Obligaţiile asiguratului Exemple de Clauze

Obligaţiile asiguratului. 5.1. achitarea contribuţiei de asigurări sociale în cuantumul şi la termenul stabilit la pct. 3.6 din prezentul contract; 5.2. achitarea de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata contribuţiei de asigurări sociale la termenul prevăzut în contract; 5.3. înştiinţarea Casei asupra modificărilor survenite în termenii prezentului contract; 5.4. să se prezinte la sediul Casei atunci când este solicitat, respectând termenul stabilit de aceasta.
Obligaţiile asiguratului. 8.1. În cazul în care Asiguratul îşi anuleaza călătoria ca urmare a survenirii, în perioada de valabilitate a asigurării, a oricărui eveniment prevăzut la art 3, iar conform condiţiilor de renunţare (storno) prevăzute în contractul de comercializare a pachetelor de servicii turistice i se aplică penalizări, Asiguratul are următoarele obligaţii: - să înştiinţeze în scris Asigurătorul, în maximum 48 de ore de la producerea oricărui eveniment prevăzut la art.3, furnizând informaţiile referitoare la evenimentul survenit; - să depună la Asigurător, în termen de maximum 5 zile calendaristice de la producerea oricărui eveniment prevăzut la art. 3, următoarele documente: - cererea de despăgubire; - o copie a cererii de renunţare la pachetul de servicii turistice depusă la Agenţia de turism la care a achitat integral sau parţial preţul contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice, cu numărul de înregistrare dat de aceasta; - o copie a contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice încheiat cu Agenţia de turism; - dovada achitării, integrale sau parţiale, a preţului contractului de comercializare a pachetelor de servicii turistice; - documentele doveditoare ale producerii evenimentului asigurat: - copie a certificatului de deces şi a certificatului medical constatator al decesului; - raport medical detaliat, dovada spitalizării (dacă a fost
Obligaţiile asiguratului. 8.1. Înaintea intrării în vigoare a asigurării şi în timpul derulării acesteia 8.1.1. Asiguratul trebuie să informeze corect şi complet OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP asupra stării sănătăţii sale şi a riscurilor la care se expune în timpul şederii în România, prin completarea corespunzătoare a documentului “Solicitare pentru încheierea unei asigurări de asistenţă medicală pentru cetăţenii străini, valabilă pe teritoriul României“, care face parte integrantă din contractul de asigurare. În intervalul de timp de la emiterea Poliţei şi până la intrarea în valabilitate a asigurării, precum şi în timpul derulării contractului de asigurare, Asiguratul este obligat să informeze OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP referitor la orice modificare survenită în starea sa de sănătate, ulterior încheierii Poliţei. 8.1.2. Asiguratul trebuie să declare dacă a încheiat alte contracte de asigurare pentru aceleaşi riscuri acoperite de prezenta Poliţă la emiterea Poliţei de asigurare, în formularul de “Solicitare” sau ulterior încheierii Poliţei. 8.2. În cazul producerii sau apariţiei oricărui eveniment asigurat 8.2.1. În cazul producerii unui eveniment asigurat, Asiguratul este obligat să avizeze survenirea evenimentului asigurat în interval de maxim 10 zile de la producerea acestuia la Centrala societăţii OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP din Bucureşti sau la unul din sediile sucursalelor OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP. 8.2.2. Asiguratul trebuie să comunice OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP toate informaţiile pe care le cunoaşte privind producerea evenimentului asigurat, şi să pună la dispoziţia OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP toate actele încheiate de organele abilitate, precum şi orice alte probe de care dispune referitoare la cauza şi cuantumul daunelor suferite care au relevanţă pentru stabilirea dreptului la indemnizare şi a indemnizaţiei cuvenite, sau care sunt solicitate de OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP. 8.2.3. Asiguratul trebuie să declare dacă a încheiat alte contracte de asigurare pentru aceleaşi riscuri acoperite de prezenta Poliţă în momentul avizării daunei. 8.2.4. Dacă repatrierea Asiguratului este efectuată de OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP şi Asiguratul deţine un bilet de întoarcere în ţara a cărei cetăţenie o posedă, acesta are obligaţia de a înmâna la OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP biletul de întoarcere în ţară pe care l-a deţinut iniţial, dar nu mai târziu de: (i) efectuarea repatrierii, în cazul în care aceasta se efectuează înainte de data prevăzută în bil...
Obligaţiile asiguratului. 8.1. Înaintea încheierii poliței de asigurare şi în timpul derulării acesteia, Asiguratul are următoarele obligaţii (i) să furnizeze OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP informaţii complete şi detaliate cu privire la împrejurările esenţiale privind riscul, prin completarea Cererii – Chestionar precum şi să declare, la data încheierii Poliţei, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi care, de asemenea, sunt esenţiale pentru evaluarea riscului. Sunt considerate împrejurări esenţiale privind riscul acelea care ar putea să influenţeze OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP în decizia sa de a accepta sau de a respinge riscul, ori de a-l accepta pe baza unor înţelegeri sau recomandări speciale; (ii) să comunice în scris către OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP orice modificari apărute față de situația existentă și de cele declarate în vederea încheierii asigurării, de îndată ce a luat cunoştinţă de acestea, referitoare la, - împrejurările esenţiale privind riscul (exemple: deteriorarea solvabilitatii / situatiilor financiare, iminența producerii unui eveniment care poate afecta răspunderea OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A.; - denumire, formă juridică, sediu, telefon, structura acţionariatului, licenţa de turism, brevete de turism. (iii) să achite obligaţiile de plată a primei de asigurare în cuantumul şi la datele scadente stabilite în Poliţă; (iv) să emita / incheie contractele privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate în conformitate cu prevederile legale în vigoare; (v) să ţină evidenţa contractelor privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de calatorie asociate, în conformitate cu dispoziţiile legale (numar, pretul aferent, plati efectuate de clienti – avansuri, plati finale, datele inceperii executarii pachetelor / serviciilor de calatorie asociate, serviciile de calatorie incluse in pachet sau serviciul asociat etc.) (vi) să comunice călătorilor condiţiile de asigurare privind protectia in caz de insolvența a agenţiei de turism organizatoare, datele de identificare/contact ale OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A., în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (vii) să nu înstrăineze bunurile ce fac obiectul garanţiilor reale la Poliţă, fară acordul scris al OMNIASIG VIENNA INSURANCE GROUP S.A.; (viii) să depună toate eforturile pentru îndeplinirea strictă la termenele şi în condiţiile stabilite, a obligaţiilor asumate prin Contractele privind pachetele de servicii de călătorie sau serviciile de c...
Obligaţiile asiguratului. Asiguratul are următoarele obligaţii: 5.1. să prezinte în termenul prevăzut de lege declaraţia de venituri pe propria răspundere; 5.2. să notifice asigurătorului orice modificare privind datele din declaraţia de venituri pe propria răspundere;
Obligaţiile asiguratului. 5.1. Asiguratul are următoarele obligaţii: - să informeze Asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat, în termen de cel mult 48 de ore de la producerea acestuia la numărul de contact prevăzut pe Polița de asigurare; - să informeze Asigurătorul cu privire la circumstanţele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat şi urmările acestuia; - să informeze Asigurătorul cu privire la orice act de care are cunoștinţă, efectuat de organele de urmărire penală sau de judecată, cu privire la evenimentul rutier în care Asiguratul a fost implicat; - să respecte termenii şi condiţiile prezentului Contract de asigurare; - să transmită Asigurătorului documentaţia şi informaţiile solicitate de către acesta cu privire la producerea evenimentului asigurat și dovedirea cheltuielilor efectuate cu asistența juridică; - să informeze Asigurătorul cu privire la orice eventuală înţelegere privind urmările evenimentului rutier în care a fost implicat şi să nu accepte/iniţieze nicio înţelegere fără acordul scris al Asigurătorului. 5.2. În cazul nerespectării obligaţiilor de mai sus, Asigurătorul poate refuza plata despăgubirii (indemnizaţiei de asigurare).
Obligaţiile asiguratului. 5.1 Achitarea contribuţiei de asigurări sociale în cuantumul şi la termenul stabilit la pct. 3 din prezentul contract. 5.2 Înştiinţarea Casei asupra modificărilor survenite în termenii prezentului contract. 5.3 Să prezinte Casei documentele necesare pentru stabilirea şi plata prestaţiilor de asigurări sociale (ex. certificat medical, certificat naştere copil, etc) 5.4 Să se prezinte la sediul Casei atunci când este solicitat, respectând termenul prevăzut în invitaţie.
Obligaţiile asiguratului. 9.1 Să completeze toate datele din cererea-chestionar în vederea evaluării corecte a riscului. 9.2 Să declare existenţa altor asigurări acoperind aceeaşi răspundere la asigurători diferiţi, atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul valabilităţii acestuia. 9.3 Să respecte jurământul depus, legile şi regulamentele specifice privind exercitarea profesiunii de medic, precum şi Codul de deontologie medicală. 9.4 Să ia toate măsurile necesare pentru a preveni producerea evenimentelor asigurate, precum şi pentru limitarea pagubelor şi cheltuielilor, în cazul producerii acestora. 9.5 Să comunice EUROINS, în scris, în termen de 24 de ore de la luarea la cunoştinţă, despre orice modificare intervenită în cursul perioadei de valabilitate a contractului de asigurare, faţă de datele luate în considerare la încheierea asigurării. 9.6 Să anunţe EUROINS, în scris, în termen de maximum 2 zile calendaristice după ce a luat cunoştinţă, despre orice eveniment ce ar intra sub incidenţa acoperirii acordate prin prezentul contract de asigurare sau orice reclamaţie în legătură cu evenimentul asigurat, furnizând toate informaţiile, datele, istoricul, actele şi documentele pe care le posedă. 9.7 Să nu îşi asume nici o răspundere şi să nu facă nici o ofertă, promisiune sau plată, fără acordul scris al EUROINS, care va fi îndreptăţit să folosească calea intervenţiei în interesul Asiguratului răspunzător de producerea prejudiciului, ori de câte ori în acest fel se asigură o mai bună apărare a intereselor EUROINS. 9.8 Să se apere în procesul civil ţinând seama şi de eventualele recomandări ale EUROINS. 9.9 Asiguratul este obligat în mod permanent: a. să păstreze evidenţe corecte ale serviciilor medicale acordate pacienţilor săi prin înregistrări care trebuie să fie accesibile reprezentanţilor EUROINS, în scopul verificării sau utilizării acestora pe toată durata de lichidare a daunei, în măsura în care se referă la eventuale cereri de despăgubire; b. să ofere reprezentanţilor EUROINS acele informaţii, declaraţii scrise, precum şi alte documente pe care aceştia le pot solicita; c. să acorde sprijinul necesar EUROINS într-un litigiu sau proces având ca obiect un prejudiciu ce intră sub incidenţa prezentului contract de asigurare, fără a pretinde vreo plată în schimbul acestor activităţi. 9.10 În caz de neîndeplinire a obligaţiilor prevăzute la pct. 9.2 – 9.9, EUROINS are dreptul să refuze plata despăgubirii, în măsura în care din acest motiv nu a putut determina c...
Obligaţiile asiguratului. 1.Asiguratul este obligat să înştiinţeze pe Asigurător imediat ce a luat cunoştinţă de un eveniment care poate da naştere unei pretenţii de despăgubire.
Obligaţiile asiguratului. Asiguratul are următoarele obligaţii: să prezinte în termenul prevăzut de lege declaraţia de venituri pe propria răspundere; să notifice asigurătorului orice modificare privind datele din declaraţia de venituri pe propria răspundere; să prezinte copie de pe autorizaţia pentru desfăşurarea profesiei autorizate; să prezinte copia fişei de aptitudine pentru desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizat; sa plătească contribuţia de asigurare stabilită, în termenul prevăzut de prezentul contract. Neplata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale la termenul prevăzut în contract generează dobânzi pentru fiecare zi calendaristică, potrivit legii; să prezinte în termenele stabilite de lege toate documentele justificative; să urmeze şi să respecte programele individuale de recuperare stabilite de medicul asigurătorului sau, după caz, de medical curant.