict de interese, funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data luării la cunoştinţa.
(5) În cazurile prevăzute la alin.(3), directorul executiv, va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi pregătire şi nivel de experienţă.
(6) Încălcarea dispoziţiilor alin. (4) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit legii.
Art.24 Incompatibilităţi privind funcţionarii publici şi personalul contractual
(1) Incompatibilităţile privind funcţiile publice sunt cele reglementate de Constituţie, de Legea nr.188/1999, republicata cu modificarile si completarile ulterioare - privind Statutul Functionarilor Publici, precum şi dispozitiile Legii nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, actualizată.
(2)Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică.
(3)Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:
a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul
public;
d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.
(4)Nu se află în situaţie de incompatibilitate, funcţionarul public care:
a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activităţile desfăşurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condiţiile rezultate din actele normative în vigoare;
b) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare;
c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.
(5)Nu se află în situaţie de incompatibilitate funcţionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanţat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepţia funcţionarilor publici care exercită atribuţii ca auditor sau atribuţii de control asupra activităţii derulate în cadrul acesteia şi a funcţionarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfăşurată în cadrul respectivei echipe generează o situaţie de conflict de interese cu funcţia publică pe care o ocupă.
(6)Funcţionarii publici care, în exercitarea funcţiei publice, au desfăşurat activităţi de monitorizare şi control cu privire la societăţi comerciale sau alte unităţi cu scop lucrativ de natura celor prevăzute la alin.
(3) lit. c) nu pot să-şi desfăşoare activitatea şi nu pot acorda consultanţa de specialitate la aceste societăţi timp de 3 ani după ieşirea din corpul funcţionarilor publici.
(7)Funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe care o exercită.
(8)În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. b), la încheierea mandatului demnitarului, funcţionarul public este reîncadrat în funcţia publică deţinută sau într-o funcţie similară.
Art.25
(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care şeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.
(3) Persoanele care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor opta, în termen de 60 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunţarea la calitatea de demnitar.
(4) Orice persoana poate sesiza existenta situaţiilor prevăzute la alin. (1) sau (2).
(5)Situaţiile prevăzute la alin.(1) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se constată de către şeful ierarhic superior al funcţionarilor publici respectivi, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre funcţionarii publici soţi sau rude de gradul I.
(6)Situaţiile prevăzute la alin.(2) şi neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (3) se constată, după caz, de către primul-ministru, ministru sau prefect, care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul public soţ sau ruda de gradul I.
Art.26
(1) Funcţionarii publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice şi în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public potrivit fişei postului.
(2) În situaţia funcţionarilor publici care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (1), documentele care alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autoritatea sau instituţia publică la care aceştia sunt numiţi.
Art.27
(1) Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică.
(2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă:
a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;
b) până la încetarea funcţiei eligibile sau a funcţiei de demnitate publică, în cazul în care funcţionarul public a fost ales sau numit.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii finale
Art.28
(1) Funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, sunt obligaţi să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinarilor încredinţate de directorul executiv, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atributiile ori însarcinarile primite, pentru dobandirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
(2) La numirea în funcţia publică, la revenirea din suspendarea exerciţiului funcţiei publice, încetarea raportului de serviciu şi anual până la data de 15 iunie cel târziu, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, declaraţia de avere şi declaraţia de interese pe propria răspundere, cu privire la funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară.
Art.29 Răspunderea
(1) Încalcarea dispoziţiilor prezentului Cod etic şi de integritate, atrage răspunderea disciplinară a funcţionarilor publici şi a personalului contractual, în conditiile legii;
(2) Comisia de disciplină are competenţa de a cerceta funcţionarii publici din cadrul DJST HD. care încalcă prevederile prezentului Cod etic şi de integritate şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, în condiţiile legii.
(3) Persoanele desemnate de director executiv de a cerceta încălcarea prevederilor prezentului Cod de către personalul contractual şi de a propune aplicarea sancţiunilor disciplinare, vor avea în vedere respectarea prevederilor Legii nr.53/2003, Codul muncii, republicată;
(4) În cazurile în care faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale unor infracţiuni, vor fi sesizate organele de urmărire penală competente, în condiţiile legii;
(5) Funcţionarii publici şi personalul contractual răspund potrivit legii, în cazul în care, prin faptele săvărşite cu încalcarea normelor de conduită profesională, aduc prejudicii persoanelor fizice sau juridice.
Art. 30 Intrarea în vigoare
Prezentul Cod etic şi de integritate intra în vigoare la data aducerii la cunoştinţa întregului personal al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara.
Art. 31 Enumerarea normelor de conduită şi de integritate a funcţionarilor publici şi personalului contractual nu este limitativă ci se completează de drept cu cele cuprinse în prevederile legale în vigoare.
Referinţe principale
• Legea nr.188/1999 (2) privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare;
• Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a functionarilor publici, actualizata, cu modificarile şi completarile ulterioare;
• Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea coruptiei, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr.115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistratilor, funcţionarilor publici şi unor persoane cu funcţii de conducere, cu modificările ş i completările ulterioare;
• Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi entităţile publice;
• Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr.571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii ;