PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere. (2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. (4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 5 contracts
Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări, Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 4 contracts
Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări, Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 17.1. În cazul în care Executantul nu-și care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile asumate, în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate prevăzute la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) 17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile ExecutantuluiFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
(3) 17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantXxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 3 contracts
Samples: Contract De Furnizare, Contract De Furnizare, Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul termenul stabilit prin art. 4.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor neexecutate ori a lucrărilor executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. .Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 2 contracts
Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în la art. 4.2 si 4.3 din contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereîntârziere pentru fiecare zi de intarziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract la art. 4.2., și 4.3. Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluiaferentă serviciului neprestat sau prestat necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.respectiv 0,3% pe zi
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.116.2. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 18.1. În cazul în care Executantul nuoricare dintre Promitentii-și îndeplinește obligațiile asumate Furnizori nu îşi îndeplinesc, în termenele stabilite în contract Executantul are prevăzute la art. 5.4 și 5.5 al prezentului acord-cadru, obligaţiile asumate, Promitentul- Furnizor/Promitentii-Furnizori au obligația de a plăti AchizitoruluiPromitentului-Achizitor, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi 0,5%/zi de întârziere calculate întârziere, calculată la valoarea contractuluiproduselor nefurnizate sau a celor furnizate necorespunzator, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilorîntârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.
(2) Penalitățile 18.2. Penalităţile calculate vor fi notificate ExecutantuluiPromitentilor-Furnizori. Executantul are Promitentii-Furnizori au obligația de a achita suma calculată drept penalități, în termen de 5 (cinci) zile de la primirea data primirii notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după După încasarea sumei reprezentând penalități, Promitentul-Achizitor va transmite factura Promitentilor-Furnizori. Neplata penalităților penalităţilor de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Promitentii-Furnizori dă dreptul Achizitorului Promitentului-Achizitor de a emite pretenții pretenţii asupra garanției garanţiei de bună execuțieexecuţie, pentru recuperarea penalităților penalităţilor de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor obligaţiilor la termenele stabilite prin contractacordul cadru. Achizitorul Promitentul-Achizitor are obligația obligaţia de a notifica penalitățile Executantuluipenalităţile Promitentilor-Furnizori, precizând obligațiile obligaţiile care nu au fost respectate.
(3) 18.3. În cazul în care Achizitorul Promitentul-Achizitor nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 17.2., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului Promitentilor-Furnizori penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul 18.4. Promitentul-Achizitor va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantPromitentii-Furnizori. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Promitentul-Achizitor. Achizitorul Promitentul-Achizitor are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Acord Cadru Furnizare
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract la art. 4.2., Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,30,5% pe zi de întârziere calculate la din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, întârziere conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.1.(2) acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
(5) Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și şi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile contractuale în termenele stabilite în termenul stabilit prin art. 4.2.(1) din contract Executantul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiiloretapei aferente lucrării neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
(2) Achizitorul are obligația de a notifica Executantul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile calculate astfel notificate vor fi notificate Executantuluifacturate către Executant. Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalitățidata primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant17.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 17.1. În cazul în care care, Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate nu îşi îndeplinește, în termenele stabilite în contract prevăzute la art. 4.2 - 4.5. ale prezentului contract, obligaţiile asumate, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi 0,3%/zi de întârziere calculate întârziere, calculată la valoarea contractuluietapei aferente serviciului neprestat sau prestat necorespunzător, respectiv la valoarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) 17.2. Achizitorul are obligația de a notifica Executantul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile calculate astfel notificate vor fi notificate Executantuluifacturate către Executant. Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalitățidata primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. termenului scadent al plăţii prevăzut în contract, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități penalităţi în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant17.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul termenul stabilit prin art. 4.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor neexecutate ori a lucrărilor executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere,pentru fiecare zi de întârziere întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul termenul stabilit prin art. 4.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor neexecutate ori a lucrărilor executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 16.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 15.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 16.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și şi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile contractuale în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereprin art.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. .Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,3% pe zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul Furnizorul nu-și şi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile contractuale în termenele stabilite în prin art. 4.3. și 4.4. din contract Executantul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluivaloarea, produsului nefurnizat sau furnizat necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalităţi prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant Xxxxxxxx după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției garanţiei de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 16.116.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Executantului penalități penalităţi în cuantum de 0,3%/zi 0,1% pe zi, pentru fiecare zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadențăscadenţă.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant17.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) 17.1. În cazul în care Executantul nu-și şi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile contractuale în termenele stabilite în contract Executantul prin art. 4.2 și 4.3.din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilorîntârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) 17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita penalitățile notificate, în termen de 5 (cinci) zile de la primirea data primirii notificării. După încasarea penalităților, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite transmite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalitățiExecutantului. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului scadent al platii prevazut la art. 16.1. 16.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract la art. 4.2., Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,30,5% pe zi de întârziere calculate la din prețul contractului aferent etapei corespunzătoare serviciului neexecutat sau executat necorespunzător, respectiv 0,5% pe zi din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.116.2. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract la art. 4.2., Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la din prețul contractului aferent etapei corespunzătoare serviciului neexecutat sau executat necorespunzător, respectiv 0,3% pe zi din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.116.2. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Model Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 20.1. În cazul în care Executantul nu-care, Furnizorul nu îşi îndeplinește, în termele prevăzute la art. 4.2 și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract Executantul 4.4 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi 0,1%/zi de întârziere calculate întârziere, calculată la valoarea contractuluiproduselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) 20.2. Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea data primirii notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile zile, de către Executant Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile ExecutantuluiFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 20.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 16.1. 19.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului Furnizorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 20.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantXxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în prin contract și prin clarificarile graficului de execuție, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,30,5% pe zi de întârziere calculate la din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, întârziere conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.1.(2) acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
(5) Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract. situații:
Appears in 1 contract
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract la art. 4.2., Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,30,5% pe zi de întârziere calculate la din prețul contractului aferent etapei corespunzatoare serviciului neexecutat sau executat necorespunzator, respectiv 0,5% pe zi din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, întârziere conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.116.3. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
PENALITĂȚI. (1) 18.1. În cazul în care Executantul nuoricare dintre Promitentii-și îndeplinește obligațiile asumate Furnizori nu îşi îndeplinesc, în termenele stabilite în contract Executantul are prevăzute la art. 5.4 și 5.5. al prezentului acord-cadru, obligaţiile asumate, Promitentul-Furnizor/ Promitentii-Furnizori au obligația de a plăti AchizitoruluiPromitentului-Achizitor, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi 0,5%/zi de întârziere calculate întârziere, calculată la valoarea contractuluiproduselor nefurnizate sau a celor furnizate necorespunzator, pentru fiecare zi de întârziere până întârziere, pana la îndeplinirea efectivă indeplinirea efectiva a obligațiilorobligatiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile 18.2. Penalităţile calculate vor fi notificate ExecutantuluiPromitentilor-Furnizori. Executantul are Promitentii-Furnizori au obligația de a achita suma calculată drept penalități, în termen de 5 (cinci) zile de la primirea data primirii notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după După încasarea sumei reprezentând penalități, Promitentul-Achizitor va transmite factura Promitentilor-Furnizori. Neplata penalităților penalităţilor de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Promitentii-Furnizori dă dreptul Achizitorului Promitentului-Achizitor de a emite pretenții pretenţii asupra garanției garanţiei de bună execuțieexecuţie consitutită de acesta, pentru recuperarea penalităților penalităţilor de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor obligaţiilor la termenele stabilite prin contractacordul cadru. Achizitorul Promitentul-Achizitor are obligația obligaţia de a notifica penalitățile Executantuluipenalităţile Promitentilor-Furnizori aflați în întârziere, precizând obligațiile obligaţiile care nu au fost respectate.
(3) 18.3. În cazul în care Achizitorul Promitentul-Achizitor nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 17.2., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului Promitentilor-Furnizori penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul 18.4. Promitentul-Achizitor va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantPromitentii-Furnizori. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Promitentul-Achizitor. Achizitorul Promitentul-Achizitor are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Acord Cadru Furnizare
PENALITĂȚI. (1) 15.1. În cazul în care care, Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate nu îşi îndeplinește, în termenele stabilite în contract prevăzute la art. 4.2. și 4.7. ale prezentului contract, obligaţiile asumate, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi 0,3%/zi de întârziere calculate întârziere, calculată la valoarea prețul contractului, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) 15.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 15.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art.14.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 15.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și şi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile contractuale în termenele stabilite în prin art. 4.2.- 4.4. din contract Executantul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiiloretapei aferente lucrării neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
(2) Achizitorul are obligația de a notifica Executantul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile calculate astfel notificate vor fi notificate Executantuluifacturate către Executant. Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalitățidata primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant17.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 18.1. În cazul în care Executantul nuoricare dintre Promitentii-și îndeplinește obligațiile asumate Furnizori nu îşi îndeplinesc, în termenele stabilite în contract Executantul are prevăzute la art. 5.4 și 5.5. al prezentului acord-cadru, obligaţiile asumate, Promitentul-Furnizor/ Promitentii- Furnizori au obligația de a plăti AchizitoruluiPromitentului-Achizitor, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi 0,1%/zi de întârziere calculate întârziere, calculată la valoarea contractuluiproduselor nefurnizate sau a celor furnizate necorespunzător fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.,
(2) Penalitățile 18.2. Penalităţile calculate vor fi notificate ExecutantuluiPromitentilor-Furnizori. Executantul are Promitentii-Furnizori au obligația de a achita suma calculată drept penalități, în termen de 5 (cinci) zile de la primirea data primirii notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților penalităţilor de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Promitentii-Furnizori dă dreptul Achizitorului Promitentului-Achizitor de a emite pretenții pretenţii asupra garanției garanţiei de bună execuțieexecuţie consitutită de acesta, pentru recuperarea penalităților penalităţilor de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor obligaţiilor la termenele stabilite prin contractacordul cadru. Achizitorul Promitentul-Achizitor are obligația obligaţia de a notifica penalitățile Executantuluipenalităţile Promitentilor-Furnizori, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Promitentul-Achizitor va transmite factura Promitenților -Furnizori după încasarea sumei reprezentând daune interese moratorii.
(3) 18.3. În cazul în care Achizitorul Promitentul-Achizitor nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 17.2., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului Promitenților-Furnizori penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul 18.4. Promitentul-Achizitor va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantPromitentii- Furnizori. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Promitentul-Achizitor. Achizitorul Promitentul- Achizitor are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Acord Cadru Furnizare
PENALITĂȚI. (1) 17.1. În cazul în care Executantul nu-și şi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile contractuale în termenele stabilite în contract Executantul prin art. 4.2 si 4.3 din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,5% pe zi de întârziere calculate la din prețul contractului aferent etapei corespunzătoare serviciului neexecutat sau executat necorespunzător, respectiv 0,5% pe zi din valoarea contractuluilucrărilor neexecutate, ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) 17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita penalitățile notificate, în termen de 5 (cinci) zile de la primirea data primirii notificării. După încasarea penalităților, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite transmite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalitățiExecutantului. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor artExecutant
17.3. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului scadent al platii prevazut la art. 16.1. 16.1.(3), acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Construction Contract
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract prin contract, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate la din valoarea contractuluilucrărilor sau serviciilor neexecutate, ori a lucrărilor sau serviciilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilorîntârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției garantiei de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.1.(2) acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 20.1. În cazul în care Executantul nu-și care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile asumate, în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate prevăzute la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) 20.2. Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile ExecutantuluiFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 20.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 19.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 20.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantXxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) 18.1. În cazul în care Executantul nu-și care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile asumate, în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate prevăzute la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) 18.2. Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile ExecutantuluiFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 17.2, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantXxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale aferente fiecărei etape în termenele stabilite în contract Executantul prin art. 4.2.1 și 4.2.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor neexecutate ori a lucrărilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 17.1. În cazul în care Executantul nu-și care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile asumate, în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate prevăzute la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) 17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile ExecutantuluiFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
(3) 17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.2 acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantXxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul prin art. 4.2.2. și 4.2.3 din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor de dezafectare neexecutate ori a lucrărilor de dezafectare executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. .Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
16.2. În cazul în care Executantul nu achită factura în termenul de 7 (3șapte) zile prevăzut la art. 15.1 din contract, acesta are obligaţia de a plăti Achizitorului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
16.3. Penalitățile calculate vor fi notificate de către Achizitor. Executantul are obligația de a achita penalitățile conform prevederilor art. 16.2 din prezentul contract, respectiv în termenul de 7 (șapte) zile de la primirea notificării. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități.
16.4. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 16.1. 15.1.(1) lit b, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 16.5. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) Achizitorul are obligația de a notifica Executantul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile calculate astfel notificate vor fi notificate Executantuluifacturate către Executant. Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalitățidata primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.2, acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant17.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) 17.1. În cazul în care Executantul nu-și care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligațiile asumate obligaţiile asumate, în termenele stabilite în contract Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate prevăzute la valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereart.
(2) 17.2. Penalitățile calculate vor fi notificate ExecutantuluiFurnizorului. Executantul Furnizorul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile ExecutantuluiFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
(3) 17.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 16.1. 16.2 acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) 17.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către ExecutantXxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract la art. 4.2., Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,30,5% pe zi de întârziere calculate la valoarea din prețul contractului, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate în termenele stabilite în contract prin contract, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalități, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate la din valoarea contractuluilucrărilor sau serviciilor neexecutate, ori a lucrărilor sau serviciilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilorîntârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției garantiei de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 17.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.1.(2) acesta are obligația de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant17.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul prin art. 4.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor de dezafectare neexecutate ori a lucrărilor de dezafectare executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. .Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 16.2. În cazul în care Achizitorul Executantul nu onorează facturile achită factura în termen termenul de 30 de 7 (șapte) zile de la expirarea perioadei prevăzute prevăzut la art. 16.1. 15.1 din contract, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului Achizitorului penalități în cuantum de 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant16.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate de către Achizitor. Achizitorul Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteiapenalitățile conform prevederilor art. 16.2 din prezentul contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul termenul stabilit prin art. 4.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor de dezafectare neexecutate ori a lucrărilor de dezafectare executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. .Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) 16.2. În cazul în care Achizitorul Executantul nu onorează facturile factura în termen termenul de 30 de 7 (șapte) zile de la expirarea perioadei prevăzute prevăzut la art. 16.1. 15.2 din contract, acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului Achizitorului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant16.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate de către Achizitor. Achizitorul Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteiapenalitățile conform prevederilor art. 16.2 din prezentul contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. (1) În cazul în care Executantul nu-și îndeplinește obligațiile asumate contractuale în termenele stabilite în contract Executantul termenul stabilit prin art. 4.2. din contract, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalitățipenalităţi, o sumă în cuantum de 0,30,1% pe zi de întârziere calculate calculată la valoarea contractuluilucrărilor neexecutate ori a lucrărilor executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificări sau formalități prealabile de punere în întârziere,pentru fiecare zi de întârziere întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere.
(2) Penalitățile calculate vor fi notificate Executantului. Executantul are obligația de a achita suma calculată drept penalități în termen de 5 (cinci) zile de la primirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. .Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, conform prevederilor art5
17.2. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
(3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 16.1. 16.3., acesta are obligația obligaţia de a plăti Executantului penalități în cuantum de 0,3%/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.