Drepturile şi obligaţiile părţilor Exemple de Clauze

Drepturile şi obligaţiile părţilor. 5.1. Drepturile UNIVERSITĂŢII sunt: a) stabileşte condiţiile de înscriere, înmatriculare, şcolarizare, întrerupere, exmatriculare, reînscriere şi reînmatriculare la studii a studentului; b) supraveghează şi urmăreşte modul în care studentul îşi respectă obligaţiile contractuale asumate prin prezentul contract şi prin alte contracte încheiate cu universitatea; c) supraveghează şi urmăreşte modul în care studentul îşi respectă îndatoririle de student; d) stabileşte cuantumul taxei de şcolarizare, în funcţie de costurile specifice şcolarizării şi hotărârile Senatului; e) stabileşte modul de încasare şi termenele de achitare a taxelor de şcolarizare. 5.2. Obligaţiile UNIVERSITĂŢII sunt: a) organizează activităţi educaţionale, inclusiv cele de practică şi de verificare a cunoştinţelor, la nivel universitar, în conformitate cu prevederile legale şi cu normele interne adoptate în baza autonomiei universitare; b) pune la dispoziţia studentului materialele didactice şi resursele de învăţare specifice formei de organizare a studiilor, fără a percepe taxe suplimentare; c) încheie cu studentul, înainte de data începerii fiecărui an universitar, contractul de studii anual care cuprinde activităţile educaţionale pe care studentul se obligă să le parcurgă şi numărul de credite aferent fiecăreia dintre aceste activităţi; d) înscrie studentul în Registrul matricol unic al universităţilor din România; e) eliberează gratuit actele de studii şi cele care atestă statutul de student, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi hotărârile organismelor instituţionale de conducere; f) organizează şi permite înscrierea studentului la examenul de finalizare a studiilor; g) nu face distincţie între studenţii admişi pe locurile cu taxă şi cei admişi pe locurile bugetate, în ceea ce priveşte calitatea procesului educaţional, organizarea formaţiunilor de studiu, aplicarea criteriilor de acordare a burselor; h) aduce anual la cunoştinţa studenţilor, cu cel puţin 15 zile înaintea începerii anului universitar, cuantumul taxei pentru fiecare an de studiu, prin afişare la sediul facultăţii şi pe pagina proprie de internet; i) nu va modifica cuantumul taxelor în decursul unui an universitar; j) aprobă, prin conducerea facultăţilor, cererile de retragere în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la înregistrare; k) în termen de 10 zile de la emitere comunică decizia privind exmatricularea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire transmisă la ultimul domiciliu declarat al studentului...
Drepturile şi obligaţiile părţilor. 4.1. PROPRIETARUL are următoarele drepturi: a) să încaseze tariful datorat pentru exercitarea de către OPERATOR a dreptului de acces , sumă care include atât contravaloarea folosinței, cât și, în măsura în care se produc prejudicii prin efectuarea lucrărilor, despăgubirea aferentă ; b) să beneficieze de repunerea în starea inițială a imobilului afectat de realizarea lucrărilor de acces sau de compensarea cheltuielilor determinate de aducerea în starea inițială a respectivului imobil; c) să fie notificat prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra terenului sau, în lipsa acesteia, personal, cu cel puţin două zile lucrătoare în avans cu privire la accesul persoanelor împuternicite de OPERATOR pentru efectuarea lucrărilor prevăzute la art. 3.9. sau pentru desfăşurarea unor activităţi de studiu ori de proiectare în vederea efectuării acestor lucrări, cu excepţia cazului în care este necesară efectuarea unor lucrări de reparaţii cu caracter de urgenţă; d) să fie notificat, prin intermediul persoanei care exercită dreptul de folosinţă asupra terenului sau, în lipsa acesteia, personal, cu privire la accesul persoanelor împuternicite de OPERATOR pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere sau de reparaţii cu caracter de urgenţă pentru prevenirea sau înlăturarea consecinţelor generate de producerea unei calamităţi naturale ori a unui sinistru deosebit de grav sau a unor lucrări de întreţinere ori de reparaţii impuse de asigurarea continuităţii furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice; e) să îi fie afectat într-o măsură nesemnificativă dreptul de proprietate asupra imobilului care face obiectul dreptului de acces; f) să solicite mutarea în cadrul aceleiaşi proprietăţi a elementelor de reţea de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acesteia, în măsura în care aceasta este necesară pentru executarea unor lucrări sau edificarea unor construcţii; g) la încetarea prezentului contract să obţină dreptul de proprietate/folosinţă asupra eventualelor îmbunătăţiri aduse terenului de către OPERATOR în perioada de derulare a prezentului contract şi care conduc la creşterea calităţii agricole şi/sau la consolidarea terenului. h) poate solicita OPERATORULUI efectuarea de verificări cu privire la rețeaua amplasată și efectua inspecții în teren în vederea urmării respectării condițiilor de acordare a dreptului de acces.
Drepturile şi obligaţiile părţilor. Structura sportivă are următoarele drepturi şi obligaţii: a) să utilizeze suma prevăzută la art.2 exclusiv pentru finanţarea cheltuielilor aferente acţiunilor/activităţilor din cadrul proiectului şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) să realizeze acţiunile/activităţile corespunzătoare proiectului specificat la art.1, obiectivele și indicatorii prevăzuți în anexa nr.3 c) să promoveze denumirea instituţiei finanţatoare în cadrul acţiunilor/activităţilor finanţate prin modalităţile convenite între părţi; d) să permită persoanelor delegate de instituţia finanţatoare să efectueze controlul privind modul de utilizare a fondurilor prevăzute la art.2; e) să contribuie cu minimum 10%, (30% sportul de performanță) din valoarea totală de finanțare a programului. f) să întocmească şi să transmită instituţiei finanţatoare, în maxim 30 zile calendaristice de la data încheierii acţiunilor/activităţilor, următoarele documente: - raport privind realizarea obiectivului/obiectivelor, după caz, şi a indicatorilor prevăzuţi în contract (raport narativ); - raport financiar însoţit de documentele justificative de cheltuieli (inclusiv contribuţia proprie prevăzută în proiectul de finantare); - contribuția proprie se calculează, raportand-o la sumea totală a proiectului, același procentaj fiind obligatoriu și in decont( procentual). g) să restituie, în situaţia nerespectării dispoziţiilor legale şi a prevederilor prezentului contract, în termen de 15 zile de la data comunicării somaţiei de plată din partea organului de control sau a instituţiei finanţatoare, sumele primite, precum şi penalităţile aferente acestora, calculate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; h) să respecte prevederile actului constitutiv şi ale statutului propriu, precum şi statutul şi regulamentele federaţiei sportive naţionale la care este afiliată; i) să promoveze spiritul de fair-play, să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea şi combaterea violenţei şi dopajului în cadrul acţiunilor finanţate potrivit prezentului contract; j) să comunice în termen de 30 zile instituţiei finanţatoare, în scris, orice modificare cu privire la datele, informaţiile şi documentele care au stat la baza aprobării finanţării.` k) să nu comunice date, informații, înscrisuri false sau eronate. l) să nu utilizeze suma finanțată pentru acțiuni generatoare de profit. m) să nu ascundă finanțatorului, acte sau fapte care(dacă ar fi fost cunoscute) ar fi dus la neselectarea proiectului depus spre finanțare...
Drepturile şi obligaţiile părţilor. 4.1. Drepturile şi obligaţiile Universităţii şi ale Studentului sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare, de regulamentele interioare ale universităţii, publicate pe site-ul Universităţii, de deciziile Senatului şi ale Consiliilor facultăţilor, făcute publice prin afişare pe avizierele facultăţilor şi de contractul de studiu încheiat anual între Universitate, reprezentată de Decan ca împuternicit al Rectorului, şi Student şi de dispoziţiile prezentului contract. 4.2. Regulamentul de studiu al universităţii şi Procedura de evaluare a activităţii profesionale a studenţilor, anexă a Regulamentului este parte integrantă a contractului de care studentul ia cunoştinţă şi este de acord cu acesta în momentul semnării contractului de şcolarizare.
Drepturile şi obligaţiile părţilor. Structura sportivă are următoarele drepturi şi obligaţii:
Drepturile şi obligaţiile părţilor. (1) USV Iaşi, în calitate de IOSUD are următoarele drepturi: a) de a conduce, organiza, planifica şi controla întreaga activitate de studii universitare de doctorat;
Drepturile şi obligaţiile părţilor. 4.1. Locatorul se obligă să transmită Locatarului în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a Contractului, cu întocmirea actului de primire-predare, care este parte integrantă a Contractului. 4.2. Locatorul se obligă să efectueze reparaţiile capitale a încăperii în tot timpul locaţiunii, dacă acestea nu au intervenit din cauza Locatarului. 4.3. Locatorul are dreptul să efectueze periodic controlul utilizării bunurilor transmise în locaţiune. În cazul depistării unor încălcări ale clauzelor prezentului Contract el poate obliga Locatarul să înlăture încălcările comise. 4.4. Locatarul se obligă: 4.4.1. să achite la timp chiria; 4.4.2. să folosească bunurile închiriate, conform destinaţiei indicate în contract şi să le menţină într-o stare tehnică bună; 4.4.3. să acopere cheltuielile curente de folosire şi întreţinere în stare normală a bunurilor închiriate; 4.4.4. să efectueze din contul său reparaţiile curente ale bunurilor închiriate; 4.4.5. să nu subînchirieze bunul închiriat fără acordul scris al Locatorului şi al autorităţii împuternicite să le administreze; 4.4.6. să restituie Locatorului bunurile închiriate în termen de 3 zile de la data încetării efectelor Contractului într-o stare bună, ţinîndu-se cont de uzura normativă, care s-a produs pe parcursul închirierii. 4.5. Locatarul are dreptul de proprietate asupra veniturilor obţinute şi produselor fabricate cu utilizarea bunurilor închiriate. 4.6. Locatarul are dreptul să efectueze reutilarea, reconstrucţia şi reparaţia capitală a bunurilor închiriate numai cu acordul scris al Locatorului. El poate cere restituirea cheltuielilor efectuate cu scopul îmbunătăţirii bunurilor închiriate în cazul în care prin acord Locatorul s-a obligat să le compenseze. 4.7. Amestecul în activitatea economică a Locatarului nu se admite.
Drepturile şi obligaţiile părţilor. S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia de a acţiona cu diligenţă profesională maximă, corectitudine şi transparenţă în interesul exclusiv al investitorilor, cu respectarea întocmai a reglementărilor în vigoare. S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia de a comunica investitorilor orice informaţii solicitate cu privire la Fond. S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia să calculeze activele Fondului în conformitate cu reglementãrile legale în vigoare. S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea şi limitarea pierderilor; S.A.I. Certinvest S.A. are obligaţia să ia toate măsurile necesare pentru a evita situaţiile care se constituie în conflict de interese, aşa cum este acesta definit în O.U.G. nr. 32/2012 şi în reglementãrile emise în aplicarea acesteia. S.A.I. Certinvest S.A. în calitate de administrator al Fondului are dreptul de a percepe comisionul de administrare de 0,09% pe lună din valoarea medie lunara a activului total al Fondului prevazut în prezentul contract de societate.
Drepturile şi obligaţiile părţilor. Art.5. I.O.S.U.D. - Universitatea din Craiova – Şcoala doctorală 5.1. să coordoneze realizarea programului de pregătire a studentului-doctorand; 5.2. să urmăreasca modul în care studentul-doctorand îşi respectă obligaţiile prevăzute în Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi Programul individual de cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică; 5.3. să urmărească modul în care conducătorul de doctorat îşi respectă obligaţiile prevăzute în programul de doctorat; 5.4. să stabilească cuantumul taxelor, defalcarea acestora pe tranşe precum şi consecinţele neachitării acestora la termen; 5.5. să exmatriculeze studentul-doctorand, la propunerea conducătorului de doctorat, în cazul în care se constată neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în contract; 5.6. să exmatriculeze studentul-doctorand care nu achită taxa de şcolarizare la termenele stabilite prin contract. Art.6. I.O.S.U.D. - Universitatea din Craiova are următoarele obligaţii: 6.1. să elibereze, la cerere, toate documentele care să ateste calitatea de student-doctorand a solicitantului; 6.2. să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale studentului-doctorand; 6.3. să monitorizeze desfăşurarea programelor de doctorat; 6.4. să asigure condiţiile de exercitare a drepturilor studentului-doctorand, în concordanţă cu legislaţia în vigoare; 6.5. să asigure condiţiile materiale şi logistice de derulare a activităţilor prevăzute în programul individual de pregătire doctorală. Art.7. Conducătorul de doctorat are urmatoarele drepturi: 7.1. să fie retribuit pentru activitatea de îndrumare a studenţilor-doctoranzi conform legii; 7.2. să stabilească, împreună cu studentul-doctorand, tema tezei de doctorat; 7.3. să stabilească componenţa comisiei de îndrumare în urma consultării cu studentul-doctorand, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării studentului doctorand. 7.4. să propună comisia pentru susţinerea publică a tezei de doctorat, avizată de Xxxxxxxxx Xxxxxx doctorale, în vederea aprobării de către conducerea I.O.S.U.D. Art.8. Conducătorul de doctorat are urmatoarele obligaţii: 8.1. să asigure conducerea şi îndrumarea ştiinţifică a studiilor doctorale; 8.2. să participe la organizarea şi desfăşurarea sesiunilor ştiinţifice ale I.O.S.U.D.; 8.3. să monitorizeze şi să îndrume activitatea studentului-doctorand pe întreaga perioadă a doctoratului; 8.4. să stabilească, în mod exclusiv şi independent, participarea studentului-doctorand la programul de pregătire bazat pe stud...
Drepturile şi obligaţiile părţilor. 11.10.1. Banca este în drept: a) să modifice în mod unilateral condiţiile şi tarifele serviciilor SDBD ProBanking prestate, cu preavizarea prealabilă a Beneficiarului cu 2 luni înainte de operarea modificărilor, prin publicarea unui anunţ pe pagina web a SDBD ProBanking şi/sau a Băncii, precum şi prin afişarea unor comunicate pe panoul informativ din sediile subdiviziunilor Băncii; b) să solicite de la Beneficiar acte ce justifică efectuarea unor tranzacţii în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, condiţiilor acestui Contract, precum şi prevederilor din „Termeni şi Condiţii”; c) să refuze executarea tranzacţiei dacă aceasta contravine prevederilor legislaţiei în vigoare, condiţiilor acestui Contract, precum şi prevederilor din „Termeni şi Condiţii”. 11.10.2. Banca este obligată: a) să afişeze pe pagina web a SDBD ProBanking Lista de preţuri, Manualul utilizatorului, Termenii şi Condiţiile; b) să informeze Beneficiarul prin afişarea în prealabil pe pagina web a avizului despre orice sistări temporare a utilizării SDBD ProBanking ca rezultat al intervenţiilor privind actualizarea, îmbunătăţirea sau reparaţia SDBD ProBanking; c) să asigure securitatea operaţiunilor efectuate prin intermediul SDBD ProBanking; d) să asigure confidenţialitatea şi integritatea datelor în cadrul procesului de utilizare SDBD ProBanking; e) să asigure executarea instrucţiunilor autorizate transmise de către Beneficiar, în conformitate cu actele normative în vigoare, cu prevederile prezentului Contract şi cu „Termeni si Condiţii”; f) să aducă la cunoştinţă Beneficiarului privind comportamentul optim, în caz de fraudă sau suspectare de fraudă asupra Serviciului prin plasarea pe pagina Web a SDBD ProBanking a informaţiei respective. g) să refuze executarea tranzacţiei dacă este depăşita limita de zi, indicată în „Termeni şi condiţii”. 11.10.3. Beneficiarul este în drept: a) să efectueze orice operaţiune permisă de actele normative în vigoare în limita posibilităţilor SDBD ProBanking, stabilite în Manualul utilizatorului şi Termeni şi Condiţii; b) să primească de la Bancă, la cerere, informaţii referitoare la tranzacţiile efectuate prin intermediului SDBD ProBanking precum şi disponibilul pe cont/conturi. Aceste informaţii vor include următoarele: i. numărul de referinţă al tranzacţiei; ii. data şi ora când a fost realizată tranzacţia; iii. valoarea tranzacţiei (suma transferată); iv. valoarea comisioanelor aplicate pentru operaţiunile efectuate; v. soldul iniţial şi...