DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. (1) Drepturile și obligațiile părților contractante decurg din legislația în vigoare, Carta Universitară, precum și din regulamentele universității.
(2) Studentul are dreptul:
a) să participe la formări și instruiri prevăzute în curriculum, la activități didactice suplimentare organizate la cerere, în conformitate cu prevederile Cartei Universitare și ale Senatului universității;
b) să participe la activitățile universitare artistice, științifice și sportive;
c) să utilizeze baza materială și logistică, având acces la toate serviciile legate de procesul de învățământ, de activitatea culturală, socială, de orientarea profesională și consilierea în carieră, în conformitate cu legislația în vigoare și regulamentele specifice;
d) să aleagă, conform planului de învățământ, disciplinele opționale sau, după caz, facultative, pe care are posibilitatea să le studieze;
e) să solicite întreruperea studiilor din motive medicale sau din alte cauze bine justificate;
f) să participe prin libera exprimare a opiniilor la evaluarea activității disciplinelor frecventate, respectând reglementările Senatului universității;
g) să își aleagă reprezentanții și să fie ales ca reprezentant al studenților în Senatul universitar și Consiliul facultății;
h) să fie recompensat prin diplome, burse, premii și alte forme de recompensare, în limita resurselor financiare alocate și în conformitate cu legislația și regulamentele proprii;
i) să fie înmatriculat în anul universitar, cu condiția semnării contractului de studii și a îndeplinirii obligațiilor stabilite de regulamentele interne în vigoare.
(2.1) Drepturile persoanelor fizice (persoanelor vizate) conform regulamentului (UE) 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora. Conform Regulamentul (UE) 679/2016 a Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016, beneficiaţi de dreptul de acces, de intervenţie asupra datelor şi de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, aveţi dreptul să vă opuneţi prelucrării datelor personale care vă privesc şi să solicitaţi ştergerea datelor, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege, când prelucrarea datelor de către Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti este obligatorie.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. În conformitate cu prevederile cadrului juridic local, aferent prestării serviciului de salubrizare, drepturile și obligațiile Părților, sunt precizate astfel:
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. (1) Drepturile și obligațiile părților contractante decurg din legislația în vigoare, Carta Universitară, precum și din regulamentele universității.
(2) Studentul are dreptul:
a) să participe la formarea și instruirea prevăzute în curriculum și la activități didactice suplimentare organizate la cerere, în conformitate cu prevederile Cartei Universitare și ale Senatului universității;
b) să utilizeze baza materială și logistică, având acces la toate serviciile legate de procesul de învățământ sau de activitatea culturală, socială, de orientare profesională și consiliere în carieră, în conformitate cu legislația în vigoare și regulamentele specifice;
c) să participe prin libera exprimare a opiniilor la evaluarea activității disciplinelor frecventate, respectând reglementările Senatului universității;
d) să fie înmatriculat în anul universitar, cu condiția semnării contractului de studii și a îndeplinirii obligațiilor stabilite de regulamentele interne în vigoare.
(2.1) Drepturile persoanelor fizice (persoanelor vizate) conform regulamentului (UE) 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. 4.1. Drepturile proprietarului :
a) să verifice dacă utilizarea bunului imobil – spațiu este făcută în conformitate cu prevederile contractului de dare în folosință gratuită;
b) să controleze modul de exercitare a dreptului de folosință gratuită, respectiv să urmărească modul în care titularul dreptului de folosință gratuită își îndeplinește obligațiile prevăzute în contract ;
c) să solicite încetarea dreptului de folosință gratuită înainte de data expirării duratei, în situația în care beneficiarul acestuia nu își respectă obligaţiile prevăzute în prezentul contract;
d) să solicite încetarea folosinței gratuite și restituirea bunului imobil – spațiu atunci când interesul public legitim o impune, cu o notificare prealabilă .
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. 10.1. Toţi deţinătorii de unităţi de fond au drepturi şi obligaţii egale.
10.2. Deţinătorii de unităţi de fond au următoarele drepturi:
a) de a fi informaţi cu privire la valoarea unităţii de fond deţinut în Fond;
b) de a răscumpăra o parte sau toate unităţile de la Fond deţinute, cu respectarea prevederilor prezentului prospect;
c) de a beneficia de valoarea unităţilor de fond certificată de depozitar, prin plata preţului de răscumpărare de către distribuitorul care a primit cererea de răscumpărare,
d) de a împuternici o persoană fizică sau juridică pentru a efectua în numele său operaţiuni cu unităţi de fond;
e) de a obţine, la cerere, confirmarea valorii soldului şi a extrasului de cont personal de la societatea de distribuţie sau de la sediul Societăţii de administrare unde a avut loc subscrierea unităţilor de fond;
f) de a obţine gratuit, la cerere prospectul şi ultimele raportări anuale şi semestriale, publicate în conformitate cu dispoziţiile legale. Societatea de administrare va publica în cotidianul “Bursa” un anunţ în care se va menţiona apariţia rapoartelor periodice, precum şi modalitatea prin care se pot obţine aceste rapoarte, în mod gratuit. Anunţurile de disponibilitate a rapoartelor periodice (semestriale şi anuale) vor fi publicate în termenele prevăzute de lege, şi anume 4 luni de la încheierea anului, pentru rapoartele anuale, şi 2 luni de la încheierea semestrului pentru rapoartele semestriale. Rapoartele semestriale şi anuale vor fi transmise la aceleaşi termene prevăzute de lege şi Autorităţii de Supraveghere Financiară în formatul şi la termenele prevăzute deîn Regulamentul ASF nr. 9/2014.
10.3. Deţinătorii de unităţi de fond au următoarele obligaţii:
a) să achite comisioanele de răscumparare;
b) să verifice corectitudinea înscrierii operaţiunilor de cumpărare/răscumpărare a unităţilor de fond;
c) să respecte condiţiile prevăzute în declaraţia de adeziune. Orice deţinător de unităţi de fond are obligaţia de a deţine în permanenţă cel puţin o unitate de fond. În cazul în care, ca urmare a unei cereri de răscumpărare, investitorul ar rămâne cu mai puţin de o unitate de fond, în mod obligatoriu, cu aceeaşi ocazie, va fi răscumpărată şi fracţiunea reziduală. În cazul deţinerii în comun a unei unităţi de fond, deţinătorii vor desemna un reprezentant care va exercita drepturile şi obligaţiile aferente unităţii de fond în raporturile cu Societatea de administrare a investiţiilor.
10.4. Societatea de administrare are următoarele obligaţii, ...
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. 4.1. Furnizorul are următoarele drepturi:
a) să factureze şi să încaseze contravaloarea gazelor naturale consumate de Consumator la prețurile şi condițiile stabilite în prezentul Contract;
b) să inițieze modificarea şi completarea prezentului Contract sau anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente/circumstanțe noi (sistarea furnizării gazelor naturale, modificarea graficului de livrări, condițiilor de plată etc.), inclusiv prin acte adiționale, atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi;
c) să aibă acces la echipamentul de măsurare, indiferent de locul amplasării lui;
d) să fie prezent la expertiza metrologică a echipamentului de măsurare;
e) să includă suma cauzată de erori de facturare în defavoarea sa, în plata pentru luna viitoare;
f) să efectueze recalcularea consumului de gaze naturale luând în considerare indicii corecți de facturare în lipsa echipamentului de măsurare sau în cazul erorii echipamentului de măsurare în legătură cu racordarea unor aparate de utilizare, fără acordul OST;
g) orice alte drepturi prevăzute de Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin hotărârea ANRE nr. 113/2019 (în continuare - Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale), sau de alte acte normative aplicabile.
4.2. Furnizorul are următoarele obligații:
a) să asigure furnizarea gazelor naturale în condițiile prezentului Contract;
b) să verifice şi să răspundă în termenele legale tuturor reclamațiilor şi sesizărilor scrise ale Consumatorului;
c) la emiterea facturii fiscale să precizeze Consumatorului informațiile obligatorii stabilite prin reglementările în vigoare;
d) să dispună OS, după înlăturarea motivelor care au dus la deconectarea/întreruperea furnizării gazelor naturale, reconectarea instalațiilor de gaze naturale ce aparțin Consumatorului;
e) să își asume responsabilitatea echilibrării pentru întregul volum de gaze naturale livrat.
f) să respecte legislația în vigoare şi reglementările ANRE privind furnizarea gazelor naturale.
4.3. Consumatorul are următoarele drepturi:
a) să recepționeze gaze naturale în conformitate cu prevederile contractului; gaze naturale în baza prezentului Contract și în conformitate cu reglementările ANRE;
b) să solicite Furnizorului modificarea/completarea Contractului încheiat cu acesta, atunci când apar elemente noi ori când consideră necesară detalierea sau comple...
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. (1) Centrul Diecezan Caritas Iași are următoarele obligaţii:
a) să coopereze în vederea acordării serviciilor de îngrijire la domiciliu beneficiarilor prin CID ROMAN, cu participarea de resurse umane (personal specializat) și resurse materiale;
b) să coopereze cu alte organizații guvernamentale și nonguvernamentale, specializate în domeniu;
c) să contribuie la activitățile de menținere și recuperare a autonomiei personale a beneficiarilor, prin furnizarea de servicii de îngrijire la domiciliu;
d) să contribuie la promovarea reciprocă a partenerilor din prezenta convenţie, prin mijloace specifice.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. 5.1 Beneficiarul sponsorizării are obligația să nu utilizeze Sponsorizarea în afara realizării activităților fără scop lucrativ desfășurate de către Beneficiarului sponsorizării în domeniul educației.
5.2 Beneficiarul are obligaţia să aducă la cunoştinţa publicului Sponsorizarea prin promovarea numelui, a mărcii şi/sau a imaginii Sponsorului prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie.
5.3 Îndeplinirea obligației prevăzute de articolul 3.2. presupune una sau mai multe dintre următoarele activități: punerea la dispoziția participanților și a invitaților prezenți la activitățile realizate de Beneficiarul sponsorizării a materialelor oferite de către Sponsor; includerea prezentării Sponsorului (furnizată de către Sponsor) în mapa oferită participanților și invitaților prezenți la activitățile realizate de Beneficiarul sponsorizării, dacă o astfel de mapă este realizată; expunerea de bannere sau roll-up-uri ale Sponsorului (furnizate de către Sponsor) în locaţiile în care se desfășoară activitățile realizate de Beneficiarul sponsorizării; promovarea Sponsorului prin încadrarea siglei acestuia pe materialele folosite de Beneficiarul sponsorizării pentru promovarea activităților realizate de Beneficiarul sponsorizării (afișe, pliante, badge-uri, roll-up-uri); menționarea Sponsorului în comunicatele de presă legate de activitățile desfășurate de Beneficiarul sponsorizării;
5.4 Beneficiarul sponsorizării recunoaşte şi este de acord că Sponsorul rămâne proprietarul exclusiv al numelor, siglelor, conceptelor, fotografiilor, creaţiilor artistice, machetelor, ideilor, mesajelor, materialelor intermediare etc. tuturor materialelor create de către Sponsor în legătură cu produsele şi serviciile Sponsorului.
5.5 Beneficiarul sponsorizării este obligat să aducă la cunoștința publicului Sponsorizarea într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea, numele şi/sau imaginea Sponsorului, bunele moravuri sau ordinea şi liniştea publică.
5.6 Sponsorul se obligă să pună la dispoziţia Beneficiarului materialele necesare aducerii la îndeplinire a obligaţiilor asumate de către Beneficiar, în termen rezonabil anterior datei activităților sponsorizate.
5.7 Sponsorul se obligă ca prin Sponsorizare să nu urmărească, direct sau indirect, direcţionarea activităţii Beneficiarului.
5.8 Sponsorul are dreptul de a solicita informaţii Beneficiarului cu privire la activitățile realizate şi de a-i cere informații cu privire la modul de utilizare a Sponsorizării în scopul re...
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. 7.1 Obligaţiile Prestatorului:
a) să-şi desfăşoare activitatea respectînd atribuţiile funcţiei şi condiţiile prezentului Contract;
b) să recepţioneze calitativ volumele de lucrări în termenii stabiliţi de graficul de execuţie.
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR. A. Beneficiarii serviciilor psihologice au următoarele drepturi şi obligaţii:
a) să fie informați cu privire la condiţiile prestării serviciilor psihologice ce formează obiectul prezentului contract;
b) să achite integral preţul serviciilor psihologice ce formează obiectul prezentului contract, indiferent de rezultatul acestora, prin orice modalitate de plată acceptată de către furnizorul serviciului psihologic, la termenul precizat de către acesta prin prezentul contract;
c) să respecte indicaţiile furnizorului serviciului psihologic şi să aibă un comportament civilizat pe toată perioada prestării serviciilor psihologice;
d) să-şi asume în totalitate declaraţia privind consimţământul informat, potrivit art. 8 din prezentul contract.
B. Furnizorul serviciilor psihologice are următoarele drepturi şi obligaţii:
a) să i se achite integral preţul serviciilor psihologice, specificat în prezentul contract, prin modalitatea de plată precizată;
b) să întreprindă toate acţiunile pe care le consideră necesare în realizarea scopului prevăzut în obiectul contractului;
c) să nu fie constrâns în nici un fel, cu privire la modalitatea exercitării profesiei;
d) să respecte confidenţialitatea prezentului contract, precum şi secretul profesional, potrivit dispoziţiilor art. 46-48 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, aprobate prin H.G nr. 788/2005;
e) să elibereze beneficiarului, în cel mai scurt timp posibil, rezultatul serviciilor psihologice, fără a afecta calitatea acestora.