Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații: a) Executantul nu constituie garanția de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contract. b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului. c) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de derulare a contractului. d) Executantul depășește oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 sau 4.4. al prezentului contract, cu mai mult de 10 zile consecutiv. e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.13 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
Appears in 2 contracts
Samples: Contract De Lucrări, Contract De Lucrări
Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:următoarele
a) Executantul Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu constituie garanția depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contractderulare a contractului.
b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului.
c) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta Executantul nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate constituie garanția de bună execuție în perioada de derulare a contractuluitermenul convenit prin prezentul contract.
d) Executantul depășește oricare din nu își indeplinește obligațiile contractuale în termenele prevăzute la art. 4.2 sau și 4.4. al prezentului contract, cu mai mult pe o perioada de 10 zile consecutiv.
e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.13 10.7 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:
a) Executantul Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu constituie garanția depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contractderulare a contractului.
b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului.
c) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta Executantul nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate constituie garanția de bună execuție în perioada de derulare a contractuluitermenul convenit prin prezentul contract.
d) Executantul depășește oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 4.2, 4.5, 4.6, 4.7, 4.8. sau 4.4. al 4.9 ale prezentului contract, cu mai mult de 10 zile consecutiv.
e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.13 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:următoarele
a) Executantul Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu constituie garanția depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contractderulare a contractului.
b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului.
c) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta Executantul nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate constituie garanția de bună execuție în perioada de derulare a contractuluitermenul convenit prin prezentul contract.
d) Executantul nu depășește oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 sau 4.44.3. al prezentului contract, cu mai mult de 10 zile consecutiv.
e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.13 10.7 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:
a) Executantul Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu constituie garanția depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contractderulare a contractului.
b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului.
c) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta Executantul nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate constituie garanția de bună execuție în perioada de derulare a contractuluitermenul convenit prin prezentul contract.
d) Executantul depășește oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 sau 4.4. 4.4 al prezentului contract, cu mai mult de 10 zile consecutiv.
e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.13 10.12 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
Rezilierea unilaterală. Achizitorul va putea rezilia unilateral contractul în oricare dintre următoarele situații:
a) Executantul Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta nu constituie garanția depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate în perioada de bună execuție în termenul convenit prin prezentul contractderulare a contractului.
b) Executantul a cesionat obligațiile asumate prin contract sau a subcontractat o parte din contract fără acceptul achizitorului.
c) Autorizațiile, licențele Executantului expiră iar acesta Executantul nu depune diligențele pentru reautorizare sau sunt anulate constituie garanția de bună execuție în perioada de derulare a contractuluitermenul convenit prin prezentul contract.
d) Executantul depășește nu își îndeplinește obligațiile contractuale în oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 sau 4.4. al prezentului contract, cu mai mult pe o perioadă de 10 zile consecutiv.
e) Executantul nu respectă obligațiile de bună conduită prevazute la art. 10.13 10.8 din contract. În acest caz data la care rezilierea unilaterală produce efecte este data la care notificarea scrisă de reziliere a fost comunicată Executantului.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări