Confidenţialitate 33.1. Informaţiile ce ţin de examinarea, evaluarea, compararea ofertelor nu vor fi dezvăluite ofertanţilor sau altor persoane ce nu sînt oficial implicate în acest proces, pînă la momentul înregistrării contractului în modul stabilit. 33.2. Orice acţiuni ale unui ofertant de a influenţa autoritatea contractantă în examinarea, evaluarea, compararea ofertelor sau în luarea deciziilor de adjudecare a contractului pot avea drept consecinţă respingerea ofertei acestuia.
Confidențialitate (1) Părţile semnatare ale prezentului acord convin să păstreze în strictă confidenţialitate informaţiile primite în cadrul şi pe parcursul implementării proiectului şi sunt de acord să prevină orice utilizare sau divulgare neautorizată a unor astfel de informaţii. Părțile înțeleg să utilizeze informaţiile confidenţiale doar în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile din prezentul Acord de Parteneriat.
Confidenţialitatea (1) Informaţii confidenţiale vor fi considerate datele şi informaţiile cărora părţile le-au acordat acest caracter prin precizarea făcută sau înscrisă pe documentele transmise, cu excepţia celor care, conform prezentului acord, fac obiectul publicităţii, consemnării, înregistrării în registre sau evidenţe publice. (2) Părţile se obligă să nu transmită terţilor date, informaţii în legătură cu executarea prezentului contract, cu excepţia organismelor guvernamentale cu atribuţii în administrarea, gestionarea, controlul fondurilor şi/sau ajutoarelor nerambursabile. (3) Încălcarea obligaţiei de confidenţialitate obligă partea responsabilă la repararea prejudiciului cauzat. (4) Nu sunt confidenţiale documentele, materialele, informaţiile folosite în scopuri publicitare în vederea promovării şi informării, aşa cum acestea au fost definite anterior. (5) Părţile nu vor putea fi făcute răspunzătoare pentru dezvăluirea de informaţii confidenţiale dacă s-a obţinut acordul scris al celeilalte părţi, sau dacă partea în cauză a dat curs unor dispoziţii legale de dezvăluire a informaţiilor.
CONFIDENTIALITATE Banca va păstra confidenţialitatea asupra informaţiilor despre Client, cum ar fi informatii despre conturi sau activitatea acestuia şi nu le va dezvălui nicio informaţie despre conturile sau activitatea Clientului în timpul sau după încetarea relaţieide afaceri dintre Client şi Bancă.
Justificarea datorită unui impediment 7.1. Neexecutarea obligației părților contractante este justificată dacă ea se datorează unui impediment în afara controlului ei și dacă părții nu i se putea cere în mod rezonabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele acestuia. 7.2. Neexecutarea nu este justificată dacă partea ar fi putut în mod rezonabil să ia în considerare impedimentul la data încheierii. 7.3. În cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe durata existenței impedimentului. În cazul în care impedimentul justificator este permanent, obligația se stinge. Totuși, dacă întârzierea capătă trăsăturile neexecutării esențiale, creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare. 7.4. Partea care invocă prezenta clauză are obligația de a asigura celeilalte părți primirea unei notificări despre impediment și efectele lui asupra capacității de a executa, imediat, dar nu mai târziu de 10 zile după ce a cunoscut sau trebuia să cunoască aceste circumstanțe. 7.5. Impedimentul justificator nu exonerează debitorul de plata despăgubirilor dacă impedimentul a apărut după neexecutarea obligației, cu excepția cazului când partea nu ar fi putut, oricum, din cauza impedimentului, să beneficieze de executarea obligației.
Obiective Obiectivele prezentului Cod urmăresc să asigure creşterea calităţii serviciului public, o bună administrare în realizarea interesului public, precum şi să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor de corupţie din administraţia publică, prin:
Standarde 5.1. Bunurile/Serviciile furnizate/prestate în baza contractului vor respecta standardele prezentate de către furnizor în propunerea sa tehnică. 5.2. Cînd nu este menţionat nici un standard sau reglementare aplicabilă se vor respecta standardele sau alte reglementări autorizate în ţara de origine a Bunurilor/Serviciilor.
CRITERII DE ATRIBUIRE IV.2.1) Criterii de atribuire
CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI II.2.1) Cantitatea totală sau domeniul: Se vor respecta cerințele Caietului de sarcini și ale contractului. II.2.2) Opţiuni da □ nu ■
Procedură IV.1)Tipul procedurii IV.1.1)Tipul procedurii Deschisă IV.1.2)Limitarea numărului de operatori economici invitați să prezinte oferte sau să participe IV.1.3)Reducerea numărului de operatori economici în timpul negocierii sau al dialogului IV.2)Criterii de atribuire IV.2.1)Criterii de atribuire Cel mai mic preț IV.2.2)Informații despre licitația electronică Se va organiza o licitație electronică: nu IV.3)Informații administrative IV.3.1)Numărul de referință atribuit dosarului de autoritatea contractantă: D225/2015 IV.3.2)Publicare anterioară privind același contract nu IV.3.3)Condiții de obținere a caietului de sarcini și a documentelor suplimentare sau a documentului descriptiv Termen limită pentru primirea cererilor de documente sau de acces la documente: 9.7.2015 - 06:00 Documente contra cost: nu IV.3.4)Termen limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare 15.7.2015 - 16:00 IV.3.5)Data expedierii invitațiilor de prezentare de oferte sau de participare către candidații selectați IV.3.6)Limba sau limbile în care poate fi redactată oferta sau cererea de participare română. IV.3.7)Perioada minimă pe parcursul căreia ofertantul trebuie să își mențină oferta în zile: 60 (de la termenul limită de primire a ofertelor) IV.3.8)Condiții de deschidere a ofertelor Data: 10.8.2015 - 18:00 Locul: In SEAP Persoane autorizate să asiste la deschiderea ofertelor: nu