CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR Exemple de Clauze

CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. Poate oferi consultanță în scris cu privire la realizarea procedurii de evaluarea organizațională, de evaluarea a activității personalului contractual și poate radacta propuneri cu privire la evaluarea sistemului de remunerare a personalului, în conformitate cu cadrul legal existent. - Ofera consultanță, prin redactarea unor propuneri bazate pe legile ce țin de gestionarea resurselor umane în vigoare, cu privire la analiza organigramei, a statului de funcții, a regulamentului de organizare și funcționare, a regulamentului de ordine interioară, fișelor de post, contractelor de muncă, dispozițiilor de angajare, referatelor de angajare, formulare utilizate în cadrul concursurilor organizate de U.A.T Comuna Dobroești și a altor documente interne incidente cu activitatea resurselor umane din administrația publică locală, urmată de evidențierea lipsurilor și propuneri de completări / formulări obligatorii / recomandări cerute sau inspirate de cadrul legal în vigoare pentru administrația locală. Se vor evidenția inclusiv acele situații în care legislația obligă / recomandă angajarea doar de funcționari publici, de personal contractual sau sunt acceptate prezențe mixte ale acestora în structurile administrației locale. - Prezintă în scris evaluarea numărului de angajați contractuali a sumelor de bani plătite pentru salarizare, pentru a determina eficiența și utilitatea eventualelor externalizării a unor activități ale primăriei. Determinarea pragmatică a necesarului de îngrijitori clădiri publice, muncitori calificați pe specialități (ex. electricieni, instalatori, fochiști, etc). - Acordă consultanță cu privire la evaluarea necesarului de angajare de personal nou în funcție de cerințele din legislație, nivel și tip de studii, dar și cerințe practice de asigurare a funcționalității unor activități. - Realizează propuneri în scris, prin consultarea cu referentul de resurse umane, de eficientizare a organigramei, inclusiv redarea acelor situații în care se impune reorganizarea, înființarea, respectiv desființarea unor compartimente / servicii/ posturi, înființarea de posturi cheie noi, etc. - Prestatorul se va angajea prin contract că propunerile privind reorganizarea sunt în conformitate cu legislația în vigoare și în acord cu modul de organizare și funcționare a U.A.T Comuna Dobroești. - Va oferi consultanță cu privire la compatibilității competențelor/experiențelor cu cerințele fișei postului din punct de vedere al activităților, atribuțiilor și condițiilor de mu...
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. 1. Efectuarea instructajului introductiv general; instructaj specific locului de muncă; instructaj periodic; instructaj la reîntoarcerea la serviciu din concediu de maternitate și testarea cunoștinților salariaților pentru personalul nou angajat sau angajat temporar; 2. Verificarea specifică locului de muncă şi a instructajului periodic pe linie de apărare împotriva incendiilor pentru toţi angajaţii existenţi şi pentru fiecare nou angajat/angajat temporar şi asigurarea testării acestora împreună cu conducătorul autorității contractante. 3. Elaborarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor si stabilirea atribuțiilor ce revin salariaților la locurile de muncă; 4. Efectuarea controalelor tehnice de specialitate semestriale în scopul depistării încălcării normelor de apărare împotriva incendiilor şi informarea beneficiarului despre neregulile constatate. Se vor intocmi semestrial rapoarte de control propriu si rapoarte de analiza; 5. Informarea în scris a conducerii beneficiarului asupra modificărilor survenite în legislaţia în domeniu şi a modului concret de implementare a acestora la nivelul instituției;
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. 5.1 MODALITATEA DE LUCRU
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. Prestarea de activități juridice specifice profesiei de avocat în favoarea clientului, constând în reprezentarea și asistența juridică în raporturile de drept comercial/ achiziții publice constând în soluționarea unor diferende juridice rezultate din contractele ce au legătură cu activitatea economică a instituției, dezvoltarea și investițiile în cadrul U.A.T.C Dobroești. Se va oferii asistență juridică și reprezentare în eventualele procese și cereri privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului de achiziție publică, inclusiv redactarea, semnarea și susținerea oricărui act de procedură necesar soluționării litigiilor intervenite între părți. Se va oferii consultanță juridică de specialitate în legătură cu toate activitățile Autorității Contractante, cu litigiile sau situațiile conflictuale în care se află, răspunsul la orice întrebări de natură juridică formulate de Autoritatea contractantă și asigurarea unei complete și permanente conformități cu legea a tuturor documentelor și operațiunilor Autorității Contractante în special în domeniul dreptului civil, dreptului comercial, dreptului administrativ, dreptului financiar și fiscal aferent instituțiilor publice., la solicitarea expresa a Autorității Contractante. Se vor redacta actele juridice necesare îndeplinirii activităților Autorității Contractante în domeniul dreptului civil, dreptului comercial, dreptului administrativ, dreptului financiar și fiscal aferent instituțiilor publice., la solicitarea expresa a Autorității Contractante. Se vor formula și semna puncte de vedere, contestații administrative, cereri de suspendare și acțiuni judiciare de anulare a notelor/proceselor-verbale și a oricăror alte acte de constatare și sancționare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor publice naționale aferente acestora, redactarea semnarea și susținerea oricărui act de procedură necesar soluționării litigiilor. Prestatorul se obligă să apere interesele Autorității Contractante în fața instanțelor române și a curților de arbitraj naționale în caz de litigii între Autoritatea Contractantă și orice persoane fizice sau juridice, române sau străine, la solicitarea Autorității Contractante, prin redactarea, semnarea și susținerea oricăror acte procedurale necesare. Prestatorul se va obliga să ofere consultații și comentarii asupra actelor normative care au sau pot avea implicații asupra activității Autorității Contractante în domeniul dr...
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. Prestatorul are obligaţia de a presta serviciile ce vor fi prevăzute în contract cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului asumat. In exercitarea verificării realizării corecte a execuției lucrărilor de construcții conform Ordinului nr. 1496/2011, diriginții de șantier au următoarele obligații: 1.verificarea existenţei autorizaţiei de construire, precum şi a îndeplinirii condiţiilor legale cu privire la încadrarea în termenele de valabilitate;
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. Prestatorul se obligă să asigure monitorizarea sistemelor antiefracție/camere video si asistență tehnică 8 ore/zi timp de 7zile din 7 în locația stabilită de beneficiar și pusă la dispoziția prestatorului in intervalul 08-16. Sa asigure mentenanta si service pentru sistemelor de antiefracție (hardware/software)aferent acestui contract 8 ore/zi timp de 7 zile din 7 de catre un reprezentant al prestatorului in intervalul orar 08-16. Sa asigure interventii si service 24/24 -7zile/7 in terme de 3 ore de la solicitare, daca beneficiarul solicita aceasta. Sa solicite si sa obtina acordul scris al beneficiarului in cazul in care urmeaza sa efectueze modificari ale sistemului de antiefractie, daca acestea au ca rezultat modificarea structurii initiale ale acestuia. Sa puna la dispozitia beneficiarului documentatia, certificatele de garantie si instructiunile de utilizare ale echipamentelor nou instalate. Sa prezinte in scris beneficiarului necesarul( upgrade componente software, inlocuire componente harware) pentru buna functionare a sistemului de antiefractie. Prestatorul nu este raspunzator de integritatea si functionarea sistemului de antiefractie in cazul in care beneficiarul amana/nu accepta/nu achizitioneaza la propunerea prestatorului a upgrade componente software, inlocuire componente hardware defecte.
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. Prestatorul se va obliga să asigure, pe toată durata contractului, toate resursele umane și materiale necesare pentru prestarea efectivă a serviciilor ce fac obiectul acestuia. Prestatorul se va obliga să presteze serviciile la standardele şi/sau performanţele prezentate în caietul de sarcini, în propunerea tehnică și în celelalte documente ale contractului. Prestatorul va fi pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu termenele asumate în prezentul contract. Totodată, va fi răspunzător de siguranța tuturor operațiunilor și metodelor de prestare utilizate în cadrul derulării contractului. Prestatorul va fi obligat să respecte pe toată durata de prestare a contractului reglementările referitoare la condițiile de muncă şi protecția muncii şi, după caz, standardele internaționale agreate cu privire la forța de muncă, eliminarea muncii forțate şi obligatorii, eliminarea discriminării în privința angajării şi ocupării forței de muncă şi abolirea muncii minorilor. Prestatorul va lua măsuri de securitate privind personalul său, salariat ori contractat, în funcție de gradul de pericol fizic cu care este confruntat. Prestatorul va avea obligația de a suporta riscul privind calitatea/profesionalismul experților implicați în implementarea contractului, riscul pentru securitatea și sănătatea în muncă pentru personalul implicat în implementarea contractului, riscul de a nu respecta termenul contractului, riscuri aferente condițiilor de încetare a contractului (faliment, neîndeplinirea obligațiilor contractuale, etc.), riscuri aferente condițiilor de modificare a contractului Reprezentanții societății contractate se vor deplasa în teren, pe raza sectorului stabilit pentru înregistrare, vor realiza măsurătorile necesare și vor întocmi documentațiile de specialite.
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. Propune beneficiarului înlocuirea componentelor defecte, cu echipamente de calitate cel putin egală cu cele deținute de acesta. • Prezintă un raport referitor la starea fiecărui sistem după revizie. Orice modificare adusă stării inițiale a sistemului se va menționa în registrul de control. • Păstrează confidențialitatea asupra particularităților sistemelor. • Instruieste noul personal care va utiliza sistemul. • Acordă consultanță tehnică de specialitate. • Întocmește, în urma efectuării mentenanței lunare, un Raport lunar cu menționarea sistemelor asupra cărora s-a intervenit. În cadrul Raportului lunar vor fi menţionate după caz următoarele informaţii, fără a fi limitative: o Data la care s-a realizat mentenanța periodică; o Adresa unde s-a realizat mentenanța periodică; o Sistemele asupra cărora s-a realizat mentenanța periodică; o Constatările mentenanței; o Piesele necesar a fi reparate; o Piesele necesar a fi înlocuite pentru repunerea în funcțiune a sistemelor (dacă este cazul), cu menționarea costurilor estimate. o Rapoartele de mentenanta vor fi predate la sfarsitul fiecarei luni de prestare și vor avea confirmarea cu semnatură și ștampilă de la administratorii obiectivelor; • Întocmește, pentru fiecare din intervențiile corective solicitate de achizitor, procesul verbal de constatare şi/sau de reparaţie. În cadrul Procesului verbal de constatare şi/sau de reparaţie vor fi menţionate după caz următoarele informaţii, fără a fi limitative: o Data la care s-au realizat intervenția (reparaţia); o Adresa unde s-a realizat intervenția (reparaţia); o Sistemele asupra cărora s-a realizat intervenția (reparaţia); o Constatările intervenției (reparaţiei); o Piesele necesar a fi reparate; o Piesele necesar a fi înlocuite pentru repunerea în funcțiune a sistemelor (dacă este cazul), cu menționarea costurilor estimate.
CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR. 5.1. Ofertantul va desemna unul sau mai mulți avocați pentru executarea contractului, care să presteze serviciile solicitate într-un mod complet și cu celeritate. Ofertantul se obligă să aloce resursele de personal prevăzute în oferta sa și necesare ducerii la îndeplinire în cele mai bune condiții a mandatului acordat. 5.2. Prestarea serviciilor la cerere se va realiza pe baza solicitarilor Autoritatii Contractante, făcute prin orice mijloace de comunicare. În funcție de necesități, Clientul va lansa comenzi în cuprinsul cărora se vor menționa termenele în care se vor încadra serviciile prestate conform comenzii.

Related to CERINȚE SPECIFICE CU PRIVIRE LA PRESTAREA SERVICIILOR

  • Când începe și când încetează acoperirea? Perioada de asigurare începe la ora 00:00 a zilei precizate în Poliță. Perioada de asigurare se termină la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei de asigurare precizate în Poliță.

  • Cum pot să reziliez contractul? Prin transmiterea unei notificări de denunțare unilaterală către Asigurător, cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către acesta. Notificarea se poate transmite prin poștă sau curier la adresa Xxxxxxx Xxxxxxxx nr. 25, parter, etaje 2-5, sector 1, București, sau scanată pe e-mail la xxxx@xxxxx.xx.

  • CLAUZE SPECIALE Eventualele neînţelegeri contractuale se rezolvă pe cale amiabilă. În caz contrar, litigiile rezultate sunt de competenţa instanţei de