Obiectul contractului de concesiune. (1) Obiectul contractului de concesiune îl constituie exploatarea serviciului public de salubrizare în municipiul Câmpina, în conformitate cu obiectivele concedentului .
(2) Obiectivele concedentului sunt:
a) măturatul, spălatul, stropirea şi întreținerea căilor publice, inclusiv întreținerea curățeniei spațiilor verzi și a parcurilor conform planificării din anexa nr. 2 la contract, reactualizată periodic de către executivul Primăriei Municipiului Câmpina, conform necesităților (program săptămânal de salubrizare a municipiului Câmpina);
b) curățarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț;
c) dezínsecția, dezinfecția şi deratizarea.
(3) În derularea contractului de concesiune , concesionarul va utiliza bunurile materiale ce-i aparțin în totalitate, iar după derularea concesiunii rămân bunuri proprii ale acestuia.
(4) Sistemul de salubrizare al localității interacționează cu alte facilități complementare în scopul gestionării deșeurilor, astfel: stație de sortare (Boldești Scăleni); depozite de deșeuri (Boldești Scăieni, Băicoi); stație de tratare mecano-biologică (Ploiești). Activitățile specifice serviciului de salubrizare se gestionează și se exploatează prin intermediul concesionarului, care este operator licentiat în condițiile Legii serviciilor comunitare de utilităti publice nr.51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Obiectul contractului de concesiune. Art. 1. - Obiectul contractului de concesiune constă în dreptul și obligația de a presta serviciul de administrare a parcarilor publice din municipiul Targu Mures, inclusiv dreptul și obligația de a administra și de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului parcari publice în aria administrativ-teritorială municipiul TarguMures .
Art. 2. - Obiectivele concesionarului sunt:
a) îmbunătățirea condițiilor de viață ale utilizatorilor prin promovarea calității și eficienței acestor servicii;
b) dezvoltarea durabilă a serviciilor;
c) protecția mediului înconjurător.
Art. 3. - Regimul bunurilor utilizate de operator în derularea concesiunii:
1) Bunurile din patrimonial public se preiau pe baza de proces-verbal de predare-preluare;
2) Operatorul este obligat sa efectueze intretinerea , repararatiile curente si accidentale, precum si cele de capital ce se impun la bunurile din patrimonial public mentionate in procesul-verbal de predare-primire.
3) Operatorul va scoate din functiune mijloacele fixe apartinand patrimoniului concesionat in baza legislatiei in vigoare si va inlocui aceste mijloace pentru asigurarea bunei functionari a serviciului.
4) Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de operator in derularea concesiunii sunt urmatoarele:
a) bunuri de retur, sunt bunurile publice transmise cu titlu gratuit în administrarea concesionarului, inclusiv cele realizate pe durata contractului de concesiune în scopul îndeplinirii obiectivelor concesiunii și care, la încetarea contractului, revin de plin drept gratuit, în bună stare, exploatabile și libere de orice sarcini sau obligații concedentului. Acestea sunt constituite din parcarile publice propriu- zise. Xxxx bunuri de retur bunurile care au facut obiectul delegarii gestiunii, precum si cele care au rezultat in urma investitiilor impuse prin caietul de sarcini, inclusiv dotarilor de monitorizare a parcarilor ( camera de supraveghere si aparatura de taxare )
b) bunuri de preluare - care la încetarea contractului de concesiune pot reveni autoritatii publice locale, in masura in care, aceasta din urma isi manifesta intentia de a prelua bunurile respective in schimbul platii unei compensatii egale cu valoarea contabila actualizata. Sunt bunuri de preluare bunurile care au apartinut concesionarului si au fost utilizate de catre acesta pe durata concesiunii – indicatoarele de parcare cu plata si locurile noi de parcare edificate de concesionar.,
c) bunuri proprii , care la încetarea contractului d...
Obiectul contractului de concesiune. 2.1.Obiectul contractului de concesiune îl constituie cedarea- preluarea în concesiune a terenului / terenurilor înscris/e în CF ......................, nr. cad. ................, nr. top. ......................., în suprafaţă de mp, situat/e în Municipiul Alba Iulia, în zona de construire a unui ”Parc de Activități”, proprietatea privată a Municipiului Alba Iulia. 2.2.Concesionarea terenului se face în vederea construirii ............................................ și desfășurării de activității de ............................................................................... 2.3.În derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza următoarele categorii de bunuri: a)bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la încetarea contractului de concesiune. Xxxx bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum şi cele care au rezultat în urma investiţiilor impuse prin caietul de sarcini. b)bunurile proprii care, la încetarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului. Xxxx bunuri proprii bunurile care au aparținut concesionarului și au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii. Xxxx bunuri proprii bunurile care au aparţinut concesionarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii.
Obiectul contractului de concesiune. 2.1. Obiectul contractului de concesiune îl constituie exploatarea spațiilor (bunuri imobile) situate în localitatea Micești, strada Principala,, în incinta Dispensarului uman, are destinația de Cabinet medical familie 2 și are o suprafață totală de 73,83 mp, reprezentând 35,88 mp cabinete si 37,95 mp spații comune, care va fi folosita cu destinația Cabinet medic familie 2 în incinta Dispensarului uman din Comuna Micești, sat Micești, strada Principală, proprietatea Comunei Micești.
Obiectul contractului de concesiune. Art.2.1 Obiectul contractului de concesiune este cedarea-preluarea în concesiune, a doua cladiri,imobilele A1.1-C.F.39.978-C1 si A1.2-C.F.39.978-C2 cu scopul desfasurarii activitatii de servicii medicale,in comuna Dumbraveni,judetul Suceava, respectiv: Cladire Unitate de asistenta medico-sociala Dumbraveni cu suprafata construita la sol de 1017 mp, suprafata construita desfasurata de 1054 mp, nr. cadastral 39978-C1, regim de inaltime D(partial)+P, construita din 1800 si Cladire Centru Medical Multidisciplinar Dumbraveni cu suprafata construita la sol de 152 mp, suprafata construita desfasurata de 756 mp, nr. cadastral 39978-C2, regim de inaltime S+P+3E, construita in perioada 2019-2022, în vederea utilizării acestora si a dotărilor existente, în conformitate cu cerintele si reglementarile in vigoare privind domeniul sanatate, in conformitate cu obiectivele concedentului.
Obiectul contractului de concesiune. (1) Obiectul Contractului este Concesionarea bunurilor proprietate publică aferente obiectivului de investiţii „Proiect de amenajare și funcționalizare a aeroportului Alexeni județul Ialomița”, bunuri înregistrate în inventarul domeniului public al județului Ialomița, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, identificate cu numerele cadastrale și numerele de carte funciară: 247 – CF 20213, 251-CF 20214,
(2) Bunurile sunt amplasate pe un teren în suprafață totală de 3.279.947,00 mp, situat în intravilanul şi extravilanul comunei Alexeni și cuprind teren arabil, construcții, curți, teren neproductiv .
(3) Bunurile ce fac obiectul Concesiunii vor fi folosite de către Concesionar, în schimbul unei redevențe, astfel cum este prevăzut la capitolul III de mai jos pentru obiectivul de investiții „Proiect de amenajare și funcționalizare a aeroportului Alexeni județul Ialomița”ce include construcția și operaționalizarea următoarelor componente: - Aeroport care să funcţioneze ca aeroport comercial pentru pasageri având facilitate pentru transport de marfă (cargo) şi operaţiuni de aviaţie generală şi de afaceri
(4) Toate activitățile în care vor fi exploatate bunurile care fac obiectul Concesiunii vor avea ca scop construcția, dotarea, darea în folosință și funcționarea componentelor menționate la punctul (3).
(1) Predarea-primirea bunurilor care fac obiectul Concesiunii se va efectua în termen de 15 zile de la încheierea contractului și va fi consemnată într-un proces verbal încheiat între părți, care va constitui anexă la prezentul Contract, devenind parte integrantă din acesta. Încheierea procesului verbal între părţi se va face în prezenţa unui reprezentant al primăriei pe raza căreia se află bunurile concesionate.
a) Concesionarul va fi înştiinţat de către concedent de data semnării procesului verbal în termen de maxim 30 de zile.
b) În cazul în care după semnarea contractului de concesiune, Concesionarul sau un reprezentant/împuternicit al acestuia nu se prezintă sau refuză să semneze procesul verbal de predare-preluare a bunurilor se va aplica procedura reglementată de punctul III.14 din caietul de sarcini, anexă la prezentul contract.
c) În caz de neprezentare a Concesionarului sau reprezentantul împuternicit al acestuia, la procesul de predare-preluare a bunurilor datorită rezilierii contractului, procesul verbal va fî semnat în lipsă, bunurile trecând în administrarea Consiliului Judeţean Ialomiţa, liber...
Obiectul contractului de concesiune. ART. 1
(1) Obiectul contractului de concesiune este exploatarea terenului, , situat în ....................................., în conformitate cu obiectivele concedentului.
(2) Obiectivele concedentului sunt:
d) etc.
(3) În derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza următoarele categorii de bunuri:
a) bunurile de retur: ;
b) bunurile proprii: .................................................... .
Obiectul contractului de concesiune. 2.1 Spatiul ce face obiectul concesiunii este situat in imobilul din orasul Târgu Ocna, str.Slatineanu nr.1, judetul Bacau, înscris in Cartea funciara nr. …………., imobil proprietatea publica a orasului , avand suprafata totala de mp .
Obiectul contractului de concesiune. 2.1. Obiectul contractului de concesiune îl constituie exploatarea spaţiului (bunul imobil) în care funcţionează cabinetul medical .” ”, situat în Str. Oltului nr. 12, format din 2 încăperi, cu bunurile de uz comun aferente, în suprafata totală de 52,98 mp, conform schitei spaţiului (anexa nr. 1) care va constitui parte integrantă la contractul de concesiune.
2.2. Predarea-primirea obiectului concesiunii se va efectua pe bază de proces-verbal care se va încheia până la data de 01.03.2013, care va constitui anexa nr. 2 la contractul de concesiune.
2.3. În cazul în care spaţiul este concesionat către 2 titulari de cabinet medical (care îl folosesc în regim de tură-contratură), aceştia vor anexa la prezentul contract de concesiune acordul lor de voinţă privind împărţirea timpului de folosinţă a spaţiului.
2.4. Este interzisă închirierea sau cedarea folosinţei fără acordul concedentului, în tot sau în parte, unei terţe persoane, a spaţiului care face obiectul prezentului contract de concesiune.
Obiectul contractului de concesiune. 2.1. Obiectul contractului de concesiune îl constituie exploatarea spaţiului (bunul imobil) în care funcţionează cabinetul medical .................., situat în ..............., format din încăperi în suprafaţa totală de mp.
2.2. Predarea-primirea obiectului concesiunii se va efectua pe bază de proces-verbal care se va încheia până la data de , care va constitui anexa nr. 2 la contractul de concesiune.
2.3. În cazul în care spaţiul este concesionat către 2 titulari de cabinet medical (care îl folosesc în regim de tură-contratură), aceştia vor anexa la prezentul contract de concesiune acordul lor de voinţă privind împărţirea timpului de folosinţă a spaţiului.
2.4. Este interzisă subconcesionarea în tot sau în parte, unei terţe persoane, a spaţiului care face obiectul prezentului contract de concesiune.