Procedura de evaluare. (1). Pentru analizarea aplicațiilor de înscriere la Concurs se va constitui o Comisie de analiză a dosarelor și selecție a candidaților (denumită în continuare „Juriul”), formată din 6 (șase) membri, dintre care 5 (cinci) membri cu drept de vot, respectiv:
(2). În vederea rezolvării eventualelor contestații, va fi nominalizată o Comisie de analiză și soluționare a contestațiilor formată din 4 (patru) persoane, dintre care 3 (trei) cu drept de vot, altele decât cele din Comisia de analiză a dosarelor și selecție a candidaților, respectiv:
(3). Aplicațiile de înscriere vor fi analizate în perioada 14-15 noiembrie 2024. În urma analizării aplicațiilor, vor fi selectate dosarele eligibile, iar candidații selectați vor fi contactați telefonic și pe cale electronică la adresa de e-mail menționată în dosarul de candidatură, pentru a fi informați cu privire la selectarea lor și pentru a confirma participarea la sesiunea de interviuri. Organizatorul își declină orice răspundere în situația în care candidații, din diverse motive, nu răspund la apelurile/mesajele reprezentanților Universității şi/sau ai S.N.G.N ROMGAZ S.A.
(4). Interviurile vor avea loc în perioada 18-19 noiembrie 2024 la sediul Universității Petrol – Gaze Ploiești, Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxx, xx. 00, sala EP3. Fiecare candidat va avea alocată o sesiune individuală de jurizare, iar detaliile privind participarea și intervalul orar stabilit pentru fiecare sesiune de interviu vor fi comunicate persoanelor selectate pe cale electronică la adresa de e-mail menționată în dosarul de candidatură. Programarea candidaților în vederea susținerii interviului se va realiza în ordine alfabetică.
(5). În cazuri obiective, temeinic justificate, în care studentul nu se poate prezenta la interviu la data stabilită (boală atestată medical, condiții meteo nefavorabile care fac imposibilă deplasarea la sediul Universității, urgențe personale sau medicale etc.), acesta poate formula o cerere adresată Organizatorului în termen de 24 de ore de la intervenția cazului de neprezentare. Organizatorul va analiza cererea însoțită de documente justificative și va putea stabili reprogramarea susținerii interviului, în regim remote/online, la o dată stabilită de către Organizator, dată care nu va modifica sub nicio formă calendarul concursului.
(6). Membrii Juriului vor evalua candidații din lista finală în cadrul probei de interviu.
(7). În evaluarea candidaților din lista finală, Xxxxxx va acorda un punctaj fiecărui candidat, având în ...
Procedura de evaluare. Dosarele sunt evaluate prin metoda individualǎ de cǎtre membrii comisiei de evaluare dupǎ care, rezultatele individuale sunt comasate çi este determinat punctajul mediu obținut per dosar. Dosarele incomplete sau expediate dupǎ termenul limitǎ nu sunt evaluate. Dupǎ evaluarea dosarelor, comisia de evaluare poate decide desfǎçurarea etapei de interviu cu ofertantul/ții pre- selectați la etapa anterioarǎ pentru a identifica cel mai potrivit ofertant pentru prestarea serviciului. La etapa de interviu, comisia de evaluare poate solicita negocierea ofertei de preț sau documente adiționale relevante, dacǎ considerǎ necesar. Dupǎ finalizarea etapele de selectare, toți ofertanții vor fi informați despre rezultatele apelului de achiziții. Excluderea ofertanților din procesul de achiziție:
Procedura de evaluare. Candidatii din cadrul Facultatii de Drept care opteaza pentru bursa prin programul “Examinator de Frauda Certificat (CFE)” vor fi contactati in vederea stabilirii detaliilor referitoare la modalitatea de acordare a burselor. Dosarele de candidatura vor fi analizate de reprezentantii Asociatiei pentru Prevenirea si Combaterea Fraudelor. In urma analizei dosarelor de candidatura, vor fi selectati 3 candidati care beneficieze de bursa privata. Contractul de bursa private se va semna de catre beneficiar in termen de 30 de zile de la data publicarii listelor cu rezultatele.
Procedura de evaluare. Dosarele sunt evaluate prin metoda individualǎ de cǎtre membrii comisiei de evaluare dupǎ care, rezultatele individuale sunt comasate çi este determinat punctajul mediu obținut per dosar. Dupǎ evaluarea dosarelor, comisia de evaluare poate decide desfǎçurarea etapei de interviu cu ofertantul/ții pre-selectați la etapa anterioarǎ pentru a identifica cel mai potrivit ofertant pentru prestarea serviciului. La etapa de interviu, comisia de evaluare poate negocia oferta çi/sau solicita documente adiționale relevante, dacǎ considerǎ necesar. Dupǎ finalizarea etapelor de selectare, toți ofertanții vor fi informați despre rezultatele achiziției. 1 Echipa de lucru nu poate fi schimbatǎ de cǎtre ofertant dupǎ etapa de depunere a dosarului çi/sau etapa de prezentare a rezultatelor procesului de achiziție. În caz contrar, Solidarity Fund PL în Moldova, îçi rezervǎ dreptul de a înceta orice relație de colaborare cu ofertantul, fǎrǎ careva obligații. Excluderea ofertanților din procesul de achiziție:
Procedura de evaluare. Înainte de deschiderea plicului/coletului care conţine plicul marcat ORIGINAL care cuprind documentațiile depuse de către solicitant, membrii Comisiei de evaluare și selecționare au obligația de a completa declarația prevăzută în Anexa nr. 5 la prezentul Ghid de finanţare nerambursabilă. Deschiderea plicului/coletului care conţine plicul și care cuprind documentațiile depuse de către solicitant, se face astfel: ⮚ se începe cu primul înregistrat şi se continuă apoi în ordinea cronologică a recepţiei solicitărilor de finanţare; ⮚ verificarea existenţei plicului marcat corespunzător. Verificarea documentaţiei:
a) Deschiderea plicului;
b) Anunţarea titlului proiectului şi a denumirii solicitantului de către preşedintele comisiei de evaluare şi selecţionare;
c) Verificarea existenței documentelor de calificare conform Cap.II, pct. 2.2. și completarea formularului prevăzut în Anexa 7;
d) Verificarea eligibilității solicitanților, proiectelor și a cheltuielilor conform Cap.II pct. 2.1., pct. 2.3 și pct. 2.4;
e) Evaluarea proiectelor conform criteriilor de evaluare, prevăzute în Anexa nr. 8. Fiecare membru al comisiei de evaluare şi selecţie va nota pe formularul tip al grilei de evaluare (Anexa nr. 8), atât punctele acordate la fiecare capitol al grilei, cât şi punctajul total. Fiecare membru al comisiei de evaluare şi selecţie va semna la finalul evaluării grila completată pentru fiecare proiect în parte. Punctajul final al unui proiect va fi calculat prin efectuarea mediei aritmetice a punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei de evaluare şi selecţionare şi va fi consemnat în procesul verbal al şedinţei de evaluare şi selecţionare. Proiectele vor fi selecționate în vederea finanţării, în ordinea descrescătoare a punctajelor, în limita fondurilor alocate pentru finanţarea nerambursabilă. Raportul de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă va fi înaintat spre avizare Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială, sport şi agrement a Consiliului Județean, anterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă; În situația avizării negative a Raportului de către comisia mai sus amintită, proiectele vor fi reevaluate de către o nouă Comisie numită prin Dispoziție a Președintelui Consiliului Județean.
Procedura de evaluare. 12.1. Evaluarea formalǎ a dosarului: Dosarele sunt evaluate în conformitate cu criteriile de evaluare formalǎ indicate în Formularul de evaluare, care poate fi accesat aici. În cazul în care una din cerințele specificate în criteriile de mai sus nu este îndeplinitǎ, dosarul nu va trece la etapa de evaluare de conținut, fiind exclus din procedura de achiziție.
12.2. Evaluarea de conținut: Dosarele sunt evaluate prin metoda individualǎ de cǎtre membrii comisiei de evaluare dupǎ care, rezultatele individuale sunt comasate çi este determinat punctajul mediu obținut per dosar. Evaluarea de conținut se face pe baza criteriilor de evaluare de conținut reflectate în Formularul de evaluare, care poate fi accesat aici. Dupǎ evaluarea dosarelor, comisia de evaluare poate decide negocierea ofertei de preț propusǎ, desfǎçurarea etapei de interviu cu ofertantul/ții pre-selectați la etapa anterioarǎ pentru a identifica cel mai potrivit ofertant pentru prestarea serviciului. La etapa de interviu, comisia de evaluare poate solicita documente adiționale relevante, dacǎ considerǎ necesar. Dupǎ finalizarea etapelor de selectare, toți ofertanții vor fi informați despre rezultatele apelului de achiziții.
Procedura de evaluare. 5.1. Aspecte generale privind procedura de evaluare
5.2. Evaluarea adecvarii colective a structurii de conducere
5.3. Evaluarea individuală a membrilor structurii de conducere
5.4. Monitorizarea și reevaluarea structurii de conducere
Procedura de evaluare. 5.1. Aspecte generale privind procedura de evaluare
a) informaţii concrete care relevă obligaţiile pe care membrii consiliului le au în cadrul societatiii şi cu privire la cerinţele de adecvare prevăzute de legislaţia specifică, astfel încât adoptarea deciziilor să se facă în deplină cunoştinţă de cauză şi asumat;
b) lista candidaţilor recrutaţi sau selectaţi cu luarea în considerare a prevederilor legale. Societatea are proceduri de integrare şi formare a membrilor structurii de conducere, separat pentru consiliu şi pentru conducerea executivă , atât în mod individual, cât şi în mod colectiv, în scopul obţinerii, menţinerii şi aprofundării cunoştinţelor şi competenţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor membrilor structurii de conducere.
5.2. Evaluarea adecvarii colective a structurii de conducere
a) competențe pentru a lua decizii adecvate în concordanță cu planul de afaceri/modelul de afaceri, apetitul la risc, strategia și piețele în cadrul cărora activează societatea;
b) toate cunoștințele și competențele necesare pentru desfășurarea activității societatii, incluzând un număr suficient de membri cu cunoştinţe în fiecare domeniu, pentru a fundamenta opiniile în procesul decizional. Membrii consiliului dispun în mod colectiv de capacitatea de a monitoriza și de a valida sau contesta, după caz, deciziile conducerii executive. Componenţa structurii de conducere trebuie să reflecte cunoştinţele, competenţele şi experienţa necesare îndeplinirii responsabilităţilor, incluzând înțelegerea adecvată a domeniilor de interes pentru răspunderea colectivă și viziunea de ansamblu asupra societatii în vederea administrării și supravegherii eficiente a activității acesteia, următoarele aspecte fiind luate în considerare:
a) domeniul de activitate, activitățile desfășurate, strategia de afaceri și principalele riscuri în legătura cu acestea;
b) analiză financiară, cerințe de adecvare a capitalului și raportări specifice activității societatii;
c) sistemul de guvernanță incluzând competențele manageriale și funcțiile cheie referitoare la managementul riscului, conformitate si audit intern;
d) securitatea datelor și a sistemelor informatice;
e) guvernanța grupului și managementul riscurilor aferente structurii grupului;
f) cadrul legal aplicabil entității reglementate. La evaluarea în mod colectiv a membrilor structurii de conducere, se ține seama de rezultatele evaluării individuale ale fiecărui membru și respectiv de adecvarea întregului colectiv. Punctele slabe ident...
Procedura de evaluare. Dosarele sunt evaluate prin metoda individualǎ de cǎtre membrii comisiei de evaluare dupǎ care, rezultatele individuale sunt comasate çi este determinat punctajul mediu obținut per dosar. • Dosarele incomplete sau expediate dupǎ termenul limitǎ nu sunt evaluate. • Dupǎ evaluarea dosarelor, comisia de evaluare poate decide desfǎçurarea etapei de interviu cu ofertantul/ții pre-selectați la etapa anterioarǎ pentru a identifica cel mai potrivit ofertant pentru prestarea serviciului. La etapa de interviu, comisia de evaluare poate solicita documente adiționale relevante, dacǎ considerǎ necesar.
Procedura de evaluare