Common use of Voluntarul se obligă Clause in Contracts

Voluntarul se obligă. să presteze o activitate de interes public, fără remuneraţie; să aibă o conduită complementară cu obiectivele generale ale voluntariatului – îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea sărăciei, dezvoltare sustenabilă, sănătate, prevenirea şi gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea socială şi, totodată, lupta împotriva excluderii sociale şi a discriminării; să îndeplinească sarcinile prevăzute în fişa de voluntariat şi să respecte instrucţiunilor stipulate în fişa de protecţie a voluntarului; să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat, pe perioada desfăşurării contractului de voluntariat şi pe o perioada de 2 ani după încetarea acestuia; să anunţe cu minim 24 de ore înainte indisponibilitatea temporară de a presta activitatea de voluntariat în care este implicat. să îndeplinească la timp xxxxxxxxx primite din partea organizatorilor proiectului/programului şi a coordonatorului de voluntari; să participe la cursurile de instruire oferite de către organizatori dacă acestea sunt necesare pentru buna îndeplinire a sarcinilor; să ocrotească bunurile pe care le foloseşte în cadrul activităţilor de voluntariat; să respecte regulile şi normele de comportament ale organizaţiei gazdă primite în scris de la organizatori înainte de începerea activităţii; să nu comunice sau să răspândească în public afirmaţii defăimătoare la adresa organizaţiei şi/sau a activităţii acesteia; să prezinte documentele justificative pentru cheltuielile efectuate în timpul şi în legătură cu activităţile desfăşurate de voluntar şi care fac obiectul prezentului contract, până la sfârşitul lunii în care au fost efectuate cheltuieli (în caz contrar, sumele nu se mai deconteaza); să prezinte coordonatorului de voluntari rapoartele de activitate, în maximum 5 zile de la solicitare; să respecte procedurile, politicile şi regulamentele interne ale organizaţiei.

Appears in 4 contracts

Samples: Contract De Voluntariat, Contract De Voluntariat, Contract De Voluntariat