PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere. 18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către Furnizor. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. 18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență. 18.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 3 contracts
Samples: Contract De Furnizare, Contract De Furnizare, Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 2 contracts
Samples: Contract De Furnizare, Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.34.2. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului contractului, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 2 contracts
Samples: Contract De Furnizare, Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 2 contracts
Samples: Contract De Furnizare, Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.115.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-şi îndeplinește obligaţiile asumate, asumate în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului din contract, Furnizorul Prestatorul are obligația obligaţia de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1% pe zi de întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.215.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate Penalităţile calculate vor fi facturate către Furnizornotificate prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația obligaţia de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalităţi. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalităţi. Neplata penalităților penalităţilor de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții pretenţii asupra garanției garanţiei de bună execuțieexecuţie, pentru recuperarea penalităților penalităţilor de întârziereîntârziere conform prevederilor art. 9, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor obligaţiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligaţia de a notifica penalităţile prestatorului, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.
18.315.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2termenului scadent al plăţii prevăzut în contract, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati prestatorului penalităţi în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.415.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei aferente serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de maxim 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.113.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îşi îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile asumate în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. 4.3 al prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate13.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități penalitățile în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitoul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.313.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2în Anexa 4, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.413.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.114.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al ale prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului valoarea etapei neexecutate, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, întârziere pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate14.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.314.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.213.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat calculate la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.414.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea etapei aferente serviciului neîndeplinit sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.îndeplinit
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 17.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 0,1 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către Furnizor. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 0,1 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-şi îndeplinește obligaţiile asumate, contractuale în termenele prevăzute la stabilite prin art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul din contract acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5% pe zi de întârziere, întârziere calculată la prețul valoarea contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari aferenta etapei corespunzătoare serviciului neexecutat sau formalitati prealabile de punere în întârziereexecutat necorespunzător, pentru fiecare începând cu prima zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități.Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile lucrătoare de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.315.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.214.1.(2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.415.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
15.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
15.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 4.2. și art. 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea produselor nelivrate sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.la valoarea
18.216.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmăFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către FurnizorFurnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiafacturii de penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.215.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. art.4.2 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei aferente serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 17.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Executantul nu-şi îndeplinește obligaţiile asumate, contractuale în termenele prevăzute la stabilite prin art. 4.2 și art. şi 4.3. al prezentului contract, Furnizorul din contract acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1% pe zi de întârziere, întârziere calculată la prețul valoarea contractului aferenta etapei corespunzătoare serviciului neexecutat sau executat necorespunzător, respective la valoarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere pentru fiecare zi de întârziere fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Executantului. Furnizorul Executantul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități.Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.317.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.3., acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Executantului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. 18.120.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate20.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.320.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.219.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.420.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. 4.3 al prezentului contract, obligaţiile asumate,Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea produsului nelivrat sau formalitati prealabile de punere în întârzierela valoarea produsului livrat necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
18.5. Părțile sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.114.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 4.3 și art. 4.3. 4.4 al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 0,1 %/zi de întârziere, calculată calculata la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate14.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.314.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.213.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,1% zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.414.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.115.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. 4.3 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nefurnizate sau furnizate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.215.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmăurma, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către Furnizor. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.315.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.2, 14.1.alin. 2 acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.415.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul Executantul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.34.2. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea lucrărilor neexecutate sau executate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.217.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul Executantul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către FurnizorExecutant. Furnizorul Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2termenului scadent al plăţii prevăzut în contract, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Executantului penalităţi în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îşi îndeplinește obligaţiile asumate, asumate în termenele prevăzute la art. 4.2 4.3, 4.4 și art. 4.3. al respectiv 4.5 ale prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari total al categoriei de servicii din care fac parte serviciile neprestate sau formalitati prealabile de punere în întârziereprestate necorespunzator, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate13.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, execuție pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.313.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.212.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.413.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îşi îndeplinește obligaţiile asumate, asumate în termenele prevăzute la art. 4.2 4.3 și art. 4.3. al respectiv 4.4 ale prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea serviciilor neprestate sau formalitati prealabile de punere în întârziereprestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate13.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, execuție pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.313.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.212.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.413.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile contractuale în termenele prevăzute stabilite prin contract la art. 4.2 și art. si 4.3. al prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.216.2. Achizitorul are obligația obligatia de a notifica Furnizorul în legătură Prestatorul in legatura cu penalitățile penalitatile datorate de către catre acesta din urmăurma, precizând obligațiile precizand obligatiile care nu au fost respectate. Penalitățile Penalitatile astfel notificate vor fi facturate către Furnizorcatre Prestator. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități penalitati în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului Prestatorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, sau indeplineste necorespunzator obligațiile asumate în termenele prevăzute stabilite prin contract la art. 4.2 și art. si 4.3. al prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.216.2. Achizitorul are obligația obligatia de a notifica Furnizorul în legătură Prestatorul in legatura cu penalitățile penalitatile datorate de către catre acesta din urmăurma, precizând obligațiile precizand obligatiile care nu au fost respectate. Penalitățile Penalitatile astfel notificate vor fi facturate către Furnizorcatre Prestator. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități penalitati în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului Prestatorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea serviciilor neprestate sau formalitati prealabile de punere în întârzierela valoarea serviciilor prestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor,fără necesitatea transmiterii vreunei notificării sau efectuării vreunei alte formalități prealabile.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezent ând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de maximum 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la artart.16.2. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Service Agreement
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.34.2. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-şi îndeplinește obligaţiile asumate, contractuale în termenele prevăzute la stabilite prin art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul din contract acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5% pe zi de întârziere, întârziere calculată la prețul valoarea contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari aferenta etapei corespunzatoare serviciului neexecutat sau formalitati prealabile de punere în întârziereexecutat necorespunzator, pentru fiecare începând cu prima zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate15.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități.Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile lucrătoare de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.315.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.214.1.(2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.415.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
15.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii De Proiectare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Executantul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.2, 4.3. al și 4.4. ale prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Executantul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei aferente serviciului/lucrării neîndeplinit/-e sau îndeplinit/-ă necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Executantului. Furnizorul Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art.15.6., acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Executantului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculata la prețul contractului aferent serviciului neprestat sau prestat necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.termenul
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.1, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului Prestatorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.. a
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Executantul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile contractuale în termenele prevăzute la termenul stabilit prin art. 4.2 și art4.2. 4.3. al prezentului din contract, Furnizorul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1% pe zi de întârziere calculată la valoarea lucrărilor neexecutate ori a lucrărilor executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, ,pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Executantului. Furnizorul Executantul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.317.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.3., acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Executantului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.3. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Executant. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-şi îndeplinește obligaţiile asumate, contractuale în termenele prevăzute la stabilite prin art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul din contract acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5% pe zi de întârziere, întârziere calculată la prețul valoarea contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari aferenta etapei corespunzatoare serviciului neexecutat sau formalitati prealabile de punere în întârziereexecutat necorespunzator, pentru fiecare începând cu prima zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate15.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatororului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități.Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile lucrătoare de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.315.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.214.1.(2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.415.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
15.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii De Proiectare
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. 4.4 al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 0,1 %/zi de întârziere, calculată calculata la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.de
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. 4.1 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea produsului nelivrat/ serviciului neprestat sau formalitati prealabile de punere în întârzierela valoarea produsului livrat necorespunzător/ serviciului prestart necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
16.5. Părțile sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.114.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al și 4.4. ale prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei neexecutate sau executate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, întârziere pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate14.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.314.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.213.3, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat calculate la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.414.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. și 4.7. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nelivrate sau la valoarea produselor livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmăFurnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către FurnizorFurnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiafacturii de penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Executantul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile contractuale în termenele prevăzute la stabilite prin art. 4.2 și art4.2. 4.3. al prezentului din contract, Furnizorul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1% pe zi de întârziere calculată la valoarea lucrărilor de dezafectare neexecutate ori a lucrărilor de dezafectare executate necorespunzător, începând cu prima zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Executantului. Furnizorul Executantul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Executant după încasarea sumei reprezentând penalități.Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Executant dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite termenul stabilit prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Executantului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.2. În cazul în care Achizitorul Executantul nu onorează facturile achită factura în termen termenul de 30 de 7 (șapte) zile de la expirarea perioadei prevăzute prevăzut la art. 17.215.1 din contract, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Achizitorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate de către Achizitor. Achizitorul Executantul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteiapenalitățile conform prevederilor art. 16.2 din prezentul contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Lucrări
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. art.4.2 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la din prețul contractului aferent serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen termenul de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la artmaxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx xxx. 17.215.1.(2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Antreprenorul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile asumate în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului stabilite prin contract, Furnizorul Antreprenorul are obligația de a plăti AchizitoruluiBeneficiarului, ca penalităţipenalități, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere0,05%/zi din valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Antreprenorului. Furnizorul Antreprenorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Beneficiarul va emite factura către Antreprenor după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Antreprenor dă dreptul Achizitorului Beneficiarului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, întârziere conform prevederilor art. 9 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Beneficiarul are obligația de a notifica penalitățile Antreprenorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.3. (3) În cazul în care Achizitorul Beneficiarul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, 16.1.(3) acesta are obligaţia obligația de a plăti Furnizorului penalitati Antreprenorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,05%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Beneficiarul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Antreprenor. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către AchizitorBeneficiar. Achizitorul Beneficiarul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Antrepriză
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile asumate în termenele prevăzute stabilite prin contract la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract4.2, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, pentru fiecare oră de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării,suma calculate drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.ca
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.3, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Service Agreement
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile asumate în termenele prevăzute stabilite prin contract la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,02%/ora (0,5%/zi/24h) de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, pentru fiecare oră de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi notificate și facturate către FurnizorPrestator. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaînregistrării acesteia la prestator. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.3, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.121.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului contractului, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate21.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.321.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.220.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.421.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.119.1. În cazul în care, Furnizorul care Promitentii-Furnizori nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinesc, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. 5 al prezentului contractacord-cadru, Furnizorul are obligaţiile asumate, Promitentii-Furnizori au obligația de a plăti AchizitoruluiPromitentului- Achizitor, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea produselor nefurnizate sau formalitati prealabile de punere în întârzierea celor furnizate necorespunzator, pentru fiecare zi de întârziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.
18.219.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate Penalităţile calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Promitentilor-Furnizori. Furnizorul are Promitentii-Furnizori au obligația de a achita factura de penalități suma calculată drept penalități, în termen de 5 zile lucratoare de la data primirii acesteianotificării. După încasarea sumei reprezentând penalități, Promitentul-Achizitor va transmite factura Promitentilor- Furnizori. Neplata penalităților penalităţilor de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Xxxxxxxx Promitentii- Furnizori dă dreptul Achizitorului Promitentului-Achizitor de a emite pretenții pretenţii asupra garanției garanţiei de bună execuțieexecuţie, pentru recuperarea penalităților penalităţilor de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor obligaţiilor la termenele stabilite prin contractacordul cadru. Promitentul-Achizitor are obligaţia de a notifica penalităţile Promitentilor-Furnizori, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.
18.319.3. În cazul în care Achizitorul Promitentul-Achizitor nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.218.2., acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Promitentilor-Furnizori penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.419.4. Promitentul-Achizitor va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Promitentii- Furnizori. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Promitentul-Achizitor. Achizitorul Promitentul- Achizitor are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
19.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin acordul cadru.
Appears in 1 contract
Samples: Acord Cadru Furnizare
PENALITĂȚI. 18.121.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.0,3
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate21.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.321.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2art.20.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.421.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.113.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. 4.3 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate13.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități penalitățile în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitoul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.313.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.212, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.413.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. art.4.2 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei aferente serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități.Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la maxim 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art. 17.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. si 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor neonorate, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, 16.2 acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.114.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al și 4.4. ale prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzetor, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, întârziere pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate14.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.314.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.213.4, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat calculate la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.414.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. art.4.2 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei aferente serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de maxim 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.119.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. 17.7 al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârzierevaloarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate19.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura suma calculată drept de penalități în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile lucrătoare de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.319.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.218.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.419.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de lucrătoarede la data înregistrării acesteia.
19.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, care Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplineste, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art4.2. si 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari produselor nefurnizate sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.furnizate necorespunzător
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate Penalităţile calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, 17.2 acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea serviciilor neprestate sau formalitati prealabile de punere în întârzierela valoarea serviciilor prestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor,fără necesitatea transmiterii vreunei notificării sau efectuării vreunei alte formalități prealabile.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezent ând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la artmaximum 00 xx xxxx xx xx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xxxxxxxxx xx art.16.2. 17.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. În cazul în care, Furnizorul care oricare dintre Promitenții-Furnizori nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinesc, în termenele prevăzute la art. 4.2 5.4 și art. 4.35.5. al prezentului contractacord-cadru, Furnizorul are obligaţiile asumate, Promitentul- Furnizor/Promitentii-Furnizori au obligația de a plăti AchizitoruluiPromitentului-Achizitor, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nefurnizate sau a celor furnizate necorespunzător fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul Promitentul-Achizitor are obligația de a notifica Furnizorul Promitenții-Furnizori în legătură cu penalitățile datorate de către acesta aceștia din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către FurnizorPromitenții-Xxxxxxxxx. Furnizorul are Promitenții-Furnizori au obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Promitenții-Furnizori dă dreptul Achizitorului Promitentului-Achizitor de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contractacordul-cadru.
18.3. În cazul în care Achizitorul Promitentul-Achizitor nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2., acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Promitenților-Furnizori penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Promitentul-Achizitor. Achizitorul Promitentul- Achizitor are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Acord Cadru Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în Prestatorul depășeste oricare din termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.de
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, 15.2. acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Service Agreement
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, 16.2 acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. si 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.sumă
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.119.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute la art. 4.2 4.2. și art. 4.34.4. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate19.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.319.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.218.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.419.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.113.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. 4.3 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.213.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul Prestatorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Penalitățile astfel notificate vor fi facturate către FurnizorPrestator. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract.
18.313.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.212, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.413.4. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.34.2. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumate, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.transmiterii
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate. Achizitorul va transmite factura Furnizorului după încasarea sumei reprezentând daune-interese moratorii.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea etapei aferente serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de maxim 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.1. (2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.119.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului valoarea produselor nelivrate sau livrate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate19.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.319.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.218.2 alin. 2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.419.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-şi îndeplinește obligaţiile asumate, contractuale în termenele prevăzute la stabilite prin art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului din contract, Furnizorul acesta are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum 0,3% pe zi de 0,3 %/zi de întârziere, întârziere calculată la prețul contractului aferent serviciului neprestat sau prestat necorespunzator, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari notificări sau formalitati formalități prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției garantiei de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.313.2. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile factura în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2termenului scadent al plăţii prevăzut în contract, acesta are obligaţia obligația de a plăti Furnizorului penalitati penalităţi în cuantum de 0,3 %/zi 0,3% pe zi, pentru fiecare zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadențăscadenţă.
18.413.3. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari valoarea produselor nelivrate sau formalitati prealabile de punere în întârzierela valoarea produselor livrate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura suma calculată drept de penalități în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile lucrătoare de către Xxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de lucrătoarede la data înregistrării acesteia.
17.5. Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al și 4.4 ale prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculată calculat la prețul contractului valoarea serviciilor neprestate sau prestate necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziereîntârziere , pentru fiecare zi de întârziereîntârziere și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, execuție pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului scadent prevăzut la art. 17.215.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.116.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. art.4.2 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculată la din prețul contractului aferent serviciului neîndeplinit sau îndeplinit necorespunzător, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziereîntârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate16.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.316.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen termenul de maxim 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.215.1.(2), acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,3%/zi de întârziere, calculat calculate la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.416.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.119.1. În cazul în care, Furnizorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute termenul prevăzut la art. 4.2 și art. 4.3. al ale prezentului contract, obligaţiile asumate, Furnizorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculată la prețul contractului contractului, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate19.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Furnizorului. Furnizorul are obligația de a achita factura de suma calculată drept penalități în termen de 5 zile de la data primirii acesteianotificării. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 zile zile, de către Xxxxxxxx Xxxxxxxx, dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile calculate Furnizorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.319.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute termenului prevăzut la art. 17.218.2, acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.419.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Furnizare
PENALITĂȚI. 18.117.1. În cazul în care, Furnizorul Prestatorul nu işi îndeplinește obligaţiile asumateîşi îndeplinește, în termenele prevăzute la art. 4.2 4.2. și art. 4.3. 4.3 al prezentului contract, Furnizorul obligaţiile asumate, Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţi, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, pe zi de întârziere calculată la prețul contractului aferent serviciului neprestat sau prestat necorespunzator, fără necesitatea transmiterii vreunei notificari sau formalitati prealabile de punere în întârziere, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate17.2. Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile de către Xxxxxxxx Prestator dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.317.3. În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de maxim 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.216.3., acesta are obligaţia de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,1%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.417.4. Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Prestator. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile de la data înregistrării acesteia.
Appears in 1 contract
Samples: Contract De Servicii
PENALITĂȚI. 18.1. (1) În cazul în care, Furnizorul nu işi care Prestatorul nu-și îndeplinește obligaţiile asumate, obligațiile asumate în termenele prevăzute la art. 4.2 și art. 4.3. al prezentului stabilite prin contract, Furnizorul Prestatorul are obligația de a plăti Achizitorului, ca penalităţipenalități, o sumă în cuantum de 0,3 %/zi de întârziere0,5% pe zi din valoarea lucrărilor sau serviciilor neexecutate, calculată la prețul contractului fără necesitatea transmiterii vreunei notificari ori a lucrărilor sau formalitati prealabile de punere în întârziereserviciilor executate necorespunzător, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
18.2. Achizitorul are obligația de a notifica Furnizorul în legătură cu penalitățile datorate de către acesta din urmă, precizând obligațiile care nu au fost respectate. (2) Penalitățile astfel notificate calculate vor fi facturate către Furnizornotificate Prestatorului. Furnizorul Prestatorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data primirii acesteiaprimirea notificării, suma calculată drept penalități. Achizitorul va emite factura către Prestator după încasarea sumei reprezentând penalități. Neplata penalităților de întârziere în termenul de 5 (cinci) zile lucrătoare de către Xxxxxxxx Xxxxxxxxx dă dreptul Achizitorului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, pentru recuperarea penalităților de întârziere, întârziere conform prevederilor art. 10 datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor la termenele stabilite prin contract. Achizitorul are obligația de a notifica penalitățile Prestatorului, precizând obligațiile care nu au fost respectate.
18.3. (3) În cazul în care Achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la art. 17.2, 16.1.(2) acesta are obligaţia obligația de a plăti Furnizorului penalitati Prestatorului penalități în cuantum de 0,3 %/zi 0,5%/zi de întârziere, calculat la valoarea neachitată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi de la scadență.
18.4(4) Achizitorul va plăti această sumă pe baza unei facturi emisă de către Xxxxxxxxx. Penalitățile calculate vor fi notificate și facturate către Achizitor. Achizitorul are obligația de a achita factura de penalități în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
(5) Părțile convin că sunt de drept în întârziere prin simpla ajungere la scadență a oricărei obligații neexecutate instituite prin contract.
Appears in 1 contract
Samples: Service Agreement