Sistemul de gestionare a plângerilor Exemple de Clauze

Sistemul de gestionare a plângerilor. SVL prevede posibilitatea ca diferiții actori implicați să depună plângeri privind controalele și verificarea legalității și a trasabilității, precum și privind eliberarea licențelor FLEGT. Sistemul de gestionare a plângerilor din cadrul SVL este un mecanism de prevenire și soluționare prin dialog a conflictelor și a litigiilor legate de verificarea legalității lemnului. Astfel, acesta le permite părților interesate din cadrul SVL să își transmită structurilor competente plângerile, reclamațiile, nemulțumirile sau orice altă formă de revendicare a unui drept. Structurile de gestionare a plângerilor sunt serviciul responsabil cu legalitatea forestieră și trasabilitatea și CNGF. În ceea ce privește gestionarea plângerilor, mandatul serviciului responsabil cu legalitatea forestieră și trasabilitatea este următorul: primirea și înregistrarea plângerilor și a comunicărilor orale și în scris în registrul de plângeri al sistemului de gestionare a datelor; tratarea recursurilor grațioase în cazul în care plângerea se referă la una dintre deciziile sale; efectuarea oricărei cercetări, colectări de informații sau consultări necesare; formularea de recomandări către CNGF; elaborarea și transmiterea periodică către CNGF de rapoarte privind tratarea și gestionarea plângerilor; asigurarea implementării în termenele stabilite a soluțiilor găsite la plângeri. În ceea ce privește gestionarea plângerilor, mandatul CNGF este următorul: furnizarea orientărilor și a directivelor necesare pentru punerea în aplicare a sistemului de gestionare a plângerilor; asigurarea monitorizării și a evaluării implementării sistemului de gestionare a plângerilor; soluționarea recursurilor împotriva deciziilor luate de serviciul responsabil cu legalitatea forestieră și trasabilitatea în urma unui recurs grațios care nu a dat rezultate; elaborarea și transmiterea periodică către Comitetul mixt de punere în aplicare de rapoarte privind tratarea și gestionarea plângerilor. Pentru a asigura un acces larg la sistemul de gestionare a plângerilor, pot fi depuse plângeri anonime. De asemenea, organizațiile societății civile, liderii tradiționali și autoritățile tradiționale, precum și sindicatele lucrătorilor pot depune o plângere în numele comunităților locale sau al lucrătorilor. Procedura de gestionare a plângerilor, inclusiv termenele pentru contestații, este specificată în manualul de verificare.