Obligaţiile părţilor 6.1. În baza prezentului Contract, Vînzătorul se obligă:
Obligaţii să respecte legislaţia în vigoare privind învăţământul superior, Carta universitară și regulamentele UEB; - să încheie contractul de şcolarizare și să îndeplinească obligațiile asumate în cadrul acestuia; - să respecte programul activităţilor didactice şi să participe la acestea, conform orarului afişat la avizierele facultăţilor; - să respecte legalitatea și toate reglementările adoptate de către structurile de conducere ale universității, îndeosebi cele referitoare la disciplină și etică universitară; - să selecteze, la începutul fiecărui an de studiu, disciplinele opționale stabilite pentru programul de urmat, în acord cu planul de învățământ (Anexa nr. 1 la prezentul contract); - să participe la evaluări şi să îndeplinească obligaţiile stabilite de titularii de disciplină, în fișa disciplinei; - să asume calitatea de membru al comunității universitare și depune toată diligența atunci când i se solicită să participe activ, sub îndrumarea cadrelor didactice și de cercetare, la activitățile de cercetare derulate în Universitate în vederea atingerii obiectivelor de competitivitate și excelență; - să dispună de echipamentele necesare (Desktop PC/Laptop) pentru a parcurge/participa la cursurile organizate în mediul online din cadrul facultății; - să se informeze asupra rezultatelor obținute la evaluări, prin consultarea catalogului electronic, precum și asupra informațiilor având caracter public, privind cuantumul taxelor, termenele și modalitățile de plată; - să achite taxa de școlarizare la termenele stabilite; - să fie de acord cu prelucrarea datelor personale care demonstrează statutul de student înmatriculat, pentru a beneficia de facilitățile privind asigurările de sănătate, transportul feroviar și cu metroul, conform prevederilor legale în vigoare; (nu este valabil pentru învățământ la distanță) - să nu aducă prejudicii patrimoniului universităţii, iar în caz contrar să despăgubească universitatea pentru pagubele produse; - să manifeste un comportament civilizat faţă de cadrele didactice, personalul administrativ şi colegi; - să nu participe la activităţile didactice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise; - să nu folosească invective sau gesturi obscene în mediul academic; - să nu aducă şi să nu difuzeze în universitate materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională, cultivă violenţa şi intoleranţa sau constituie mijloace de propagandă politică; - să verifice situația școlară în contul personal pe platforma digitală oferită de Universitate și să semnaleze cu celeritate eventualele erori.
OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR Art. 4.1. Părțile convin ca Liderul de asociere este ................................................................................ . Contractul atribuit va fi semnat cu Beneficiarul de catre Liderul de Asociere, acesta fiind desemnat ca reprezentant autorizat să primească instrucțiunile contractuale pentru și în numele tuturor membrilor Asocierii, de la Beneficiar, să poarte întreaga corespondență cu Beneficiarul și, totodată, va deține puterea de reprezentare a Asocierii în relația cu Beneficiarul.
Obligaţiile Beneficiarului 1.1. Beneficiarul se angajează să folosească suma de bani sponsorizată în scopul menţionat la cap. “Obiectul contractului”.
Obligațiile Beneficiarului 4.1.1. Beneficiarul se obligă să folosească sumele acordate de către Sponsor în scopul pentru care au fost destinate în prezentul contract, conform art. 2.1.
Drepturile şi obligaţiile părţilor 5.1. Drepturile UNIVERSITĂŢII sunt:
Drepturile și obligațiile părților 5.1. Drepturile Prestatorului rezultate din Contract sunt următoarele:
OBLIGATIILE PARTILOR 9.1 ING Bank:
Cum pot să reziliez contractul? Prin transmiterea unei notificări de denunțare unilaterală către Asigurător, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către acesta. Notificarea se poate transmite prin poștă sau curier la adresa Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, parter, etaje 2-5, sector 1, București, sau scanată pe e-mail la xxxx@xxxxx.xx.
Situatia Economica Si Financiara 1.) Loturile: 1,2 Specificati cifra de afaceri medie anuala Loturile: 1,2 Specificati cifra de afaceri medie anuala Pentru lotul I Media cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani (2019, 2018, 2017) sa fie cel putin egală cu 35.000.000 lei . Pentru lotul II Media cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani (2019, 2018, 2017) sa fie cel putin egală cu 33.000.000 lei . - Ofertanţii vor folosi, pentru transformarea mediei cifrei de afaceri globale, cursul mediu anual lei/altă valută comunicat de BNR pentru anul respectiv (2017/2018/2019). Pentru conversia în lei, dacă situațiile financiare sunt întocmite în alta monedă, se va lua în considerare cursul mediu comunicat de Banca Centrala Europeana pentru anul respectiv. In vederea demonstrarii indeplinirii criteriului de capacitate de exercitare a activitatii profesionale, Ofertantul unic/ Ofertantul asociat/ Tertul sustinator/ Subcontractantul va completa DUAE - "Criterii de selectie" - Sectiunea B "Capacitatea economică Çi financiară". Ofertantul clasat pe primul loc dupa aplicarea criteriului de atribuire va prezenta, anterior atribuirii contractului, la solicitarea Autoritatii Contractante, următoarele documente: - Declaraţie pe proprie răspundere – Fişă de informaţii generale, ce cuprinde media cifrei de afaceri globale, care vizează activitatea pe ultimii 3 ani (2017, 2018, 2019) - autoritatea contractantă va lua în considerare şi data la care operatorul economic a fost înfiinţat sau şi-a început activitatea comercială, copie scanată semnată electronic după originalul semnat de reprezentantul legal al ofertantului, ştampilat şi datat - a se vedea Formularul nr. 6; - Prezentarea oricărui alt document prin care operatorul economic face dovada că îndeplineşte cerinţa de calificare referitoare la cifra de afaceri (bilanţ contabil, extras de bilanţ, cont de rezultat patrimonial, raport de audit de performanţă al firmei, raport al cenzorilor, etc.) copie scanată după original semnată electronic NOTĂ: În cazul în care ofertantul este o asociere, sau beneficiază de susținerea acordata de unul sau mai mulți terți susținători, cerința se consideră îndeplinita prin însumarea cifrei de afaceri anuale a tuturor membrilor asocierii Çi/sau terțului/terților susținători financiari, după caz, pentru anul respectiv.