Notificări Exemple de Clauze

Notificări. 1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzută/prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
Notificări. 7.1. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract.
Notificări. 9.1. În accepţiunea Părţilor, orice notificare în scris adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa prevăzută de prezentul articol.
Notificări. Orice comunicare între membrii Parteneriatului în legătură cu prezentul acord se va face în scris, prin (e.g. scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax etc.).
Notificări. (1) Orice comunicare între Parteneri în legătură cu prezentul Acord se va face în scris.
Notificări. Art. 21. - (1) Părţile sunt obligate ca pe parcursul derulării prezentului contract să îşi notifice reciproc orice modificare a circumstanţelor avute în vedere la data semnării acestuia, în termen de 5 zile de la data producerii acestora.
Notificări. În accepțiunea Părților contractante, orice notificare adresată de către una din Părți celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la sediul prevăzut în prezentul Contract, prin fax, poștă sau prin poșta electronică (în aceste cazuri mesajele electronice vor fi adresate persoanelor responsabile ale Părților). Notificarea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată.
Notificări. Art. 7.1 Orice notificare adresată de către una din Părți celeilalte va trebui să fie realizată prin fax confirmat, prin scrisoare recomandată (prin posta sau curier) cu confirmare de primire sau prin email cu confirmare de primire.
Notificări. În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la adresa/sediul prevăzut în partea introductivă a prezentului contract. În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, ea va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare. Dacă confirmarea se trimite prin telex sau telefax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată. Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părţi, dacă nu sunt confirmate, prin intermediul uneia dintre modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
Notificări. 8.1. În situația în care 5.5. nu este aplicabil, atunci toate comunicările vor fi transmise la adresele Părților prevăzute la art. 1.1., pentru Furnizor, respectiv art. 1.2. sau art. 8.2., după caz, pentru Client.