Obiectiv. Obiectivul Politicii de securitate a prelucrării datelor cu caracter personal este acela de a identifica atât categoriile de date cu caracter personal pe care le prelucrează Societatea, cât și mijloacele de prelucrare a acestora, precum și scopurile în care aceasta le prelucrează.
Obiectiv. Obiectivul SELEC în cadrul cooperării între autorităţile competente este de a oferi sprijin statelor membre şi de a îmbunătăţi coordonarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii, inclusiv a criminalităţii grave şi a criminalităţii organizate, când astfel de infracţiuni implică sau par să implice un element de activitate transfrontalieră.
Obiectiv. O.S.6.3. - Reducerea părăsirii timpurii a școlii prin măsuri integrate de prevenire și de asigurare a oportunităților egale pentru elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cu accent pe elevii aparținând minorității rrome și elevii din mediul rural/ comunitățile dezavantajate socio- economic.
Obiectiv. Obiectivul acestor servicii de consultanță este îmbunătățirea participării studentilor din anul intai la învățământul de calitate în cadrul Facultatii de Ingineria Sistemelor Biotehnice.
Obiectiv. Obiectivul prezentului standard constă în stabilirea modului de determinare, recunoaştere şi contabilizare a veniturilor, costurilor şi cheltuielilor aferente contractelor de construcţie şi de prezentare a informaţiilor aferente în situaţiile financiare ale antreprenorilor.
Obiectiv. Pentru a contribui la realizarea scopului și acțiunilor menționate mai sus, Asociația Obștească Pro Cooperare Regională va angaja experți și/sau companii în prestarea serviciilor de training și coaching care să instruiască și ghideze IMMurile identificate în vederea dezvoltării cu succes a afacerilor. În cadrul acestui Obiectiv, trainingul-urile vor avea ca scop dezvoltarea de noi abilități și deprinderea de cunoștințe într-un mod cât mai eficient și in cel mai scurt timp cu putință, cu scopul de a-i ajuta pe antreprenori să își dezvolte afacerile cu succes. Coachingul va presupune asistența în elaborarea planurilor de afaceri, furnizarea de sfaturi, recomandări si ghidare în procesul de deprindere a abilităților obținute în rezultatul training-urilor, inclusiv efectuarea primilor pași în vederea accesării de către beneficiari a finanțărilor. Asociația Obștească Pro Cooperare Regională va contracta servicii de training și coaching pe următoarele subiecte: Administrarea afacerii, inclusiv asigurarea durabilității afacerii; Managementul Resurselor Umane; Promovare și Marketing (testarea pieței locale de dezvoltare a inițiativei antreprenoriale; dezvoltarea și testarea serviciului sau a produsului, relații cu clienții etc.); Plasarea produselor sau serviciilor pe piață Dezvoltarea inițiativei de afaceri și elaborarea business planului (gândire și soluții antreprenoriale); Consiliere juridică și legislație: regulile de acces pe piața internă și externă, procedurile vamale și normele legate de certificare pentru exportul pe piața UE, strategii de vânzări, marketingul produselor locale și celor pentru export, orice alte subiecte cu caracter juridic; Inovație în afaceri, schimb de experiență în domeniu, de transfer de tehnologie și de participare la târguri, expoziții și vizite de studiu internaționale; Orientarea spre asigurarea interacțiunii, realizarea de parteneriate și soluționarea problemelor comune între structuri publice, private și IMM-urile din regiune. Activitățile de training și coaching vor include atât procesul de învățare, cât și conținutul setului de cunoștințe predate, care va fi elaborat și ajustat pe parcurs după caz conform necesităților beneficiarilor de către experți/companii. Coachingul va fi livrat în baza activităților „face to face” , dar inclusiv și în cadrul activităților în grup.
Obiectiv. Prezentul regulament stabilește normele aplicabile programului Uniunii Europene de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou (denumit în continuare „programul Energy Star”), astfel cum este definit în acord.”;
(1) Articolul 4 se modifică după cum urmează:
(a) alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
"1. Programul Energy Star contribuie la îndeplinirea obiectivelor în materie de eficiență energetică ale statelor membre și ale Uniunii astfel cum se menționează la articolele 1 și 3 din Directiva 2012/…/UE a Parlamentului European și a Consiliului din ... privind eficiența energetică*. Acesta se coordonează, dacă este cazul, cu alte norme și sisteme de etichetare sau de certificare a calității ale Uniunii ▌, precum și cu sisteme cum ar fi, în special, sistemul UE de atribuire a etichetei ecologice stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică**, indicarea prin etichetare și informații standard despre produs a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic, astfel cum se prevede în Directiva 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic***, și în măsurile de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic****. Această coordonare include schimbul de dovezi și, dacă este cazul, stabilirea unor niveluri comune de specificații și de cerințe pentru diferitele sisteme. * JO L … ** JO L 27, 30.01.10, p. 1. *** JO L 153, 18.6.2010, p. 1. **** JO L 285, 31.10.09, p. 10.”.
(b) alineatele (4) și (5) se înlocuiesc cu următorul text:
Obiectiv. Obiectivul serviciilor de consultanță este de a contribui la realizarea activitatilor, de a asigura îndeplinirea obiectivelor și a rezultatelor previzionate ale proiectului, de a monitoriza evoluția activităților, de a asigura expertiza necesară în proiect în domeniul de competență specific. În baza acestui obiectiv stabilit pentru serviciile de consultanță se va asigura atingerea în bune condiții a celor 3 obiective specifice proiectului, după cum urmează:
Obiectiv. Angajamentul nostru a fost de a realiza procedurile agreate cu privire la verificarea cheltuielilor efectuate in cadrul contractului de finanţare semnat între dumneavoastră şi UEFISCDI. Acest lucru a implicat realizarea anumitor proceduri specifice, ale căror rezultate vor folosi UEFISCDI pentru a putea formula concluzii proprii pe baza procedurilor executate de noi. Obiectivul acestui angajament este verificarea de către auditor a faptului că sumele (cheltuielile) solicitate de Beneficiar în Fisa de Evidenta a Cheltuielilor pentru acţiunea finanţată de contractul de finanţare au fost efectuate („realitatea desfăşurării”), sunt exacte („exactitate”) şi eligibile şi transmiterea către Beneficiar a Raportului cu privire la realizarea procedurilor agreate. Eligibilitate înseamnă că finanţarea nerambursabila furnizată a fost cheltuită în conformitate cu termenii şi condiţiile contractului de finanţare.
Obiectiv. Obiectivul prezentului acord este de a stabili termenele și condițiile privind participarea Egiptului la Parteneriatul în domeniul cercetării și inovării în zona mediteraneeană (PRIMA).