Common use of OBLIGATIILE MANDATARULUI Clause in Contracts

OBLIGATIILE MANDATARULUI. 4.2.2.1 MANDATARUL exercita in cadrul Directoratului, impreuna sau, dupa caz, separat de ceilalti membri ai Directoratului, sub controlul Consiliului de Supraveghere, in conditiile prevederilor statutare si regulamentare ale MANDANTULUI si ale legii aplicabile, competentele legale, statutare si cele prevazute in Regulile Interne ale Directoratului si reprezinta MANDANTUL in conformitate cu limitele care ii sunt acordate prin lege sau prin inscrisuri emise de Consiliul de Supraveghere si de Adunarea generala a actionarilor, dar fara a se limita la: (a) stabileste strategia si politicile de dezvoltare a Companiei, inclusiv organigrama Companiei si stabileste departamentele operationale; (b) supune anual adunarii generale a actionarilor raportul cu privire la activitatea Companiei, situatiile financiare pe anul precedent, precum si proiectul de program de activitate si proiectul de buget al Companiei pe anul in curs; (c) incheie acte juridice cu tertii in numele si pe seama Companiei, cu respectarea dispozitiilor Actului constitutiv si cu respectarea aspectelor rezervate competentei Adunarii generale a actionarilor sau Consiliului de Supraveghere; (d) angajeaza si concediaza, stabileste sarcinile si responsabilitatile personalului Companiei, in conformitate cu politica de personal a Companiei; (e) negociaza si semneaza Contractul colectiv de munca la nivelul Companiei, precum si actele aditionale la acesta, impreuna cu reprezentantii salariatilor, cu informarea prealabila a Consiliului de Supraveghere; (f) ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea Companiei, aferente administrarii zilnice a fiecarui departament sau delegate de catre adunarea generala a actionarilor sau de catre Consiliul de Supraveghere, cu exceptia celor rezervate adunarii generale a actionarilor sau Consiliului de Supraveghere prin lege sau prin Actul constitutiv; (g) aproba mandatele reprezentantilor Companiei in cadrul adunarilor generale ale actionarilor filialelor Transelectrica si informeaza Consiliul de Supraveghere, trimestrial, cu privire la mandatele acordate acestora; (h) exercita orice competenta delegata de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor in temeiul legii; (i) realizeaza avizarea/aprobarea contractelor si diferitelor operatiuni la nivelul Companiei, conform limitelor de competenta prevazute de Act constitutiv. (j) prezinta Consiliului de Supraveghere, impreuna cu ceilalti membri ai Directoratului, cel xxxxx o data la 3 luni, un raport scris cu privire la conducerea Companiei, cu privire la activitatea acesteia si la posibila sa evolutie. De asemenea, comunica in timp util Consiliului de Supraveghere orice informatie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenta semnificativa asupra situatiei Companiei. 4.2.2.2 Pentru înlăturarea oricărui dubiu MANDATARUL are toate obligațiile și responsabilitățile decurgând din calitatea membru al Directoratului Companiei astfel cum sunt prevăzute de legea aplicabilă, de actul constitutiv al Companiei și regulile interne ale Directoratului, și răspunde de stricta îndeplinire a acestora.

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Mandat, Contract De Mandat

OBLIGATIILE MANDATARULUI. 4.2.2.1 MANDATARUL exercita in cadrul DirectoratuluiConsiliului de Supraveghere, impreuna sau, dupa caz, separat de ceilalti membri ai Directoratului, sub controlul Consiliului de Supraveghere, in conditiile prevederilor statutare si regulamentare ale MANDANTULUI si ale legii aplicabile, competentele legale, statutare si cele prevazute in Regulile Interne ale Directoratului Regulament si reprezinta MANDANTUL in conformitate cu limitele care ii sunt acordate prin lege sau prin inscrisuri emise de Consiliul de Supraveghere si de Adunarea generala a actionarilor, dar fara a se limita la: (ai) Numeste membrii Directoratului, le stabileste strategia remuneratia si politicile de dezvoltare a Companiei, inclusiv organigrama Companiei si stabileste departamentele operationaleii revoca; (bii) supune Comitetul de nominalizare si remunerare din cadrul Consiliului de Supraveghere elaboreaza un raport anual adunarii generale a actionarilor raportul cu privire la activitatea Companiei, situatiile financiare pe anul precedent, precum remuneratiile si proiectul alte avantaje acordate membrilor Consiliului de program de activitate Supraveghere si proiectul de buget al Companiei pe anul membrilor Directoratului in curscursul anului financiar; (ciii) incheie acte juridice exercita controlul asupra modului in care Directoratul conduce MANDANTUL, evaluand activitatea membrilor Directoratului atat sub aspectul executiei contractului de mandat, cat si a planului de management; (iv) verifica rapoartele Directoratului; (v) poate solicita Directoratului orice informatii pe care le considera necesare pentru exercitarea atributiilor sale de control si poate efectua verificari si investigatii corespunzatoare; (vi) aproba Regulamentul de organizare si functionare a Directoratului si orice modificare adusa acestuia; (vii) se ingrijeste de publicarea pe pagina de internet a MANDANTULUI a politicii si criteriilor de remunerare a membrilor Consiliului de Supraveghere si a membrilor Directoratului; (viii) verifica conformitatea cu tertii in numele si pe seama Companieilegea, cu respectarea dispozitiilor Actului Actul constitutiv si cu respectarea aspectelor rezervate competentei Hotararile Adunarii generale a actionarilor sau Consiliului a operatiunilor de Supraveghereconducere a MANDANTULUI; (dix) angajeaza prezinta semestrial Adunarii generale a actionarilor un raport privind activitatea de supraveghere desfasurata, care include si concediazainformatii referitoare la executia contractelor de mandat ale membrilor Directoratului, stabileste sarcinile detalii privind activitatile operationale, performantele financiare si responsabilitatile personalului Companiei, in conformitate cu politica de personal a Companieiraportarile contabile semestriale ale MANDANTULUI; (ex) negociaza si semneaza Contractul colectiv de munca la nivelul Companieiinformeaza actionarii, precum si actele aditionale la acesta, impreuna cu reprezentantii salariatilor, cu informarea prealabila a Consiliului de Supraveghere; (f) ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea Companiei, aferente administrarii zilnice a fiecarui departament sau delegate de catre adunarea generala a actionarilor sau de catre Consiliul de Supraveghere, cu exceptia celor rezervate adunarii in cadrul primei Adunari generale a actionarilor sau ce urmeaza incheierii actului juridic, asupra: (a) oricarei tranzactii cu membrii Consiliului de Supraveghere prin lege sau prin Actul constitutiv; (g) aproba mandatele reprezentantilor Companiei in cadrul adunarilor generale ale actionarilor filialelor Transelectrica si informeaza Consiliul de Supraveghere, trimestrial, cu privire la mandatele acordate acestora; (h) exercita orice competenta delegata de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor in temeiul legii; (i) realizeaza avizarea/aprobarea contractelor si diferitelor operatiuni la nivelul Companiei, conform limitelor de competenta prevazute de Act constitutiv. (j) prezinta Consiliului de Supraveghere, impreuna cu ceilalti membri supraveghere ori ai Directoratului, cel xxxxx o data la 3 luni, un raport scris cu privire la conducerea Companieiangajatii, cu privire actionarii care detin controlul asupra MANDANTULUI sau cu o societate controlata de acestia, prin punerea la activitatea acesteia dispozitia actionarilor a documentelor ce reflecta datele si la posibila sa evolutie. De asemenea, comunica informatiile esentiale si semnificative in timp util Consiliului de Supraveghere orice informatie legatura cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenta semnificativa asupra situatiei Companiei. 4.2.2.2 Pentru înlăturarea oricărui dubiu MANDATARUL are toate obligațiile și responsabilitățile decurgând din calitatea membru al Directoratului Companiei astfel cum sunt prevăzute de legea aplicabilă, de actul constitutiv al Companiei și regulile interne ale Directoratului, și răspunde de stricta îndeplinire a acestora.acele tranzactii;

Appears in 2 contracts

Samples: Contract De Mandat, Contract De Mandat

OBLIGATIILE MANDATARULUI. 4.2.2.1 MANDATARUL exercita in cadrul Directoratului, impreuna sau, dupa caz, separat de ceilalti membri ai Directoratului, sub controlul supravegherea Consiliului de Supraveghere, in conditiile prevederilor statutare si regulamentare ale MANDANTULUI si ale legii aplicabile, competentele legale, statutare si cele prevazute in Regulile Interne ale Directoratului Regulament si reprezinta MANDANTUL in conformitate cu limitele care ii sunt acordate prin lege sau prin inscrisuri emise de Consiliul de Supraveghere si de Adunarea generala a actionarilor, dar fara a se limita la: (a) stabileste strategia si politicile de dezvoltare a Companiei, inclusiv organigrama Companiei Societatii si stabileste departamentele operationale; (b) supune anual adunarii generale a actionarilor raportul cu privire la activitatea CompanieiSocietatii, situatiile financiare pe anul precedent, precum si proiectul de program de activitate si proiectul de buget al Companiei Societatii pe anul in curs; (c) incheie acte juridice cu tertii in numele si pe seama CompanieiSocietatii, cu respectarea dispozitiilor Actului constitutiv si constitutiv, cu respectarea aspectelor rezervate competentei Adunarii generale a actionarilor si/sau Consiliului de Supraveghere;Supraveghere si ale Regulamentului Directoratului . (d) angajeaza si concediaza, stabileste sarcinile si responsabilitatile personalului CompanieiSocietatii, in conformitate cu politica de personal a CompanieiSocietatii , normele sil legislatia aplicabila ; (e) indeplineste planul de management aprobat ; (f) negociaza si semneaza Contractul colectiv de munca la nivelul CompanieiSocietatii, precum si actele aditionale la acesta, impreuna cu reprezentantii salariatilor, cu informarea prealabila a Consiliului respectarea limitelor mandatului acordat de catre Consiliul de Supraveghere; (fg) ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea CompanieiSocietatii, aferente administrarii zilnice a fiecarui departament sau delegate de catre adunarea generala a actionarilor sau de catre Consiliul de Supraveghere, cu exceptia celor rezervate adunarii generale a actionarilor sau Consiliului de Supraveghere prin lege sau prin Actul constitutiv; (gh) aproba mandatele reprezentantilor Companiei Societatii in cadrul adunarilor generale ale actionarilor filialelor Transelectrica si informeaza Consiliul de Supraveghere, trimestrial, cu privire la mandatele acordate acestora; (hi) exercita orice competenta delegata de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor in temeiul legii; (ij) realizeaza avizarea/aprobarea contractelor si diferitelor operatiuni la nivelul CompanieiSocietatii, conform limitelor de competenta prevazute de Act constitutiv. (jk) prezinta Consiliului de Supraveghere, impreuna cu ceilalti membri ai Directoratului, cel xxx xxxxx o data la 3 luni, un raport scris cu privire la conducerea CompanieiSocietatii, cu privire la activitatea acesteia si la posibila sa evolutie. De asemenea, comunica in timp util Consiliului de Supraveghere orice informatie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenta semnificativa asupra situatiei CompanieiSocietatii. 4.2.2.2 Pentru înlăturarea oricărui dubiu MANDATARUL are toate obligațiile și responsabilitățile decurgând din calitatea membru al Directoratului Companiei astfel cum sunt prevăzute de legea aplicabilă, de actul constitutiv al Companiei și regulile interne ale Directoratului, și răspunde de stricta îndeplinire a acestora.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Mandat

OBLIGATIILE MANDATARULUI. 4.2.2.1 MANDATARUL exercita in cadrul Directoratului, impreuna sau, dupa caz, separat de ceilalti membri ai Directoratului, sub controlul supravegherea Consiliului de Supraveghere, in conditiile prevederilor statutare si regulamentare ale MANDANTULUI si ale legii aplicabile, competentele legale, statutare si cele prevazute in Regulile Interne ale Directoratului Regulament si reprezinta MANDANTUL in conformitate cu limitele care ii sunt acordate prin lege sau prin inscrisuri emise de Consiliul de Supraveghere si de Adunarea generala a actionarilor, dar fara a se limita la: (a) stabileste stabilește strategia si politicile de dezvoltare a Companiei, inclusiv organigrama Companiei si stabileste departamentele operationaleale Societății; (b) cascadează în departamentele operaționale obiectivele strategice stabilite și face toate demersurile necesare pentru a permite angajaților Societății atingerea acestor obiective; (c) se asigură alături de ceilalți membri ai Directoratului că în Societate sunt implementate și sunt funcționale sistemele de management prin obiective, management prin bugete și de management al performanței necesare atingerii obiectivelor strategice și a țintelor stabilite pentru indicatorii cheie de performanță stabiliți și agreați de comun acord prin act adițional la prezentul Contract; (d) supune anual adunarii generale a actionarilor raportul cu privire la activitatea CompanieiSocietatii, situatiile financiare pe anul precedent, precum si proiectul de program de activitate si proiectul de buget al Companiei Societății pe anul in curs; (ce) incheie încheie acte juridice cu tertii in numele si pe seama CompanieiSocietatii, cu respectarea dispozitiilor Actului constitutiv si constitutiv, cu respectarea aspectelor rezervate competentei Adunarii generale a actionarilor si/sau Consiliului de Supraveghere;Supraveghere si ale Regulamentului Directoratului. (df) angajeaza angajează si concediazaconcediază, stabileste stabilește sarcinile si responsabilitatile responsabilitățile personalului CompanieiSocietății, in conformitate cu politica de personal a CompanieiSocietății , normele și legislația aplicabilă ; (eg) indeplineste planul de management aprobat; (h) negociaza si semneaza Contractul colectiv de munca la nivelul CompanieiSocietatii, precum si actele aditionale la acesta, impreuna cu reprezentantii salariatilor, cu informarea prealabila a Consiliului respectarea limitelor mandatului acordat de catre Consiliul de Supraveghere; (fi) ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea CompanieiSocietatii, aferente administrarii zilnice a fiecarui departament sau delegate de catre adunarea generala a actionarilor sau dispuse de catre Consiliul de Supraveghere, cu exceptia celor rezervate adunarii generale a actionarilor sau Consiliului de Supraveghere prin lege sau prin Actul constitutiv; (gj) aproba mandatele reprezentantilor Companiei Societatii in cadrul adunarilor generale ale actionarilor filialelor Transelectrica si informeaza Consiliul de Supraveghere, trimestrial, cu privire la mandatele acordate acestora; (hk) exercita orice competenta delegata de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor in temeiul legii; (il) realizeaza avizarea/aprobarea contractelor si diferitelor operatiuni la nivelul CompanieiSocietatii, conform limitelor de competenta prevazute de Act constitutiv. (jm) prezinta Consiliului de Supraveghere, impreuna cu ceilalti membri ai Directoratului, cel xxxxx o data la 3 luni, un raport scris cu privire la conducerea CompanieiSocietatii, cu privire la activitatea acesteia si la posibila sa evolutie. De asemenea, comunica in timp util Consiliului de Supraveghere orice informatie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenta semnificativa asupra situatiei CompanieiSocietatii. 4.2.2.2 Pentru înlăturarea oricărui dubiu MANDATARUL are toate obligațiile și responsabilitățile decurgând (n) să elaboreze si sa aprobe, în conformitate cu prevederile art.36 alin 1 din calitatea membru al Directoratului Companiei astfel cum sunt prevăzute O.U.G. 109/2011, în termen de legea aplicabilă60 de zile de la data numirii sale, componenta de actul constitutiv al Companiei și regulile interne ale Directoratuluimanagement a planului de administrare, și răspunde in vederea realizarii indicatorilor de stricta îndeplinire performanta financiari si nefinanciari; (o) Sa obtina, dupa caz, autorizatie pentru acces la informatii clasificate in conformitate cu ORNISS, in conformitate cu prevederile Legii nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate si a acestoraHG nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România si a HG nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, la nivelul de acces corespunzator functiei detinute.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Mandat

OBLIGATIILE MANDATARULUI. 4.2.2.1 MANDATARUL exercita in cadrul Directoratului, impreuna sau, dupa caz, separat de ceilalti membri ai Directoratului, sub controlul supravegherea Consiliului de Supraveghere, in conditiile prevederilor statutare si regulamentare ale MANDANTULUI si ale legii aplicabile, competentele legale, statutare si cele prevazute in Regulile Interne ale Directoratului Regulament si reprezinta MANDANTUL in conformitate cu limitele care ii sunt acordate prin lege sau prin inscrisuri emise de Consiliul de Supraveghere si de Adunarea generala a actionarilor, dar fara a se limita la: (a) stabileste stabilește strategia si politicile de dezvoltare a Companiei, inclusiv organigrama Companiei si stabileste departamentele operationaleale Societății; (b) cascadează în departamentele operaționale obiectivele strategice stabilite și face toate demersurile necesare pentru a permite angajaților Societății atingerea acestor obiective; (c) se asigură alături de ceilalți membri ai Directoratului că în Societate sunt implementate și sunt funcționale sistemele de management prin obiective, management prin bugete și de management al performanței necesare atingerii obiectivelor strategice și a țintelor stabilite pentru indicatorii cheie de performanță stabiliți și agreați de comun acord prin act adițional la prezentul Contract; (d) supune anual adunarii generale a actionarilor raportul cu privire la activitatea CompanieiSocietatii, situatiile financiare pe anul precedent, precum si proiectul de program de activitate si proiectul de buget al Companiei Societății pe anul in curs; (ce) incheie încheie acte juridice cu tertii in numele si pe seama CompanieiSocietatii, cu respectarea dispozitiilor Actului constitutiv si constitutiv, cu respectarea aspectelor rezervate competentei Adunarii generale a actionarilor si/sau Consiliului de Supraveghere;Supraveghere si ale Regulamentului Directoratului . (df) angajeaza angajează si concediazaconcediază, stabileste stabilește sarcinile si responsabilitatile responsabilitățile personalului CompanieiSocietății, in conformitate cu politica de personal a CompanieiSocietății , normele și legislația aplicabilă; (eg) indeplineste planul de management aprobat; (h) negociaza si semneaza Contractul colectiv de munca la nivelul CompanieiSocietatii, precum si actele aditionale la acesta, impreuna cu reprezentantii salariatilor, cu informarea prealabila a Consiliului respectarea limitelor mandatului acordat de catre Consiliul de Supraveghere; (fi) ia toate masurile necesare si utile pentru conducerea CompanieiSocietatii, aferente administrarii zilnice a fiecarui departament sau delegate de catre adunarea generala a actionarilor sau de catre Consiliul de Supraveghere, cu exceptia celor rezervate adunarii generale a actionarilor sau Consiliului de Supraveghere prin lege sau prin Actul constitutiv; (gj) aproba mandatele reprezentantilor Companiei Societatii in cadrul adunarilor generale ale actionarilor filialelor Transelectrica si informeaza Consiliul de Supraveghere, trimestrial, cu privire la mandatele acordate acestora; (hk) exercita orice competenta delegata de catre Adunarea generala extraordinara a actionarilor in temeiul legii; (il) realizeaza avizarea/aprobarea contractelor si diferitelor operatiuni la nivelul CompanieiSocietatii, conform limitelor de competenta prevazute de Act Actul constitutiv.; (jm) prezinta Consiliului de Supraveghere, impreuna cu ceilalti membri ai Directoratului, cel xxxxx o data la 3 luni, un raport scris cu privire la conducerea CompanieiSocietatii, cu privire la activitatea acesteia si la posibila sa evolutie. De asemenea, comunica in timp util Consiliului de Supraveghere orice informatie cu privire la evenimentele ce ar putea avea o influenta semnificativa asupra situatiei CompanieiSocietatii. 4.2.2.2 Pentru înlăturarea oricărui dubiu MANDATARUL are toate obligațiile și responsabilitățile decurgând din calitatea membru al Directoratului Companiei astfel cum sunt prevăzute de legea aplicabilă, de actul constitutiv al Companiei și regulile interne ale Directoratului, și răspunde de stricta îndeplinire a acestora.

Appears in 1 contract

Samples: Contract De Mandat