PENALITATI. 19.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2, al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,1 %/zi de întârziere, calculata la prețul produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
19.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții
19.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 18.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,1% zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
19.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
PENALITATI. Pentru nerespectarea termenelor pnv1toare la plata, beneficiarul datoreaza penalitati de 0, I %/zi de intarziere. Cuantumul penalitatilor nu poate depa�i I 0% din pretul contractului.
PENALITATI. In cazul in care Organizatorul de curs sau Formatorul nu isi respecta obligatiile contractuale stipulate in acest contract, cursantul poate penaliza Organizatorul de curs cu 0,1% pe zi din contravaloarae cursului pentru fiecare zi de neefectuare obligatii contractuale asumate de Organizator. In cazul in care Cursantul sau Platitorul nu isi respecta obligatiile contractuale stipulate in acest contract ( nu plateste la termenele convente plata esalonata a contravalorii cursului) , Organizatorul de curs, penalizeaza Platitorul cu 01 % pe zi din contravaloarea cursului pentru fiecare zi depasire termen de plata esalonata.
PENALITATI. 7.1. In cazul in care, din vina sa exclusiva, Prestatorul nu reuseste sa-si execute obligatiile asumate prin contract, atunci acesta va plati ,ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala de .......pentru fiecare zi de intarziere, calculata la valoarea prestatiei neefectuate.
7.2. In cazul in care Beneficiarul nu isi onoreaza obligatiile de plata in termen de 30 zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acestuia ii revine obligatia de a plati, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala de pentru fiecare zi de intarziere, calculata la valoarea prestatiei executate, facturate si neachitate.
PENALITATI. 17.1. În cazul în care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea produselor nefurnizate și a serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.
17.2. Penalităţile calculate vor fi notificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita penalitățile notificate, în termen de 5 zile de la data primirii notificării. După încasarea penalităților, Achizitorul va transmite factura Furnizorului. Neplata penalităţilor de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenţii asupra garanţiei de bună execuţie, pentru recuperarea penalităţilor de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligaţia de a notifica penalităţile Furnizorului, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.
17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalități în cuantum de 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
17.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
PENALITATI. Pentru voluntarii care nu-si respecta contractul, nu vor primi nici recomandare pentru angajare si nici certificatul de voluntariat.
PENALITATI. Art.1 Pentru nerespectarea termenului de plata stabilit, FURNIZORUL va percepe penalitati de 0.25% pe zi din valoarea facturii neachitate.
PENALITATI. Pentru voluntarii care nu-si respecta contractul nu vor primi recomandare pentru angajare si nici crtificatul de voluntar. La 3 absente, voluntarul va fi dat afara din proiect.
PENALITATI. (1) In cazul in care in care operatorul (concesionarul) este sanctionat contraventional de minim 30 de ori in decursul a trei luni calendaristice, contraventii care sa nu fi fost contestate, fie plangerile contraventionale au fost respinse de catre instantele judecatoresti, operatorul va plati cu titlu de penalitati catre concedent 10% din valoarea situatiei aferente lucrarilor de salubritate pe cele trei luni.
(2) Depasirea numarului de contraventii prevazut la alin. (1) duce la rezilierea de drept a contractului de concesiune, fara punerea in intarziere, fara indeplinirea vreunei formalitati prealabile si fara interventia instantelor judecatoresti..
(3) In cazul rezilierii contractului de concesiune, concesionarul va plati concedentului suma de 7.000.000 lei ca titlu de despagubiri.
(1) Pentru incalcari ale conditiilor de executie si calitate a operatiilor de salubrizare stradala prevazute in contract, concesionarul va fi penalizat dupa cum urmeaza:
a) Neefectuarea salubrizarii pe o strada din vina exclusiva a prestatorului va duce la refuzarea la plata a serviciilor de salubritate stradala sau deszapezire aferente strazii.
b) La aceasta se vor adauga penalitati lunare pentru suprafete nesalubrizate cumulate lunar in urmatorele cuantumuri:
1. pentru neefectuarea salubrizarii a peste 2% din suprafata concesionata, se penalizeaza cu 5% din valoarea devizului prestatiei lunare de salubrizare prezentat;
2. pentru neefectuarea salubrizarii a peste 5% din suprafata concesionata se penalizeaza cu 15% din valoarea devizului prestatiei lunare de salubrizare prezentat;
3. pentru neefectuarea salubrizarii a peste 10% din suprafata concesionata se penalizeaza cu 30% din valoarea devizului prestatiei lunare de salubrizare prezentat.
(2) Neefectuarea succesiva pe o perioada de trei luni de zile a mai mult de 10% din suprafata concesionata, atrage rezilierea de drept a contractului de concesiune, fara punerea in intarziere, fara indeplinirea vreunei formalitati prealabile si fara interventia instantelor judecatoresti.
(3) In cazul rezilierii contractului de concesiune, concesionarul va plati concedentului suma de 7.000.000 lei ca titlu de penalitati.
PENALITATI. Toate serviciile contractate vor fi finalizate de Prestator si recepţionate de Achizitor în cadrul termenului convenit de părti, sub sancţiunea aplicării plătii dobânzii legale penalizatoare, aplicată la valoarea restului de executat, (dar nu mai putin de cuantumul stabilit prin art. 3 alin. 21 din OG nr. 13 / 2011), in situatia epuizării Duratei de execuţie, pentru fiecare zi de intarziere, de la data scadentei obligaţiei Prestatorului si pana la data indeplinirii efective a obligaţiei de finalizare a lucrărilor contractate. În cazul în care Achizitorul, din vina sa exclusivă, nu îsi onorează obligaţia de plată a facturii în termenul prevăzut, în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la primirea sumelor de la Autoritatea de management, Prestatorul are dreptul de a solicita plata dobânzii legale penalizatoare, aplicată la valoarea plăţii neefectuate, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr.72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, dar nu mai mult decât valoarea contractului.