Obligațiile Locatarului a) să ocupe numai locul de parcare indicat în contract;
b) să îndeplineasca simultan, pe toată durata derulării contractului, toate criteriile de eligibilitate prevăzute de H.C.G.M.B. nr. 124/2008, modificată prin intermediul H.C.G.M.B. nr. 61/2009 și Legea nr. 448/2006;
c) să comunice Administrației Domeniului Public Sector 1 toate schimbările intervenite în situația personală sau locativă a titularului de contract sau a autovehiculului înregistrat, precum și documentele justificative referitoare la dreptul de utilizare a locului de parcare care au suferit modificări, în termen de 30 zile lucrătoare de la data producerii evenimentului ce a generat schimbarea, în scopul actualizării/modificării/încetării contractului de închiriere existent sau încheierii unui nou contract de închiriere;
d) să prezinte necondiționat documentele justificative referitoare la dreptul de folosire a locului de parcare (contractul de închiriere a locului de parcare) personalului împuternicit conform legii, în vederea controlului. În cazul in care în urma reclamațiilor sau a controlului de rutină, se constată faptul că locatarul nu mai indeplinește unul dintre criteriile de eligibilitate, locatorul îl va notifica în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării neconformității asupra situatiei si a aplicarii conditiilor de reziliere unilaterala a contractului de inchiriere;d) să respecte semnalizarea rutieră verticală și orizontală a parcării;
e) să mențină curățenia locului de parcare, să nu depoziteze produse, mărfuri sau materiale diverse pe terenul închiriat, să nu execute lucrari de reparații auto (excepție lucrarile urgente la propriul autoturism) sau lucrări de construcții pe acesta, în caz contrar urmând a răspunde contravențional, civil sau penal;
f) să nu transmită unei terțe persoane, sub orice formă, dreptul de utilizare al locului de parcare, în caz contrar contractul urmând a fi declarat reziliat de drept;
g) să asigure eliberarea necondiționată a locurilor de parcare, în cazul efectuării unor lucrări edilitare care impun ocuparea temporară a acestora;
h) să deszapezească locul de parcare pentru a fi vizbile marcajele;
i) să nu monteze pe carosabil, pe stâlpi, garduri, pomi, elemente de inscripționare suplimentara a locului de parcare inchiriat;
j) să nu abandoneze autoturismul pe locul de parcare închiriat;
k) în situația în care terenul care face obiectul contractului de închiriere devine proprietatea privată a unei persoane fizice/juridice sau este resti...
Obligațiile Locatarului a) să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a pajiștilor ce fac obiectul prezentului contract;
b) nu poate subînchiria bunurile care fac obiectul prezentului contract;
c) să plătească chiria la termenul stabilit;
d) să respecte cel puțin încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha în oricare din zile din perioada de pășunat;
e) să comunice în scris primăriei modificarea numărului de animale, în termen de 5 zile de la vânzarea animalelor sau a unora dintre acestea, în vederea verificării respectării încărcăturii minime de 0,3 UVM/ha în oricare din zile din perioada de pășunat;
f) să pășuneze animalele exclusiv pe terenul închiriat, fără a leza dreptul de proprietate sau de folosinţă al celorlalţi proprietari sau locatari de pajişti;
g) să practice un pășunat rațional pe grupe de animale și pe tarlale;
h) să introducă animalele la pășunat numai în perioada de pășunat stabilită;
i) să nu introducă animalele la pășunat în cazul excesului de umiditate a pajiștii;
j) să realizeze pe cheltuiala sa lucrări de curațare a vegetației invazive, de eliminare a buruienilor toxice și a excesului de apă, de fertilizare, anual;
k) să respecte toate condițiile privind protecția și conservarea pajiștilor, protecția mediului; în acest sens, va depune o dată cu semnarea prezentului contract și o declarație pe propria răspundere privind respectarea obligațiilor în domeniul protecției mediului, conform Anexei nr. 4 la prezentul contract;
l) să restituie locatorului, în deplină proprietate, bunurile de retur, în mod gratuit și libere de orice sarcini, la încetarea contractului de închiriere;
m) să realizeze lucrări de însămânțare sau supraînsămânțare a terenului închiriat pe cheltuiala proprie, cel puțin o dată la 3 ani;
n) să utilizeze fondurile obținute ca sprijin sau subvenție de la stat pentru terenul care face obiectul contractului de închiriere pentru lucrări de însămânțare sau întreținere a acestuia și să demonstreze la sfărșitul fiecărui an îndeplinirea acestei obligații în fața Consiliului Local Liebling;
o) să respecte dispozițiile legale în vigoare privind activitatea de pășunat, pe toată durata derulării contractului, fiind interzisă mișcarea și staționarea animalelor pe terenurile agricole cultivate, activități prin care se degradează și se distrug terenurile agricole și silvice, prin care se distrug și se degradează culturile agricole și de îmbunătățiri funciare; proprietarul (deținătorul) de animale este obligat să respecte condițiile optime de...
Obligațiile Locatarului. (1) Locatarul are următoarele obligații față de locatorul:
a) să folosească spațiul închiriat potrivit destinației sale;
b) să plătească chiria în cuantumul și la termenul stabilite ;
c) să folosească bunul cu prudență și diligență, menținându-l în condiții corespunzătoare de funcționare;
d) să restituie bunul la încetarea, din orice cauză, a contractului de închiriere, în starea în care a fost preluat, cu excepția uzurii normale;
e) să efectueze lucrări de întreținere curentă, a căror necesitate apare, în condițiile folosinței normale a bunului;
f) să asigure curățenia și igienizarea spațiului închiriat pe toată durata contractului de închiriere;
(2) În afară de obligațiile menționate la alin. (1), locatarul mai este obligat:
a) să nu modifice bunul, să nu îi schimbe destinația și să nu îl folosească în așa fel încât să îl prejudicieze pe locator, în caz contrar, acesta din urmă având dreptul la daune - interese;
b) să îi notifice de îndată locatorului, sub sancțiunea plății de daune-interese și a suportării oricăror alte cheltuieli, necesitatea efectuării reparațiilor care sunt în sarcina acestuia din urmă;
c) să suporte restrângerea necesară a locațiunii, dacă în timpul acesteia, bunul are nevoie de reparații care nu pot fi amânate până la sfârșitul locațiunii sau a căror amânare ar expune bunul pericolului de a fi distrus; dacă totuși reparațiile durează mai mult de 10 zile, prețul locațiunii va fi scăzut proporțional cu timpul și cu partea bunului de care locatarul a fost lipsit. Dacă reparațiile sunt de așa natură încât, în timpul executării lor, bunul devine impropriu pentru întrebuințarea convenită, locatarul poate rezilia contractul;
d) să permită examinarea bunului de către locator la intervale de timp rezonabile în raport cu natura și destinația bunului, fără însă ca prin aceasta să i se cauzeze o stânjenire nejustificată a folosinței bunului;
e) să răspundă pentru degradarea cauzată de angajații proprii, ca și de fapta altor persoane cărora le-a îngăduit în orice mod folosirea sau accesul la bun;
f) să nu aducă modificări spațiului închiriat fără acordul prealabil scris al locatorului;
g) să respecte regulile și normele generale de PSI;
h) să nu subînchirieze spațiul care face obiectul prezentului contract.
Obligațiile Locatarului a) să achite contravaloarea chiriei integral la termenele stabilite, conform prevederilor art.4;
b) să comunice locatorului orice fel de modificare intervenită în statutul său juridic sau în datele de identificare;
c) în cazul în care deținătorul locului de parcare îşi achiziționează un alt autovehicul sau schimbă numărul de înmatriculare al autovehiculului deținut, acesta este obligat să se prezinte la Primăria Municipiului Hunedoara, cu documentele autovehiculului achiziționat sau care fac dovada noului număr de înmatriculare;
d) să respecte marcajele şi semnalizările spațiului de parcare de reşedința închiriat;
e) să întrețină corespunzător spațiul de parcare de reşedință închiriat, să nu execute lucrări de reparații auto, să nu-l folosească pentru depozitare, să nu amplaseze pe acesta țarcuri, garaje sau alte asemenea, să mențină curățenia atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă;
f) să predea spațiul de parcare de reşedință la expirarea contractului (să elibereze amplasamentul);
g) să comunice în scris, anticipat, cu cel puțin 30 de zile înainte, intenția de a renunța la contractul de închiriere;
h) să suporte contravaloarea chiriei până la predarea efectivă a spațiului de parcare închiriat;
i) să prezinte, la reînnoirea contractului de închiriere loc parcare de reşedință pe domeniul public, certificatul de înmatriculare al autoturismului care face obiectul contractului şi BI/CI cu dovada domiciliului în zona arondată parcării;
j) să elibereze necondiționat locul de parcare în situația efectuării unor lucrări edilitare care necesită ocuparea temporară a spațiului de parcare sau dacă locului i s-a atribuit de către Consiliul Local o altă destinație publică, cu restituirea sumelor achitate anticipat pentru folosirea parcajului.
k) să respecte întocmai prevederile prezentului contract, precum şi prevederile Regulamentului de organizare şi funcționare a parcărilor publice de reşedință aflate pe raza Municipiului Hunedoara (aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Hunedoara nr.261/2013).
Obligațiile Locatarului. Să semneze Contractul de închiriere, în maxim 30 (treizeci) zile calendaristice de la data adjudecării licitației, sub sancțiunea pierderii garanției de participare.
Obligațiile Locatarului. 15.1. să obțină autorizația de pășunat conform Regulamentului de organizare a pășunatului pe raza administrativ-teritorială a comunei Bod, județul Brașov
15.2. să asigure exploatarea eficace în regim de continuitate și de permanență a pajiștii ce fac obiectul prezentului contract;
15.3. să nu subînchirieze bunul obiect al prezentului contract;
15.4. să plătească chiria la termenul stabilit;
15.5. să respecte încărcătura minimă de 0,5 UVM/ha, în toate zilele perioadei de pășunat; În situația în care locatarul nu asigură încărcătura minimă de 0,5 UVM/ha, suprafața închiriată se va diminua proporțional cu efectivul de animale deținut.
15.6. să comunice în scris primăriei, în termen de 5 zile de la vânzarea animalelor sau a unora dintre acestea, în vederea verificării respectării încărcăturii minime de 0,5 UVM/ha în toate zilele perioadei de pășunat;
15.7. să pășuneze animalele exclusiv pe terenul închiriat și numai cu animale înregistrate în RNE;
15.8. să practice un pășunat rațional pe grupe de animale și pe tarlale;
15.9. să introducă animalele la pășunat numai în perioada de pășunat stabilită;
15.10. să nu introducă animalele la pășunat în cazul excesului de umiditate a pajiștii;
15.11. să realizeze pe cheltuiala sa lucrări de eliminare a vegetației nefolositoare și a excesului de apă, de fertilizare, anual;
15.12. să respecte bunele condiții agricole și de mediu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
15.13. să restituie locatorului suprafața de pajiște ce face obiectul prezentului contract în condiții cel puțin egale cu cele de la momentul încheierii contractului;
15.14. să pășuneze animalele pe terenul închiriat fără a leza dreptul de proprietate sau de folosință a celorlalți proprietari sau locatari de terenuri;
15.15. să nu pășuneze pe timpul nopții;
15.16. să nu ardă vegetația pajiștilor;
15.17. să nu accepte animale străine, din afara localității sau altele decât cele stabilite în prezentul contract;
15.18. să respecte amplasamentul stabilit pentru pășunat prin prezentul contract, conform schiței grafice;
15.19. să dețină doar câini cu jujeu, vaccinați și care nu fac parte din rasele cu potențial agresiv ridicat sau a metișilor raselor de vânătoare;
15.20. să nu depoziteze gunoi menajer și/sau deșeuri agrozootehnice pe pajiște.
15.21. să respecte prevederile de organizare a pășunatului pe raza administrativ-teritorială a comunei Bod, județul Brașov, aprobat prin HCL nr....................
Obligațiile Locatarului. 5.1.1. Locatarul este obligat să folosească Locuința conform destinației stabilite în pct.1.2. a prezentului Contract.
5.1.2. Locatarul este obligat să achite chiria și serviciile comunale în termenele și condițiile stabilite în prezentul Contract.
5.1.3. Locatarul este obligat să asigure integritatea Locuinței închiriate.
5.1.4. Locatarul este obligat să asigure starea bună a bunurilor mobile aflate în Locuință în momentul transmiterii, indicate în Actul de predare – primire.
5.1.5. Locatarul este obligat să nu transmită Locuința în sublocaţiune.
5.1.6. Locatarul are dreptul să ceară reducerea chiriei în cazul în care condițiile de folosire a Locuinței sau starea acesteia s-au înrăutățit în virtutea unor circumstanțe independente de voința locatarului.
5.1.7. Locatarul este obligat să repare din cont propriu instalațiile deteriorate ca urmare a exploatării neadecvate a acestora.
5.1.8. Locatarul este obligat să asigure curățenia și igienizarea Locuinței pe toată perioada de valabilitate a contractului de locațiune.
5.1.9. Locatarul este obligat să nu replanifice spațiile și echipamentele închiriate fără acordul în scris al locatorului. În caz contrar, locatorul poate pretinde de la locatar, la eliberarea locuinței, să readucă spațiile în starea inițială sau poate să achite penalități pecuniare.
5.1.10. Locatarul este obligat să comunice autorității executive a administrației publice locale, în termen de 30 de zile, orice modificare a venitului lunar al familiei acestuia, sub sancțiunea rezoluțiunii contractului de locațiune.
Obligațiile Locatarului. 5.4.1. Să întrebuințeze, pe toată durata închirierii, spațiul ca un bun proprietar, cu bună- credință şi potrivit destinației care rezultă din contract, purtând răspunderea pentru toate pagubele produse din culpa sa.
5.4.2. Să execute la timp şi în bune condiții lucrările locative de întreținere curentă a căror necesitate rezultă din folosința obișnuită a bunului, în vederea menținerii spațiului închiriat în starea în care l-a primit în momentul încheierii contractului.
5.4.3. Să plătească chiria în cuantumul şi la termenul stabilit în contract. 5.4.4.Să achite cota de energie termică, electrică, apă și canalizare proporțional cu suprafața închiriată.
5.4.5. Să răspundă pentru distrugerea totală sau parțială a spațiului închiriat, care s-ar datora culpei sale.
5.4.6. Să permită locatorului să controleze modul în care este utilizat spațiul închiriat şi starea acestuia ori de câte ori acesta consideră necesar.
5.4.7. Să nu provoace stricăciuni spațiului închiriat sau spațiilor învecinate.
5.4.8. Să mențină destinația spațiului închiriat. 5.4.9.Să nu subînchirieze sau să cedeze spre folosință spațiul închiriat altei persoane decât cu acordul prealabil scris al locatorului.
Obligațiile Locatarului. Depozitul de Garanție
Obligațiile Locatarului. Prin prezentul contract, Locatarul se obligă: