Transparență Exemple de Clauze

Transparență. Art. 26. Contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract. Art. 27. Următoarele elemente, așa cum rezultă acestea din contractul de finanțare și anexele acestuia, inclusiv, dacă este cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului sau anexelor sale, nu pot avea caracter confidențial, cu excepția primei categorii de la pct. a) pentru care se vor avea în vedere prevederile din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 65/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor): denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului și, dacă aceștia există, a partenerilor, data de începere și cea de finalizare ale proiectului, date de contact - minimum o adresă de e-mail și numărul de telefon - funcționale pentru echipa proiectului; locul de implementare a proiectului - localitate, județ, regiune și, dacă proiectul include activități care se adresează publicului, adresa exactă și datele de contact pentru spațiile dedicate acestor activități în cadrul proiectului; valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate, exprimată atât ca sumă concretă, cât și ca procent din totalul cheltuielilor proiectului, precum și valoarea plăților efectuate; dimensiunea și caracteristicile grupului-țintă și, după caz, beneficiarii finali ai proiectului; informații privind resursele umane din cadrul proiectului: nume, denumirea postului, timpul de lucru; rezultatele estimate și cele realizate ale proiectului, atât cele corespunzătoare obiectivelor, cât și cele corespunzătoare activităților, cu referire la indicatorii stabiliți; denumirea furnizorilor de produse, prestatorilor de servicii și executanților de lucrări contractați în cadrul proiectului, precum și obiectul contractului, valoarea acestuia și plățile efectuate; elemente de sustenabilitate a rezultatelor proiectului.
Transparență. Contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract.
Transparență. Art. 21. Contractul, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract. Art. 22. Următoarele elemente, așa cum rezultă din contract și din anexele acestuia, inclusiv, dacă este cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului sau anexelor sale, nu pot avea caracter confidențial, cu excepția categoriei de la pct. a) pentru care se vor avea în vedere prevederile din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 65/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor): denumirea operei de creație intelectuală, numele complet al autorului-cedent și, dacă aceștia există, a partenerilor, data de începere și cea de finalizare ale perioadei contractuale, date de contact - minimum o adresă de e-mail și un număr de telefon; locul de desfășurare a activităților aferente contractului - localitate, județ, regiune și, dacă include activități care se adresează publicului, adresa exactă și datele de contact pentru spațiile dedicate acestor activități; valoarea totală a remunerației acordate, exprimată ca sumă concretă; dimensiunea și caracteristicile publicului sau, după caz, a beneficiarilor indirecți ai propunerii; rezultatele estimate și cele realizate ale activității de creație, corespunzătoare planului de cercetare și creație din aplicația beneficiarului devenit autor-cedent.
Transparență. Transparența Ghidului Solicitantului și a eventualelor modificări ulterioare ale acestuia se asigură potrivit reglementărilor cu privire la transparența decizională în administrația publică. Pentru asigurarea principiului transparenței, toate informațiile necesare atingerii obiectivelor și țintelor propuse prin acest apel, sunt publicate și actualizate permanent pe site-ul MIPE, xxxxx://xxx.xxx.xx/xxxx. Beneficiarul finanțării este obligat să respecte prevederile cuprinse în Anexa 1 - Cererea de Finanțare, referitoare la asigurarea conformității cu politicile Uniunii Europene și naționale privind principiile orizontale (egalitatea de șanse, nediscriminarea, asigurarea accesibilității persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea durabilă, schimbări demografice), informarea și publicitatea cu respectarea prevederilor Contractului de finanțare. Beneficiarul finanțării se va asigura că toate demersurile întreprinse pentru implementarea proiectului vor fi realizate în mod deschis, transparent și nediscriminatoriu.
Transparență. Art. 17. Pentru transparență rezultatul procedurii de atribuire directă a contractului de achiziție, exceptat de prevederile art. 31 din Legea nr. 98/2016 respectiv la art. 47 din Legea nr. 99/2016 și efectuate de către Sectorul 6 al Municipiului București/unitatea subordonată care au calitatea de autoritate/entitate contractantă, conform art. 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările ulterioare, sau din Legea nr. 99/2016 cu modificările ulterioare, va fi publicat pe site-ul propriu și va fi însoțit de următoarele informații: - Denumirea unității subordonate câștigătoare; - Obiectul contractului: - Valoarea contractului atribuit; - Durata contractului.
Transparență. Art. 18. Contractul de finanțare, inclusiv acordul-cadru aferent și anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract. Art. 19. Următoarele elemente, așa cum rezultă acestea din contractul de finanțare și acordul-cadru aferent cu anexele acestuia, inclusiv, dacă este cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului, acordul-cadru aferent sau anexelor sale, nu pot avea caracter confidențial, cu excepția primei categorii de la pct. a) pentru care se vor avea în vedere prevederile din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 65/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor): denumirea și descrierea mobilității, numele beneficiarului și a organizației gazdă, data de începere și cea de finalizare ale mobilității; locul mobilității - localitatea, țara etc.; valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate, exprimată atât ca sumă concretă, cât și ca procent din totalul cheltuielilor mobilității, precum și valoarea plăților efectuate; rezultatele estimate și cele realizate ale mobilității, atât cele corespunzătoare obiectivelor, cât și cele corespunzătoare activităților, cu referire la indicatorii stabiliți; obiectul contractului, valoarea acestuia și plățile efectuate, etc.
Transparență. Art. 18. Contractul de finanțare, inclusiv acordul-cadru aferent și anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract. CHAPTER VIII: Transparency
Transparență. Art. 23. Contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin prezentul contract. Art. 24. Următoarele elemente, așa cum rezultă acestea din contractul de finanțare și anexele acestuia, inclusiv, dacă este cazul, din actele adiționale prin care se aduc modificări contractului sau anexelor sale, nu pot avea caracter confidențial, cu excepția primei categorii de la pct. a) pentru care se vor avea în vedere prevederile din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 65/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) : a) denumirea proiectului, denumirea completă a beneficiarului și, dacă aceștia există, a partenerilor, data de începere și cea de finalizare ale proiectului, date de contact - minimum o adresă de e-mail și numărul de telefon - funcționale pentru echipa proiectului; locul de implementare a proiectului - localitate, județ, regiune și, dacă proiectul include activități care se adresează publicului, adresa exactă și datele de contact pentru spațiile dedicate acestor activități în cadrul proiectului;
Transparență. Comitetul APE poate decide să se reunească în public. În conformitate cu articolul 73 alineatul (5) din acord, copreședinții pot invita, de comun acord, la reuniunile Comitetului APE, reprezentanți ai societății civile pentru a asista în calitate de observatori, precum și alte părți terțe, precum Uniunea Economică și Monetară Vest-Africană (WAEMU) și Comisia Comunității Economice a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO). Fiecare dintre părți poate decide cu privire la publicarea deciziilor și recomandărilor Comitetului APE în propriul jurnal oficial respectiv sau online. Toate documentele transmise de o parte trebuie să fie considerate confidențiale, cu excepția cazului în care partea respectivă decide altfel. Ordinile de zi provizorii ale reuniunilor sunt făcute publice înainte de reuniunea Comitetului. Procesele-verbale ale reuniunilor sunt făcute publice în urma aprobării acestora în conformitate cu articolul 8. Publicarea documentelor menționate la alineatele (3) - (5) se efectuează în conformitate cu normele aplicabile în materie de protecție a datelor ale fiecărei părți.
Transparență. Persoanele implicate în procesul de atribuire a contractelor de achiziție publică se vor asigura că: a) orice informație referitoare la procedura de atribuire a contractului va fi pusă la dispoziția tuturor celor interesați; b) documentația de atribuire este clară, completă și fără echivoc și finalizată înainte de transmiterea spre publicare a anunțului de participare; c) opinia publică este informată în mod regulat asupra contractelor de achiziție publică atribuite. d) orice decizie care poate afecta negativ drepturile sau interesele unei persoane, va fi explicită, clar motivată și va cuprinde baza legală care a determinat luarea deciziei respective.