Secretul profesional Exemple de Clauze

Secretul profesional. 27.1. Orice membru al Consiliului de Supraveghere, al Directoratului, angajaţii Băncii şi orice persoană care sub o formă sau alta participă la conducerea, administrarea, auditarea, controlul ori activitatea Băncii au obligaţia să păstreze secretul profesional. Informaţii de natura secretului profesional pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, numai în situaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Folosirea în interes propriu a informaţiilor şi datelor obţinute ca urmare a activităţii desfăşurate în Bancă se sancţionează în conformitate cu prevederile legale şi cu cele ale contractelor dintre Bancă şi persoanele în cauză.
Secretul profesional. ⮚ Secretul profesional este obligatoriu. ⮚ Secretul profesional există şi faţă de aparţinători, colegi sau alte persoane din sistemul sanitar, neinteresate în tratament, chiar şi după terminarea tratamentului şi decesul pacientului. ⮚ Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce asistentul medical generalist sau cu diverse specializări și moaşa, în calitatea lor de profesionist, au aflat direct sau indirect în legătură cu viaţa intimă a pacientului, a familiei, a aparţinătorilor, precum şi problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei. ⮚ Asistentul medical generalist sau cu diverse specializări și moaşa răspund disciplinar pentru destăinuirea secretului profesional, excepţie făcând situaţia în care pacientul şi-a dat consimţământul expres pentru divulgarea acestor informaţii, în tot sau în parte. ⮚ Interesul general al societăţii (prevenirea şi combaterea epidemiilor, a bolilor venerice, a bolilor cu extindere în masă şi altele asemenea prevăzute de lege) primează faţă de interesul personal al pacientului. ⮚ În comunicările ştiinţifice, cazurile vor fi astfel prezentate încât identitatea pacientului să nu poată fi recunoscută. ⮚ Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate de către asistentul medical generalist, moaşa şi asistentul medical numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres. ⮚ Persoanele cu tulburări psihice beneficiază de asistenţă medicală şi de îngrijiri de sănătate de aceeaşi calitate cu cele aplicate altor categorii de bolnavi şi adaptate cerinţelor lor de sănătate. ⮚ Orice persoană cu tulburări psihice trebuie apărată de daunele pe care ar putea să i le producă administrarea nejustificată a unui medicament, tehnică sau manevră de îngrijire şi tratament, de maltratările din partea altor pacienţi sau persoane ori de alte acte de natură să antreneze o suferinţă fizică sau psihică. ⮚ Pacientul cu tulburări psihice trebuie să fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere. În cazul în care pacientul cu tulburări psihice nu îşi poate exprima liber voinţa, consimţământul în scris trebuie luat de la reprezentantul legal al acestuia. Nu este necesară obţinerea consimţământului atunci când este necesară intervenţia de urgenţă. Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală, după caz, asumându-şi în scris răspunderea p...
Secretul profesional. Art. 82. Obiectul secretului profesional îl constituie tot ceea ce asistentul medical a aflat direct sau indirect în legătură cu viața intimă a pacientului, a familiei, a aparținătorilor, precum și problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanțe în legătură cu boala și alte diverse fapte.
Secretul profesional. Art. X.2.3.1. Esenţa sarcinii avocatului valorează secretele care îi sunt încredinţate în cauză clientului său şi comunicări confidenţiale care îi sunt făcute. Fără garanţia secretului profesional, clientul nu poate avea încredere în acesta. Secretul profesional este în consecinţă recunoscut ca un drept şi o sarcină esenţială şi fundamentală a avocatului. Obligaţia avocatului legată de secretul profesional serveşte la fel de bine intereselor administrării justiţiei, cât şi intereselor clientului. Ea trebuie în consecinţă să beneficieze de o protecţie specială a Statului.
Secretul profesional. Declaraţia de bănuială
Secretul profesional. Medicul va păstra secretul profesional şi va acţiona în acord cu dreptul legal al fiecărei persoane la respectul vieţii sale private din punctul de vedere al informaţiilor referitoare la sănătatea sa.
Secretul profesional. Prin semnarea Cererii de Finantare, Aplicantul declara ca:
Secretul profesional. Prin semnarea Formularului, Aplicantul declara ca:
Secretul profesional. Secretul profesional este obligatoriu. Secretul profesional există și față de aparținători, colegi sau alte persoane din sistemul sanitar care nu au o relație terapeutică directă cu pacientul, chiar și după terminarea tratamentului sau decesul pacientului.
Secretul profesional a) Secretul profesional este obligatoriu.