OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (Anexa nr. 2). (2) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilor, de a asigura resursele umane, materiale, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în masura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract. 10.2. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toata durata contractului. 10.3. Prestatorul are obligația de a aloca un manager de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde la solicitările de mentenanță și suport. 10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet și a capacității de a răspunde solicitărilor. 10.5. Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul contractului în termenele prevăzute la art. 4.3, 4.4 și 4.5. (1) În cadrul serviciilor de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului. (2) Serviciile de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcini. 10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului (1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta. (2) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului Anexa 1 - Caietul de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (tehnico economică - Anexa nr. 2).
(2) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilor, de a asigura resursele umane, materialematerialele, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în masura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
10.2. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoareserviciilor. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toata durata contractului.
10.3. Prestatorul are obligația de a aloca un manager evalua și audita sistemele de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate management în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii conformitate cu cerințele Caietului de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde sarcini – Anexa 1 la solicitările de mentenanță și suportcontract.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet și a capacității de a răspunde solicitărilorderula contractul de servicii în conformitate cu cerințele relevante ale schemei de certificare ale sistemelor de management, astfel încât să se asigure continuitatea certificării existente.
10.5. Prestatorul are obligația de a preda către Achizitor Rapoartele de audit și certificatele de conformitate pentru sistemele de management al calității, mediului, sănătății și securității în muncă și energiei.
10.6. Prestatorul are obligația ca depunerea Raportului de Audit să se faca pe bază de proces verbal de predare-primire.
10.7. Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul contractului în termenele prevăzute conform termenelor stabilite la art. 4.3, 4.4 și 4.54 al prezentului contract.
(1) În cadrul serviciilor de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului.
(2) Serviciile de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcini.
10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta serviciile de verificare funcțională, reparare și calibrare, prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (Anexa nrtehnică. 2)Serviciile de verificare funcțională, reparare și calibrare se vor efectua Ia un interval de minimum 5 — maximum 7 luni de la data ultimei verificări ale echipamentelor.
(2) Prestatorul se obligă să presteze serviciile în termenele de execuție prevăzute la art. 4.2. Serviciile prestate vor respecta cerințele caietului de sarcini – Anexa 1 la contract.
(3) Valoarea manoperei, a pieselor de schimb, a materialelor și a serviciului de calibrare se vor evidenția separat într-un deviz constatator. Acesta va fi transmis în scris către achizitor în vederea acceptului. Piesele de schimb se vor achiziționa în max. 30 de zile de la data primirii acceptului și vor fi obligatoriu însoțite de factură fiscală și Certificat de garanție. În cazul neacceptării devizului în ceea ce priveşte valoarea manoperei, a pieselor de schimb și a materialelor (aceasta depășind 50% din valoarea de achiziție a echipamentului în cauză) aparatul va fi predat achizitorului în baza unui proces verbal.
(4) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilor, de a asigura integral resursele umane, materiale, instalațiile, ,echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în masura măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
(5) Prestatorul are obligația, înainte de începerea serviciilor, de a comunica în scris achizitorului identitatea responsabilului pentru prestarea serviciilor pentru Achizitor și de a asigura urmărirea prestării serviciilor prin acesta.
10.2. Prestatorul este pe deplin responsabil atât pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de pentru calificarea personalului folosit pe toata toată durata contractului.
10.3(1) Prestatorul va efectua calibrarea analizatoarelor de gaze, acesta obligându-se să predea aparatele verificate/reparate/calibrate către achizitor, la sediul acestuia, pe bază de proces verbal încheiat între reprezentanții celor două părți. Prestatorul are obligația Procesele-verbale de predare-primire pot fi încheiate între reprezentanții celor două părți astfel:
a) în scris, la predare/primire, standard, sau
b) electronic: la predarea, de către achizitor, prin curier, a aloca un manager aparatelor și la primirea aparatelor verificate/reparate/calibrate prin curier de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate la prestator, când reprezentantul desemnat al achizitorului va constata că aparatele sunt verificate/calibrate/reparate, caz în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde la solicitările avea valabilitate agrementele transmise pe e-mail.
(2) Calitatea serviciilor va fi obligatoriu atestată prin Certificat de mentenanță și suportcalibrare.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet și a capacității de a răspunde solicitărilorcompleta caietul de service pentru fiecare aparat.
10.5. Prestatorul se obligă să presteze serviciile nu va utiliza informaţiile şi documentele Achizitorului, obţinute sau la care fac obiectul are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale. Prestatorul nu va permite accesul terţilor la informaţiile şi documentele Achizitorului, obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului în termenele prevăzute la art. 4.3, 4.4 și 4.5şi va păstra confidenţialitatea acestora.
(1) În cadrul serviciilor 10.6. Serviciile vor fi prestate sub supravegherea reprezentanților Achizitorului care exercită pe parcursul executării contractului un drept de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului.
(2) Serviciile de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcinicontrol.
10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier respecta și se va supune tuturor legilor și reglementărilor în vigoare în România și se va asigura că și personalul sau, salariat sau contractat de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/acesta, conducerea sa, subordonații acestuia și salariații din teritoriu vor respecta și se vor supune de asemenea acelorași legi și reglementări. Prestatorul va despăgubi Achizitorul în cazul oricăror pretenții și actiuni în justiție rezultate din orice încălcări ale prevederilor în vigoare de către Prestator, personalul sau, salariat sau codului contractat de conduită al activitatii saleacesta, inclusiv conducerea sa, subordonații acestuia, precum și salariatii din teritoriu.
10.8. Prestatorul și personalul sau vor respecta secretul profesional, pe perioada executării contractului, inclusiv pe perioada oricărei prelungiri a acestuia, precum și după încetarea Contractului. În acest sens, cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice excepția cazului în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a care se obtine acordul scris prealabil al Achizitorului, precum şi să participe Prestatorul și personalul său, salariat ori contractat de acesta, incluzând conducerea și salariații din teritoriu, nu vor comunica informații confidențiale divulgate lor sau despre care au luat cunostință și nu vor face publică nicio informație referitoare la recomandările primite în orice activităţi care sunt cursul sau ca rezultat al derulării serviciilor ce fac obiectul prezentului contract. Totodată, Xxxxxxxxxxx și personalul sau nu vor utiliza în conflict cu obligaţiile sale contractuale dauna Achizitorului informațiile ce le-au fost furnizate sau rezultatul studiilor, testelor, cercetarilor desfășurate în raport cu acestacursul sau în scopul executării contractului.
(2) În cazul 10.9. Prestatorul va despăgubi, proteja și apăra pe cheltuiala sa Achizitorul și salariații acestuia, pentru și împotriva tuturor acțiunilor în justiție, revendicărilor, pierderilor și pagubelor rezultate din orice acțiune ori omisiune a Prestatorului și/sau a subcontractanților săi, personalului salariat ori contractat de acesta, inclusiv conducerea, în executarea serviciilor care fac obiectul prezentului contract, inclusiv împotriva oricarei încălcări a prevederilor legale sau a drepturilor terților, privind brevetele, mărcile comerciale ori alte forme de proprietate intelectuală precum dreptul de autor.
10.10. Prestatorul se obligă să plateasca daune-interese, cheltuieli, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, în situația neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor din prezentul contract, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.
10.11. Pe cheltuiala sa, Prestatorul sau oricare va despăgubi, proteja și apăra achizitorul, salariații acestuia, pentru și împotriva tuturor acțiunilor în justiție, reclamatiilor, pierderilor și pagubelor rezultate din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul executarea contractului de servicii de către prestator, în condițiile în care:
a) Prestatorul este notificat de către Achizitor despre asemenea acțiuni, revendicări, pierderi sau orice alt contract încheiat pagube, după ce achizitorul a luat cunostință despre acestea;
b) Plafonul maxim al răspunderii prestatorului va fi limitat la o sumă egală cu Achizitorulprețul contractului, iar acest plafon maxim nu se va aplica pentru pierderi ori pentru pagube cauzate terților de către prestator. Sancțiunea maximă de răspundere nu eliberează prestatorul de îndeplinirea integrală a favoriza sau defavoriza orice persoană cerințelor contractuale;
c) răspunderea Prestatorului se va limita la acțiuni, plângeri, pierderi ori pagube produse în legătură mod direct ca urmare a neexecutării obligațiilor în baza contractului de servicii și nu va include răspunderea ca urmare a unor fapte imprevizibile, produse ca și consecințe indirecte ale unei asemenea neexecutari.
10.12. Prestatorul se obligă să încheie, la data semnării contractului de către ambele părți, Conventie SSM-SU-PM-Managementul Energiei cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată achizitorul și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.respecte prevederile acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (Anexa nr. 2)și la termenele convenite.
(2) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilorpresta serviciile, de a asigura resursele umane, materiale, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în masura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută prevazută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
10.211.2. Contravaloarea pieselor de schimb, mentionate la art. 3.1. lit. b), ce le vor înlocui pe cele defecte va fi aprobată de achizitor, în urma întocmirii unui raport de service și a unui deviz/ofertă întocmit de către prestator. Achizitorul va verifica nivelul prețului ofertat de Prestator pentru piesele de schimb și va aproba devizul/ oferta numai în cazul în care prețul ofertat se încadrează în prețul mediu al pieței. În acest caz Achizitorul va emite o comandă pentru componentele respective. În cazul în care oferta de pret pentru piesele de schimb, înaintată de Prestator nu este aprobată de Achizitor, acesta din urmă își rezervă dreptul de achiziționare directă a pieselor, Prestatorul având obligația de asigurare a manoperei de înlocuire a acestora (montaj și transport), inclusă în costul contractului.
11.3. Achizitorul se obligă să plătească prestatorului doar preţurile componentelor înlocuite, dacă este cazul, justificate conform devizelor transmise de prestator, in conditiile mentionate la art. 11.2.
11.4. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoaregraficul de eșalonare convenit. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toata durata toată durată contractului.
10.3. Prestatorul are obligația de a aloca un manager de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde la solicitările de mentenanță și suport.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet și a capacității de a răspunde solicitărilor.
10.5. (1) Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul contractului în termenele prevăzute la art. 4.3, 4.4 conformitate cu standardele și 4.5.
(1) În cadrul serviciilor de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include procedurile internaţionale în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemuluidomeniu.
(2) Serviciile Prestatorul se obligă să presteze servicii pentru întreținerea și repararea echipamentelor și accesoriilor sistemului de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractualeventilație climatizare din cadrul sediului CONPET S.A. B-dul Independentei nr. 7, Ploiești, după instalarea inițialăcum urmează:
a) Mentenanța sistemului de ventilație climatizare instalat în spatiul CONPET S.A. Ploiești, respectiv clădire Sediul Conpet, B-dul Independentei nr. 7, Ploiești (revizii programate): - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; se realizează pe baza unui program stabilit de comun acord cu achizitorul . - Verificarea funcționalității scripturilor principalele operațiuni care se execută la acesta categorie de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor servicii sunt menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul în caietul de sarcini.
10.7. Obligații de buna conduită b) reparații ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/defectelor sistemului constatate cu ocazia reviziilor sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a la sesizarea Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(23) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săise obligă, se oferă ca după semnarea contractului, să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată prezinte și să pretinda plata predea Achizitorului, spre avizare Graficul de daune interese conform art. 14.1 lit. d.esalonare a serviciilor ce se vor efectua.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta serviciile de verificare funcțională, reparare și calibrare, prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (Anexa nr. 2). Serviciile de verificare funcțională, reparare și calibrare se vor efectua Ia un interval cuprins între 5 și 7 luni de la data ultimei verificări ale echipamentelor.
(2) Prestatorul se obligă să presteze serviciile în termenele de execuție prevăzute la art. 4.2. Serviciile prestate vor respecta cerințele caietului de sarcini – Anexa 1 la contract.
(3) Valoarea manoperei, a pieselor de schimb, a materialelor și a serviciului de calibrare se vor evidenția separat într-un deviz constatator. Acesta va fi transmis în scris către achizitor în vederea acceptului. Piesele de schimb se vor achiziționa în max. 30 de zile de la data primirii acceptului și vor fi obligatoriu însoțite de factură fiscală și Certificat de garanție. În cazul neacceptării devizului în ceea ce priveşte valoarea manoperei, a pieselor de schimb și a materialelor (aceasta depășind 50% din valoarea de achiziție a echipamentului în cauză) aparatul va fi predat achizitorului în baza unui proces verbal.
(4) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilor, de a asigura integral resursele umane, materiale, instalațiile, ,echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în masura măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
(5) Prestatorul are obligația, înainte de începerea serviciilor, de a comunica în scris achizitorului identitatea responsabilului pentru prestarea serviciilor pentru Achizitor și de a asigura urmărirea prestării serviciilor prin acesta.
10.2. Prestatorul este pe deplin responsabil atât pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de pentru calificarea personalului folosit pe toata toată durata contractului.
10.3(1) Prestatorul va efectua calibrarea analizatoarelor de gaze, acesta obligându-se să predea aparatele verificate/reparate/calibrate către achizitor, la sediul acestuia, pe bază de proces verbal încheiat între reprezentanții celor două părți. Prestatorul are obligația Procesele-verbale de predare-primire pot fi încheiate între reprezentanții celor două părți astfel:
a) în scris, la predare/primire, standard, sau
b) electronic: la predarea, de către achizitor, prin curier, a aloca un manager aparatelor și la primirea aparatelor verificate/reparate/calibrate prin curier de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate la prestator, când reprezentantul desemnat al achizitorului va constata că aparatele sunt verificate/calibrate/reparate, caz în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde la solicitările avea valabilitate agrementele transmise pe e-mail.
(2) Calitatea serviciilor va fi obligatoriu atestată prin Certificat de mentenanță și suportcalibrare.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet și a capacității de a răspunde solicitărilorcompleta caietul de service pentru fiecare aparat.
10.5. Prestatorul se obligă să presteze serviciile nu va utiliza informaţiile şi documentele Achizitorului, obţinute sau la care fac obiectul are acces în perioada de derulare a contractului, în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale. Prestatorul nu va permite accesul terţilor la informaţiile şi documentele Achizitorului, obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a contractului în termenele prevăzute la art. 4.3, 4.4 și 4.5şi va păstra confidenţialitatea acestora.
(1) În cadrul serviciilor 10.6. Serviciile vor fi prestate sub supravegherea reprezentanților Achizitorului care exercită pe parcursul executării contractului un drept de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului.
(2) Serviciile de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcinicontrol.
10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier respecta și se va supune tuturor legilor și reglementărilor în vigoare în România și se va asigura că și personalul sau, salariat sau contractat de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/acesta, conducerea sa, subordonații acestuia și salariații din teritoriu vor respecta și se vor supune de asemenea acelorași legi și reglementări. Prestatorul va despăgubi Achizitorul în cazul oricăror pretenții și actiuni în justiție rezultate din orice încălcări ale prevederilor în vigoare de către Prestator, personalul sau, salariat sau codului contractat de conduită al activitatii saleacesta, inclusiv conducerea sa, subordonații acestuia, precum și salariatii din teritoriu.
10.8. Prestatorul și personalul sau vor respecta secretul profesional, pe perioada executării contractului, inclusiv pe perioada oricărei prelungiri a acestuia, precum și după încetarea Contractului. În acest sens, cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice excepția cazului în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a care se obtine acordul scris prealabil al Achizitorului, precum şi să participe Prestatorul și personalul său, salariat ori contractat de acesta, incluzând conducerea și salariații din teritoriu, nu vor comunica informații confidențiale divulgate lor sau despre care au luat cunostință și nu vor face publică nicio informație referitoare la recomandările primite în orice activităţi care sunt cursul sau ca rezultat al derulării serviciilor ce fac obiectul prezentului contract. Totodată, Xxxxxxxxxxx și personalul sau nu vor utiliza în conflict cu obligaţiile sale contractuale dauna Achizitorului informațiile ce le-au fost furnizate sau rezultatul studiilor, testelor, cercetarilor desfășurate în raport cu acestacursul sau în scopul executării contractului.
(2) În cazul 10.9. Prestatorul va despăgubi, proteja și apăra pe cheltuiala sa Achizitorul și salariații acestuia, pentru și împotriva tuturor acțiunilor în justiție, revendicărilor, pierderilor și pagubelor rezultate din orice acțiune ori omisiune a Prestatorului și/sau a subcontractanților săi, personalului salariat ori contractat de acesta, inclusiv conducerea, în executarea serviciilor care fac obiectul prezentului contract, inclusiv împotriva oricarei încălcări a prevederilor legale sau a drepturilor terților, privind brevetele, mărcile comerciale ori alte forme de proprietate intelectuală precum dreptul de autor.
10.10. Prestatorul se obligă să plateasca daune-interese, cheltuieli, taxe și cheltuieli de orice natură, aferente, în situația neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor din prezentul contract, cu excepția situației în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.
10.11. Pe cheltuiala sa, Prestatorul sau oricare va despăgubi, proteja și apăra achizitorul, salariații acestuia, pentru și împotriva tuturor acțiunilor în justiție, reclamatiilor, pierderilor și pagubelor rezultate din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul executarea contractului de servicii de către prestator, în condițiile în care:
a) Prestatorul este notificat de către Achizitor despre asemenea acțiuni, revendicări, pierderi sau orice alt contract încheiat pagube, după ce achizitorul a luat cunostință despre acestea;
b) răspunderea Prestatorului se va limita la acțiuni, plângeri, pierderi ori pagube produse în mod direct ca urmare a neexecutării obligațiilor în baza contractului de servicii și nu va include răspunderea ca urmare a unor fapte imprevizibile, produse ca și consecințe indirecte ale unei asemenea neexecutari.
10.12. Prestatorul se obligă să încheie, la data semnării contractului de către ambele părți, Conventie SSM-SU-PM-Managementul Energiei cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată achizitorul și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.respecte prevederile acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația se obligă să presteze serviciile de a presta serviciile Închiriere și mentenanță purificatoare de apă prevăzute în prezentul contract cu profesionalismul și si promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și asumat, în conformitate cu solicitările Caietului de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (Anexa nrtehnică, anexă la contract și în termenele convenite la art. 2)4 al contractului.
(2) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilorpresta serviciile, de a asigura resursele umane, materiale, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și si pentru contract, în in masura în in care necesitatea asigurării asigurarii acestora este prevăzută în prevazuta in contract sau se poate deduce în in mod rezonabil din contract.
10.211.2. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizateserviciilor, cât și de calificarea personalului folosit pe toata toată durata contractului.
10.3. 11.3.(1) Prestatorul are obligația se obligă:
a) ca revizia și reparația purificatoarelor de a aloca un manager apă, întreținerea echipamentelor să se facă în conformitate cu cerințele Caietului de proiect având ca principală atribuție coordonarea sarcini;
b) să asigure transportul și supervizarea activităților desfășurate în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii instalarea purificatoarelor de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde apă;
c) să efectueze schimbul de filtre conform Caietului de sarcini , respectiv: filtrul de sediment la solicitările de mentenanță și suport2 luni, filtrul pre- carbon la 6 luni, filtrul UF la 9 luni, filtrul post-carbon la 12 luni.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet d) să efectueze revizia și a capacității reparația purificatoarelor de a răspunde solicitărilor.apă ori de câte ori este necesar și să înlocuiască gratuit produsele cu vicii de fabricație;
10.5. Prestatorul se obligă e) să presteze serviciile care fac obiectul contractului efectueze igienizarea purificatoarelor de apă la 3 luni;
f) să efectueze gratuit teste de apă pentru verificarea normalității parametrilor privind calitatea apei potabile, în conformitate cu prevederile Legii 458/2002, cu modificările și completările ulterioare;
g) să asigure deplasarea în teritoriu în termenele și condițiile prevăzute la art. 4.34.4.., 4.4 și 4.5.
(1) În cadrul serviciilor de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului.
(2) Serviciile de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcini.
10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.intervenție neprevăzută
Appears in 1 contract
Samples: Service Agreement
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația se obligă să presteze serviciile de a presta serviciile Închiriere și mentenanță purificatoare de apă prevăzute în prezentul contract cu profesionalismul și si promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și asumat, în conformitate cu solicitările Caietului de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (Anexa nrtehnică, anexă la contract și în termenele convenite la art. 2)4 al contractului.
(2) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilorpresta serviciile, de a asigura resursele umane, materiale, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și si pentru contract, în in masura în in care necesitatea asigurării asigurarii acestora este prevăzută în prevazuta in contract sau se poate deduce în in mod rezonabil din contract.
10.211.2. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizateserviciilor, cât și de calificarea personalului folosit pe toata toată durata contractului.
10.3. 11.3.(1) Prestatorul are obligația se obligă:
a) ca revizia și reparația purificatoarelor de a aloca un manager apă, întreținerea echipamentelor să se facă în conformitate cu cerințele Caietului de proiect având ca principală atribuție coordonarea sarcini;
b) să asigure transportul și supervizarea activităților desfășurate în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii instalarea purificatoarelor de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde apă;
c) să efectueze schimbul de filtre conform Caietului de sarcini , respectiv: filtrul de sediment la solicitările de mentenanță și suport2 luni, filtrul pre- carbon la 6 luni, filtrul UF la 9 luni, filtrul post-carbon la 12 luni.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet d) să efectueze revizia și a capacității reparația purificatoarelor de a răspunde solicitărilor.apă ori de câte ori este necesar și să înlocuiască gratuit produsele cu vicii de fabricație;
10.5. Prestatorul se obligă e) să presteze serviciile care fac obiectul contractului efectueze igienizarea purificatoarelor de apă la 3 luni;
f) să efectueze gratuit teste de apă pentru verificarea normalității parametrilor privind calitatea apei potabile, în conformitate cu prevederile Legii 458/2002, cu modificările și completările ulterioare;
g) să asigure deplasarea în teritoriu în termenele și condițiile prevăzute la art. 4.3, 4.4 4.4. și 4.5., pentru orice intervenție neprevăzută;
(1h) În cadrul serviciilor de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului.
(2) Serviciile să întocmească un grafic de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor aferent perioadelor de interfață între sistemul GIS igienizare și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor schimbări de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcinifiltru.
10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.
Appears in 1 contract
Samples: Service Agreement
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului Anexa 1 - Caietul de sarcini (Anexa nr. 1) și cu propunerea sa tehnică (tehnico economice – Anexa nr. 2).
(2) Prestatorul are obligația de a supraveghea prestarea serviciilor, de a asigura resursele umane, materialematerialele, instalațiile, echipamentele sau altele asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive cerute de și pentru contract, în masura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
10.2. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoareserviciilor. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de calificarea personalului folosit pe toata durata contractului.
10.3. Prestatorul are obligația de a aloca un manager de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde se obligă să presteze serviciile conform termenelor stabilite la solicitările de mentenanță și suportart. 4 al prezentului contract.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet și a capacității se obligă să nu înlocuiască pe parcursul derulării contractului personalul declarat în Anexa 6 la prezentul contract - Declarație privind personalul responsabil direct de a răspunde solicitărilorîndeplinirea contractului, decât cu acceptul Achizitorului.
10.5. Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul contractului va acorda consultanță grupului de lucru desemnat în termenele prevăzute cadrul CONPET SA, participând (fizic sau on-line) la artședințele de lucru ale acestuia. 4.3Minutele ședințelor vor fi întocmite de achizitor și vor cuprinde subiectele abordate, 4.4 participanții și 4.5concluziile reuniunii. Minutele vor fi semnate de toți participanții la ședințele de lucru, atât din partea Achizitorului cât și a Prestatorului.
(1) În cadrul serviciilor de mentenanță, Prestatorul are obligația de a include în raportul trimestrial o mențiune detaliată a tuturor actualizărilor de software instalate până la finalul acelui trimestru. Aceasta garantează că toate modificările și îmbunătățirile aduse produselor software sunt documentate și raportate corespunzător, oferind transparență și informații actualizate despre starea sistemului.
(2) Serviciile de mentenanță produse software GIS pe care Prestatorul are obligația să le presteze fac referire la următoarele activități: - Actualizarea produselor software GIS care pot fi lansate în timpul perioadei contractuale, după instalarea inițială, - Verificarea trimestrială a stării serverelor sistemului GIS; - Verificarea funcționalității scripturilor de interfață între sistemul GIS și alte sisteme interne; - Verificarea trimestrială a realizării procedurilor de back-up; - Furnizarea suportului pentru instalarea eventualelor upgrade-uri pentru alte produse software utilizate, cu excepția celor menționate la 4.1. din Anexa 1 – Caietul de sarcini.
10.7. Obligații de buna conduită ale Prestatorului
(1) Prestatorul va acţiona întotdeauna loial şi imparţial şi ca un consilier de încredere pentru Achizitor conform regulilor şi/sau codului de conduită al activitatii sale, precum și cu discreţia necesară. Se va abţine să facă afirmaţii publice în legătură cu serviciile prestate fără să aibă aprobarea prealabilă a Achizitorului, precum şi să participe în orice activităţi care sunt în conflict cu obligaţiile sale contractuale în raport cu acesta.
(2) În cazul în care Prestatorul sau oricare din subcontractantii săi, se oferă să dea, ori sunt de acord să ofere ori să dea, sau dau oricărei persoane, mită, bunuri în dar, facilităţi ori comisioane în scopul de a determina ori recompensa îndeplinirea ori neîndeplinirea oricărui act sau fapt privind contractul de servicii sau orice alt contract încheiat cu Achizitorul, ori pentru a favoriza sau defavoriza orice persoană în legătură cu Contractul sau cu orice alt contract încheiat cu acesta, Achizitorul poate decide rezilierea Contractului fara indeplinirea vreunei formalitati şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată și să pretinda plata de daune interese conform art. 14.1 lit. d.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
OBLIGAȚIILE PRESTATORULUI. (1) Prestatorul are obligația de a presta se obligă să presteze serviciile prevăzute la standardele și/sau performanțele prezentate în contract cu profesionalismul și promptitudinea cuvenite angajamentului asumat și în conformitate cu solicitările Caietului caietul de sarcini (Anexa nr. 1) și cu si propunerea sa tehnică (Anexa nr. 2)tehnică, anexe la prezentul contract.
(2) Prestatorul are obligația se obligă să presteze serviciile în termenele de a supraveghea execuție prevăzute la art. 4.3. Serviciile prestate vor respecta cerințele caietului de sarcini – Anexa 1 la contract.
(3) Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor, de a asigura să asigure resursele umane, materialematerialele, instalațiile, echipamentele sau altele și orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitive definitivă, cerute de și pentru contract.
(4) Prestatorul are obligația, înainte de începerea serviciilor, de a comunica în masura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contractscris achizitorului identitatea responsabilului pentru prestarea serviciilor pentru Achizitor și de a asigura urmărirea prestării serviciilor prin acesta.
10.2. Prestatorul este pe deplin responsabil atât pentru prestarea serviciilor în conformitate cu normele în vigoare. Totodată este răspunzător atât de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate, cât și de pentru calificarea personalului folosit pe toata toată durata contractului.
10.3. Prestatorul are obligația de a aloca un manager de proiect având ca principală atribuție coordonarea și supervizarea activităților desfășurate se obligă să presteze serviciile în executarea contractului și cel puțin câte un consultant pentru mentenanță produse software și pentru servicii de suport tehnic/instruire/dezvoltare care vor răspunde la solicitările de mentenanță și suportconformitate cu standardele şi procedurile internaţionale în domeniu.
10.4. Prestatorul are obligația asumării aplicației GIS Conpet Contravaloarea componentelor ce le vor înlocui pe cele defecte este aprobată de achizitor, în urma întocmirii unui raport de service și a capacității unui deviz întocmit de către prestator, care asigură livrarea acestora cel mult la prețul mediu al pieței. Achizitorul verifică nivelul prețului și aprobă oferta, în cazul în care prețul se încadrează în prețul mediu al pieței. Prestatorul primește o comandă din partea Achizitorului pentru componentele respective. Echipamentele achiziționate vor fi de același tip sau de un tip cu caracteristici echivalente sau superioare cu cele înlocuite. În cazul în care oferta pieselor de schimb înaintată de Prestator nu este aprobată de Achizitor, acesta din urmă își rezervă dreptul de achiziționare directă a răspunde solicitărilorpieselor, Prestatorul având obligația de asigurare a manoperei de înlocuire a acestora (montaj și transport), inclusă în costul contractului.